HOTĂRÂRE nr. 880 din 23 august 2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii "Ranforsare, consolidare DN 61 km 20 + 000-41 + 000", judeţul Giurgiu
În conformitate cu art. 11 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii "Ranforsare, consolidare DN 61 km 20 + 000-41 + 000", judeţul Giurgiu, din cadrul Proiectului de reconstrucţie a drumurilor afectate de inundaţii, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Finanţarea lucrărilor de intervenţii menţionate la art. 1 se realizează din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiţii, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Art. 3
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Ovidiu Ioan Silaghi

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Eduard Hellvig

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

ANEXĂ:
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI aferenţi lucrărilor de intervenţii "Ranforsare, consolidare DN 61 km 20 + 000-41 + 000", judeţul Giurgiu
Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Beneficiar: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. - Direcţia: Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti
Amplasament: judeţul Giurgiu

Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA

(în preţuri la 31 august 2011/1 euro = 4,2228 lei),

 

60.405*) mii lei

din care C+M (cu TVA)

53.391 mii lei

Capacităţi:

 

- lungimea totală

21,00 km

- lăţime platformă

8,00 m

- lăţime parte carosabilă

7,00 m

- lăţime acostamente

2 x 0,50 m

- intersecţii la nivel

2 buc.

Durata de realizare a investiţiei

18 luni

*)Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea lucrărilor de intervenţii se realizează din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiţii, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 643 din data de 10 septembrie 2012