Document embed

DECIZIE nr. 495 din 7 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 31, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10-26 şi art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 88 şi art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 31, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10-26 şi art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 88 şi art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Bogdan Cristian Georgescu în Dosarul nr. 1.367/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 753D/2013 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, doamna Ioana Lazăr, director general al Direcţiei generale juridice a Agenţiei Naţionale de Integritate, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate. Magistratul-asistent referă asupra faptului că procedura de citare este legal îndeplinită, iar dosarul se află la al doilea termen de judecată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Reiterând argumentaţia cuprinsă în deciziile Curţii Constituţionale în materie, precizează că, în opinia sa, nu se impune reconsiderarea acestei jurisprudenţe.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că nu sunt nesocotite prevederile din Legea fundamentală invocate de autorul acesteia şi evocând, în acest sens, cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa referitoare la textele de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 23 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.367/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 31, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10-26 şi art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi ale art. 88 şi art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Bogdan Cristian Georgescu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unui raport al Autorităţii Naţionale de Integritate în materia incompatibilităţilor.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010 excedează cadrului pentru care a fost adoptată Legea nr. 176/2010 şi obiectului său de reglementare, respectiv persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice. Or, în această categorie nu pot fi incluşi toţi salariaţii instituţiilor publice decât în mod discriminatoriu şi cu încălcarea principiului egalităţii în faţa legii. Mai arată că art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 este neconstituţional, deoarece, pe de o parte, Agenţiei Naţionale de Integritate, organ administrativ subordonat Parlamentului, i-au fost conferite atribuţii corespunzătoare unei instanţe judecătoreşti, întrucât inspectorii de integritate sunt funcţionari publici cu atribuţii jurisdicţionale, iar, pe de altă parte, deoarece raportul de evaluare întocmit de aceştia reprezintă un adevărat rechizitoriu ca act de sesizare a unei instanţe. Precizează că, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, dar procedura prevăzută de Legea nr. 176/2010 este obligatorie şi nu poate fi încadrată în această categorie. Cu privire la art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13-20 din Legea nr. 176/2010, care vizează procedura în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate, se susţine că sunt încălcate prevederile constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale, cele prin care este caracterizată justiţia ca fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi şi cele potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Se arată că cel ce primeşte raportul de evaluare are dreptul la contraprobă în dovedirea nevinovăţiei sau a respectării dispoziţiilor legale, ceea ce conduce la încălcarea prevederilor constituţionale care consacră prezumţia de nevinovăţie şi cea a dobândirii licite a averii.

7. Referitor la prevederile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, se susţine că nesocotesc dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, deoarece prevăd în continuare obligaţia publicării declaraţiilor de avere şi de interese pe pagina de internet a Agenţiei şi a instituţiei unde persoanele au obligaţia de a le depune. Se mai afirmă că art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece legea a fost adoptată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut la art. 147 alin. (1) din Constituţie în care dispoziţiile constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit puse de acord cu Legea fundamentală. Susţine că, în această situaţie, ne aflăm într-un caz de ultraactivitate a Legii nr. 144/2007, care, începând cu data de 20 iunie 2010 ar fi trebuit să îşi înceteze efectele, dar şi de retroactivitate a Legii nr. 176/2010 până la aceeaşi dată. De asemenea, se critică faptul că prevederile Legii nr. 176/2010 nu sunt previzibile şi lasă loc la interpretări în legătură cu înţelesul mai multor termeni. În ceea ce priveşte prevederile criticate din Legea nr. 161/2003, se susţine că încalcă dreptul de a fi ales într-o funcţie de demnitate publică.

8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând argumentele expuse pe larg în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele prevederi din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010:

- art. 1 alin. (1) pct. 31, care prevede că dispoziţiile Legii nr. 176/2010 se aplică şi persoanelor cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarilor publici, inclusiv celor cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice, aceştia având obligaţia declarării averii şi a intereselor;

- art. 1 alin. (3) referitor la activitatea de evaluare desfăşurată de Agenţia Naţională de Integritate;

- art. 4 referitor la termenul de depunere a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese;

- art. 6 alin. (1) lit. e) privind atribuţia persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese de a asigura afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi declaraţiilor de interese;

