DECIZIE nr. 13 din 22 ianuarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) şi art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Acsinte Gaspar

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Claudia-Margareta Krupenschi

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) şi art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Elena Cârcei în Dosarul nr. 8.486/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează Obiectul Dosarului nr. 979D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei a transmis la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al Curţii, un "memoriu în apărare", prin care face observaţii pe marginea raportului întocmit de judecătorul-raportor desemnat în cauză, referitoare la: conţinutul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Avocatului Poporului, evoluţia normativă a Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008 şi nr. 1.314/2008 şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale. În finalul "memoriului în apărare", autoarea excepţiei solicită admiterea excepţiei şi constatarea neconstituţionalităţii, astfel:
- a dispoziţiilor ari. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în măsura în care din conţinutul lor se înţelege că sintagma "şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege" acoperă dispoziţia art. 362 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, introdusă prin Hotărârea nr. 564/2008 a Consiliului Superior al Magistraturii, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 126 alin. (2) şi (4), art. 129, art. 1 alin. (5) şi art. 73 alin. (3) din Constituţie, sub corolarul art. 142 alin. (1) din Constituţie;
- a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi, prin extindere, a alin. (8) şi (9) ale aceluiaşi articol, întrucât acestea contravin prevederilor art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (3) din Constituţie;
- a dispoziţiilor art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004, întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care din conţinutul for se înţelege că comisia de disciplină dispune din oficiu, prin rezoluţia de clasare, sesizarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii cu indicii privind constatarea eventualelor încălcări ale Codului deontologic în aplicarea art. 361 şi art. 362 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificat prin Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008 şi nr. 1.314/2008;
- a dispoziţiilor art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004, în măsura în care din conţinutul lor se înţelege că rezoluţia de clasare prin care comisia de disciplină sesizează secţia pentru judecători cu indicii privind încălcarea Codului deontologic nu poate fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi că procedura jurisdicţional-administrativă astfel demarată prin rezoluţia de clasare este o procedură obligatorie, iar nu facultativă, lipsită de garanţiile de independenţă şi imparţialitate obiectivă la care se referă art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În caz contrar, autoarea excepţiei apreciază că sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (4), art. 126 alin. (5) şi (6) şi art. 124 din Constituţie;
- a prevederilor art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004, în măsura în care dispoziţiile sale se interpretează în sensul că se constituie în act juridic de nivel superior pentru reglementarea procedurii de judecată a sesizărilor comisiei de disciplină cu privire la indicii de încălcare a Codului deontologic în executarea căruia au fost adoptate Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008 şi nr. 1.314/2008, în caz contrar fiind încălcate normele art. 1 alin. (5), art. 126 alin. (5) şi ale art. 142 alin. (1) din Constituţie.
Alături de documentul la care s-a făcut referire, autoarea excepţiei a depus la dosarul cauzei şi copia acţiunii în anulare a actelor administrative ale Consiliului Superior al Magistraturii atacate în faţa instanţei judecătoreşti, copia recursului motivat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă acţiunea ca urmare a trimiterii spre rejudecare în urma admiterii recursului în cursul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, precum şi o copie a unei citaţii pentru un termen fixat pentru judecarea recursului promovat prin această ultimă cerere de recurs.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că aspectele invocate de autoarea excepţiei în susţinerea neconstituţionalităţii textelor de lege criticate privesc, în realitate, probleme de interpretare şi aplicare a acestora, şi nu de constituţionalitate, astfel că excepţia are caracter inadmisibil. În plus, menţionează că prin deciziile nr. 126 şi nr. 127 din 1 februarie 2011, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 46 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar considerentele reţinute cu acele prilejuri rămân valabile şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.486/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 29 alin. (7), art. 40 alin. (1) lit. f) şi art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Elena Cârcei într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei civile prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a unor dispoziţii din două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, în partea referitoare la reglementarea procedurii administrativ-jurisdicţionale de constatare a încălcării Codului deontologic, reglementare care se referă la calea de atac a recursului şi la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal de a o soluţiona.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost completată în faţa instanţei de judecată, autoarea acesteia susţine următoarele:
Dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 contravin art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126, art. 129 şi art. 142 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care din conţinutul acestora se înţelege că sintagma "şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege" acoperă şi dispoziţia art. 362 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat prin Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 şi nr. 1.314/2008, conform căreia "Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional, în sensul art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă sunt edictate cu exces de putere, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost învestit prin lege organică cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială. Atribuirea, printr-un act normativ de nivelul unei hotărâri a unei autorităţi administrative centrale, de competenţe şi căi de atac pentru oricare dintre instanţele judecătoreşti enumerate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în cazul de faţă pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este contrară normelor constituţionale invocate, al căror garant este Curtea Constituţională, întrucât astfel de norme pot fi adoptate numai prin lege organică, chiar dacă noţiunea de "lege" utilizată în cuprinsul sintagmei criticate poate avea şi un sens larg, aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, cu referire la art. 124 alin. (3) din Constituţie.
Prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în măsura în care din conţinutul lor se înţelege că pot fi atacate cu recurs hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor dacă acestea au fost adoptate de Plen ca instanţă de judecată, în procedura administrativ-jurisdicţională, încalcă dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Constituţie, potrivit cărora "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii surit definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alin. (2)". Or, potrivit acestor din urmă norme, "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică".
Dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 142 alin. (1) din Constituţie, "în măsura în care din conţinutul lor se înţelege că se constituie în act normativ de nivel superior în executarea căruia s-au adoptat Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 şi nr. 1.314/2008, acte administrative cu caracter normativ". Textul de lege criticat nu conţine nicio referire cu privire la vreo competenţă sau procedură jurisdicţională care să implice competenţa secţiilor sau a plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi nici a secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în constatarea încălcărilor Codului deontologic, astfel că trimiterea la aceste norme ca fiind actul superior în executarea căruia s-au adoptat cele două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii este contrară şi dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi Legii nr. 317/2004. Mai arată autoarea excepţiei că dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) concretizează o atribuţie a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu reglementează vreo competenţă normativă şi nici nu ordonă emiterea vreunui act normativ de executare, astfel că nu pot constitui temei de drept pentru adoptarea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 864/2008 şi nr. 1.314/2008. Daca s-ar accepta contrariul, atunci aceste norme nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care trebuie să le întrunească un text de lege, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Mai precizează autoarea excepţiei că, potrivit art. 30 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, "Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare"; or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat într-un alt litigiu, cu referire la Hotărârea Plenului nr. 564/2008 prin care s-au introdus art. 361 şi art. 362 în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, că este "un act cu caracter normativ, dar care nu vizează carierea şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004"; altfel spus, încălcarea Codului deontologic nu se înscrie în "cariera judecătorilor", iar nici Legea nr. 303/2004 şi nici Legea nr. 304/2004 nu conţin reglementări cu privire la procedura jurisdicţională de constatare a încălcărilor Codului deontologic şi nici trimiteri la acesta.
Dispoziţiile art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004 încalcă, în opinia autoarei excepţiei, prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 21 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (5) şi (6) din Legea fundamentală, în măsura în care din conţinutul lor se înţelege că comisia de disciplină dispune din oficiu, prin rezoluţia de clasare, sesizarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii cu indicii privind constatarea eventualelor încălcări ale Codului deontologic, în aplicarea unei Hotărâri a Planului Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, art. 361 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008, modificat prin Hotărârea nr. 1.314/2008, reglementează posibilitatea ca prin aceeaşi rezoluţie de clasare, comisia de disciplină, din oficiu, să sesizeze secţia corespunzătoare a Consiliului dacă există indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementată de Codul deontologic.
