LEGE nr. 340 din 10 decembrie 2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2014
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014
Art. 2
(1)Sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1/03.
(2)Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 51.888,7 milioane lei, iar la cheltuieli, în sumă de 51.888,7 milioane lei.
(3)Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 311,3 milioane lei, iar la cheltuieli, în sumă de 112,4 milioane lei, cu un excedent de 198,9 milioane lei.
(4)Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, pe ordonatori principali de credite, este prevăzută în anexele nr. 2/03/01-2/03/04.
(5)Sinteza proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă şi de pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare şi detalierea pe proiecte şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 3/03 şi 4/03.
SECŢIUNEA 2: Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014
Art. 3
(1)Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe şi titluri, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1/04.
(2)Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 1.806 milioane lei, iar la cheltuieli, în sumă de 1.806 milioane lei.
(3)Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 265,9 milioane lei, iar la cheltuieli, în sumă de 43,6 milioane lei, cu un excedent de 222,3 milioane lei.
(4)Sinteza cheltuielilor bugetare pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2/04.
(5)Sinteza proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă şi de pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare şi detalierea pe proiecte şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 3/04 şi 4/04,
(6)Sinteza sumelor alocate pentru centrele regionale de formare profesională a adulţilor, care funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, este prevăzută în anexa nr. 5/04.
CAPITOLUL II: Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi şi dispoziţii în gestionarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile
SECŢIUNEA 1: Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi
Art. 4
(1)Pentru anul 2014, finanţarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte care întrunesc criteriile de eligibilitate pentru finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă şi de pescuit, altor programe/ instrumente/facilităţi postaderare, care funcţionează pe principiul rambursării integrale sau parţiale a cheltuielilor către beneficiari, se asigură de la bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul beneficiarilor de proiecte care sunt finanţaţi din aceste bugete, cărora le revine şi obligaţia corelativă a recuperării sumelor utilizate cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare.
(2)Ordonatorul principal de credite al bugetelor de asigurări prevăzute la alin. (1), denumit în continuare ordonatorul principal de credite, poate asigura prin bugetele proprii finanţarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte ai căror beneficiari sunt instituţii publice, aflate în coordonare sau subordonare, finanţate integral sau parţial din venituri proprii, în condiţiile stabilite prin memorandumurile/contractele/deciziile/ ordinele de finanţare.
(3)Ordonatorii de credite finanţaţi integral sau parţial din bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care au calitatea de lider al unui parteneriat beneficiar al unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile, pot asigura prin bugetele proprii cofinanţarea publică pentru proiectele/propunerile de proiecte în condiţiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexă la memorandumul/ contractul/decizia/ordinul de finanţare.
(4)În cazul proiectelor/propunerilor de proiecte care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanţarea în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România şi ale căror reguli de implementare permit beneficiarilor solicitarea şi obţinerea de prefinanţări/avansuri, finanţarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură în limita necesarului rămas neacoperit de prefinanţările/avansurile primite.
(5)Fondurile aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1)-(3) sunt cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite beneficiari de proiecte, Sa titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", respectiv la capitolele şi subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli, potrivit destinaţiei acestora, pe baza fişei de fundamentare a proiectului propus la finanţare/finanţat, avizată de principiu, din punctul de vedere al eligibilităţii activităţilor, de către autoritatea de management/ gestiune a programului/instrumentului/facilităţii.
(6)Fac excepţie de la prevederile alin, (5) privind obţinerea avizului de principiu al autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii:
a)proiectele/propunerile de proiecte care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanţarea în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România;
b)proiectele/propunerile de proiecte pentru ai căror beneficiari sunt prevăzute reguli specifice privind avizarea, în legislaţia privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile postaderare;
c)proiectele/propunerile de proiecte ai căror beneficiari nu sunt finanţaţi integral de la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(7)Sumele prevăzute pe total la alineatul "Finanţare externă nerambursabiiă" nu pot fi diminuate. Sumele prevăzute pe total la alineatul "Cheltuieli neeligibile" nu pot fi majorate prin virare de la celelalte alineate de cheltuieli din cadrul titlului "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare". Majorarea sumelor prevăzute la alineatul "Cheltuieli neeligibile" poate fi efectuată numai de la alte titluri de cheltuieli, în condiţiile legii.
(8)Se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze în cursul întregului an virări de credite între şi în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a acestora, precum şi să introducă anexe la bugetele lui cu proiecte noi şi să modifice Programul de investiţii publice, după caz, în condiţiile prevăzute la alin. (5). Aceste modificări vor fi comunicate lunar Ministerului Finanţelor Publice.
Art. 5
(1)Pentru cota-parte din plăţile efectuate aferente cheltuielilor prevăzute la art. 4 alin. (1), eligibilă a fi rambursată din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă şi de pescuit sau din alte programe/instrumente/facilităţi postaderare, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va solicita autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii rambursarea acesteia în maximum 3 luni de la efectuarea plăţii în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum şi cu prevederile contractului/deciziei/ordinului de finanţare.
(2)Sumele aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare, reprezentând contribuţia Comisiei Europene şi/sau a altor donatori externi la proiectele prevăzute la art. 4 alin. (1), se fac venit la bugetele din care au fost finanţate proiectele respective şi se virează la aceste bugete conform prevederilor legale ale Uniunii Europene şi naţionale ce reglementează fiecare domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare de către autorităţile de management/gestiune, autoritatea de certificare şi plată ori de către alte autorităţi naţionale abilitate în acest sens în cadrul unor programe/facilităţi sau instrumente postaderare, după caz.
(3)Beneficiarii finanţaţi integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, care implementează proiecte finanţate în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România, virează în conturile de venituri ale acestor bugete sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor respective, în termen de 5 zile lucrătoare.
Art. 6
(1)Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite de la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare.
(2)Sumele prevăzute la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare" nu pot fi virate la alte naturi de cheltuieli pe parcursul anului 2014.
(3)În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor aprobate prin buget şi cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (7).
(4)Din sumele prevăzute la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanţate de la acest titlu.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (1)-(4) se autorizează ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor pentru şomaj să efectueze pe tot parcursul anului virări de credite bugetare de la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuţia proprie şi/sau cofinanţarea naţională, aferentă proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii.
(6)Influenţele în structura creditelor bugetare rezultate în baza virărilor de credite vor fi evidenţiate în structura cheltuielilor aprobate instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare".
Art. 7
(1)Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul "Alte transferuri" alineatul "Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă" la celelalte alineate şi articole de cheltuieli ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare.
(2)Din sumele prevăzute la titlul "Alte transferuri" alineatul "Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă" se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a obiectivelor cuprinse în aceste programe.
Art. 8
(1)În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite bugetare între titlurile şi articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, după caz, în vederea asigurării plăţii la scadenţă a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme internaţionale, a derulării corespunzătoare a programelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene pre- şi postaderare
(2)Ordonatorul principal de credite comunică lunar Ministerului Finanţelor Publice modificările efectuate potrivit prevederilor alin. (1).
Art. 9
Sunt interzise virările de credite bugetare între capitolele de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii şi cele pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Art. 10
Sunt interzise virările de credite bugetare între subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul asigurărilor pentru şomaj şi Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.
Art. 11
(1)Prevederile de cheltuieli aprobate pentru prestaţii de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj care se realizează potrivit dispoziţiilor legale, direct de către angajator, prin deducerea acestora din contribuţiile datorate, se pot depăşi, modificându-se corespunzător prevederile bugetare atât la venituri, cât şi la cheltuieli, cu menţinerea echilibrului aprobat.
(2)Ordonatorul principal de credite este abilitat să efectueze modificările prevăzute la alin. (1) şi este obligat să raporteze Ministerului Finanţelor Publice aceste modificări atât distinct, cât şi prin evidenţierea în situaţiile financiare trimestriale, respectiv anuale.
Art. 12
Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" al capitolului 69.03 "Asigurări şi asistenţă socială pentru accidente de muncă şi boli profesionale" şi al capitolului 68.04 "Asigurări şi asistenţă socială" la celelalte titluri ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, precum şi între alineatele acestui titlu de cheltuieli.
Art. 13
Drepturile de pensii obţinute în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, ca urmare a contestării recalculării şi revizuirii efectuate pentru categoriile de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-g) şi h), cu excepţia drepturilor de pensii ale consilierilor de conturi, din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Art. 14
(1)În anul 2014 plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie -31 decembrie 2013, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eşalonat în tranşe trimestriale egale.
(2)Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) în bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, la titlul "Cheltuieli de personal", sunt incluse şi fondurile aferente plăţii titlurilor executorii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, ale Ordonanţei Guvernului nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012.
SECŢIUNEA 2: Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020
Art. 15
(1)Proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020 se introduc în bugetele ordonatorului principal de credite la un titlu de cheltuieli distinct, după intrarea în vigoare a bazei legale naţionale de gestionare a fondurilor externe nerambursabile, pe baza fişei de fundamentare a proiectului propus la finanţare/finanţat, avizată de principiu, din punctul de vedere al eligibilităţii activităţilor, de către autoritatea de management/gestiune a programului/ instrumentului/facilităţii.
(2)Se autorizează ordonatorul principal de credite, în cursul întregului an, să introducă titlul de cheltuieli prevăzut la alin. (1) şi să asigure sumele necesare finanţării proiectelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020 prin virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole.
(3)Prin excepţie de la art. 6 alin. (1)-(4), ordonatorul principal de credite, în cursul întregului an, poate efectua virări de credite bugetare de la titlul 56. Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul prevăzut la alin. (1).
(4)Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite de la titlul prevăzut la alin. (1) la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare.
(5)Sumele cuprinse în titlul de cheltuieli distinct prevăzut la alin. (1) nu pot fi virate la alte naturi de cheltuieli pe parcursul anului 2014
(6)Propunerile de credite de angajament şi credite bugetare necesare asigurării finanţării proiectelor din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020 se stabilesc de ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management pe baza valorii proiectelor aprobate şi/sau a estimării valorii proiectelor ce urmează a fi finanţate în cadrul programelor operaţionale.
(7)Ordonatorul principal de credite comunică lunar Ministerului Finanţelor Publice modificările efectuate conform prezentului articol, concomitent cu transmiterea anexelor, însuşite de ordonatorul principal de credite, însoţite de fişele de fundamentare prevăzute la alin. (1).
CAPITOLUL III: Dispoziţii finale
Art. 16
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 este de 2.298 lei.
Art. 17
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:
a)asiguratului sau pensionarului, la 2.298 lei;
b)unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.149 lei.
Art. 18
În anul 2014 valoarea punctului de pensie este de 790,7 lei.
Art. 19
În anul 2014 indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,07.
Art. 20
(1)Cotele de contribuţii sociale obligatorii pentru anul 2014 sunt cele prevăzute la art. 29618 alin. (3) lit. a), d), e) şi f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale prevăzută la art. 29618 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este inclusă şi cota de 4,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Cota contribuţiei prevăzute la art. 28 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2014, este suma cotelor contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzute la art. 29618 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 21
În anul 2014 nu se acordă credite, respectiv fonduri nerambursabile prevăzute la art. 86 şi 861 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 22
(1)În anul 2014, pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a celor din bugetul asigurărilor pentru şomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.
(2)În anul 2014, tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situaţia în care aceştia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.
Art. 23
Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv al bugetului asigurărilor pentru şomaj are obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posturi finanţat în condiţiile legii şi salariul mediu de bază pe funcţii din anul 2014, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 24
În anul 2014 creditele bugetare estimate pentru 2015-2017 sunt prezentate Parlamentului şi publicate în Monitorul Oficial al României având valoare orientativă.
Art. 25
Anexele nr. 1/03-4/03 şi nr. 1/04-5/04 fac parte integrantă din prezenta lege.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU

ANEXA nr. 103: BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT pe anii 2014-2017
- SINTEZA -
- mii lei -

Capitol

Sub- capitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Arti- col

Alineat

Denumire indicator

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

A

B

1

2

3

4

0001

03

VENITURI - TOTAL

52.200.063

54.334.241

57.544.650

59.874.568

0002

03

I. VENITURI CURENTE

39.680.882

41.613.849

43.393.673

45.766.349

2000

03

B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI

39.558.000

41.484.507

43.257.386

45.627.188

2003

CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR

28.957.017

30.653.170

32.703.910

34.382.748

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de angajatori

28.656.205

30.334.507

32.368.280

34.029.363

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale datorate de angajatori

300.812

318.663

335.630

353.385

2103

CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR

10.600.983

10.831.337

10.553.476

11.244.440

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de asiguraţi

13.575.972

14.369.721

15.131.168

15.912.833

04

Contribuţii de asigurări sociale datorate de persoane asigurate pe bază de contract de asigurare

