DECIZIE nr. 1025 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

Petre Lăzăroiu

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 1.876/40/2012 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.022D/2012.
La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.051D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 351/39/2012 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.109D/2012, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucia Prusac în Dosarul nr. 852/40/2012*/a2 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.022D/2012, nr. 1.051D/2012 şi nr. 1.109D/2012, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexare.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.051D/2012 şi nr. 1.109D/2012 la Dosarul nr. 1.022D/2012, care este primul înregistrat.
Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate au depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia. Totodată, au depus şi câte o cerere de amânare a soluţionării cauzei, pe motiv că au solicitat personal de la autorităţile publice prevăzute de lege transmiterea punctelor de vedere ale acestora, şi anexează fotocopii de pe memoriile transmise la autorităţile în cauză. În plus, autoarea excepţiei Liliana Teodoriu arată că nu se poate prezenta în faţa Curţii, fiind internată în spital în perioada 21-29 noiembrie 2012. În acest sens, la cererea de amânare ataşează fotocopie de pe documentul intitulat "Fişa pentru spitalizare de zi", datat 21 noiembrie 2012.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererilor de acordare a unui nou termen de judecată, întrucât, pe de o parte, este obligatorie doar solicitarea punctelor de vedere de la autorităţile publice, nu şi primirea lor, iar, pe de altă parte, autoarea excepţiei Liliana Teodoriu nu face dovada internării decât pentru data de 21 noiembrie 2012.
Curtea, deliberând asupra cererilor formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererile de amânare a soluţionării cauzei. În acest sens, constată că prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nu impun autorităţilor publice obligaţia de a-şi exprima opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, ci instituie doar o posibilitate, o vocaţie a acestora de a formula un punct de vedere în cauză. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică [...]", astfel încât aceasta nu este ţinută în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate de punctele de vedere exprimate de autorităţile publice în cauză. Prin urmare, lipsa acestor puncte de vedere nu împiedică exercitarea controlului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea reţine că autoarea excepţiei Liliana Teodoriu nu a depus dovezi în susţinerea imposibilităţii de prezentare în faţa Curţii.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 482 din 16 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.876/40/2012, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Liliana Teodoriu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 278 alin. 21 din Codul de procedură penală, plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior.
Prin deciziile nr. 510 din 28 mai 2012 şi nr. 552 din 6 iunie 2012, pronunţate în dosarele nr. 351/39/2012 şi nr. 852/40/2012*/a2, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Liliana Teodoriu şi Lucia Prusac cu ocazia soluţionării recursurilor împotriva unor sentinţe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 278 alin. 21 din Codul de procedură penală, plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin că dispoziţiile art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală şi dreptul de proprietate privată, întrucât soluţia de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la plângerea contra actelor procurorului, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată, nu poate fi atacată în faţa instanţei de judecată, iar soluţia pronunţată de judecător în cadrul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac.
Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.608/2011, nr. 62/2012 şi nr. 525/2012, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 alin. 21 din Codul de procedură penală, introduse prin art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din acelaşi cod, modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 278 alin. 21: "Plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.";
- Art. 2781 alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarele excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 44 alin. (1), (2) şi (8) referitor la dreptul de proprietate privată, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. 21, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie. În acest sens, Curtea a statuat că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât şi pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea din speţă, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată. Or, în cazul de faţă, rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. 21 din Codul de procedură penală, nu înlătură dreptul părţii interesante de a formula plângere, în condiţiile art. 2781 alin. 1, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de clasare şi nici dreptul de a beneficia de garanţiile procesuale care însoţesc faza judecăţii propriu-zise şi de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală - potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă - prin Decizia nr. 479 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 13 iulie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, întrucât nu poate fi reţinută nicio contradicţie între acest text de lege şi prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].
Dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Niciuna din prevederile din Legea fundamentală şi din Convenţie invocate în motivarea excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.
Prin aceeaşi Decizie nr. 479/2012, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
În fine, prevederile art. 44 alin. (1), (2) şi (8) din Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liliana Teodoriu în dosarele nr. 1.876/40/2012 şi nr. 351/39/2012 şi de Lucia Prusac în Dosarul nr. 852/40/2012*/a2, toate ale Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 24 din data de 11 ianuarie 2013