Totodată, dacă din cuprinsul art. 46 alin. (13) se înţelege că această rezoluţie de clasare prin care comisia de disciplină sesizează secţia pentru judecători cu indicii privind încălcarea Codului deontologic nu poate fi atacată potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi că procedura administrativ-jurisdicţională astfel demarată este o procedură obligatorie, iar nu facultativă, atunci textul criticat încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (4) şi ale art. 126 alin. (5) şi (6) din Constituţie, deoarece negarea caracterului facultativ al jurisdicţiei administrative privind constatarea încălcărilor Codului deontologic ar transforma-o într-o jurisdicţie extraordinară şi ar elimina un act administrativ cu caracter individual din sfera actelor administrative ale autorităţilor publice asupra cărora controlul judecătoresc este garantat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (3), art. 126 alin. (4) şi ale art. 129 din Constituţie, acestea reprezentând cadrul general al competenţei materiale a Secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acord şi cu dispoziţiile art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă, fără a putea fi interpretate în sensul că acoperă dispoziţiile art. 362 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii. De altfel, aceste din urmă norme au fost adoptate în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, aşa încât nu se poate susţine încălcarea principiului legalităţii competenţei de judecată, a procedurii de judecată şi a căilor de atac, instituite prin art. 126 şi art. 129 din Constituţie. În temeiul acestei din urmă prevederi, legiuitorul are posibilitatea de a stabili prin acte normative speciale condiţiile exercitării căilor de atac, ceea ce s-a întâmplat în materia carierei şi drepturilor judecătorilor şi procurorilor, precum şi în cea a răspunderii disciplinare a acestora.
Dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care reglementează procedura de contestare a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, îşi au temeiul constituţional în art. 134 alin. (4) raportate la cele ale art. 126 alin. (6) şi respectă principiul liberului acces la justiţie prin prisma dreptului la un recurs efectiv consacrat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cu referire la dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, instanţa judecătorească susţine că autoarea excepţiei nu a arătat, în mod concret, în ce constă pretinsa contradicţie a acestora faţă de prevederile art. 142 alin. (1) şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocând doar încălcarea unor dispoziţii din alte acte normative şi nelegalitatea motivării instanţei de fond.
Instanţa judecătorească mai apreciază că nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004 raportată la prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 21 alin. (4) şi ale art. 126 alin. (5) şi (6) din Constituţie nu poate fi reţinută. Pretinsa stare de neconstituţionalitate este motivată de autoarea excepţiei prin prisma dispoziţiilor art. 361 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin hotărârile nr. 564/2008 şi nr. 1.314/2008, pe care le consideră nelegale şi neconstituţionale, deoarece nu dau posibilitatea de a fi atacata în justiţie rezoluţia de clasare sub aspectul sesizării secţiei corespunzătoare a Consiliului dacă există indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic. Or, textele legale criticate nu conţin o asemenea prevedere expresă, care să poată fi înlăturată din text pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004, ale art. 29 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale.
Astfel, art. 21 din Legea nr. 304/2004 reprezintă tocmai o valorificare a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, pretins încălcate, întrucât reglementează competenţa Secţiei I civile, Secţiei a II-a civile, Secţiei penale şi a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind invocate, în acest sens, deciziile nr. 331 din 3 aprilie 2007 şi nr. 634 din 26 iunie 2007, în care Curtea a statuat în sensul constituţionalităţii acestora.
Mai apreciază Avocatul Poporului că dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, prin care legiuitorul conferă secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea de a lua măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor, nu aduc atingere principiului constituţional potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie sau regulii constituţionale potrivit căreia Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004, Avocatul Poporului consideră că aceasta este inadmisibilă, deoarece normele legale menţionate nu mai sunt în vigoare în formularea criticată, art. 46 fiind în totalitate modificat şi, ca atare, nu se respectă această condiţie a admisibilităţii excepţiei prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În plus, se menţionează că, asupra redactării anterioare a dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 317/2004, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 126 şi nr. 127 din 1 februarie 2011, în sensul constituţionalităţii acestora.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi motivării excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, precum şi dispoziţiile art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) şi art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
Curtea constată că aceste din urmă prevederi legale au fost modificate şi completate prin articolul unic pct. 1 şi 3 din Legea nr. 36/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2011, prin art. II pct. 4 din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, precum şi prin art. 52 din titlul IV al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 30 mai 2012. Ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.