187.740

178.828

167.710

155.106

05

Contribuţii facultative ale asiguraţilor

27.000

32.000

37.000

37.000

06

Contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de alte persoane fizice care încheie asigurarea

60

70

80

90

07

Contribuţia la fondul de pensii, administrat privat (se scade)

-3.615.435

-4.197.420

-5.251.383

-5.351.159

12

Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente, activităţi agricole şi asocieri fără personalitate juridică

354.047

371.827

388.529

405.961

13

Contribuţia individuala de asigurări sociale datorata de persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală

20.955

22.947

24.177

25.453

14

Contribuţia individuală de asigurări sociale datorata de persoanele care realizează venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent

50.598

53.316

56.144

59.103

15

Contribuţia individuala de asigurări sociale datorata de persoanele care realizează venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară

46

48

51

53

2900

03

C. VENITURI NEFISCALE

122.882

129.342

136.287

139.161

3000

03

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

10.467

11.030

11.631

12.252

3003

VENITURI DIN PROPRIETATE

10

10

10

10

07

Alte venituri pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

10

10

10

10

3103

VENITURI DIN DOBÂNZI

10.457

11.020

11.621

12.242

06

Venituri din dobânzi ale sistemului de asigurări de accidente de munca şi boli profesionale

10.457

11.020

11.621

12.242

3300

03

C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

112.415

118.312

124.656

126.909

3303

VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI

73.354

77.626

81.974

83.229

08

Venituri din prestări de servicii

83

88

93

98

11

Contribuţia pentru bilete de tratament şi odihnă

73.071

77.388

81.781

83.081

50

Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi

200

150

100

50

3603

DIVERSE VENITURI

39.061

40.686

42.682

43.680

50

Alte venituri

39.061

40.686

42.682

43.680

4100

03

IV. SUBVENŢII

12.519.181

12.720.392

14.150.977

14.108.219

4200

03

SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

12.519.181

12.720.392

14.150.977

14.108.219

4203

SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE STAT

12.519.181

12.720.392

14.150.977

14.108.219

24

Subvenţii primite de bugetul asigurărilor sociale de stat

12.519.181

12.720.392

14.150.977

14.108.219

4903

01

Venituri sistem public de pensii

51.888.724

54.004.478

57.197.309

59.508.841

4903

02

Venituri sistem accidente de muncă şi boli profesionale

311.339

329.763

347.341

365.727

5003

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

52.001.169

54.118.181

57.314.539

59.629.089

01

CHELTUIELI CURENTE

51.996.278

54.114.581

57.310.939

59.625.489

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

161.000

168.067

171.498

175.620

01

Cheltuieli salariale în bani

126.630

01

Salarii de bază

121.921

05

Sporuri pentru condiţii de muncă

672

06

Alte sporuri

282

12

Indemnizaţii plătite unor persoane din afară unităţii

188

13

Indemnizaţii de delegare

100

30

Alte drepturi salariale în bani

3.467

02

Cheltuieli salariale în natură

25

04

Locuinţa de serviciu folosită de salariat şi familia sa

25

03

Contribuţii

34.345

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

25.784

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

638

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

6.604

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

238

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

1.081

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

412.386

455.729

474.082

516.201

01

Bunuri şi servicii

32.556

01

Furnituri de birou

4.065

02

Materiale pentru curăţenie

74

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

7.640

04

Apa, canal şi salubritate

922

05

Carburanţi şi lubrifianţi

590

06

Piese de schimb

286

07

Transport

9

08

Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

6.415

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

280

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

12.275

02

Reparaţii curente

2.000

03

Hrana

320

01

Hrana pentru oameni

320

04

Medicamente şi materiale sanitare

600

01

Medicamente

300

02

Materiale sanitare

300

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

510

03

Lenjerie şi accesorii de pat

100

30

Alte obiecte de inventar

410

06

Deplasări, detaşări, transferări

837

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

615

02

Deplasări în străinătate

222

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

105

12

Consultanţă şi expertiză

20

13

Pregătire profesională

115

14

Protecţia muncii

20

25

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

2.705

30

Alte cheltuieli

372.598

02

Protocol şi reprezentare

24

03

Prime de asigurare non-viaţa

280

04

Chirii

2.010

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

351.519

09

Executarea silită a creanţelor bugetare

10

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

18.755

30

TITLUL III DOBÂNZI

30.005

30.005

30.005

30.005

03

Alte dobânzi

30.005

02

Dobânda datorata trezoreriei statului

30.005

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.000

1.149

1.183

1.183

01

Transferuri curente

1.000

21

Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale, către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical din cauza de accident de muncă sau boală profesională

852

44

Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale, către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru concedii şi indemnizaţii datorate persoanelor aflate în incapacitate temporara de muncă din cauza de accident de muncă sau boală profesională

148

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

23.465

4.164

02

Programe din Fondul Social European(FSE)

23.465

01

Finanţarea naţională

2.923

02

Finanţarea externă nerambursabilă

16.111

03

Cheltuieli neeligibile

4.431

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

51.368.422

53.455.467

56.634.171

58.902.480

01

Asigurări sociale

50.519.027

02

Ajutoare sociale

849.395

01

Ajutoare sociale în numerar

528.800

02

Ajutoare sociale în natura

320.595

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.891

3.600

3.600

3.600

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

4.891

3.600

3.600

3.600

01

Active fixe

3.891

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

3.391

30

Alte active fixe

500

03

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

1.000

6800

03

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL - CULTURALE

6803

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

51.888.724

54.004.478

57.197.309

59.508.841

01

CHELTUIELI CURENTE

51.883.933

54.000.978

57.193.809

59.505.341

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

154.732

161.745

165.093

169.075

01

Cheltuieli salariale în bani

121.727

01

Salarii de bază

117.254

05

Sporuri pentru condiţii de muncă

640

06

Alte sporuri

282

12

Indemnizaţii plătite unor persoane din afară unităţii

188

13

Indemnizaţii de delegare

96

30

Alte drepturi salariale în bani

3.267

02

Cheltuieli salariale în natură

25

04

Locuinţa de serviciu folosită de salariat şi familia sa

25

03

Contribuţii

32.980

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

24.760

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

610

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

6.345

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale

229

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

1.036

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

410.715

454.061

472.386

514.477

01

Bunuri şi servicii

31.769

01

Furnituri de birou

4.000

02

Materiale pentru curăţenie

70

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

7.500

04

Apa, canal şi salubritate

900

05

Carburanţi şi lubrifianţi

430

06

Piese de schimb

280

07

Transport

9

08

Poşta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

6.300

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

280

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

12.000

02

Reparaţii curente

2.000

03

Hrană

320

01

Hrană pentru oameni

320

04

Medicamente şi materiale sanitare

600

01

Medicamente

300

02

Materiale sanitare

300

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

500

03

Lenjerie şi accesorii de pat

100

30

Alte obiecte de inventar

400

06

Deplasări, detaşări, transferări

800

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

600

02

Deplasări în străinătate

200

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

100

12

Consultanţă şi expertiză

20

13

Pregătire profesionala

100

14

Protecţia muncii

20

25

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

2.700

30

Alte cheltuieli

371.786

02

Protocol şi reprezentare

20

03

Prime de asigurare non-viaţa

220

04

Chirii

2.000

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

350.836

09

Executarea silită a creanţelor bugetare

10

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

18.700

30

TITLUL III DOBÂNZI

30.000

30.000

30.000

30.000

03

Alte dobânzi

30.000

02

Dobânda datorata trezoreriei statului

30.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

23.465

4.164

02

Programe din Fondul Social European(FSE)

23.465

01

Finanţarea naţională

2.923

02

Finanţarea externa nerambursabilă

16.111

03

Cheltuieli neeligibile

4.431

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

51.265.021

53.351.008

56.526.330

58.791.789

01

Asigurări sociale

50.453.606

02

Ajutoare sociale

811.415

01

Ajutoare sociale în numerar

500.366

02

Ajutoare sociale în natura

311.049

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.791

3.500

3.500

3.500

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

4.791

3.500

3.500

3.500

01

Active fixe

3.791

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

3.291

30

Alte active fixe

500

03

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

1.000

03

Pensii şi ajutoare pentru bătrâneţe

50.453.606

04

Asistenţă acordată persoanelor în vârstă

311.049

09

Ajutoare pentru urmaşi

500.366

50

Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale

623.703

02

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

350.836

03

Alte cheltuieli de administrare fond

272.867

6903

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

112.445

113.703

117.230

120.248

01

CHELTUIELI CURENTE

112.345

113.603

117.130

120.148

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

6.268

6.322

6.405

6.545

01

Cheltuieli salariale în bani

4.903

01

Salarii de bază

4.667

05

Sporuri pentru condiţii de muncă

32

13

Indemnizaţii de delegare

4

30

Alte drepturi salariale în bani

200

03

Contribuţii

1.365

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

1.024

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

28

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

259

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

9

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

45

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

1.671

1.668

1.696

1.724

01

Bunuri şi servicii

787

01

Furnituri de birou

65

02

Materiale pentru curăţenie

4

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

140

04

Apa, canal şi salubritate

22

05

Carburanţi şi lubrifianţi

160

06

Piese de schimb

6

08

Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

115

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

275

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

10

30

Alte obiecte de inventar

10

06

Deplasări, detaşări, transferări

37

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

15

02

Deplasări în străinătate

22

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

5

13

Pregătire profesională

15

25

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

5

30

Alte cheltuieli

812

02

Protocol şi reprezentare

4

03

Prime de asigurare non-viaţa

60

04

Chirii

10

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

683

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

55

30

TITLUL III DOBÂNZI

5

5

5

5

03

Alte dobânzi

5

02

Dobânda datorata trezoreriei statului

5

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.000

1.149

1.183

1.183

01

Transferuri curente

1.000

21

Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale, către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical din cauză de accident de muncă sau boală profesională

852

44

Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale, către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru concedii şi indemnizaţii datorate persoanelor aflate în incapacitate temporară de muncă din cauza de accident de muncă sau boală profesională

148

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

103.401

104.459

107.841

110.691

01

Asigurări sociale

65.421

02

Ajutoare sociale

37.980

01

Ajutoare sociale în numerar

28.434

02

Ajutoare sociale în natură

9.546

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

100

100

100

100

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

100

100

100

100

01

Active fixe

100

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

100

03

Pensii şi ajutoare pentru bătrâneţe

65.421

05

Asistenţă sociala în caz de boli şi invalidităţi

36.027

01

Asistenţă socială în caz de boli

18.409

02

Asistenţă socială în caz de invaliditate

17.618

07

Asigurări pentru şomaj

35

09

Ajutoare pentru urmaşi

2.918

50

Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale

8.044

02

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

683

03

Alte cheltuieli de administrare fond

7.361

9903

EXCEDENT/DEFICIT

198.894

216.060

230.111

245.479

9903

11

Excedent/Deficit sistem accidente de muncă şi boli profesionale

198.894

216.060

230.111

245.479

ANEXA nr. 203^01: Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anii 2014-2017
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
- mii lei -

Capitol

Sub- capitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Arti- col

Alineat

Denumire indicator

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

A

B

1

2

3

4

5003

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

47.166.246

49.071.892

51.985.142

54.108.009

01

CHELTUIELI CURENTE

47.161.355

49.068.292

51.981.542

54.104.409

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

161.000

168.067

171.498

175.620

01

Cheltuieli salariale în bani

126.630

01

Salarii de baza

121.921

05

Sporuri pentru condiţii de muncă

672

06

Alte sporuri

282

12

Indemnizaţii plătite unor persoane din afară unităţii

188

13

Indemnizaţii de delegare

100

30

Alte drepturi salariale în bani

3.467

02

Cheltuieli salariale în natură

25

04

Locuinţa de serviciu folosită de salariat şi familia sa

25

03

Contribuţii

34.345

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

25.784

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

638

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

6.604

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

238

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

1.081

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

394.016

434.329

451.685

493.380

01

Bunuri şi servicii

32.556

01

Furnituri de birou

4.065

02

Materiale pentru curăţenie

74

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

7.640

04

Apă, canal şi salubritate

922

05

Carburanţi şi lubrifianţi

590

06

Piese de schimb

286

07

Transport

9

08

Poşta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

6.415

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

280

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

12.275

02

Reparaţii curente

2.000

03

Hrana

320

01

Hrana pentru oameni

320

04

Medicamente şi materiale sanitare

600

01

Medicamente

300

02

Materiale sanitare

300

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

510

03

Lenjerie şi accesorii de pat

100

30

Alte obiecte de inventar

410

06

Deplasări, detaşări, transferări

837

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

615

02

Deplasări în străinătate

222

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

105

12

Consultanţă şi expertiză

20

13

Pregătire profesională

115

14

Protecţia muncii

20

25

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

2.705

30

Alte cheltuieli

354.228

02

Protocol şi reprezentare

24

03

Prime de asigurare non-viaţa

280

04

Chirii

2.010

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

333.149

09

Executarea silită a creanţelor bugetare

10

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

18.755

30

TITLUL III DOBÂNZI

30.005

30.005

30.005

30.005

03

Alte dobânzi

30.005

02

Dobânda datorată trezoreriei statului

30.005

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.000

1.149

1.183

1.183

01

Transferuri curente

1.000

21

Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale, către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical din cauza de accident de muncă sau boală profesională