- art. 7 alin. (2), care prevede că declaraţia de avere şi/sau declaraţia de interese depuse/depusă, împreună cu documentele justificative, se trimit/se trimite de îndată Agenţiei, în copie certificată;

- art. 8 şi art. 10-26, care fac parte din titlul II al Legii nr. 176/2010, intitulat "Proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice", capitolul I "Proceduri în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate", după cum urmează:

- art. 8 şi art. 10-12: secţiunea 1 "Dispoziţii generale";

- art. 13-19: secţiunea a 2-a "Evaluarea averii";

- art. 20-26: secţiunea a 3-a "Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor";

- art. 34 care conţine dispoziţii tranzitorii referitoare la modul de aplicare în timp a legii.

14. De asemenea, constituie obiect al excepţiei şi prevederile art. 88 şi art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Art. 88 din legea menţionată enumeră funcţiile şi calităţile cu care este incompatibilă funcţia de consilier local sau consilier judeţean, iar art. 94 din aceeaşi lege vizează incompatibilităţile funcţionarilor publici.

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în următoarele articole: art. 1 alin. (3) în care sunt enumerate caracteristicile statului român, art. 1 alin. (4) care instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) şi (2) care statuează cu privire la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 20 privitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 30 care consacră libertatea de exprimare, art. 37 alin. (1) care stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un cetăţean pentru a fi ales, art. 53 alin. (1) în care se prevede în ce situaţii este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, art. 115 alin. (6) care precizează interdicţiile în ceea ce priveşte adoptarea ordonanţelor de urgenţă, art. 116 alin. (2) privind organizarea organelor de specialitate, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi art. 147 alin. (4) care stabileşte că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Se invocă, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră legalitatea pedepsei.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, mai întâi, că, din analiza actelor aflate la dosar, reiese că obiectul cauzei în soluţionarea căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie cererea de anulare a raportului de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea, de către autorul excepţiei, a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 13-19 cuprinse în secţiunea a 2-a "Evaluarea averii" din Legea nr. 176/2010 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, câtă vreme litigiul dedus judecăţii instanţei judecătoreşti se circumscrie sferei de incidenţă a prevederilor art. 20-26 cuprinse în secţiunea a 3-a "Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" din Legea nr. 176/2010. Aşa fiind, ţinând seama de exigenţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia aceasta "decide asupra excepţiilor (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei", Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13-19 din Legea nr. 176/2010. Pentru aceleaşi motive, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) pct. 31, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10-12 şi art. 34 din Legea nr. 176/2010, în părţile referitoare la evaluarea averii şi a declaraţiilor de avere.

17. În continuare, Curtea constată că celelalte dispoziţii criticate din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, cu privire la art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.458 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, observând că reglementarea criticată nu conţine dispoziţii discriminatorii în sensul art. 4 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie, ci se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de norma legală. Obligaţia instituită prin această reglementare este justificată de necesitatea prevenirii comiterii de fapte de corupţie de către anumite categorii de personal individualizate de legiuitor şi nu poate fi caracterizată ca o restrângere a exerciţiului drepturilor sau al unor libertăţi consacrate în Constituţie. Curtea a mai reţinut că legiuitorul este liber să instituie obligaţii suplimentare în sarcina acelui personal care desfăşoară o activitate de o anumită natură şi importanţă.

18. De altfel, în cauza de faţă, Curtea nu poate reţine neconstituţionalitatea art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 176/2010 rezultată din pretinsa discordanţă dintre titlul unei legi şi prevederi din aceasta, întrucât, pe de o parte, o asemenea susţinere nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, iar, pe de altă parte, autorul excepţiei ignoră faptul că titlul legii se referă în mod expres şi explicit la integritatea în exercitarea "funcţiilor publice", or, această sferă include în mod automat toate tipurile de funcţionari publici, fără niciun fel de diferenţiere.

19. În ceea ce priveşte art. 1 alin. (3) din Legea nr. 167/2010, prin numeroase decizii, dintre care pot fi amintite Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 210 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 311 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 august 2013, Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, Decizia nr. 515 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 27 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 555 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 25 februarie 2014, Decizia nr. 69 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 25 aprilie 2014, Curtea a reţinut că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară doar o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010. Ca atare, Curtea nu a putut reţine critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 116 alin. (2) din Constituţie, în sensul că Agenţia Naţională de Integritate, prin atribuţiile ce i-au fost conferite, a fost instituită - contrar normelor constituţionale menţionate - ca un organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicţională, subordonat Parlamentului.