Invocând însă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, autoarea excepţiei precizează că textele din Legea nr. 317/2004 indicate sunt criticate în redactarea în vigoare la data declanşării litigiului pendinte, respectiv 31 ianuarie 2010, fără a se ţine cont deci de evenimentele legislative intervenite ulterior acestui moment.
În privinţa dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004, Curtea constată că acestea au fost modificate de art. 215 pct. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, precum şi, ulterior invocării excepţiei, de art. 51 pct. 4 din titlul IV al Legii nr. 76/2012. întrucât sintagma "şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", cuprinsă (a art. 21 din lege şi vizată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, a fost preluată identic cu prilejul modificărilor succesive ulterioare momentului de referinţă - 31 ianuarie 2010 - al formei textului criticat, regăsindu-se, în prezent, la art. 21 teza întâi din Legea nr. 304/2004, Curtea, în lumina considerentelor de principiu statutate prin Decizia sa nr. III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale modificate ulterior invocării excepţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, reţine că obiect al excepţiei îl constituie, sub acest aspect, dispoziţiile art. 21 teza întâi din Legea nr. 317/2004, care au următoarea redactare:
"Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege [... ].
Cât priveşte dispoziţiile criticate din Legea nr. 317/2004, întrucât, ulterior declanşării litigiului pendinte, acestea au suferit, parţial, modificări şi completări ce configurează în prezent o formă şi un conţinut diferite de cele criticate de autoarea excepţiei, şi având în vedere considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia sa nr. 766 din 15 iunie 2011, rezultă că aceste texte legale vor fi examinate în forma vizată de autoarea excepţiei, respectiv astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 29 alin. (7):
"(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. [... ]";
- Art. 29 alin. (5), la care textul de lege redat face trimitere, are următorul cuprins:
"Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.";
- Art. 40 lit. f):
"Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor:
[... ]
f) iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor;";
- Art. 46 alin. (1), (12) şi (13):
"(1) În vederea exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare, care se dispune potrivit art. 45 alin. (2), în termen de maximum 10 zile de la data sesizării.
[...]
(12) În cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea. Rezoluţia se comunică persoanelor indicate la art. 451 alin. (4) şi inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea.
(13) Împotriva soluţiei de clasare poate fi formulată contestaţie de persoana indicată la art. 451 alin. (1), de persoana vizată sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluţiei.";
- Art. 451 alin. (1) şi (4), la care dispoziţiile redate anterior fac referire, au următorul cuprins:
"(1) Orice persoană interesată, inclusiv conducătorii instanţelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecţiei judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori cu săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.
[... ]
(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare."
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la valorile supreme ale statului român, la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor statului si, respectiv, la principiul supremaţiei Constituţiei şi obligaţia respectării acesteia şi a legilor, art. 21 alin. (4) potrivit cărora "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite art. 61 alin. (1) conform căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", art. 73 alin. (3) lit. l) în temeiul căruia organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi se reglementează prin lege organică, art. 126 - Instanţele judecătoreşti, art. 129 - Folosirea căilor de atac, art. 133 alin. (7) potrivit căruia "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2)" şi ale art. 142 alin. (1) ce atribuie Curţii Constituţionale calitatea de garant al supremaţiei Constituţiei.
Analizând atât motivarea formulată de autoarea excepţiei cu prilejul ridicării acesteia în faţa instanţei de judecată, cât şi memoriul în apărare depus ulterior, la dosarul cauzei, Curtea reţine următoarele:
Memoriul în apărare cuprinde elemente suplimentare lată de cadrul procesual fixat prin motivarea excepţiei şi prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului. Astfel, în privinţa art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004, autoarea excepţiei invocă, în plus, şi încălcarea art. 124 din Constituţie. Totodată, indicând prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, referitoare la situaţia în care, pronunţând o decizie de admitere a excepţiei, Curtea se pronunţă şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, dacă, în mod necesar şi evident, acestea nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, autoarea excepţiei solicită Cuinii să constate şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor alin. (8) şi (9) ale art. 29 din Legea nr. 317/2004, pentru aceleaşi motive invocate în susţinerea neconstituţionalităţii art. 29 alin. (7) din aceeaşi lege.