852

44

Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale, către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru concedii şi indemnizaţii datorate persoanelor aflate în incapacitate temporara de muncă din cauza de accident de muncă sau boală profesională

148

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

23.465

4.164

01

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională(FEDR)

01

Finanţarea naţională

02

Finanţarea externă nerambursabilă

03

Cheltuieli neeligibile

02

Programe din Fondul Social European(FSE)

23.465

01

Finanţarea naţională

2.923

02

Finanţarea externă nerambursabilă

16.111

03

Cheltuieli neeligibile

4.431

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

46.551.869

48.430.578

51.327.171

53.404.221

01

Asigurări sociale

45.716.061

02

Ajutoare sociale

835.808

01

Ajutoare sociale în numerar

515.453

02

Ajutoare sociale în natură

320.355

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.891

3.600

3.600

3.600

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

4.891

3.600

3.600

3.600

01

Active fixe

3.891

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

3.391

30

Alte active fixe

500

03

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

1.000

6800

03

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL - CULTURALE

47.166.246

49.071.892

51.985.142

54.108.009

01

CHELTUIELI CURENTE

47.161.355

49.068.292

51.981.542

54.104.409

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

161.000

168.067

171.498

175.620

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

394.016

434.329

451.685

493.380

30

TITLUL III DOBÂNZI

30.005

30.005

30.005

30.005

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.000

1.149

1.183

1.183

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

23.465

4.164

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

46.551.869

48.430.578

51.327.171

53.404.221

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.891

3.600

3.600

3.600

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

4.891

3.600

3.600

3.600

6803

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

47.053.801

48.958.189

51.867.912

53.987.761

01

CHELTUIELI CURENTE

47.049.010

48.954.689

51.864.412

53.984.261

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

154.732

161.745

165.093

169.075

01

Cheltuieli salariale în bani

121.727

01

Salarii de bază

117.254

05

Sporuri pentru condiţii de muncă

640

06

Alte sporuri

282

12

Indemnizaţii plătite unor persoane din afară unităţii

188

13

Indemnizaţii de delegare

96

30

Alte drepturi salariale în bani

3.267

02

Cheltuieli salariale în natură

25

04

Locuinţa de serviciu folosită de salariat şi familia sa

25

03

Contribuţii

32.980

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

24.760

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

610

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

6.345

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale

229

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

1.036

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

392.345

432.661

449.989

491.656

01

Bunuri şi servicii

31.769

01

Furnituri de birou

4.000

02

Materiale pentru curăţenie

70

03

Încălzit, iluminat şi forţa motrică

7.500

04

Apa, canal şi salubritate

900

05

Carburanţi şi lubrifianţi

430

06

Piese de schimb

280

07

Transport

9

08

Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

6.300

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

280

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

12.000

02

Reparaţii curente

2.000

03

Hrana

320

01

Hrana pentru oameni

320

04

Medicamente şi materiale sanitare

600

01

Medicamente

300

02

Materiale sanitare

300

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

500

03

Lenjerie şi accesorii de pat

100

30

Alte obiecte de inventar

400

06

Deplasări, detaşări, transferări

800

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

600

02

Deplasări în străinătate

200

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

100

12

Consultanţă şi expertiză

20

13

Pregătire profesională

100

14

Protecţia muncii

20

25

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

2.700

30

Alte cheltuieli

353.416

02

Protocol şi reprezentare

20

03

Prime de asigurare non-viaţa

220

04

Chirii

2.000

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

332.466

09

Executarea silita a creanţelor bugetare

10

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

18.700

30

TITLUL III DOBÂNZI

30.000

30.000

30.000

30.000

03

Alte dobânzi

30.000

02

Dobânda datorata trezoreriei statului

30.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

23.465

4.164

02

Programe din Fondul Social European(FSE)

23.465

01

Finanţarea naţională

2.923

02

Finanţarea externă nerambursabilă

16.111

03

Cheltuieli neeligibile

4.431

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

46.448.468

48.326.119

51.219.330

53.293.530

01

Asigurări sociale

45.650.640

02

Ajutoare sociale

797.828

01

Ajutoare sociale în numerar

487.019

02

Ajutoare sociale în natura

310.809

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.791

3.500

3.500

3.500

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

4.791

3.500

3.500

3.500

01

Active fixe

3.791

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

3.291

30

Alte active fixe

500

03

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

1.000

03

Pensii şi ajutoare pentru bătrâneţe

45.650.640

04

Asistenţă acordată persoanelor în vârstă

310.809

09

Ajutoare pentru urmaşi

487.019

50

Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale

605.333

02

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

332.466

03

Alte cheltuieli de administrare fond

272.867

6903

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

112.445

113.703

117.230

120.248

01

CHELTUIELI CURENTE

112.345

113.603

117.130

120.148

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

6.268

6.322

6.405

6.545

01

Cheltuieli salariale în bani

4.903

01

Salarii de bază

4.667

05

Sporuri pentru condiţii de muncă

32

13

Indemnizaţii de delegare

4

30

Alte drepturi salariale în bani

200

03

Contribuţii

1.365

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

1.024

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

28

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

259

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

9

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

45

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

1.671

1.668

1.696

1.724

01

Bunuri şi servicii

787

01

Furnituri de birou

65

02

Materiale pentru curăţenie

4

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

140

04

Apa, canal şi salubritate

22

05

Carburanţi şi lubrifianţi

160

06

Piese de schimb

6

08

Poşta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

115

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

275

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

10

30

Alte obiecte de inventar

10

06

Deplasări, detaşări, transferări

37

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

15

02

Deplasări în străinătate

22

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

5

13

Pregătire profesională

15

25

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

5

30

Alte cheltuieli

812

02

Protocol şi reprezentare

4

03

Prime de asigurare non-viaţa

60

04

Chirii

10

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

683

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

55

30

TITLUL III DOBÂNZI

5

5

5

5

03

Alte dobânzi

5

02

Dobânda datorata trezoreriei statului

5

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.000

1.149

1.183

1.183

01

Transferuri curente

1.000

21

Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale, către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical din cauza de accident de muncă sau boală profesională

852

44

Transferuri din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de munca şi boli profesionale, către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru concedii şi indemnizaţii datorate persoanelor aflate în incapacitate temporară de muncă din cauza de accident de muncă sau boală profesională

148

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

103.401

104.459

107.841

110.691

01

Asigurări sociale

65.421

02

Ajutoare sociale

37.980

01

Ajutoare sociale în numerar

28.434

02

Ajutoare sociale în natura

9.546

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

100

100

100

100

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

100

100

100

100

01

Active fixe

100

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

100

03

Pensii şi ajutoare pentru bătrâneţe

65.421

05

Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi

36.027

01

Asistenţă socială în caz de boli

18.409

02

Asistenţă socială în caz de invaliditate

17.618

07

Asigurări pentru şomaj

35

09

Ajutoare pentru urmaşi

2.918

50

Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale

8.044

02

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

683

03

Alte cheltuieli de administrare fond

7.361

ANEXA nr. 203^02:
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anii 2014-2017
- mii lei -

Capitol

Sub- capitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Arti- col

Alineat

Denumire indicator

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

A

B

1

2

3

4

5003

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

2.500.000

2.609.040

2.745.935

2.808.769

01

CHELTUIELI CURENTE

2.500.000

2.609.040

2.745.935

2.808.769

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

10.041

13.535

14.009

14.009

30

Alte cheltuieli

10.041

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

10.041

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

2.489.959

2.595.505

2.731.926

2.794.760

01

Asigurări sociale

2.482.933

02

Ajutoare sociale

7.026

01

Ajutoare sociale în numerar

7.026

6800

03

Partea a III a CHELTUIELI SOCIAL - CULTURALE

ANEXA nr. 203^03:
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anii 2014-2017
- mii lei -

Capitol

Sub- capitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Arti- col

Alineat

Denumire indicator

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

A

B

1

2

3

4

5003

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

1.974.625

2.063.820

2.198.830

2.316.140

01

CHELTUIELI CURENTE

1.974.625

2.063.820

2.198.830

2.316.140

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

7.160

7.100

7.600

8.000

30

Alte cheltuieli

7.160

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

7.160

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1.967.465

2.056.720

2.191.230

2.308.140

01

Asigurări sociale

1.961.225

02

Ajutoare sociale

6.240

01

Ajutoare sociale în numerar

6.000

02

Ajutoare sociale în natură

240

Asistenta acordata persoanelor în vârstă

240

09

Ajutoare pentru urmaşi

6.000

50

Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale

7.160

02

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

7.160

ANEXA nr. 203^04:
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anii 2014-2017
- mii lei -

Capitol

Sub- capitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Arti- col

Alineat

Denumire indicator

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

A

B

1

2

3

4

5003

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

360.298

373.429

384.632

396.171

01

CHELTUIELI CURENTE

360.298

373.429

384.632

396.171

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

1.169

765

788

812

30

Alte cheltuieli

1.169

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

1.169

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

359.129

372.664

383.844

395.359

01

Asigurări sociale

358.808

02

Ajutoare sociale

321

01

Ajutoare sociale în numerar

321

6800

03

Partea a III a CHELTUIELI SOCIAL - CULTURALE

360.298

373.429

384.632

396.171

01

CHELTUIELI CURENTE

360.298

373.429

384.632

396.171

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

1.169

765

788

812

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

359.129

372.664

383.844

395.359

6803

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

360.298

373.429

384.632

396.171

01

CHELTUIELI CURENTE

360.298

373.429

384.632

396.171

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

1.169

765

788

812

30

Alte cheltuieli

1.169

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

1.169

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

359.129

372.664

383.844

395.359

01

Asigurări sociale

358.808

02

Ajutoare sociale

321

01

Ajutoare sociale în numerar

321

03

Pensii şi ajutoare pentru bătrâneţe

358.808

09

Ajutoare pentru urmaşi

321

50

Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale

1.169

02

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

1.169

ANEXA nr. 303: SINTEZA proiectelor finanţate/ propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricole şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
I.Credite de angajament
II.Credit bugetar

Cod

Denumirea program/
instrument/ facilitate

Valoarea totală

Realizări până în anul 2011

Realizări 2012

Execuţie preliminată 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Anii următori

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

80.392

11.995

39.022

1.746

23.465

4.164

0

0

0

II. Credite bugetare

80.392

381

42.006

10.376

23.465

4.164

0

0

0

68035601

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR)

I. Credite de angajament

26.314

10.669

15.645

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26.314

0

18.681

7.633

0

0

0

0

0

68035601

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR)

1711

Servicii publice electronice destinate cetăţenilor, contribuabili şi beneficiari ai sistemului public de pensii şi din sistemul accidentelor de muncă şi bolilor profesionale

I. Credite de angajament

26.314

10.669

15.645

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26.314

0

18.681

7.633

0

0

0

0

0

68035601

6803560101

Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3.901

1.581

2.320

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.901

0

2.769

1.132

0

0

0

0

0

68035601

6803560102

Finanţarea externa nerambursabila

I. Credite de angajament

17.320

7.023

10.297

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17.320

0

12.296

5.024

0

0

0

0

0

68035601

6803560103

Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

5.093

2.065

3.028

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.093

0

3.616

1.477

0

0

0

0

0

68035602

Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament

54.078

1.326

23.377

1.746

23.465

4.164

0

0

0

II. Credite bugetare

54.078

381

23.325

2.743

23.465

4.164

0

0

0

68035602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1709

Dezvoltarea competenţelor digitale şi manageriale în rândul personalului din cadrul CNPAS şi caselor teritoriale de pensii

