DECIZIE nr. 1839 din 28 noiembrie 2014 privind sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii UIRB - UNITED INSURANCE REINSURANCE BROKER - S.A.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, municipiul Bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2012
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
113/2013
, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2012
, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
113/2013
, cu modificările şi completările ulterioare,
în urma hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară consemnate în extrasul procesului-verbal al şedinţei din data de 24 septembrie 2014, în cadrul căreia a fost analizată Nota privind informarea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară despre neîndeplinirea măsurilor dispuse prin Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 946 din 4 august 2014 de către Societatea UIRB - UNITED INSURANCE REINSURANCE BROKER - S.A., cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 16-18-20, etaj 2, Pasaj Macca, sectorul 3, înmatriculată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu numărul J40/5797/13.05.2009, cod unic de înregistrare 25546335/13.05.2009, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK 615/26.03.2010,
a constatat că:
În urma analizării de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a rezultatelor acţiunii de control inopinat efectuat la Societatea UIRB - UNITED INSURANCE REINSURANCE BROKER - S.A., a fost emisă Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 946 din 4 august 2014.
Conform dispoziţiilor art. 2 din Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 946 din 4 august 2014 a fost stabilită în sarcina societăţii obligaţia ca, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii deciziei, să transmită către autoritatea de supraveghere dovada rezilierii tuturor contractelor încheiate cu asigurătorii şi dovada achitării debitelor privind taxa de funcţionare, a penalităţilor şi dobânzilor aferente recalculate până la data plăţii, inclusiv.
Societatea UIRB - UNITED INSURANCE REINSURANCE BROKER - S.A. nu a respectat prevederile Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 946 din 4 august 2014 prin neîndeplinirea măsurilor dispuse, în sensul că nu a transmis la autoritatea de supraveghere, în termenul stabilit, dovada rezilierii tuturor contractelor încheiate cu asigurătorii şi nici dovada achitării debitelor privind taxa de funcţionare, a penalităţilor şi dobânzilor aferente recalculate până la data plăţii, inclusiv, încălcând astfel prevederile Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 946 din 4 august 2014.
Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr.
32/2000
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară
decide:
Art. 1
(1)
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
93/2012
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
113/2013
, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) lit. k) şi ale art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr.
32/2000
privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, se sancţionează cu retragerea autorizaţiei de funcţionare Societatea UIRB - UNITED INSURANCE REINSURANCE BROKER - S.A., cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 16-18-20, etaj 2, Pasaj Macca, sectorul 3, înmatriculată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu numărul J40/5797/13.05.2009, cod unic de înregistrare 25546335/13.05.2009, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK 615/26.03.2010.
(2)
După data retragerii autorizaţiei de funcţionare, brokerului de asigurare i se interzic desfăşurarea activităţii de negociere şi încheierea de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistenţă pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum şi desfăşurarea oricăror operaţiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr.
32/2000
, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)
Societatea UIRB - UNITED INSURANCE REINSURANCE BROKER - S.A. are obligaţia să îşi notifice clienţii, în vederea efectuării plăţii ratelor scadente la contractele de asigurare direct la asigurători.
(4)
Societatea UIRB - UNITED INSURANCE REINSURANCE BROKER - S.A. răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contracte, anterior comunicării prezentei decizii.
Art. 2
(1)
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere prealabilă adresată Autorităţii de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, şi poate fi sesizată Curtea de Apel Bucureşti în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004
, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)
Plângerea adresată Curţii de Apel Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, măsura dispusă, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr.
32/2000
, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr.
32/2000
, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Mişu Negriţoiu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 899 din data de 11 decembrie 2014