PROCEDURĂ din 22 septembrie 2015 de aprobare a necesarului de formulare tipizate care atestă finalizarea studiilor
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta procedură reglementează modul de avizare a necesarului de formulare tipizate pentru actele de studii care urmează a se elibera absolvenţilor, cu examen de finalizare a studiilor din sistemul de învăţământ superior.
Art. 2
Direcţia Generală Învăţământ Universitar (DGIU) solicită printr-o circulară tuturor instituţiilor de învăţământ superior acreditate numărul de absolvenţi.
CAPITOLUL II:
Avizarea formularelor pentru absolvenţii care s-au înmatriculat conform reglementărilor legale în vigoare în anul I de studii
Art. 3
Instituţiile de învăţământ superior acreditate comunică DGIU situaţiile absolvenţilor înmatriculaţi conform reglementărilor legale în vigoare în anul I de studii.
Art. 4
(1)
DGIU şi Direcţia Generală Juridic (DGJ) verifică necesarul de formulare şi concordanţa dintre conţinutul solicitărilor şi reglementările legale în vigoare, aferente perioadei în care s-a realizat şcolarizarea.
(2)
Faţă de numărul total de formulare tipizate pentru actele de studii, solicitat şi avizat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) alocă un procent suplimentar 10% pentru situaţiile speciale (diplome redactate greşit, duplicate etc.).
Art. 5
(1)
După analizarea informaţiilor se emit avize atât pentru Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. în vederea realizării formularelor, cât şi pentru instituţiile de învăţământ superior acreditate care au solicitat formulare tipizate pentru acte de studii.
(2)
Avizele se transmit prin fax şi în original, prin poştă.
(3)
După primirea avizului, instituţia de învăţământ superior îl comunică prin fax la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.
(4)
În cazul în care instituţiile de învăţământ superior renunţă la cantităţile comandate iniţial, orice modificare ulterioară de cantitate solicitată şi avizată de MECS impune ca toate costurile aferente comenzii să fie suportate de instituţia respectivă.
(5)
Instituţiile de învăţământ superior sunt obligate ca, în termen de 30 de zile de la primirea avizelor, să se adreseze Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. în vederea semnării comenzii-contract.
(6)
Semnarea şi ridicarea formularelor pentru actele de studii de către instituţiile de învăţământ superior se vor face în baza avizului în original prezentat la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.
Art. 6
La sfârşitul fiecărei luni Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. are obligaţia de a transmite MECS, în format electronic şi letric, seriile şi numerele formularelor livrate, pe instituţii şi tipuri de formulare, care se înregistrează şi se păstrează la MECS cu termen permanent.
CAPITOLUL III:
Avizarea formularelor pentru absolvenţii înmatriculaţi conform Ordonanţei Guvernului nr.
42/2015
privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizare, valabilă pentru absolvenţii înmatriculaţi anterior anului universitar 2011-2012
Art. 7
Prezenta procedură se aplică pentru absolvenţii înmatriculaţi anterior anului universitar 2011-2012, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.
42/2015
, astfel:
1.
la programe de studii organizate la forme de învăţământ şi/sau în locaţii geografice neautorizate;
2.
la programe de studii organizate în limbă de predare neautorizată;
3.
peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată;
4.
la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării;
5.
la programe autorizate/acreditate, cu nerespectarea condiţiilor de înmatriculare sau mobilitate;
6.
absolvenţii înmatriculaţi la programe de studii autorizate/acreditate organizate la forma de învăţământ la distanţă şi care au parcurs, cu aprobare, 2 ani de studii într-un singur an.
Art. 8
Formularele tipizate pentru actele de studii se eliberează instituţiilor de învăţământ superior acreditate pentru absolvenţii care au susţinut examenele de finalizare a studiilor, după cum urmează:
a)
examen de licenţă, pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul din domeniul ştiinţelor inginereşti;
b)
examen de disertaţie, pentru ciclul de studii universitare de master;
c)
examen de susţinere publică a tezei de doctorat;
d)
examen de certificare, pentru programele de studii postuniversitare de tip specializare;
e)
examen de selecţie, care precedă examenul de licenţă, în cazul studenţilor/absolvenţilor care provin de la instituţii de învăţământ superior şi/sau programe de studii care au intrat în lichidare.
Art. 9
Instituţiile de învăţământ superior acreditate analizează şi aprobă în senatele universitare situaţiile absolvenţilor înmatriculaţi, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.
42/2015
, şi comunică DGIU hotărârile senatelor care atestă încadrarea în una din situaţiile prevăzute la art. 7.
Art. 10
(1)
Numărul de formulare alocat este egal cu numărul de absolvenţi asumaţi prin hotărârile senatelor universitare.
(2)
Instituţiile de învăţământ superior acreditate răspund public de corectitudinea documentelor transmise.
Art. 11
(1)
Pe baza documentelor prevăzute la art. 9 se emit avize atât pentru Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. în vederea realizării formularelor, cât şi pentru instituţiile de învăţământ superior acreditate solicitante.
(2)
Avizele se transmit prin fax şi în original cu confirmare, prin poştă.
(3)
După primirea avizului, instituţia de învăţământ superior îl comunică prin fax la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.
(4)
Instituţiile de învăţământ superior sunt obligate ca în termen de 30 de zile de la primirea avizelor să se adreseze Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A., în vederea semnării comenzii-contract.
(5)
Semnarea comenzilor şi ridicarea formularelor pentru actele de studii de către instituţiile de învăţământ superior se vor face în baza avizului în original prezentat la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.
Art. 12
La sfârşitul fiecărei luni Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. are obligaţia de a transmite MECS, în format electronic şi letric, seriile şi numerele formularelor livrate, pe instituţii şi tipuri de formulare, care se înregistrează şi se păstrează la MECS cu termen permanent.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 727 din data de 28 septembrie 2015