I. Credite de angajament

1.138

293

831

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.138

91

376

671

0

0

0

0

0

68035602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1710

Implementarea unui sistem modern de măsurare a performanţelor activităţii caselor judeţene de pensii

I. Credite de angajament

2.587

502

721

1.364

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.587

218

685

1.684

0

0

0

0

0

68035602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2022

Simplificarea şi automatizarea schimbului de date între CNPP şi alte instituţii publice cu care interacţionează; date integrate prin automatizarea fluxurilor informaţionale interne şi externe (DIAFIX)

I. Credite de angajament

22.311

531

21.780

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.311

72

22.239

0

0

0

0

0

0

68035602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2142

Îmbunătăţirea gestiunii documentelor în Casa Naţională de Pensii şi Alte drepturi de Asigurări Sociale şi instituţiile sale subordonate

I. Credite de angajament

22.189

0

45

312

21.832

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.189

0

25

332

21.832

0

0

0

0

68035602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4548

Dezvoltarea unui model de simulare pentru sprijinirea luării deciziilor în domeniul sistemului de pensii

I. Credite de angajament

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

II. Credite bugetare

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

68035602

6803560201

Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

6.693

164

2.850

226

2.923

530

0

0

0

II. Credite bugetare

6.693

49

2.834

357

2.923

530

0

0

0

68035602

6803560202

Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

37.311

928

16.148

1.279

16.111

2.845

0

0

0

II. Credite bugetare

37.311

278

16.059

2.018

16.111

2.845

0

0

0

68035602

Cheltuieli neeligibile

6803560203

I. Credite de angajament

10.074

234

4.379

241

4.431

789

0

0

0

II. Credite bugetare

10.074

54

4.432

368

4.431

789

0

0

0

ANEXA nr. 303^01: FIŞA PROIECTULUI finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
(1)Program/facilitate/instrument: 02 Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE)
I.Credite de angajament
II.Credit bugetar
- mii lei -

Denumirea şi codul proiectului/ surse de finanţare

Valoarea totală

Realizări până în anul 2011

Realizări 2012

Execuţie preliminată 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Anii următori

Proiectul: 1711 Servicii publice electronice destinate cetăţenilor, contribuabili şi beneficiari ai sistemului public de pensii şi din sistemul accidentelor de muncă şi bolilor profesionale

Fond de finanţare: 01 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

26.314

10.669

15.645

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26.314

0

18.681

7.633

0

0

0

0

0

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I. Credite de angajament

26.314

10.669

15.645

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26.314

0

18.681

7.633

0

0

0

0

0

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament

26.314

10.669

15.645

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26.314

0

18.681

7.633

0

0

0

0

0

680356 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

26.314

10.669

15.645

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26.314

0

18.681

7.633

0

0

0

0

0

68035601 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională(FEDR)

I. Credite de angajament

26.314

10.669

15.645

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26.314

0

18.681

7.633

0

0

0

0

0

6803560101 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3.901

1.581

2.320

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.901

0

2.769

1.132

0

0

0

0

0

6803560102 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

17.320

7.023

10.297

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17.320

0

12.296

5.024

0

0

0

0

0

6803560103 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

5.093

2.065

3.028

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.093

0

3.616

1.477

0

0

0

0

0

(2)Program/ facilitate/ instrument: 04 Program Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA)
I.Credite de angajament
II.Credit bugetar

Denumirea şi codul proiectului/ surse de finanţare

Valoarea totală

Realizări până în anul 2011

Realizări 2012

Execuţie preliminată 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Anii următori

Proiectul: 1709 Dezvoltarea competenţelor digitale şi manageriale în rândul personalului din cadrul CNPAS şi caselor teritoriale de pensii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.138

293

831

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.138

91

376

671

0

0

0

0

0

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I. Credite de angajament

1.138

293

831

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.138

91

376

671

0

0

0

0

0

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament

1.138

293

831

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.138

91

376

671

0

0

0

0

0

680356 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.138

293

831

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.138

91

376

671

0

0

0

0

0

68035602 Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament

1.138

293

831

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.138

91

376

671

0

0

0

0

0

6803560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

152

36

115

1

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

152

11

50

91

0

0

0

0

0

6803560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

865

202

651

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

865

62

287

516

0

0

0

0

0

6803560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

121

55

65

1

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

121

18

39

64

0

0

0

0

0

Proiectul: 1710 Implementarea unui sistem modern de măsurare a performanţelor activităţii caselor judeţene de pensii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.587

502

721

1.364

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.587

218

685

1.684

0

0

0

0

0

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I. Credite de angajament

2.587

502

721

1.364

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.587

218

685

1.684

0

0

0

0

0

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament

2.587

502

721

1.364

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.587

218

685

1.684

0

0

0

0

0

680356 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.587

502

721

1.364

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.587

218

685

1.684

0

0

0

0

0

68035602 Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament

2.587

502

721

1.364

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.587

218

685

1.684

0

0

0

0

0

6803560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

332

64

93

175

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

332

29

89

214

0

0

0

0

0

6803560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.897

362

526

1.009

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.897

167

500

1.230

0

0

0

0

0

6803560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

358

76

102

180

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

358

22

96

240

0

0

0

0

0

Proiectul: 2022 Simplificarea şi automatizarea schimbului de date între CNPP şi alte instituţii publice cu care interacţionează; date integrate prin automatizarea fluxurilor informaţionale interne şi externe (DIAFIX)

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

22.311

531

21.780

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.311

72

22.239

0

0

0

0

0

0

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I. Credite de angajament

22.311

531

21.780

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.311

72

22.239

0

0

0

0

0

0

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament

22.311

531

21.780

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.311

72

22.239

0

0

0

0

0

0

680356 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

22.311

531

21.780

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.311

72

22.239

0

0

0

0

0

0

68035602 Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament

22.311

531

21.780

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.311

72

22.239

0

0

0

0

0

0

6803560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2.701

64

2.637

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.701

9

2.692

0

0

0

0

0

0

6803560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

15.304

364

14.940

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15.304

49

15.255

0

0

0

0

0

0

6803560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

4.306

103

4.203

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.306

14

4.292

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2142 Îmbunătăţirea gestiunii documentelor în Casa Naţională de Pensii şi Alte drepturi de Asigurări Sociale şi instituţiile sale subordonate

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

22.189

0

45

312

21.832

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.189

0

25

332

21.832

0

0

0

0

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I. Credite de angajament

22.189

0

45

312

21.832

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.189

0

25

332

21.832

0

0

0

0

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament

22.189

0

45

312

21.832

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.189

0

25

332

21.832

0

0

0

0

680356 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

22.189

0

45

312

21.832

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.189

0

25

332

21.832

0

0

0

0

68035602 Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament

22.189

0

45

312

21.832

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22.189

0

25

332

21.832

0

0

0

0

6803560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2.693

0

5

39

2.649

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.693

0

3

41

2.649

0

0

0

0

6803560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

15.258

0

31

213

15.014

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15.258

0

17

227

15.014

0

0

0

0

6803560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

4.238

0

9

60

4.169

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.238

0

5

64

4.169

0

0

0

0

(3)Program/ facilitate/instrument: 99 Alte programe/ facilităţi
I.Credite de angajament
II.Credit bugetar
- mii lei -

Denumirea şi codul proiectului/ surse de finanţare

Valoarea totală

Realizări până în anul 2011

Realizări 2012

Execuţie preliminată 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Anii următori

Proiectul: 4548 Dezvoltarea unui model de simulare pentru sprijinirea luării deciziilor în domeniul sistemului de pensii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

II. Credite bugetare

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I. Credite de angajament

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

II. Credite bugetare

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I. Credite de angajament

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

II. Credite bugetare

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

680356 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

II. Credite bugetare

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

68035602 Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

II. Credite bugetare

5.853

0

0

56

1.633

4.164

0

0

0

6803560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

815

0

0

11

274

530

0

0

0

II. Credite bugetare

815

0

0

11

274

530

0

0

0

6803560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

3.987

0

0

45

1.097

2.845

0

0

0

II. Credite bugetare

3.987

0

0

45

1.097

2.845

0

0

0

6803560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1.051

0

0

0

262

789

0

0

0

II. Credite bugetare

1.051

0

0

0

262

789

0

0

0

ANEXA nr. 403:
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE
- mii lei -

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare CAPITOL/GRUPA/SURSA

TOTAL

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

TOTAL GENERAL

5000 TOTAL GENERAL

I

27.118

1.700

4.891

3.600

3.600

3.600

9.727

II

27.118

1.700

4.891

3.600

3.600

3.600

9.727

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I

27.118

1.700

4.891

3.600

3.600

3.600

9.727

II

27.118

1.700

4.891

3.600

3.600

3.600

9.727

50037101 Active fixe

I

18.918

500

3.891

1.600

1.600

1.600

9.727

II

18.918

500

3.891

1.600

1.600

1.600

9.727

5003710101 Construcţii

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

5003710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

5.891

100

3.391

800

800

800

II

5.891

100

3.391

800

800

800

5003710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

900

300

300

300

II

900

300

300

300

5003710130 Alte active fixe

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

50037103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

II

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

A - Obiective (proiecte) de investirii în continuare

5000 TOTAL GENERAL

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

50037101 Active fixe

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

5003710101 Construcţii

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

C - Alte cheltuieli de investirii

5000 TOTAL GENERAL

I

17.391

1.700

4.891

3.600

3.600

3.600

II

17.391

1.700

4.891

3.600

3.600

3.600

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I

17.391

1.700

4.891

3.600

3.600

3.600

II

17.391

1.700

4.891

3.600

3.600

3.600

50037101 Active fixe

I

9.191

500

3.891

1.600

1.600

1.600

II

9.191

500

3.891

1.600

1.600

1.600

5003710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

5.891

100

3.391

800

800

800

II

5.891

100

3.391

800

800

800

5003710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

900

300

300

300

II

900

300

300

300

5003710130 Alte active fixe

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

50037103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

II

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

b. Dotări independente

5000 TOTAL GENERAL

I

6.791

100

3.391

1.100

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitate, precum şi alte categorii de lucrări de investiţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

TOTAL CAPITOL 68 - ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

26.618

1.600

4.791

3.500

3.500

3.500

9.727

II

26.618

1.600

4.791

3.500

3.500

3.500

9.727

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

26.618

1.600

4.791

3.500

3.500

3.500

9.727

II

26.618

1.600

4.791

3.500

3.500

3.500

9.727

68037101 Active fixe

I

18.418

400

3.791

1.500

1.500

1.500

9.727

II

18.418

400

3.791

1.500

1.500

1.500

9.727

6803710101 Construcţii

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

6803710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

5.391

3.291

700

700

700

II

5.391

3.291

700

700

700

6803710103 Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

I

900

300

300

300

II

900

300

300

300

6803710130 Alte active fixe

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

68037103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

II

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

TOTAL CAPITOL 69 - ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

6900 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

6903 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

69037101 Active fixe

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

6903710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

A - Obiective (proiecte) de investiţii în continuare

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

68037101 Active fixe

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

6803710101 Construcţii

I

9.727

9.727

II

9.727

9.727

C - Alte cheltuieli de investiţii

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

16.891

1.600

4.791

3.500

3.500

3.500

II

16.891

1.600

4.791

3.500

3.500

3.500

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

16.891

1.600

4.791

3.500

3.500

3.500

II

16.891

1.600

4.791

3.500

3.500

3.500

68037101 Active fixe

I

8.691

400

3.791

1.500

1.500

1.500

II

8.691

400

3.791

1.500

1.500

1.500

6803710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

5.391

3.291

700

700

700

II

5.391

3.291

700

700

700

6803710103 Mobilier, aparatura birotică şi alte active corporale

I

900

300

300

300

II

900

300

300

300

6803710130 Alte active fixe

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

68037103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

II

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

6900 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

6903 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

69037101 Active fixe

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

6903710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

ANEXA nr. 403^01:
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
(1)COD OBIECTIV 2
FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII
b.Dotari independente
Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii
D.EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare
- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

6.791

100

3.391

1.100

1.100

1.100

II

6.791

100

3.391

1.100

1.100

1.100

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

6.291

3.291

1.000

1.000

1.000

II

6.291

3.291

1.000

1.000

1.000

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

6.291

3.291

1.000

1.000

1.000

II

6.291

3.291

1.000

1.000

1.000

68037101 Active fixe

I

6.291

3.291

1.000

1.000

1.000

II

6.291

3.291

1.000

1.000

1.000

6803710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

5.391

3.291

700

700

700

II

5.391

3.291

700

700

700

6803710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

900

300

300

300

II

900

300

300

300

6900 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

6903 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

69037101 Active fixe

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

6903710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

500

100

100

100

100

100

II

500

100

100

100

100

100

(2)COD OBIECTIV 5
FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII
e.Alte cheltuieli asimilate investiţiilor
Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii
D.EŞALONAREA VALORII RAMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare
- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

