Document embed

DECIZIE nr. 83 din 23 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan-Cristian Iliescu în Dosarul nr. 519/45/2015 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.108D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.517D/2015, nr. 1.885D/2015 şi nr. 62D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Blanda, Nicolae Bucăţică şi, respectiv, Delia Florica Nedelcu şi Răzvan Sorin Nedelcu în Dosarul nr. 1.338/54/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Dosarul nr. 46.043/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Dosarul nr. 598/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.517D/2015, nr. 1.885D/2015 şi nr. 62D/2016 la Dosarul nr. 1.108D/2015. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.517D/2015, nr. 1.885D/2015 şi nr. 62D/2016 la Dosarul nr. 1.108D/2015, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că în prezenta cauză sunt diferite atât situaţia juridică, cât şi argumentele care au dus la pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se susţine că la formularea propunerii de arestare preventivă nu există obligaţia judecătorului de a se pronunţa într-un anumit termen, singura condiţie impusă fiind aceea ca judecătorul să fixeze termenul în interiorul termenului de reţinere, acest termen nesemnificând şi faptul că în interiorul lui se judecă propunerea de arestare preventivă, întrucât apărătorul poate formula cerere de studiere a dosarului. Se mai arată că nicio dispoziţie procedurală nu condiţionează momentul începerii audierii inculpatului şi a dezbaterilor de perioada reţinerii. Se susţine că situaţia este diferită la formularea unei propuneri de prelungire a arestării preventive, în sensul că judecătorul este obligat să se pronunţe înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive, în acest interval de timp trebuind a fi asigurat şi dreptul apărătorului de a consulta dosarul şi de a-şi pregăti apărarea. Se arată că, dacă prezenta excepţie de neconstituţionalitate ar fi admisă, nu ar putea exista nicio condiţionare în timp pentru avocat de a studia dosarul cauzei, indiferent de durata măsurii reţinerii, şi nici pentru judecător de a soluţiona propunerea de arestare preventivă, acesta soluţionând propunerea atunci când consideră că a studiat în totalitate dosarul. Astfel, singurul care ar fi supus unei condiţionări, într-o astfel de situaţie, ar fi procurorul, care ar trebui să respecte termenul imperativ de 6 ore, putând fi apoi decăzut din dreptul de a formula propunere de arestare preventivă. Mai mult, se susţine că o soluţie de admitere a prezentei excepţii de neconstituţionalitate ar duce la încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la statul de drept şi la asigurarea ordinii şi siguranţei publice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 16 iunie 2015 şi, respectiv, încheierea penală nr. 7 din 15 ianuarie 2016, încheierea nr. 472 din 17 septembrie 2015 şi încheierea din 17 decembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 519/45/2015, nr. 1.338/54/2015, nr. 46.043/3/2015 şi, respectiv, nr. 598/325/2016, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală şi Judecătoria Timişoara - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan-Cristian Iliescu, Petru Blanda, Nicolae Bucăţică şi, respectiv, Delia Florica Nedelcu şi Răzvan Sorin Nedelcu în cauze în care a fost propusă dispunerea măsurii arestării preventive faţă de autorii excepţiei.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, iar posibilitatea avocatului de a studia dosarul cauzei nu implică şi obligaţia instanţei de a acorda un termen minim rezonabil necesar realizării unei apărări efective. Se susţine că termenul analizat este unul imperativ, nerespectarea lui având ca efect decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerea de arestare preventivă. Se arată că atâta vreme cât alte termene procedurale, cum ar fi cele de formulare a căilor de atac, sunt considerate a fi imperative, în vederea respectării prin textul criticat a principiului egalităţii în drepturi, se impune ca şi termenul prevăzut la art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală să fie considerat tot imperativ. Se mai susţine că interpretarea contrară ar avea ca efect şi încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi a normei constituţionale de la art. 24 cu privire la dreptul la apărare. Referitor la acesta din urmă, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din Convenţie, care prevăd dreptul de a dispune de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării, şi art. 91 alin. (2) şi art. 92 alin. (8) din Codul de procedură penală, care prevăd "un termen rezonabil şi înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective" şi, respectiv, că "avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pentru pregătirea şi realizarea unei apărări efective".

9. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală şi Judecătoria Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că între dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală şi cele criticate în prezenta cauză există deosebiri fundamentale. Prelungirea măsurii arestării preventive nu se poate dispune decât dacă există ab initio o astfel de măsură preventivă în curs de derulare, motiv pentru care soluţionarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive trebuie să aibă loc obligatoriu înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse iniţial. În acest context, înaintarea propunerii de prelungire a arestului preventiv, cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 235 din Codul procedură penală, este de natură să aducă atingere dreptului la apărare al inculpatului fiind restricţionat de obligaţia de a respecta exigenţele art. 235 alin. (2) din acelaşi cod. În cazul propunerii de arestare preventivă, însă, expirarea duratei reţinerii nu are niciun efect, arestul preventiv putându-se dispune şi în cazul în care faţă de inculpat nici nu s-a luat măsura reţinerii. Deşi art. 225 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că, în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuie fixat înainte de expirarea duratei reţinerii, nu este necesar ca propunerea de arestare preventivă a inculpatului să fie judecată înainte de expirarea duratei reţinerii, în acest caz, judecătorul urmând să constate că a expirat durata reţinerii şi că inculpatul se află în stare de libertate, continuând soluţionarea propunerii de arestare preventivă. Prin urmare, în acest caz, dreptul la apărare poate fi exercitat pe deplin, nefiind limitat de necesitatea soluţionării propunerii până la expirarea duratei reţinerii, ca în cazul soluţionării propunerii de prelungire a arestării preventive. Astfel, chiar dacă termenul de 6 ore stabilit de art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală nu are caracter imperativ, încălcarea sa nu este de natură să atragă sancţiunea decăderii şi a nulităţii actului prin care s-a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi. Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare, apreciază că nicio dispoziţie procedurală nu prevede obligaţia organelor judiciare de a înmâna un exemplar al propunerii de arestare preventivă apărătorilor inculpatului, aceştia urmând a studia dosarul la cerere. Faptul că apărătorii inculpatului nu au cerut dosarul la studiu, înainte de începerea şedinţei de judecată, nu reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului la apărare.

11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală. Consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală este neîntemeiată în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.

13. Avocatul Poporului apreciază că intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să se desfăşoare într-un termen rezonabil, dar să se asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor preventive, să se împiedice prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Totodată, în materia măsurilor preventive, dreptul la apărare trebuie exercitat în mod real, întrucât excedează sferei intereselor inculpatului, interesând întreg procesul penal. Ca urmare, consideră că prin reglementarea termenului de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru luarea măsurii arestării preventive, intenţia legiuitorului a fost aceea de a face din respectarea principiului garantării libertăţii persoanei şi asigurarea dreptului la apărare al inculpatului reţinut o regulă efectivă, iar nu una declarativă, pur teoretică. Astfel, s-a avut în vedere acordarea unui interval de timp suficient atât pentru pregătirea unei apărări efective, cât şi pentru studierea dosarului de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. În acest sens, instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a statuat că este crucial ca judecătorul să beneficieze de deplina capacitate de concentrare şi atenţie pentru a putea urmări dezbaterile şi pentru a dispune o soluţie lămuritoare (Hotărârea din 19 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Makhfi împotriva Franţei, paragraful 40). Eventuala nerespectare a termenului impus de legiuitor este de natură a încălca art. 23 şi art. 24 din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În continuare, făcând referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 224 din 13 martie 2012, nr. 448 din 29 octombrie 2013 şi nr. 336 din 30 aprilie 2015 apreciază că raţiunea sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia, este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului reţinut, iar acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care se consideră că termenul de 6 ore are natura juridică a unui termen peremptoriu.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia".

17. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 124 cu privire la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.

19. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în art. 235 alin. (1), propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi, eventual, contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluţionate cu respectarea dreptului la apărare şi garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (a se vedea paragraful 19 din decizia precitată).

20. Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie soluţionate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se ajunge la încălcarea art. 24 din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

21. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, în ceea ce priveşte reţinerea şi soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, Curtea constată că măsura reţinerii este reglementată în cuprinsul art. 209-210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea constată că, în analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispoziţiilor art. 209-210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203-204 şi art. 223-227 din acelaşi act normativ.

22. Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 202 din acelaşi cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, dispoziţii criticate de autorii excepţiei, procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia.

23. Astfel, procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

24. Potrivit art. 225 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reţinerii.

25. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut [a se vedea art. 226 alin. (1) şi art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală.

26. În ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei, Curtea constată că dispoziţiile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală dispun în sensul în care contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conţinutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situaţia respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situaţia respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluţionarea contestaţiei formulate de procuror nu este ţinută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reţinerii.

27. Având în vedere argumentele invocate, Curtea reţine că, din punct de vedere temporal, în cazul soluţionării propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, obligaţiile ce incumbă procurorului şi instanţei judecătoreşti, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanţei judecătoreşti şi la fixarea termenului de soluţionare a propunerii înainte de expirarea duratei reţinerii. Astfel, pronunţarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum şi soluţionarea contestaţiei formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri poate interveni, în funcţie de circumstanţele cauzei, după încetarea duratei reţinerii.

28. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuşi un termen pentru studierea dosarului şi formularea apărării dacă consideră că timpul scurs între momentul la care a luat la cunoştinţă de data şi ora la care soluţionarea propunerii va avea loc şi soluţionarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente şi adecvate. Totodată, instanţa de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunţarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluţia sa.

29. Astfel, Curtea reţine că soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin pronunţarea asupra măsurii "în termen scurt". Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanţă toate elementele specifice cauzei pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât şi a dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan-Cristian Iliescu, Petru Blanda, Nicolae Bucăţică şi, respectiv, Delia Florica Nedelcu şi Răzvan Sorin Nedelcu în dosarele nr. 519/45/2015, nr. 1.338/54/2015, nr. 46.043/3/2015 şi, respectiv, nr. 598/325/2016 ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 347 din data de 6 mai 2016