Document embed

DECIZIE nr. 234 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 şi ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Andrei Lucian Benzal şi Alexandru Benzal în Dosarul nr. 48-608/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 109D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii, apreciază că aceasta este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Încheierea din data de 17 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 48.608/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Andrei Lucian Benzal şi Alexandru Benzal. Excepţia a fost ridicată cu ocazia soluţionării unei cereri având ca obiect "Legea nr. 10/2001 - soluţionare notificare".

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că Legea nr. 165/2013 nu a abrogat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acestea rămânând, în continuare, aplicabile în procedura administrativă de soluţionare a notificărilor de către entitatea învestită prin lege. Nefăcând referire expresă la faptul că litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 le sunt aplicabile doar măsurile referitoare la finalizarea procesului de restituire, dispoziţiile art. 4 determină aplicarea retroactivă a legii cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). Litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în curs de judecată au fost surprinse de apariţia Legii nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, ce urmează a se aplica în condiţiile art. 4 din această lege, răstoarnă principiul fundamental al neretroactivităţii legii. Deşi persoana interesată s-a adresat justiţiei respectând atât legislaţia în vigoare, cât şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, aceasta se găseşte în situaţia în care, deşi a acţionat diligent, cu respectarea termenelor şi condiţiilor, este sancţionată prin aplicarea retroactivă a noii legislaţii. Or, nu i se poate pretinde unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită ce a respectat ordinea de drept în vigoare şi nici să prevadă o reglementare viitoare a legiuitorului.

6. În continuare se susţine că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a subiectelor de drept cărora legea li se adresează, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi.

7. Referitor la dispoziţiile art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 arată că acestea, prin conţinutul lor, aduc atingere dreptului de acces la justiţie, exercitarea lui fiind interzisă în perioadele pe care le stabileşte. Or, restrângerea acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 alin. (1) din Constituţie, ca măsură de excepţie reglementată prin lege şi numai dacă se impune în cazul situaţiilor prevăzute de textul constituţional. Legea nr. 165/2013, prin art. 32-35, interzice accesul la justiţie, acesta fiind permis doar după scurgerea unui termen de 6 luni calculat din momentul expirării celorlalte termene de 12, 24 şi 36 de luni, fără a exista vreo justificare sau o necesitate de natura celor prevăzute de art. 53 din Constituţie.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât s-a acţionat, de fapt, asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acest sens menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008.

9. De asemenea apreciază că prin instituirea unor termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate se creează premisele unei discriminări. Or, acest criteriu de diferenţiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv şi rezonabil.

10. Dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiţie doar prin raportare la art. 4 din acelaşi act normativ, întrucât prin simplul fapt că legiuitorul a impus noi termene de soluţionare a dosarelor aflate în lucru, dar şi alte termene de sesizare a instanţei de judecată, nu se aduce atingere accesului liber la justiţie. Însă intervenţia acestor dispoziţii în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care de cele mai multe ori au condus la respingerea ca prematur formulate a cererilor de chemare în judecată, apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă.

11. Cu privire la celelalte critici de neconstituţionalitate apreciază că nu pot fi reţinute, normele indicate fiind în concordanţă cu principiile constituţionale invocate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Analizând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum aceasta a fost ridicată, Curtea reţine că incidenţa dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în cauza dedusă judecăţii este, în mod necesar, subsecventă admiterii caracterului novator al reglementărilor consacrate prin legea menţionată cu privire la materia măsurilor reparatorii prin echivalent. Aşa fiind, instituirea noilor reglementări reprezintă o soluţie legislativă nouă, de imediată aplicare, care a devenit incidenţă în cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti prin intermediul normei consacrate de art. 4 din lege. Ca atare, plecând de la aceste premise şi ţinând seama de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 33 şi cele ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 4:

"Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 32:

"(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33:

"(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile investite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34:

"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.":

- Art. 35:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

15. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

16. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014^*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la momentul pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

^*) Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014.

17. Curtea constată că, în măsura în care a reţinut constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile (a se vedea Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, şi Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014).

18. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, Curtea urmează să respingă această excepţie ca devenită inadmisibilă.

19. În continuare, Curtea reţine că instanţa de judecată urmează ca, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, să respecte deciziile Curţii Constituţionale în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012 - decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie.

20. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că litigiul aflat pe rolul instanţei de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, priveşte acţiunea autorilor excepţiei prin care aceştia solicită instanţei să constate refuzul nejustificat al entităţii prevăzute de lege - municipiul Bucureşti, prin primar general - de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse potrivit Legii nr. 10/2001 şi de a judeca cauza pe fond. Totodată, Curtea observă că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 165/2013 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege, iar art. 34 din acelaşi act normativ priveşte soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cela care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii. Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013.

21. Curtea remarcă că procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum acesta era reglementat de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, comportă două etape. Prima etapă, guvernată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, debutează cu depunerea notificării prin care se solicită restituirea în natură a imobilului şi se încheie cu emiterea deciziei/dispoziţiei prin care imobilul se restituie în natură, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent sau se propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Cea de-a doua etapă este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi se referă la procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, procedură ce avea ca finalitate adoptarea deciziei de despăgubire, urmată, după caz, de emiterea unui titlu de plată sau a unuia de conversie, pe de altă parte.

22. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că procesul aflat pe rolul instanţei de judecată în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate se circumscrie primei etape a procesului de restituire, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 32, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013.

23. Astfel, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

24. În aceste condiţii, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013.

25. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că autorii acesteia susţin că, instituind în sarcina entităţilor învestite de lege termene diferite de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, dispoziţiile criticate creează situaţii mai favorabile persoanelor cărora li se aplică termenul de 12 luni faţă de cele cărora li se aplică termenele de 24, respectiv 36 de luni.

26. Curtea constată că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014^*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la momentul pronunţării prezentei decizii, reţinând constituţionalitatea acestor norme. Cu acel prilej, Curtea a observat că pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie se instituie termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament diferit determinat de numărul mare de cereri. Totodată, Curtea a reţinut că termenele introduse prin dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi în final respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim, cu atât mai mult cu cât este evident că un termen considerat adecvat pentru soluţionarea unui număr de 2.500 de cereri nu poate păstra aceeaşi caracteristică şi în ceea ce priveşte soluţionarea unui număr de 5.000 de cereri. Prin urmare, Curtea a constatat că există un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate.

^*) Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014.

27. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Andrei Lucian Benzal şi Alexandru Benzal în Dosarul nr. 48.608/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 515 din data de 10 iulie 2014