68037101 Active fixe

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

6803710130 Alte active fixe

I

2.400

400

500

500

500

500

II

2.400

400

500

500

500

500

(3)COD OBIECTIV 1078
FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII
f.Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de investiţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege
Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii
D.EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare
- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

II

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

II

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

II

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

68037103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

II

8.200

1.200

1.000

2.000

2.000

2.000

(4)COD OBIECTIV 761
FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII SEDIU CJP GORJ
Tipul cheltuielii: A - Obiective (proiecte) de investiţii în continuare

A. DATE GENERALE

1. Date geografice:

1.1. Judeţ/Sector

Gorj

1.2. Municipiu/ Oraş/ Comuna

Târgu Jiu

1.3. Amplasament

Str. Alexandru Ioan Cuza nr. 2A

2. Date referitoare la studiul de fezabilitate

2.1. Numărul şi data Acordului MFP

2.2. Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)

Ordin 417/01.07.2008

B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI APROBAŢI

1. Valoarea totală aprobată (mii lei)

11408

2. Data preţului pentru calculul valorii totale (luna/an)

03/2008

3. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice)

SC 1122 MP; SD 3468 MP; 80 SALARIAŢI

4. Durata de realizare aprobata (număr luni)

24

C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR

1. Valoarea totală aprobată la deschiderea finanţării (mii lei)

11408

2. Data preţului (luna/an)

01/2009

3. Durata de realizare contractata (nr. luni)

24

4. Data începerii investiţiei (luna/an)

06/2018

5. Data programată a terminării şi PIF (luna/an)

06/2020

6. Valoarea decontată până la 31 decembrie 2012 (mii lei)

7. Valoarea programată în anul 2013 (mii lei)

8. Valoare rămasă de finanţat la 31.12.2013 (mii lei)

8345

D.EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare
- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

8.345

8.345

II

8.345

8.345

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

8.345

8.345

II

8.345

8.345

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

8.345

8.345

II

8.345

8.345

68037101 Active fixe

I

8.345

8.345

II

8.345

8.345

6803710101 Construcţii

I

8.345

8.345

II

8.345

8.345

(5)COD OBIECTIV 762
FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII EXTINDERE SEDIU CNPAS
Tipul cheltuielii: A - Obiective (proiecte) de investiţii

A. DATE GENERALE

1. Date geografice:

1.1 Judeţ/Sector

Sector 2

1.2 Municipiu/ Oraş/ Comuna

Bucureşti

1.3 Amplasament

Str. Latina nr. 8

2. Date referitoare la studiul de fezabilitate

2.1 Numărul şi data Acordului MFP

2.2 Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)

Decizie 847/ 11.11.2008

B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI APROBAŢI

1. Valoarea totală aprobată (mii lei)

1382

2. Data preţului pentru calculul valorii totale (luna/an)

10/2008

3. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice)

SC 339 26 MP

4. Durata de realizare aprobată (număr luni)

12

C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR

1. Valoarea totală aprobată la deschiderea finanţării (mii lei)

1382

2. Data preţului (luna/an)

01/2009

3. Durata de realizare contractata (nr. luni)

12

4. Data începerii investiţiei (luna/an)

06/2018

5. Data programata a terminării şi PIF (luna/an)

06/2019

6. Valoarea decontată până la 31 decembrie 2012(mii lei)

7. Valoarea programată în anul 2013 (mii lei)

8. Valoare rămasă de finanţat la 31.12.2013 (mii lei)

1382

D.EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I - Credite de angajament
II - Credite bugetare
- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

1.382

1.382

II

1.382

1.382

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

1.382

1.382

II

1.382

1.382

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

1.382

1.382

II

1.382

1.382

68037101 Active fixe

I

1.382

1.382

II

1.382

1.382

6803710101 Construcţii

I

1.382

1.382

II

1.382

1.382

ANEXA nr. 104:
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ pe anii 2014-2017
- SINTEZA -
- mii lei -

Capitol

Sub- capitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Arti- col

Alineat

Denumire indicator

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

A

B

1

2

3

4

0001

04

VENITURI - TOTAL

2.071.909

2.069.442

2.099.412

2.116.169

0002

04

I. VENITURI CURENTE

1.520.758

1.603.629

1.688.741

1.776.151

1604

TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR, AUTORIZAREA UTILIZĂRII BUNURILOR SAU PE DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI

58

59

61

62

03

Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare

58

59

61

62

2000

04

B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI

1.493.300

1.575.370

1.659.780

1.746.989

2004

CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR

874.695

925.372

975.334

1.027.115

02

Contribuţii de asigurări pentru şomaj datorate de angajatori

625.807

657.812

692.483

728.319

06

Contribuţia angajatorilor la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

248.888

267.560

282.851

298.796

2104

CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR

618.605

649.998

684.446

719.874

02

Contribuţii de asigurări pentru şomaj datorate de asiguraţi

618.605

649.998

684.446

719.874

2900

04

C. VENITURI NEFISCALE

27.400

28.200

28.900

29.100

3000

04

C1. VENITURI DIN PROPRIETĂŢI

18.800

18.300

20.900

21.170

3104

VENITURI DIN DOBÂNZI

18.800

18.300

20.900

21.170

03

Alte venituri din dobânzi

1.800

1.500

2.400

2.400

04

Venituri din dobânzi la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

17.000

16.800

18.500

18.770

3600

04

C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

8.600

9.900

8.000

7.930

3604

DIVERSE VENITURI

8.600

9.900

8.000

7.930

12

Alte venituri la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

27

28

29

30

50

Alte venituri

8.573

9.872

7.971

7.900

4100

04

IV. SUBVENŢII

551.151

465.813

410.671

340.018

4200

04

SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

551.151

465.813

410.671

340.018

4204

SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE STAT

551.151

465.813

410.671

340.018

25

Subvenţii primite de bugetul asigurărilor pentru şomaj

551.151

465.813

410.671

340.018

4904

01

Venituri sistem asigurări pentru şomaj

1.805.994

1.785.054

1.798.032

1.798.573

4904

02

Venituri fond garantare pentru plata creanţelor salariale

265.915

284.388

301.380

317.596

5004

BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

1.849.641

1.833.216

1.846.194

1.846.735

01

CHELTUIELI CURENTE

1.844.546

1.829.227

1.842.105

1.842.646

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

97.900

107.777

118.369

104.889

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

68.272

76.711

75.907

76.038

30

TITLUL III DOBÂNZI

5.000

5.000

5.000

5.000

40

TITLUL IV SUBVENŢII

5.332

6.173

6.365

6.468

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

375.638

387.377

387.560

391.113

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

385

400

400

400

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

5.569

2.681

100

100

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1.243.861

1.196.098

1.201.394

1.211.628

59

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

42.589

47.010

47.010

47.010

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

5.095

3.989

4.089

4.089

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

5.095

3.989

4.089

4.089

6400

04

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL - CULTURALE

1.682.247

1.669.108

1.678.397

1.678.713

01

CHELTUIELI CURENTE

1.677.152

1.665.119

1.674.308

1.674.624

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

97.900

107.777

118.369

104.889

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

67.012

75.415

74.575

74.668

30

TITLUL III DOBÂNZI

5.000

5.000

5.000

5.000

40

TITLUL IV SUBVENŢII

2.700

2.700

2.700

2.700

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

375.638

387.377

387.560

391.113

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

127

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1.086.186

1.039.840

1.039.094

1.049.244

59

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

42.589

47.010

47.010

47.010

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

5.095

3.989

4.089

4.089

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

5.095

3.989

4.089

4.089

6404

CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANŢELOR SALARIALE

43.647

48.162

48.162

48.162

01

CHELTUIELI CURENTE

43.647

48.162

48.162

48.162

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

1.075

1.080

1.080

1.080

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

983

1.072

1.072

1.072

59

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

41.589

46.010

46.010

46.010

01

Asigurări pentru plata creanţelor salariale

41.589

02

Cheltuieli de gestionare ale fondului de garantare a creanţelor salariale

2.058

01

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

416

02

Alte cheltuieli de administrare fond

1.642

6504

ÎNVĂŢĂMÂNT

35.954

36.554

36.778

36.857

01

CHELTUIELI CURENTE

35.146

35.746

35.970

36.049

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

460

466

466

466

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

9.794

10.994

10.994

10.994

40

TITLUL IV SUBVENŢII

2.700

2.700

2.700

2.700

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

19.406

18.853

19.000

19.000

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

127

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

2.659

2.733

2.810

2.889

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

808

808

808

808

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

808

808

808

808

07

Învăţământ nedefinibil prin nivel

19.406

01

Centre de specializare, perfecţionare, calificare şi recalificare

19.406

50

Alte cheltuieli în domeniul învăţământului

16.548

6804

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1.602.646

1.584.392

1.593.457

1.593.694

01

CHELTUIELI CURENTE

1.598.359

1.581.211

1.590.176

1.590.413

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

96.365

106.231

116.823

103.343

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

56.235

63.349

62.509

62.602

30

TITLUL III DOBÂNZI

5.000

5.000

5.000

5.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

356.232

368.524

368.560

372.113

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1.083.527

1.037.107

1.036.284

1.046.355

59

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

1.000

1.000

1.000

1.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.287

3.181

3.281

3.281

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

4.287

3.181

3.281

3.281

07

Asigurări pentru şomaj

1.408.158

15

Prevenirea excluderii sociale

31.601

50

Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii sociale

31.601

50

Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale

162.887

02

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

10.519

03

Alte cheltuieli de administrare fond

152.368

8000

04

Partea a V-a ACŢIUNI ECONOMICE

167.394

164.108

167.797

168.022

8004

ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

167.394

164.108

167.797

168.022

01

CHELTUIELI CURENTE

167.394

164.108

167.797

168.022

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

1.260

1.296

1.332

1.370

40

TITLUL IV SUBVENŢII

2.632

3.473

3.665

3.768

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

385

400

400

400

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

5.442

2.681

100

100

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

157.675

156.258

162.300

162.384

02

Acţiuni generale de muncă

167.394

04

Masuri active pentru combaterea şomajului

1.260

05

Stimularea creării de locuri de muncă

160.307

30

Alte acţiuni generale de muncă

5.827

8904

01

Cheltuieli sistem asigurări pentru şomaj

1.805.994

1.785.054

1.798.032

1.798.573

8904

02

Cheltuieli fond garantare pentru plata creanţelor salariale

43.647

48.162

48.162

48.162

9904

EXCEDENT/DEFICIT

222.268

236.226

253.218

269.434

9904

11

Excedent/Deficit fond garantare pentru plata creanţelor salariale

222.268

236.226

253.218

269.434

ANEXA nr. 204: SINTEZA cheltuielilor pe surse de finanţare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole, alineate, după caz, pe anii 2014-2017
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ
- mii lei -

Capitol

Sub- capitol

Paragraf

Grupa/ Titlu

Arti- col

Alineat

Denumire indicator

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

A

B

1

2

3

4

5004

BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

1.849.641

1.833.216

1.846.194

1.846.735

01

CHELTUIELI CURENTE

1.844.546

1.829.227

1.842.105

1.842.646

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

97.900

107.777

118.369

104.889

01

Cheltuieli salariale în bani

76.515

01

Salarii de bază

68.123

12

Indemnizaţii plătite unor persoane din afară unităţii

1.306

13

Indemnizaţii de delegare

235

30

Alte drepturi salariale în bani

6.851

02

Cheltuieli salariale în natură

50

04

Locuinţa de serviciu folosită de salariat şi familia sa

50

03

Contribuţii

21.335

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

15.864

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

383

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

3.977

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

124

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

987

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

68.272

76.711

75.907

76.038

01

Bunuri şi servicii

43.260

01

Furnituri de birou

775

02

Materiale pentru curăţenie

100

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

5.589

04

Apă, canal şi salubritate

530

05

Carburanţi şi lubrifianţi

482

06

Piese de schimb

420

08

Poşta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

2.150

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

29.694

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

3.520

02

Reparaţii curente

1.200

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

500

30

Alte obiecte de inventar

500

06

Deplasări, detaşări, transferări

1.138

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

1.013

02

Deplasări în străinătate

125

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

135

12

Consultanţă şi expertiză

55

13

Pregătire profesională

170

14

Protecţia muncii

81

25

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

100

30

Alte cheltuieli

21.633

02

Protocol şi reprezentare

20

03

Prime de asigurare non-viaţa

165

04

Chirii

7.600

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

10.935

09

Executarea silită a creanţelor bugetare

20

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

2.893

30

TITLUL III DOBÂNZI

5.000

5.000

5.000

5.000

03

Alte dobânzi

5.000

02

Dobânda datorata trezoreriei statului

5.000

40

TITLUL IV SUBVENŢII

5.332

6.173

6.365

6.468

09

Plăţi către angajatori pentru formarea profesionala a angajaţilor

2.700

19

Plăţi pentru stimularea creării de locuri de muncă

2.632

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

375.638

387.377

387.560

391.113

01

Transferuri curente

375.638

01

Transferuri către instituţii publice

19.406

17

Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetul asigurărilor sociale de stat