Referitor la invocarea, prin notele scrise depuse la burtea Constituţională în dosarul cauzei, a unor noi motive de neconstituţionalitate raportate la art. 124 din Constituţie, Curtea observă ca, astfel cum a statuat şi în jurisprudenţa sa, invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei judecătoreşti, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fata Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 618 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 iulie 2012 sau Decizia nr. 848 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 10 decembrie 2012).
În continuare, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o acţiune în anulare a două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Hotărârea nr. 564/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 9 iulie 2008, şi Hotărârea nr. 1.314/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 11 decembrie 2008, prin care sunt introduse, respectiv modificate, unele norme din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005, norme referitoare la procedura desfăşurată în cazul unor încălcări ale Codului deontologic. Autoarea excepţiei a solicitat în instanţă anularea acestor acte administrative ulterior parcurgerii procedurii administrativ-jurisdicţionale în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, contestând, în esenţa, temeiul de drept al adoptării acestor două acte administrative, apreciind în acest sens că nici Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi nici Legea nr. 317/2004 nu conţin norme care să reglementeze acţiunea privind constatarea încălcării normelor din Codul deontologic şi că procedura specifică acestei din urmă acţiuni nu poate fi confundată cu cea proprie unei acţiuni disciplinare, iar atribuţiile şi competenţa Consiliului Superior al Magistraturii reglementate de textele de lege criticate se referă doar la acţiunea disciplinară. Prin urmare, susţine că nu există normă juridică de rang superior care să se constituie în temei legal pentru adoptarea celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii şi măsurile luate în executarea acestora.
Curtea constată că, deşi autoarea excepţiei menţionează ca obiect al excepţiei diferite texte din Legea nr. 304/2004, respectiv Legea nr. 317/2004, din întreaga argumentaţie susţinută şi depusă la dosarul cauzei rezultă că aceasta urmăreşte, în realitate, anularea celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, chiar şi prin intermediul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, dar fără a contesta, de fapt, legitimitatea constituţională a textelor legale criticate. Această constatare se bazează atât pe exprimarea sa explicită, în acest sens, de exemplu: "ca atare, dispoziţia art. 362 alin. (7) din Hotărârea nr. 564/2008, potrivit căreia Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este contrară art. 133 alin. (7) din Constituţie, dar şi art. 134 alin. (3) din Constituţie, conform căruia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pot fi atacate numai hotărârile Consiliului Superior ale Magistraturii în materie disciplinară" - pag. 13, paragraful 1 din memoriul în apărare, cât şi pe faptul că susţinerile sale de neconstituţionalitate asupra textelor legale sunt formulate în funcţie de anumite interpretări care nu rezultă explicit din conţinutul normativ al acestora, ci, probabil, au apărut în procesul aplicării acestora de către entităţile publice competente.
Curtea constată că textele de lege criticate nu cuprind nicio normă care să reglementeze aspectul esenţial ce a declanşat situaţia litigioasă şi, mai departe, acţiunea în anulare promovată la instanţă, şi anume acea rezoluţie de clasare prin care a fost sesizată, totodată, secţia pentru judecători asupra constatării unor eventuale încălcări ale Codului deontologic. Prin urmare, rezultă că în cauză este vorba, în realitate, despre un eventual conflict între norma juridică de rang inferior, cuprinsă în cele două Hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, şi norma juridică superioară, Legea nr. 304/2004 şi Legea nr. 317/2004, fără ca în cadrul acestui conflict să poată fi susţinut în mod temeinic şi un raport de contrari etate între aceste legi şi normele fundamentale invocate. Or, aspecte legate de controlul judecătoresc al legalităţii actelor administrative ale organismelor şi autorităţilor publice, urmate de modalitatea de interpretare şi aplicare concretă a dispoziţiilor legale în vigoare, incidente în cazurile litigioase, constituie atributul exclusiv al instanţei judecătoreşti competente, pornind de la garanţia prevăzută de dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, conform cărora "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat (...)".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) şi art. 46 alin. (1), (12) şi (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Elena Cârcei în Dosarul nr. 8.486/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2013
-****-

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 114 din data de 28 februarie 2013