Document embed

DECIZIE nr. 143 din 13 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (2), art. 92 alin. (2) lit. d) şi art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel-Marius Morar	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (2), art. 92 alin. (2) lit. d) şi art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Bogdan Cristian Răducanu în Dosarul nr. 5.600/288/2013^* al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 893D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.600/288/2013^*, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (2), art. 92 alin. (2) lit. d) şi art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Excepţia a fost ridicată de Bogdan Cristian Răducanu cu prilejul soluţionării contestaţiei la executare formulate împotriva Deciziei de recuperare nr. 373 din 28 aprilie 2010 privind sumele considerate a fi plătite în mod nelegal cu titlu de pensie de urmaş în perioada 1 august 2009-31 martie 2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât prevăd suspendarea plăţii pensiei de urmaş, care este un drept câştigat şi fundamental, în condiţiile în care titularul acestui drept realizează alte venituri dintr-o activitate profesională într-un cuantum ce depăşeşte o pătrime din salariul mediu brut. Astfel, arată că sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de către contribuabilul susţinător decedat îndreptăţesc pe moştenitori să beneficieze de o pensie al cărei cuantum să reflecte nivelul veniturilor realizate de către susţinătorul decedat. Totodată, consideră că, atât timp cât beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu veniturile dintr-o activitate profesională, şi beneficiarii pensiei de urmaş ar trebui să aibă acelaşi drept, având în vedere că cele două categorii de pensii se acordă în baza aceleiaşi legi.

În ceea ce priveşte prevederile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, arată că acestea sunt discriminatorii, deoarece instituie o diferenţă nejustificată sub aspectul cuantumului pensiei cuvenite urmaşului în raport cu cea cuvenită susţinătorului decedat. Or, consideră că toate categoriile de pensii asigurate prin sistemul public, respectiv pensia pentru limită de vârstă, de invaliditate ori de urmaş, au la bază aceleaşi principii - egalitatea şi contributivitatea - şi se alimentează din acelaşi buget, astfel că şi calculul lor ar trebui să respecte aceleaşi principii.

Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 301/2004 şi Decizia nr. 870/2008 în care a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu creează discriminări şi nu aduc atingere dreptului la pensie. De asemenea, arată că pensia de urmaş are natura juridică a unui ajutor acordat de stat soţului supravieţuitor sau copiilor celui decedat, iar suspendarea plăţii acestei pensii în condiţiile în care titularii realizează alte venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie nu este decât o aplicare la nivelul legii a raţiunii pentru care a fost instituită pensia de urmaş. Astfel, faptul că o persoană care se angajează va avea un salariu mai mare de o pătrime din salariul mediu brut pe economie reprezintă chiar voinţa legiuitorului de a nu acorda ajutorul în cauză persoanelor angajate, care, în acest mod, îşi asigură resursele materiale necesare traiului. Angajarea unei persoane beneficiare a pensiei de urmaş reprezintă un act de voinţă al acesteia în sensul că îşi poate asigura traiul fără a mai apela la ajutorul acordat de stat sub forma pensiei de urmaş; în această situaţie, plata pensiei de urmaş se suspendă, putând fi reluată în momentul în care persoana în cauză nu mai realizează venituri.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 alin. (2), art. 92 alin. (2) lit. d) şi art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 71 alin. (2):

"Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte în condiţiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:

a) pentru un singur urmaş - 50%;

b) pentru 2 urmaşi - 75%;

c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100%.";

- Art. 92 alin. (1) lit. d):

"Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care:

[...]

d) beneficiarul unei pensii de urmaş realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).";

- Art. 94 alin. (2):

"Beneficiarii pensiei de urmaş pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depăşesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3)."

Curtea constată că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Având însă în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunţa asupra dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 46 referitor la dreptul la moştenire.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că argumentele invocate de autorul excepţiei pleacă de la premisa că dreptul la pensie de urmaş este un drept echivalent dreptului la pensie pentru limită de vârstă şi trebuie acordat urmaşilor celui decedat în aceleaşi condiţii. Este motivul pentru care autorul excepţiei susţine că sunt neconstituţionale suspendarea plăţii pensiei de urmaş când titularul acestui drept realizează venituri din activităţi profesionale peste un anumit cuantum, imposibilitatea cumulării celor două tipuri de venituri, precum şi acordarea unei pensii de urmaş al cărei cuantum reprezintă doar un procent din pensia care s-ar fi cuvenit susţinătorului decedat.