295.942

19

Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

60.040

20

Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetul asigurărilor sociale de stat reprezentând asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru şomeri pe durata practicii profesionale

250

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

385

400

400

400

01

A. Transferuri interne

185

08

Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă

185

02

B. Transferuri curente în străinătate (către organizaţii internaţionale)

200

01

Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

200

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

5.569

2.681

100

100

01

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională(FEDR)

150

01

Finanţarea naţională

30

02

Finanţarea externă nerambursabilă

120

02

Programe din Fondul Social European(FSE)

4.049

01

Finanţarea naţională

766

02

Finanţarea externă nerambursabilă

2.322

03

Cheltuieli neeligibile

961

24

Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană

100

26

Fondul european de Ajustare la Globalizare

1.270

01

Finanţarea naţională

300

02

Finanţarea externă nerambursabilă

670

03

Cheltuieli neeligibile

300

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1.243.861

1.196.098

1.201.394

1.211.628

01

Asigurări sociale

1.051.926

02

Ajutoare sociale

191.935

01

Ajutoare sociale în numerar

189.276

02

Ajutoare sociale în natură

2.659

59

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

42.589

47.010

47.010

47.010

17

Despăgubiri civile

1.000

25

Sume aferente plăţii creanţelor salariale

41.589

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

5.095

3.989

4.089

4.089

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

5.095

3.989

4.089

4.089

01

Active fixe

2.374

01

Construcţii

1.694

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

129

03

Mobilier, aparatura birotica şi alte active corporale

427

30

Alte active fixe

124

03

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

2.721

6404

CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANŢELOR SALARIALE

43.647

48.162

48.162

48.162

01

CHELTUIELI CURENTE

43.647

48.162

48.162

48.162

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

1.075

1.080

1.080

1.080

01

Cheltuieli salariale în bani

827

01

Salarii de bază

820

13

Indemnizaţii de delegare

4

30

Alte drepturi salariale în bani

3

03

Contribuţii

248

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

168

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

4

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

54

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

4

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

18

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

983

1.072

1.072

1.072

01

Bunuri şi servicii

555

01

Furnituri de birou

53

02

Materiale pentru curăţenie

25

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

89

04

Apă, canal şi salubritate

60

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

258

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

70

30

Alte cheltuieli

428

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

416

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

12

59

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

41.589

46.010

46.010

46.010

25

Sume aferente plăţii creanţelor salariale

41.589

01

Asigurări pentru plata creanţelor salariale

41.589

02

Cheltuieli de gestionare ale fondului de garantare a creanţelor salariale

2.058

01

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

416

02

Alte cheltuieli de administrare fond

1.642

6504

ÎNVĂŢĂMÂNT

35.954

36.554

36.778

36.857

01

CHELTUIELI CURENTE

35.146

35.746

35.970

36.049

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

460

466

466

466

01

Cheltuieli salariale în bani

357

01

Salarii de baza

353

13

Indemnizaţii de delegare

1

30

Alte drepturi salariale în bani

3

03

Contribuţii

103

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

73

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

3

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

18

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

2

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

7

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

9.794

10.994

10.994

10.994

01

Bunuri şi servicii

8.604

01

Furnituri de birou

22

02

Materiale pentru curăţenie

10

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

1.000

04

Apă, canal şi salubritate

70

05

Carburanţi şi lubrifianţi

32

06

Piese de schimb

20

08

Posta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

150

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

6.300

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

1.000

02

Reparaţii curente

200

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

200

30

Alte obiecte de inventar

200

06

Deplasări, detaşări, transferări

13

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

13

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

15

13

Pregătire profesională

20

14

Protecţia muncii

21

30

Alte cheltuieli

721

04

Chirii

600

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

121

40

TITLUL IV SUBVENŢII

2.700

2.700

2.700

2.700

09

Plăţi către angajatori pentru formarea profesională a angajaţilor

2.700

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

19.406

18.853

19.000

19.000

01

Transferuri curente

19.406

01

Transferuri către instituţii publice

19.406

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

127

02

Programe din Fondul Social European(FSE)

127

01

Finanţarea naţională

74

02

Finanţarea externă nerambursabilă

38

03

Cheltuieli neeligibile

15

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

2.659

2.733

2.810

2.889

02

Ajutoare sociale

2.659

02

Ajutoare sociale în natură

2.659

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

808

808

808

808

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

808

808

808

808

01

Active fixe

58

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

31

03

Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

27

03

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

750

07

Învăţământ nedefinibil prin nivel

19.406

01

Centre de specializare, perfecţionare, calificare şi recalificare

19.406

50

Alte cheltuieli în domeniul învăţământului

16.548

6804

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1.602.646

1.584.392

1.593.457

1.593.694

01

CHELTUIELI CURENTE

1.598.359

1.581.211

1.590.176

1.590.413

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

96.365

106.231

116.823

103.343

01

Cheltuieli salariale în bani

75.331

01

Salarii de bază

66.950

12

Indemnizaţii plătite unor persoane din afară unităţii

1.306

13

Indemnizaţii de delegare

230

30

Alte drepturi salariale în bani

6.845

02

Cheltuieli salariale în natură

50

04

Locuinţa de serviciu folosită de salariat şi familia sa

50

03

Contribuţii

20.984

01

Contribuţii de asigurări sociale de stat

15.623

02

Contribuţii de asigurări de şomaj

376

03

Contribuţii de asigurări sociale de sănătate

3.905

04

Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale

118

06

Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii

962

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

56.235

63.349

62.509

62.602

01

Bunuri şi servicii

34.101

01

Furnituri de birou

700

02

Materiale pentru curăţenie

65

03

Încălzit, iluminat şi forţă motrică

4.500

04

Apă, canal şi salubritate

400

05

Carburanţi şi lubrifianţi

450

06

Piese de schimb

400

08

Poşta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

2.000

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

23.136

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

2.450

02

Reparaţii curente

1.000

05

Bunuri de natura obiectelor de inventar

300

30

Alte obiecte de inventar

300

06

Deplasări, detaşări, transferări

1.125

01

Deplasări interne, detaşări, transferări

1.000

02

Deplasări în străinătate

125

11

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

120

12

Consultanţă şi expertiză

55

13

Pregătire profesională

150

14

Protecţia muncii

60

25

Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale

100

30

Alte cheltuieli

19.224

02

Protocol şi reprezentare

20

03

Prime de asigurare non-viaţa

165

04

Chirii

7.000

06

Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor

10.519

09

Executarea silită a creanţelor bugetare

20

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

1.500

30

TITLUL III DOBÂNZI

5.000

5.000

5.000

5.000

03

Alte dobânzi

5.000

02

Dobânda datorată trezoreriei statului

5.000

51

TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

356.232

368.524

368.560

372.113

01

Transferuri curente

356.232

17

Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetul asigurărilor sociale de stat

295.942

19

Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

60.040

20

Transferuri din bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetul asigurărilor sociale de stat reprezentând asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru şomeri pe durata practicii profesionale

250

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1.083.527

1.037.107

1.036.284

1.046.355

01

Asigurări sociale

1.051.926

02

Ajutoare sociale

31.601

01

Ajutoare sociale în numerar

31.601

59

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

1.000

1.000

1.000

1.000

17

Despăgubiri civile

1.000

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

4.287

3.181

3.281

3.281

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

4.287

3.181

3.281

3.281

01

Active fixe

2.316

01

Construcţii

1.694

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

98

03

Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

400

30

Alte active fixe

124

03

Reparaţii capitale aferente activelor fixe

1.971

07

Asigurări pentru şomaj

1.408.158

15

Prevenirea excluderii sociale

31.601

50

Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii sociale

31.601

50

Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale

162.887

02

Cheltuieli cu transmiterea şi plata drepturilor

10.519

03

Alte cheltuieli de administrare fond

152.368

8004

ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

167.394

164.108

167.797

168.022

01

CHELTUIELI CURENTE

167.394

164.108

167.797

168.022

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

1.260

1.296

1.332

1.370

30

Alte cheltuieli

1.260

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

1.260

40

TITLUL IV SUBVENŢII

2.632

3.473

3.665

3.768

19

Plăţi pentru stimularea creării de locuri de muncă

2.632

55

TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

385

400

400

400

01

A. Transferuri interne

185

08

Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă

185

02

B. Transferuri curente în străinătate (către organizaţii internaţionale)

200

01

Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

200

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

5.442

2.681

100

100

01

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională(FEDR)

150

01

Finanţarea naţională

30

02

Finanţarea externă nerambursabilă

120

02

Programe din Fondul Social European(FSE)

3.922

01

Finanţarea naţională

692

02

Finanţarea externă nerambursabilă

2.284

03

Cheltuieli neeligibile

946

24

Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană

100

26

Fondul european de Ajustare la Globalizare

1.270

01

Finanţarea naţională

300

02

Finanţarea externă nerambursabilă

670

03

Cheltuieli neeligibile

300

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

157.675

156.258

162.300

162.384

02

Ajutoare sociale

157.675

01

Ajutoare sociale în numerar

157.675

02

Acţiuni generale de muncă

167.394

04

Masuri active pentru combaterea şomajului

1.260

05

Stimularea creării de locuri de muncă

160.307

30

Alte acţiuni generale de muncă

5.827

ANEXA nr. 304:
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
I.Credite de angajament
II.Credit bugetar
SINTEZA proiectelor finanţate/ propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricole şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare
- mii lei -

Cod

Denumirea program/
instrument/ facilitate

Valoarea totală

Realizări până în anul 2011

Realizări 2012

Execuţie preliminată 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Anii următori

5000

TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

349.014

108.880

115.675

115.235

6.343

2.681

100

100

0

II. Credite bugetare

349.014

108.880

115.675

115.235

6.343

2.681

100

100

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament

20.828

2.477

9.027

8.423

901

0

0

0

0

II. Credite bugetare

20.828

2.477

9.027

8.423

901

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1750

Sa devenim competitivi pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1752

INCOFOP - Informare, consiliere, orientare şi formare profesională pentru egalitate în şanse

I. Credite de angajament

890

38

852

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

890

38

852

0

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1753

PACSPO - Pregătirea aprofundată continua în serviciul public de ocupare

I. Credite de angajament

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1755

ICAR - Învăţământ continuu aprofundat pentru Romania

I. Credite de angajament

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1883

Femei competente - femei active pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

1.439

3

1.436

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.439

3

1.436

0

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

PIFAN - Program integrator al formarii adulţilor necalificaţi

1884

I. Credite de angajament

457

0

5

452

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

457

0

5

452

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1892

Calificarea conform cerinţelor pieţei muncii, o şansă reală pentru o viaţă mai bună

I. Credite de angajament

887

46

841

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

887

46

841

0

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1908

Programe Active pentru Şomeri - PAS decisiv pentru cariera ta

I. Credite de angajament

644

145

485

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

644

145

485

14

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3846

Formarea profesională pentru dezvoltarea personalului Serviciului Public de Ocupare

I. Credite de angajament

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3852

Antreprenoriatul - masuri active "TREP ACTIV"

I. Credite de angajament

550

0

550

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

550

0

550

0

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3869

Reintegrarea şomerilor pe piaţa activă din judeţul Dâmboviţa

I. Credite de angajament

402

0

402

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

402

0

402

0

0

0

0

0

0

65045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4392

MECSERV

I. Credite de angajament

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

65045602

6504560201

Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

5.720

481

2.052

2.948

239

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.720

481

2.052

2.948

239

0

0

0

0

65045602

6504560202

Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

13.230

1.705

6.689

4.304

532

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13.230

1.705

6.689

4.304

532

0

0

0

0

65045602

6504560203

Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1.878

291

286

1.171

130

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.878

291

286

1.171

130

0

0

0

0

80045601

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională(FEDR)

I. Credite de angajament

2.067

15

177

723

150

1.002

0

0

0

II. Credite bugetare

2.067

15

177

723

150

1.002

0

0

0

80045601

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională(FEDR)