20. Prin aceeaşi jurisprudenţă mai sus amintită, Curtea a subliniat că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu autoritate de lucru judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate. Având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, întrucât aceasta se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Curtea a subliniat faptul că Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

21. Mai mult, referitor la critica bazată pe art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, dar procedura prevăzută de Legea nr. 176/2010 este obligatorie şi nu poate fi încadrată în această categorie, Curtea observă că, de vreme ce procedura în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate nu este o procedură jurisdicţională, nu prezintă relevanţă dacă aceasta este obligatorie şi/sau gratuită. Cu alte cuvinte, invocarea textului constituţional menţionat nu îşi găseşte raţiunea în cauza de faţă.

22. Prin deciziile anterior enumerate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urmă act produce efecte juridice faţă de un inculpat într-o cauză, legitimând luarea unui set de măsuri restrictive. În plus, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ competente.

23. Aceleaşi considerente au stat şi la baza respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 12 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, supuse controlului prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză.

24. Curtea observă că autorul excepţiei critică şi art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 sub aspectul pretinsei încălcări a dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată prin publicarea declaraţiilor de interese. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că acest drept nu este absolut, ci, în anumite condiţii, poate fi supus anumitor limitări, restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009). Faţă de critica formulată în cauza de faţă, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, reprezentată prin Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, că, potrivit art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Aplicând aceste principii în cauză, Curtea a constatat, pe de o parte, că soluţia legislativă a publicării declaraţiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenţiei Naţionale de Integritate de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenire a corupţiei instituţionale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declaraţii se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanţii împotriva unor ingerinţe arbitrare. În aceste condiţii, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

25. Curtea nu a reţinut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

26. În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că dispoziţiile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie deoarece legea a fost adoptată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut la art. 147 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat, prin Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, precitată, că dispoziţiile constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit să fie puse de acord cu Legea fundamentală până la data de 20 iunie 2010. În condiţiile în care Parlamentul nu a respectat acest termen - Legea nr. 176/2010 fiind publicată la data de 2 septembrie 2010 şi intrând în vigoare la data de 5 septembrie 2010 - se aplică prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (1), potrivit cărora "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare [...] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul [...] nu pun[e] de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei". Prin urmare, la data de 20 iunie 2010, dispoziţiile neconstituţionale din Legea nr. 144/2007 şi-au încetat efectele juridice, nemaiputându-se aplica. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează însă, ele aplicându-se doar începând cu data de 5 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010. Curtea a reţinut că prevederile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 nu fac decât să reglementeze - pe cale legală - efectele Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitoare la actele efectuate în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, rămase definitive până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, acte care rămân valabile, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) teza finală din Constituţie, "De la data publicării, deciziile [...] au putere numai pentru viitor".

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

28. În ceea ce priveşte prevederile art. 88 care enumeră funcţiile şi calităţile cu care este incompatibilă funcţia de consilier local sau de consilier judeţean şi cele ale art. 94 din Legea nr. 161/2003 referitoare la incompatibilităţile funcţionarilor publici, se susţine că încalcă dreptul de a fi ales într-o funcţie de demnitate publică. Sub acest aspect, Curtea observă că, odată cu instituirea interdicţiei exercitării simultane a două funcţii considerate incompatibile, dintre care cel puţin una are caracter electiv, legiuitorul a conceput un mecanism care să permită exercitarea deplină şi nestingherită a dreptului de a fi ales. Astfel, potrivit art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în conformitate cu art. 91 alin. (3) din aceeaşi lege, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu constituie o piedică în calea posibilităţii persoanelor aflate în ipoteza normelor de a candida şi de a fi alese în funcţii de demnitate publică.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Cristian Georgescu în Dosarul nr. 1.367/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) pct. 31, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10-12 şi art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în părţile referitoare la evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, precum şi prevederile art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 şi cele ale art. 88 şi art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 31, art. 1 alin. (3), art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 10-12 şi art. 34 din Legea nr. 176/2010, în părţile referitoare la evaluarea averii şi a declaraţiilor de avere, precum şi a prevederilor art. 13-19 din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 857 din data de 24 noiembrie 2014