Având în vedere:
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile protocoalelor şi anexelor privind definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrative din acordurile preferenţiale în cadrul cărora Uniunea Europeană acordă preferinţe tarifare, Convenţia regională privind regulile de origine paneuromediteraneene, Decizia 1/2006 a Comitetului de Cooperare Vamală CE-Turcia care stabileşte regulile de aplicare a Deciziei 1/95 a Consiliului de Asociere CE-Turcia, Regulamentul (CE) nr. 1.207/2001 al Consiliului din 11 iunie 2001 privind procedurile prevăzute de dispoziţiile ce reglementează schimburile preferenţiale între Comunitatea Europeană şi anumite ţări, destinate să faciliteze eliberarea certificatelor de circulaţie a mărfurilor EUR.1, întocmirea declaraţiilor pe factură şi a formularelor EUR.2 şi eliberarea unor autorizaţii de exportatori desemnaţi, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.351/83, Regulamentul (CE) nr. 1.617/2006 al Consiliului din 24 octombrie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.207/2001 privind consecinţele introducerii sistemului de cumul paneuromediteranean al originii,
În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1
Art. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 4.822/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de autorizare a exportatorilor în vederea emiterii în procedură simplificată a dovezilor de origine preferenţială în cadrul acordurilor ce reglementează comerţul preferenţial dintre Comunitate şi ţările partenere şi a certificatelor A.TR. care atestă statutul de marfă în liberă circulaţie în cadrul Uniunii vamale UE-Turcia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, cu modificările ulterioare, se abrogă.
Art. 3
Autorizaţiile emise până la data prezentului ordin rămân valabile.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 218 din data de 1 aprilie 2015