Totodată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că măsura de suspendare a plăţii pensiei de urmaş pe care o critică aduce atingere dreptului la muncă.

Referindu-se la natura dreptului la pensie de urmaş şi, totodată, la constituţionalitatea măsurii de suspendare a plăţii acesteia în condiţiile în care titularul realizează şi alte venituri din activităţi profesionale ce sunt mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, Curtea, prin Decizia nr. 79 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 23 februarie 2010, a statuat că "raţiunea instituirii pensiei de urmaş rezidă în obligaţia pozitivă a statului de a susţine soţul supravieţuitor sau copiii celui decedat prin acoperirea cheltuielilor materiale necesare traiului şi pentru a suplini astfel contribuţia materială a celui decedat. Pensia de urmaş, întrucât are natura unui ajutor din partea statului, nu se poate cumula cu alte venituri dacă beneficiarul acesteia realizează venituri peste un anumit cuantum, considerat de legiuitor ca fiind suficient pentru un trai decent. În acest caz, ajutorul nu se mai justifică din moment ce beneficiarul pensiei de urmaş realizează venituri din activităţi profesionale peste un anumit cuantum ce îi permit să îşi asigure un trai decent independent de ajutorul primit din partea statului sub forma pensiei de urmaş."

Prin urmare, Curtea a constatat că pensia de urmaş are natura juridică a unui ajutor acordat de stat persoanelor care se regăsesc în cap. IV secţiunea V din Legea nr. 19/2000, în scopul suplinirii pe cât posibil a contribuţiei materiale a celui decedat.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a reţinut că "suspendarea plăţii pensiei de urmaş în cazul în care beneficiarul acesteia realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie nu este decât o aplicare la nivelul legii a raţiunii pentru care a fost instituită pensia de urmaş. Faptul că o persoană care se angajează va avea un salariu cel puţin la nivelul salariului minim brut pe economie, care depăşeşte în toate situaţiile o pătrime din salariul mediu brut pe economie, reprezintă chiar voinţa legiuitorului de a nu acorda ajutorul în cauză persoanelor angajate care, în acest mod, îşi asigură resursele materiale necesare traiului. Angajarea unei persoane beneficiare a pensiei de urmaş reprezintă un act de voinţă al acesteia în sensul că îşi poate asigura traiul fără a mai apela la ajutorul acordat de stat sub forma pensiei de urmaş; în această situaţie, plata pensiei de urmaş se suspendă, putând fi reluată în momentul în care persoana în cauză nu mai realizează venituri."

Prin urmare, Curtea, având în vedere cele statuate prin decizia mai sus amintită, conchide că nu se poate pune un semn de egalitate între pensia pentru limită de vârstă şi pensia de urmaş, temeiurile acordării acestor drepturi fiind diferite, astfel că şi tratamentul juridic aplicabil titularilor celor două categorii de drepturi la pensie reflectă această diferenţă sub aspectul cuantumului pensiei cuvenite şi al posibilităţii de a fi cumulată cu alte venituri.

Faptul că pensia pentru limită de vârstă se acordă în temeiul unei contribuţii nu reprezintă un temei pentru a considera că moştenitorii celui care a plătit această contribuţie au un drept asupra pensiei care s-ar fi cuvenit celui decedat, pensie care s-ar converti, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în pensie de urmaş. Astfel, Curtea reţine, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 214 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, că "sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra statului sau a fondurilor de asigurări sociale".

În consecinţă, obţinerea dreptului la pensie de urmaş nu poate fi privită ca fiind o manifestare a dreptului de a moşteni, întrucât nu se exercită asupra elementelor din patrimoniul persoanei decedate, ci se obţine în temeiul legii, având natura unui ajutor bănesc acordat de stat.

În sfârşit, Curtea constată ca dispoziţiile art. 92 alin. (2) lit. d) şi art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu aduc atingere dreptului la muncă, întrucât nu instituie nicio piedică pentru exercitarea acestuia. Pierderea dreptului de a beneficia de un ajutor financiar din partea statului acordat în vederea susţinerii persoanelor lipsite de resurse materiale ca urmare a faptului că beneficiarul acestui drept şi-a asumat să-şi asigure singur resursele materiale necesare traiului prin exercitarea dreptului la muncă nu poate fi privită sub niciun aspect ca o încălcare a acestui din urmă drept fundamental.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Cristian Răducanu în Dosarul nr. 5.600/288/2013^* al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 71 alin. (2), art. 92 alin. (2) lit. d) şi art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 361 din data de 16 mai 2014