Document embed

DECIZIE nr. 150 din 17 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Constantin Oprea în Dosarul nr. 33.930/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.417D/2015.

2. La apelul nominal răspunde consilierul juridic Vladimir Alexandru Ciobanu, cu delegaţie la dosar, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate. Lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În primul rând, arată că art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 nu este menţionat în raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. În al doilea rând, criticile autorului excepţiei se referă la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege criticate, iar nu la neconstituţionalitatea acestora. Cât priveşte susţinerile referitoare la existenţa unui paralelism legislativ, susţine că acestea sunt neîntemeiate, deoarece cele două texte de lege criticate reglementează situaţii diferite, fiind clare şi previzibile. Depune concluzii scrise în acest sens.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece interpretarea şi aplicarea textelor de lege sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, consideră că textele de lege criticate sunt clare şi neechivoce.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 10 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 33.930/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Constantin Oprea într-o cauză de contencios administrativ promovată în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, prin aceea că reclamantul, în calitate de primar, a semnat dispoziţia de numire în funcţie a fiicei sale, în urma promovării unui examen de avansare în funcţie publică.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că ambele texte de lege criticate se referă la definiţia conflictului de interese, însă au un conţinut diferit: pe de o parte, acesta este definit prin raportare la noţiunea de "folos material"; pe de altă parte, este definit cu referire la noţiunile de "interespersonal ", "beneficiu"şi "dezavantaj". După cum se poate observa, cele două modalităţi de a defini conflictul de interese sunt diferite ("interesul personal" poate fi şi de altă natură decât materială, poate fi afectiv, intelectual etc.), chiar contradictorii ("beneficiul" poate fi şi altfel decât "material", iar "dezavantajul" nu poate fi "folos'), ceea ce dă naştere unei stări de incertitudine cu privire la conduita de urmat de către subiectul de drept căruia i se adresează norma.

7. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că sunt în vigoare două acte normative distincte, cu aceeaşi forţă juridică, care definesc însă în mod diferit conflictul de interese, paralelism legislativ ce generează confuzie şi incertitudine. Textele de lege criticate, astfel cum sunt formulate, încalcă şi normele de tehnică legislativă, prin aceea că verbul nu este utilizat "la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective", astfel cum impune art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, deşi reglementează aceeaşi situaţie juridică, cele două texte prevăd condiţii diferite în care devine incidenţă norma sancţionatorie: "pentru soţul său ori rudele sale de gradul I", respectiv "pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv", ceea ce creează o incertitudine gravă cu privire la modul de a acţiona al destinatarului normei. De asemenea, prin art. 76 din Legea nr. 161/2003 legiuitorul limitează sfera conflictului de interese la "rudele de gradul I", în timp ce prin art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 legiuitorul prevede extinderea discreţionară a interdicţiei "la rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv".

8. În continuare, autorul excepţiei susţine că mai există o neclaritate pe care o determină fiecare dintre cele două texte de lege atacate, şi anume "ce se întâmplă în cazul în care primarul este obligat de lege să emită un anumit act care poate conduce la un conflict de interese, cum este şi cazul de faţă". Arată că situaţia a fost tranşată de unele instanţe judecătoreşti, de exemplu prin Sentinţa nr. 115/2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 780/57/2013, în sensul că nu se află în conflict de interese primarul care a emis/semnat un act în îndeplinirea unei obligaţii legale, dat fiind că, exercitându-şi prerogativele legale, în limitele competenţei, "reclamantul nu a avut un drept de opţiune cu privire la alegerea câştigătorului unei licitaţii, acest drept aparţinând comisiei de licitaţii". În concluzie, nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind conflictul de interese, deoarece "reclamantul nu a fost implicat în luarea deciziei de desemnare a ofertei câştigătoare, semnarea contractului fiind efectul procedurii de atribuire a contractului decisă de comisia de evaluare". Mutatis mutandis, susţine că aceeaşi este şi situaţia în cauza de faţă, în care primarul a semnat un act în îndeplinirea unei obligaţii legale, deoarece, exercitându-şi prerogativele legale, în limitele competenţei prevăzute de art. 63 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 62 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, primarul - autor al excepţiei de neconstituţionalitate nu a avut un drept de opţiune cu privire la alegerea candidatului care a promovat concursul de avansare în funcţie, acest drept aparţinând comisiei de concurs. De asemenea, acesta nu a fost implicat în procedura de concurs în urma căreia fiica sa a promovat în funcţie, semnarea dispoziţiei de numire în funcţie fiind efectul procedurii de concurs decise de comisia de concurs, în concluzie, susţine că neclaritatea şi imprecizia dispoziţiilor de lege criticate conduc la divergenţe de interpretare, iar necesitatea îndreptării acestei incoerenţe legislative este cu atât mai puternică cu cât destinatarul normei se expune unei sancţiuni grave: încetarea mandatului şi eliberarea din funcţie, ceea ce conduce la caracterizarea prezentei cauze ca fiind una în materie penală în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, autorul acesteia neformulând efectiv critici de neconstituţionalitate, ci critici care ţin de oportunitatea actului normativ şi, respectiv, de interpretarea sferei de aplicare a actului. Într-adevăr, cele două articole de lege criticate vizează conflictul de interese privind aleşii locali, însă trebuie observat că, în vreme ce art. 76 face parte din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ce reprezintă norma generală în materie, art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali este cuprins într-un act normativ special, ce reglementează statutul aleşilor locali. De asemenea, trebuie observat capitolul din care face parte art. 75 din Legea nr. 393/2004, respectiv cap. VIII - "Registrul de interese", care stabileşte obligaţia aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere, art. 75 venind să definească natura interesului personal prevăzut de art. 74. Aşadar, nu există niciun paralelism legislativ, ci interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege se efectuează conform principiilor generale de drept. Celelalte aspecte de fapt şi de drept invocate vizează fondul cauzei şi nu pot fi cenzurate decât în faţa instanţei judecătoreşti.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată. Astfel, autorul acesteia invocă, în realitate, aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice. În subsidiar, apreciază că prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât nu au legătură cu incompatibilităţile prevăzute pentru funcţia de primar, iar, pe de altă parte, nu sunt încălcate aceste prevederi constituţionale, "deoarece prin art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 a fost extinsă sfera persoanelor şi a circumstanţelor în raport de care s-ar putea reţine conflictul de interese, vizând aspecte ce ţin de aplicarea legii fără implicaţii în materie constituţională". Prin urmare, nu poate fi vorba despre o situaţie care poate genera confuzie de interpretare a prevederilor celor două acte normative analizate.

12. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, fiind clare, predictibile şi neechivoce, fiecare dintre aceste texte fiind în măsură să elimine orice confuzie în procesul de interpretare şi aplicare a acestora şi, totodată, să asigure exigenţele dreptului la un proces echitabil. Critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează terminologia diferită la care a recurs legiuitorul în redactarea textelor de lege criticate, respectiv noţiunea de "folos material" utilizată în Legea nr. 161/2003 şi noţiunea de "beneficiu" sau "dezavantaj" pe care o regăsim în conţinutul art. 75 din Legea nr. 393/2004, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, ar conduce la un paralelism legislativ. Se apreciază că o asemenea critică nu poate fi reţinută, fiind vorba despre două texte de lege cu un obiect de reglementare distinct, fiecare dintre acestea îndeplinind condiţia previzibilităţii, ceea ce presupune calitatea de a fi suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, fiind formulate cu o precizie suficientă, persoanele interesate pot să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Ca atare, dispoziţiile de lege criticate satisfac exigenţele dreptului la un proces echitabil şi totodată sunt precise şi previzibile, astfel încât destinatarul normelor juridice este capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acestora, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi concluziile scrise depuse la dosar de aceasta, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003: "Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

- Art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004: "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; [...]".

16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 21 alin. {3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că definiţia conflictului de interese este prevăzută la art. 70 din Legea nr. 161/2003, care prevede că "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative." Dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fac parte din secţiunea a 3-a: Conflictul de interese privind aleşii locali a cap. II: Conflictul de interese din titlul IV: Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice al Cărţii I: Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei şi stabilesc că primarii şi viceprimarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Totodată, art. 76 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că "Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

18. Celelalte dispoziţii de lege criticate, cele ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, fac parte din cap. VIII intitulat Registrul de interese şi prevăd că aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. Potrivit art. 1 din Legea nr. 393/2004, aceasta "are ca obiect stabilirea condiţiilor de exercitare a mandatului de către aleşii locali, a drepturilor şi obligaţilor ce le revin în baza mandatului încredinţat". În acest sens, art. 74 din aceeaşi lege reglementează obligaţia aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, respectiv la secretarul general al judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz. Un exemplar al declaraţiei privind interesele personale se păstrează de către secretar într-un dosar special, denumit registru de interese, iar al doilea exemplar al declaraţiei de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care îl va păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese. Potrivit art. 78 din Legea nr. 393/2004, "Registrul de interese are caracter public, putând fi consultat de către orice persoană, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

19. Având în vedere aceste reglementări, raportat la critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia există un paralelism legislativ în sensul că ambele dispoziţii criticate reglementează conflictul de interese, dar folosesc noţiuni diferite, Curtea constată că această critică este neîntemeiată. Astfel, în timp ce art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează obligaţia primarilor şi viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care "produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I" art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 defineşte noţiunea de "interes personal într-o anumită problemă", noţiune care este cuprinsă de art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale.

20. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

21. Or, în cauza de faţă Curtea constată că cele două norme de lege invocate de autorul excepţiei au atât ipoteze diferite, cât şi conţinut diferit, suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat, întrucât art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează obligaţia primarilor şi viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I", iar art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 defineşte noţiunea de "interes personal într-o anumită problemă", în vederea întocmirii de către toţi aleşii locali a declaraţiei pe propria răspundere privind interesele personale.

22. Totodată, Curtea reţine că şi sancţiunile pentru nerespectarea celor două dispoziţii de lege sunt diferite. Astfel, în cazul nerespectării obligaţiei primarilor sau viceprimarilor prevăzute de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea acestei obligaţii sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 449 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015, paragraful 31, sancţiunea specifică ce vizează statutul primarilor este reglementată de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare. Pe de altă parte, în cazul dispoziţiilor art. 74 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, art. 82 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că "Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei", iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), "Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului". De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege reglementează o sancţiune specifică pentru consilierii judeţeni şi cei locali, şi anume "Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii,", iar potrivit art. 81 din aceeaşi lege, "Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare".

23. Aşadar, Curtea constată că susţinerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor sunt neîntemeiate.

24. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituţie vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenţie, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, autorul excepţiei nu critică aceste aspecte ce constituie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, ceea ce, în opinia sa, a condus la interpretări divergente ale instanţelor judecătoreşti cu privire la existenţa unor conflicte de interese. Pe de altă parte, Curtea reţine că autorul excepţiei a beneficiat de posibilitatea formulării la instanţa judecătorească a contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil.

25. Referitor la celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la existenţa unei neclarităţi pe care o determină fiecare dintre cele două texte de lege atacate, şi anume "ce se întâmplă în cazul în care primarul este obligat de lege să emită un anumit act care poate conduce la un conflict de interese, cum este şi cazul de faţă", Curtea reţine că acestea vizează interpretarea şi aplicarea legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Oprea în Dosarul nr. 33.930/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 397 din data de 25 mai 2016