2805

Crearea unei pieţe a forţei de muncă comune Regiunea Olt-Pleven prin mobilitate şi servicii de formare

I. Credite de angajament

118

15

103

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

118

15

103

0

0

0

0

0

0

80045601

Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională(FEDR)

4395

Sprijin pentru finanţarea parţială a cheltuielilor de personal efectuate de ANOFM pentru personalul implicat în gestionarea instrumentelor structurale

I. Credite de angajament

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

II. Credite bugetare

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

80045601

8004560101

Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

366

2

87

109

30

138

0

0

0

II. Credite bugetare

366

2

87

109

30

138

0

0

0

80045601

8004560102

Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.605

13

80

614

120

778

0

0

0

II. Credite bugetare

1.605

13

80

614

120

778

0

0

0

80045601

8004560103

Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

96

0

10

0

0

86

0

0

0

II. Credite bugetare

96

0

10

0

0

86

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

I. Credite de angajament

307.967

106.073

102.243

94.150

3.922

1.579

0

0

0

II. Credite bugetare

307.967

106.073

102.243

94.150

3.922

1.579

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1728

SCOR - Şanse pentru comunitatea rurală

I. Credite de angajament

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1729

Noi oportunităţi de ocupare în mediul rural prin TELEWORK

I. Credite de angajament

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1731

Cariera e în mâinile tale

I. Credite de angajament

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1732

RATIO L3

I. Credite de angajament

5.908

3.311

1.649

948

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.908

3.311

1.649

948

0

0

0

0

0

Programe din Fondul Social European(FSE)

80045602

1733

Companie de comunicare privind serviciile SPO oferite tinerilor şi angajaţilor

I. Credite de angajament

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1734

Ai JOB CLUBUL tău, Ai şansa ta

I. Credite de angajament

31

31

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

31

31

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1736

CONCCTIC - Cooperare pentru Ocupare a Nevăzătorilor prin Creşterea Competenţelor în Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor

I. Credite de angajament

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1737

MedForm

I. Credite de angajament

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1739

CALL CENTER SPO

I. Credite de angajament

972

379

402

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

972

379

402

191

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1740

Şanse pentru tineri

I. Credite de angajament

623

623

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

623

623

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1741

Căi de formare şi ocupare în sectorul turismului alternativ - ALTER TOUR

I. Credite de angajament

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1742

O şansă de ocupare - Antreprenoriatul în mediul rural

I. Credite de angajament

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1743

ASPER - Asistenţă personalizată

I. Credite de angajament

247

169

78

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

247

169

78

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1745

Promovează femeia

I. Credite de angajament

4.410

1.090

1.496

1.824

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.410

1.090

1.496

1.824

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1746

Educaţia continua orientată spre performanţă, pentru specialiştii în formarea profesională a şomerilor - ECOP

I. Credite de angajament

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1747

CALISIG - Calificare pentru o slujbă mai sigura

I. Credite de angajament

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1749

MRB Performant System - implementarea în cadrul SPO a unui sistem performant de management al relaţiilor cu beneficiarii

I. Credite de angajament

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1752

INCOFOP - Informare, consiliere, orientare şi formare profesională pentru egalitate în şanse

I. Credite de angajament

1.142

512

630

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.142

512

630

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1756

Şanse egale pentru un viitor comun

I. Credite de angajament

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1757

Funcţionarul electronic

I. Credite de angajament

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1758

CALLCEMM Apelaţi Centrul Electronic de Mediere a Muncii

I. Credite de angajament

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1760

Prelucrarea informatica a subvenţiilor angajatorilor

I. Credite de angajament

937

697

240

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

937

697

240

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1763

Serviciul public de ocupare în sprijinul dumneavoastră

I. Credite de angajament

116

116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

116

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1764

Calitate, eficientă şi transparenţa în SPO

I. Credite de angajament

254

254

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

254

254

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1767

Analiza deficitului de forţă de muncă calificata în domeniul construcţiilor

I. Credite de angajament

311

311

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

311

311

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1768

PROSELF Promovarea serviciilor de self-service

I. Credite de angajament

18.677

14.777

3.900

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

18.677

14.777

3.900

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1769

SAPERE - Studii, analize statistice şi previziuni asupra pieţei muncii pentru a întări capacitatea ANOFM în România

I. Credite de angajament

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1770

Model de cooperare transnaţională pentru întoarcerea lucrătorilor romani - - MEDIT

I. Credite de angajament

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1771

ASC - Anticiparea schimbărilor pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1772

SCOP - Specializarea Consilierilor de Orientare Profesionala

I. Credite de angajament

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1773

COMPROF - Creşterea nivelului de competente profesionale ale SPO pentru furnizarea serviciilor personalizate

I. Credite de angajament

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

Programe din Fondul Social European(FSE)

80045602

1863

Fii informat

I. Credite de angajament

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1864

SAFE - Servicii de Aprobare Flexibilă a Mobilităţii la nivel european

I. Credite de angajament

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1865

Gestionarea eficientă a Resurselor în vederea îmbunătăţirii Calităţii Serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă dar şi de Economisire a Resurselor Naturale GREEN

I. Credite de angajament

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1866

Centre PICAS - Puncte de informare, Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru şomeri şi persoanele în căutarea unui loc de muncă de sectorul abordat

I. Credite de angajament

276

0

189

87

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

276

0

189

87

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1867

O şansa tinerilor din mediu rural

I. Credite de angajament

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1868

SUCCES - Sustenabilitate şi Utilitate prin Complementaritate şi Competitivitate, Eficientă şi Sprijin

I. Credite de angajament

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1869

ACCES - Parteneriat pentru integrare socială

I. Credite de angajament

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1870

ACTIV - Abordare integrata a masurilor de ocupare

I. Credite de angajament

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1871

CLOP - Creşterea economică locală prin reorientare

I. Credite de angajament

957

547

410

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

957

547

410

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1872

Job Net Turism - Turism rural - alternativă viabilă de dezvoltare socio economică în nordul României

I. Credite de angajament

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1873

Alter Nova - Noi alternative pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

918

547

371

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

918

547

371

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1882

INTERNSHIP - Parteneriat de pregătire a tinerilor absolvenţi pentru debutul în cariera - ID 75440

I. Credite de angajament

273

157

116

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

273

157

116

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1883

Femei competente - femei active pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

1.464

502

962

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.464

502

962

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1884

PIFAN - Program integrator al formării adulţilor necalificaţi

I. Credite de angajament

12.247

1.874

3.949

6.424

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

12.247

1.874

3.949

6.424

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1885

PONE - Program pilot de creştere a gradului de ocupare în Regiunea Nord - Est

I. Credite de angajament

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1886

PAEM - Program de masuri active pentru ocuparea

I. Credite de angajament

181

129

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

181

129

52

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1887

Către un viitor durabil

I. Credite de angajament

580

233

347

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

580

233

347

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1888

SOFT - Servicii de ocupare, formare şi training

I. Credite de angajament

806

482

298

26

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

806

482

298

26

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1889

Comunicare personalizată cu grupurile ţintă ale SPO

I. Credite de angajament

12.902

3.303

3.095

6.504

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

12.902

3.303

3.095

6.504

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1890

Mobilitate şi adaptabilitate pentru persoanele aflate în căutarea

I. Credite de angajament

800

301

416

83

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

800

301

416

83

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

WORKACCES NORD - EST - Program pilot de creştere a gradului de ocupare în regiunea NORD - EST

1891

I. Credite de angajament

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1892

Calificarea conform cerinţelor pieţei muncii, o şansa reală pentru o viaţă mai bună

I. Credite de angajament

13

4

9

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13

4

9

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1893

CIPS - Centre de Incluziune Profesionala şi Socială

I. Credite de angajament

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1894

SILCO - Sistem inovativ de servicii bazat pe limbajul competenţelor

I. Credite de angajament

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1902

OFFICE - Oferta formativă îmbunătăţită pentru centre eficiente

I. Credite de angajament

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1903

Cardul profesional european - soluţie europeana în căutarea unui loc de muncă

I. Credite de angajament

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1904

Un viitor mai sigur

I. Credite de angajament

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1905

DIGITEGAL - Utilizarea mediului electronic pentru a creşte şansele găsirii unui loc de muncă - şanse egale pentru toţi şomerii

I. Credite de angajament

129

112

17

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

129

112

17

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1906

CONFORMED - Consiliere, FORmare, MEDiere - servicii integrate

I. Credite de angajament

711

210

390

111

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

711

210

390

111

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1907

CAMPION - Centre autonome şi moderne de pregătire prin implementarea unei organizaţii

I. Credite de angajament

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1908

Programe Active pentru Şomeri - PAS decisiv pentru cariera ta

I. Credite de angajament

1.235

311

833

91

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.235

311

833

91

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1909

Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activa în Regiunea Sud - Muntenia

I. Credite de angajament

100

48

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

48

52

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1910

Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în judeţul Giurgiu

I. Credite de angajament

175

91

84

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

175

91

84

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1911

FORMINTEG - Măsuri active de ocupare în judeţul Galaţi

I. Credite de angajament

405

46

256

103

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

405

46

256

103

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1922

Turismul: siguranţa viitorului tău profesional

I. Credite de angajament

348

18

324

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

348

18

324

6

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1923

SALAJ WORKACCES - Program pilot de creştere a gradului de ocupare în judeţul Sălaj

I. Credite de angajament

666

357

251

58

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

666

357

251

58

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1924

Priveşte înainte, tu decizi!

I. Credite de angajament

100

32

68

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

32

68

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1925

Facilitatea accesului pe piaţa muncii a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a şomerilor

I. Credite de angajament

38

38

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

38

38

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1926

WORKFLEX Nord-Est - Reţea pilot de formare şomerilor şi persoanelor inactive din regiunea nord-este pentru asigurarea mobilităţii ocupaţionale şi geografice

I. Credite de angajament

79

25

54

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

25

54

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1942

SPISS - Program pilot de implementare a unor masuri active de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive cu studii superioare din judeţul Iaşi

I. Credite de angajament

149

149

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

149

149

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1943

Competitiv Acces - Program pilot de facilitare a accesului şomerilor şi persoanelor inactive din judeţul Iaşi pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

119

89

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

119

89

30

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1944

STOP şomajului în rândul tinerilor

I. Credite de angajament

3.157

38

385

2.734

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.157

38

385

2.734

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1945

Reţea multiregională de dezvoltare a antreprenoriatului

I. Credite de angajament

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1946

Informat, instruit, angajat

I. Credite de angajament

7

3

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

3

4

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1947

Îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a şomerilor tineri şi a tinerilor de lungă durata din judeţul Dâmboviţa

I. Credite de angajament

101

21

74

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

101

21

74

6

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1948

Piaţa Muncii: oportunităţi pentru viitor prin şanse egale pentru femei

I. Credite de angajament

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

1949

Servicii integrate de dezvoltare profesională pentru adulţii cu probleme de sănătate mintală

I. Credite de angajament

30

11

19

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

11

19

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2002

O şansă pentru fiecare

I. Credite de angajament

1.799

879

920

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.799

879

920

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2122

Parteneriat public-privat pentru ocuparea forţei de muncă

I. Credite de angajament

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2123

Instrumente strategice pentru ocupare în industria turismului

I. Credite de angajament

214

8

192

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

8

192

14

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2124

Construieşte-ţi propriul viitor. Program integrat de formare profesională şi ocupare în sectorul construcţii

I. Credite de angajament

83

7

76

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

83

7

76

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2125

Calificarea şi integrarea pe piaţa muncii a şomerilor în domeniul turismului din regiunile de dezvoltare sud-est, sud Muntenia, Bucureşti-Ilfov

I. Credite de angajament

727

22

352

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

727

22

352

353

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2126

Şomer ANtreprenor- Se poAte! - ŞANSA. Servicii publice pentru ocuparea şi inovarea forţei de muncă, consultanţă şi sprijin pentru SPO din Regiunile Centru şi Vest, în dezvoltarea de servicii noi pentru promovarea antreprenoriatului

I. Credite de angajament

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2127

masuri integrate de ocupare în regiunea Sud-Est

I. Credite de angajament

36

36

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

36

36

0

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2128

MOBILitate = Adaptare+Succes - Stimularea mobilităţii forţei de muncă corelată cu dinamica pieţei muncii la nivel inter - regional

I. Credite de angajament

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2129

Fii competent pe piaţa muncii! - Dezvoltarea competenţelor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în judeţul Galaţi

