ORDIN nr. 655 din 20 mai 2013 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.507/2007 pentru aprobarea cheltuielilor eligibile în cadrul axei prioritare 5 "Asistenţă Tehnică" din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE) 2007-2013
Având în vedere prevederile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, ale art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei, ministrul fondurilor europene şi viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emit următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.507/2007 pentru aprobarea cheltuielilor eligibile în cadrul axei prioritare 5 "Asistenţă Tehnică" din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE) 2007-2013," publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 1 februarie 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Pentru a fi eligibile pentru finanţare, toate cheltuielile trebuie să respecte cumulativ:
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
- să facă parte din categoriile menţionate în prezentul ordin;
- să corespundă obiectivelor axei prioritare 5 «Asistenţă Tehnică»;
- să fie direct legate de activităţile proiectului şi să fie coerente cu obiectivele şi rezultatele acestuia."
2.La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Cheltuielile efectuate pentru implementarea operaţiunilor din cadrul domeniilor majore de intervenţie prezentate la art. 1 alin. (1) sunt considerate eligibile pentru agenţiile de dezvoltare regională, începând cu data semnării Acordului de delegare dintre Autoritatea de Management pentru POS CCE şi agenţiile de dezvoltare regională, până la data de 31 decembrie 2015."
3.Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 3
(1) Sunt considerate eligibile salariile, inclusiv contribuţiile salariale suportate de către angajat şi angajator, ale personalului încadrat în structura Autorităţii de Management pentru POS CCE şi al organismelor intermediare, cu contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată, cu normă parţială ori întreagă de lucru, precum şi onorariile experţilor angajaţi prin contract de servicii, pentru activităţile adiacente de natură tehnică, financiar-contabilă, juridică sau audit.
(2) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale suportate de către angajat şi angajator, ale personajului încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată, cu normă parţială sau întreagă de lucru, pentru activităţile adiacente de natură tehnică, financiar-contabilă, juridică sau audit încadrat în cadrul agenţiilor de dezvoltare regionale cu atribuţii specifice gestionării POS CCE, conform atribuţiilor delegate acestora de Autoritatea de Management pentru POS CCE, specifice gestionării Programului operaţional sectorial «Creşterea competitivităţii economice» (POS CCE) 2007-2013 sau activităţilor adiacente gestionării acestuia.
(3) Cheltuielile de personal prevăzute la alin. (1) şi (2) se decontează conform contractului de muncă sau de servicii, proporţional cu procentul prevăzut în fişa postului/foaia de prezenţă aferent/aferentă atribuţiilor specifice gestionării Programului operaţional sectorial «Creşterea competitivităţii economice» (POS CCE) 2007-2013 sau activităţilor adiacente gestionării acestuia.
(4) În cadrul cheltuielilor de personal, considerate eligibile, pentru personalul de conducere şi de execuţie încadrat potrivit alin. (1) şi (2) în organismele intermediare din cadrul agenţiilor de dezvoltare regională sunt incluse şi sporurile, primele, orele suplimentare al căror cuantum este prevăzut în contractele colective de muncă, aprobate prin hotărârea Consiliului de Dezvoltare Regională.
(5) Cheltuielile efectuate de personalul cu atribuţii în domeniul gestionării POS CCE din cadrul Autorităţii de Management pentru POS CCE şi al organismelor intermediare cu ocazia deplasărilor interne şi/sau externe sunt considerate eligibile dacă sunt efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, dacă se prezintă documente doveditoare şi se justifică efectuarea acestora.
(6) În categoria cheltuielilor prevăzute la alin. (5) sunt eligibile cheltuielile pentru transport, inclusiv cel efectuat cu autoturismul personal, caz în care se decontează combustibilul, pentru cazare şi diurnă.
(7) Pentru personalul organismelor intermediare din cadrul agenţiilor de dezvoltare regională cuantumul plafonului pentru diurna prevăzută la alin. (6) este cel prevăzut de legislaţia naţională, dar nu poate depăşi de 2,5 ori plafonul pentru diurnă prevăzut pentru instituţiile publice. Cheltuielile de transport şi de cazare prevăzute la alin. (6) sunt considerate eligibile în limitele stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Cheltuielile prevăzute la alin. (6), efectuate de personalul cu atribuţii în domeniul gestionării POS CCE din cadrul Autorităţii de Management pentru POS CCE şi organismele intermediare, cu excepţia organismelor intermediare din cadrul agenţiilor de dezvoltare regională, sunt considerate eligibile în limitele stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, cu modificările şi completările ulterioare."
4.Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 4
Categoriile de cheltuieli eligibile pentru prestarea de servicii sunt următoarele:
a) cheltuielile pentru efectuarea de studii, strategii şi documente pentru identificarea şi justificarea proiectelor, efectuarea de analize, rapoarte şi studii specifice necesare Autorităţii de Management pentru POS CCE şi pentru următoarea perioadă de programare;
b) cheltuielile pentru consultanţă şi expertiză tehnică, financiară, contabilă, fiscala şi juridică;
c) cheltuielile privind achiziţionarea serviciilor de audit, verificare şi control;
d) cheltuielile de informare şi publicitate pentru proiect, care rezultă din obligaţiile beneficiarului;
e) cheltuielile efectuate pentru organizarea de evenimente, seminare, conferinţe, sesiuni de informare, comitete de monitorizare, reuniuni de lucru;
f) cheltuielile de informare şi publicitate aferente Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE) 2007-2013, altele decât cele prevăzute la lit. e): difuzarea spoturilor publicitare radio şi TV, producţia de spoturi radio şi TV, publicitatea prin intermediul presei scrise, panotaj, pagini web, tipărirea, multiplicarea, conceperea, producţia şi distribuţia de materiale promoţionale;
g) cheltuielile efectuate cu traduceri şi interpretariat;
h) cheltuielile pentru achiziţia de servicii informatice şi de comunicaţii, inclusiv: instalare, întreţinere şi reparare echipamente informatice, de comunicaţii şi periferice de calcul; întreţinere, instalare, actualizare şi dezvoltare aplicaţii informatice;
i) cheltuielile pentru recrutarea şi selecţia personalului pentru Autoritatea de Management pentru POS CCE, organismele intermediare şi agenţiile de dezvoltare regională cu atribuţii specifice gestionării POS CCE;
j) cheltuielile pentru instruirea personalului din cadrul Autorităţii de Management pentru POS CCE, al organismelor intermediare şi al personalului din agenţiile de dezvoltare regională cu atribuţii specifice gestionării POS CCE;
k) cheltuielile pentru instruirea potenţialilor beneficiari şi/sau a beneficiarilor;
l) cheltuielile pentru evaluarea (POS CCE) 2007-2013 şi a Planului de comunicare;
m) cheltuielile prevăzute la lit. e), j) şi k) includ cheltuieli cu onorariile, cazarea şi transportul lectorilor sau invitaţilor, indiferent de cetăţenia acestora, la astfel de evenimente, închirierea sălii/sălilor necesare, asigurarea echipamentelor pentru proiecţie, asigurarea traducerii simultane şi a echipamentelor aferente, tipărirea şi multiplicarea materialelor, asigurarea transportului şi/sau cazării participanţilor în ţară şi/sau în străinătate, asigurarea serviciilor necesare organizării pauzelor acestor tipuri de acţiuni (pauze de cafea, apă, sucuri şi trataţii şi/sau pauze de masă)."
5.Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziţia de active fixe corporale se includ cheltuielile pentru achiziţia de aparatură birotică, mobilier, echipamente, periferice de calcul, instalaţii şi subansamble şi piese de schimb, dacă acestea nu sunt incluse în costul serviciilor de instalare, întreţinere şi reparare. Metoda de calcul folosită la calculul pro ratei pentru decontarea cheltuielilor aferente achiziţionării echipamentelor se va stabili de către Autoritatea de Management pentru POS CCE şi se va ataşa ca anexă la contractul de finanţare.
(2) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziţia de active fixe necorporale se includ cheltuielile pentru achiziţia de aplicaţii informatice, brevete, licenţe, mărci.
(3) Cheltuielile pentru achiziţia obiectelor de inventar, a furniturilor de birou, a echipamentelor şi sistemelor antiefracţie, precum şi a materialelor consumabile sunt eligibile.
(4) Cheltuielile pentru achiziţia de publicaţii, cărţi relevante, în format tipărit şi/sau electronic, abonamentele la publicaţii relevante pentru obiectul de activitate sau pentru softul de consultare legislativă, precum şi cotizaţiile la asociaţii sunt eligibile."
6.La articolul 6 alineatul (1), literele c), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"c) achiziţionarea materialelor şi a serviciilor de întreţinerea sediului, inclusiv cheltuielile pentru amenajarea şi repararea spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea personalul organismelor intermediare;
.............................................................................
e) serviciile de întreţinere şi pentru reparaţiile autoturismelor, inclusiv cheltuielile cu reviziile tehnice şi service-ul necesar funcţionării autoturismelor şi echipamentelor aflate în proprietatea beneficiarului de asistenţă tehnică şi utilizate exclusiv în scopul proiectului;
f) carburanţi, lubrifianţi şi consumabilele pentru mijloacele de transport aflate în proprietatea beneficiarului de asistenţă tehnică şi utilizate exclusiv în scopul proiectului;"
7.Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 8
Sunt considerate eligibile cheltuielile cu transportul de persoane, materiale, echipamente, instalaţii, efectuate în cadrul axei prioritare 5 «Asistenţă Tehnică»."
Art. II
(1)Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)Textul prezentului ordin în varianta integrată se publică pe site-ul Autorităţii de Management pentru POS CCE, la adresa http://amposcce.minind.ro/
-****-

Ministrul economiei,

Varujan Vosganian

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 409 din data de 8 iulie 2013