I. Credite de angajament

225

9

216

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

225

9

216

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2130

Coaching - inovaţie în antreprenoriat

I. Credite de angajament

100

3

97

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

3

97

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2390

Eficienta şi Calitate în Serviciile de Ocupare - ECSPO

I. Credite de angajament

1.708

12

965

470

261

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.708

12

965

470

261

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2391

BARRABARRIPEN - un model inter-regional de incluziune destinat femeilor rome

I. Credite de angajament

34

7

27

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

34

7

27

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2392

CEDO - SPO - Calitate, eficienţă, dinamism, oportunitate în Sistemul Public de Ocupare - POSDRU/111/4.1/S/91811

I. Credite de angajament

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2393

SPO On-line - Întâlnirea între cererea şi oferta de forţa de muncă

I. Credite de angajament

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2394

Pro Activ - pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

29

0

29

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

29

0

29

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2395

Formarea continua - premiza calităţii în SPO

I. Credite de angajament

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2396

Dezvoltarea antreprenoriatului inter-regional sudic - DAIRS

I. Credite de angajament

709

0

617

92

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

709

0

617

92

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

2397

Green Jobs - Crearea unui sistem de analiza şi monitorizare a locurilor de muncă verzi în Romania POSDRU/111/4.1/S/91801

I. Credite de angajament

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3847

Formarea profesionala a personalului Serviciului Public de Ocupare din România

I. Credite de angajament

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3848

Calitatea crează competente profesionale de nivel european pentru personalul SPO din regiunile Centru, Vest şi Nord-Vest

I. Credite de angajament

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3850

Masuri active şi sustenabile de ocupare - în contextul dezvoltării clusterelor industriale

I. Credite de angajament

57

0

57

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

57

0

57

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3852

Antreprenoriatul - masuri active "TREP ACTIV"

I. Credite de angajament

4

0

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

4

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3853

Crearea de noi oportunităţi pentru şomerii cu vârsta de peste 45 ani din judeţul Dâmboviţa

I. Credite de angajament

182

0

176

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

182

0

176

6

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3854

Competenta pentru un viitor mai sigur - CVS

I. Credite de angajament

26

0

24

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

24

2

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3855

Program integrat de recalificare şi consiliere profesionala pentru şomerii din judeţul Călăraşi

I. Credite de angajament

73

0

49

24

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

73

0

49

24

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3856

Implicare + Formare =Angajare

I. Credite de angajament

74

0

74

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

74

0

74

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3857

Noi şanse pentru angajare

I. Credite de angajament

74

0

74

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

74

0

74

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3858

Creşterea calităţii vieţii persoanelor ce părăsesc penitenciarul prin dezvoltarea unor capacităţi cu efect asupra îmbunătăţirii participării pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

79

0

44

35

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

0

44

35

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3859

Dezvoltarea competentelor resurselor umane din zonele rurale din judeţul Vrancea

I. Credite de angajament

17

0

14

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

0

14

3

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3860

FONA RURAL - Formare în ocupaţii nonagricole în mediul rural

I. Credite de angajament

880

0

444

411

25

0

0

0

0

II. Credite bugetare

880

0

444

411

25

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3861

COMARU - Complex de masuri active în rural

I. Credite de angajament

883

0

373

467

43

0

0

0

0

II. Credite bugetare

883

0

373

467

43

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3862

Dezvoltarea competentelor profesionale pentru integrarea pe PM a persoanelor încadrate în agricultura de subzistenţă din judeţul Neamţ

I. Credite de angajament

287

0

30

166

91

0

0

0

0

II. Credite bugetare

287

0

30

166

91

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3863

SPO PLUS CE - Plus de capacitate şi expertiză în serviciul public de ocupare

I. Credite de angajament

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3864

Antreprenoriatul - o cariera de succes

I. Credite de angajament

15

0

12

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15

0

12

3

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3865

Acces direct în SPO

I. Credite de angajament

4.557

0

1.969

2.123

465

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.557

0

1.969

2.123

465

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3866

Excelenţă prin Competenţă şi Profesionalism ECOP

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3867

SEROP - Servicii de ocupare Performante - elaborarea, implementarea şi evaluarea strategiei de aliniere a calităţii

I. Credite de angajament

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

II. Credite bugetare

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3868

Şi la sate oamenii vor să înveţe

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3870

Ospitalitate ocupaţională în sectorul turistic: acces pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

71

0

0

71

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

71

0

0

71

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3871

Parcursuri integrate pentru calificarea pieţei muncii şi plasarea profesionala în sectorul construcţiilor

I. Credite de angajament

27

0

1

26

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

1

26

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3872

Formarea capitalului uman - element esenţial pentru ieşirea din criză

I. Credite de angajament

326

0

136

190

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

326

0

136

190

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3873

SPO - performanţa şi calitate în servicii

I. Credite de angajament

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

II. Credite bugetare

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3874

Cercetarea şi prognozarea pieţei muncii din vestul României. Evidenţierea şomajului neînregistrat din judeţul Arad

I. Credite de angajament

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3875

Serviciul Public de Ocupare - calitate, accesibilitate şi promptitudine

I. Credite de angajament

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3876

TeleJob - organizarea pieţei muncii adiacente Municipiului Bucureşti

I. Credite de angajament

891

0

125

341

128

297

0

0

0

II. Credite bugetare

891

0

125

341

128

297

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3877

Un parteneriat de succes pentru formarea şomerilor din mediul rural al judeţului Gorj

I. Credite de angajament

26

0

0

0

26

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

0

0

26

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3878

Şansa pentru competenta orientată spre rezultat (SCOR)

I. Credite de angajament

53

0

2

51

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

53

0

2

51

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3879

Masuri Integrate de Modernizare şi Armonizare a proceselor Serviciului Public de Ocupare în vederea Eficientizării Activităţii şi Reducerii Duratei de Furnizare a Serviciilor Specializate către Clienţi

I. Credite de angajament

390

0

63

290

37

0

0

0

0

II. Credite bugetare

390

0

63

290

37

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

3880

Competente pentru viaţa activă

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4147

Formarea profesională utilizând soluţii informatice - o soluţie pentru reconversia profesională a forţei de muncă din zonă rurală de pe raza judeţului Sibiu

I. Credite de angajament

68

0

20

48

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

68

0

20

48

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4387

Soluţie pentru reconversia forţei de muncă din judeţul Alba

I. Credite de angajament

47

0

10

22

15

0

0

0

0

II. Credite bugetare

47

0

10

22

15

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4388

RURAL CIFCA - consiliere, informare, consultanţă, antreprenoriat

I. Credite de angajament

517

0

5

321

191

0

0

0

0

II. Credite bugetare

517

0

5

321

191

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4389

Dezvoltare rurală şi integrare pe piaţa muncii

I. Credite de angajament

10

0

3

5

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

0

3

5

2

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4390

ŞOMeR

I. Credite de angajament

23

0

11

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

0

11

12

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4391

Masuri integrate de incluziune pe piaţa muncii pentru persoanele ocupate în agricultură de subzistenţa şi pentru şomerii din mediul rural

I. Credite de angajament

23

0

11

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

0

11

12

0

0

0

0

0

80045602

Programe din Fondul Social European(FSE)

4393

Formare profesională pentru dezvoltarea resurselor umane din mediul rural judeţul Suceava

I. Credite de angajament

77

0

0

77

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

77

0

0

77

0

0

0

0

0

80045602

8004560201

Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

84.548

21.208

32.717

29.124

692

807

0

0

0

II. Credite bugetare

84.548

21.208

32.717

29.124

692

807

0

0

0

80045602

8004560202

Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

190.761

72.906

60.500

54.442

2.284

629

0

0

0

II. Credite bugetare

190.761

72.906

60.500

54.442

2.284

629

0

0

0

80045602

8004560203

Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

32.710

12.011

9.026

10.584

946

143

0

0

0

II. Credite bugetare

32.710

12.011

9.026

10.584

946

143

0

0

0

80045608

Programe Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat(ENPI)

I. Credite de angajament

214

0

134

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

0

134

80

0

0

0

0

0

80045608

Programe Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat(ENPI)

4151

Centrul de mediere CREDEM ÎNTR-O NOUĂ ŞANSA

I. Credite de angajament

214

0

134

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

0

134

80

0

0

0

0

0

80045608

Finanţarea naţională

8004560801

I. Credite de angajament

48

0

48

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

48

0

48

0

0

0

0

0

0

80045608

8004560803

Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

166

0

86

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

166

0

86

80

0

0

0

0

0

80045615

Alte programe comunitare finanţate în perioada 2007-2013

I. Credite de angajament

102

0

65

37

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

102

0

65

37

0

0

0

0

0

80045615

Alte programe comunitare finanţate în perioada 2007-2013

4150

Mobilitate Leonardo da Vinci

I. Credite de angajament

30

0

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

0

30

0

0

0

0

0

0

80045615

Alte programe comunitare finanţate în perioada 2007-2013

4396

LLP-LdV/PLM/2012/RO/117

I. Credite de angajament

20

0

20

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

20

0

20

0

0

0

0

0

0

80045615

Alte programe comunitare finanţate în perioada 2007-2013

4397

DE/12/LLP-LdV/TOI/147528

I. Credite de angajament

52

0

15

37

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

52

0

15

37

0

0

0

0

0

80045615

8004561501

Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

98

0

65

33

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

98

0

65

33

0

0

0

0

0

80045615

Finanţarea externă nerambursabilă

8004561502

I. Credite de angajament

4

0

0

4

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

0

4

0

0

0

0

0

80045616

Alte facilităţi şi instrumente postaderare

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

80045616

Alte facilităţi şi instrumente postaderare

1730

EURES

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

80045616

8004561601

Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

80045626

Fondul european de Ajustare la Globalizare

I. Credite de angajament

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

80045626

Fondul european de Ajustare la Globalizare

3409

Centru de Tranziţie de la JOB la SmartJOB

I. Credite de angajament

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

80045626

8004562601

Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

5.334

0

1.260

3.774

300

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.334

0

1.260

3.774

300

0

0

0

0

80045626

8004562602

Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

9.656

0

2.343

6.643

670

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.656

0

2.343

6.643

670

0

0

0

0

80045626

8004562603

Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1.266

0

161

805

300

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.266

0

161

805

300

0

0

0

0

NOTĂ: Suma totală cuprinde şi sumele proiectelor derulate de Centrele Regionale de Formare Profesională a Adulţilor
ANEXA nr. 304^21: FIŞA PROIECTULUI finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
I.Credite de angajament
II.Credit bugetar
- mii lei -

Denumirea şi codul proiectului/surse de finanţare

Valoarea totală

Realizări până în anul 2011

Realizări 2012

Execuţie preliminată 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Anii următori

Program/facilitate/instrument: 01 Program Operaţional de Asistenţă Tehnică (PO AT)

Proiectul: 4395 Sprijin pentru finanţarea parţială a cheltuielilor de personal efectuate de ANOFM pentru personalul implicat în gestionarea instrumentelor structurale

Fond de finanţare: 01 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

II. Credite bugetare

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

II. Credite bugetare

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

II. Credite bugetare

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

II. Credite bugetare

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

80045601 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

I. Credite de angajament

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

II. Credite bugetare

1.949

0

74

723

150

1.002

0

0

0

8004560101 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

297

0

20

109

30

138

0

0

0

II. Credite bugetare

297

0

20

109

30

138

0

0

0

8004560102 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.556

0

44

614

120

778

0

0

0

II. Credite bugetare

1.556

0

44

614

120

778

0

0

0

8004560103 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

96

0

10

0

0

86

0

0

0

II. Credite bugetare

96

0

10

0

0

86

0

0

0

Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU)

Proiectul: 1728 SCOR - Şanse pentru comunitatea rurală

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.430

2.636

794

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

52

52

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

52

52

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

3.031

2.451

580

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.031

2.451

580

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

347

133

214

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

347

133

214

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1729 Noi oportunităţi de ocupare în mediul rural prin TELEWORK

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.917

4.727

190

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.120

930

190

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.120

930

190

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

3.485

3.485

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.485

3.485

0

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

312

312

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

312

312

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1731 Cariera e în mâinile tale

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.165

1.165

0

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

16

16

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16

16

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.074

1.074

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.074

1.074

0

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

75

75

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

75

75

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1732 RATIO L3

718

100

731

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.549

718

100

731

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

3.711

2.154

1.384

173

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.711

2.154

1.384

173

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

648

439

165

44

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

648

439

165

44

0

0

0

0

0

Proiectul: 1733 Companie de comunicare privind serviciile SPO oferite tinerilor şi angajaţilor

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.409

6.044

365

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2.110

1.745

365

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.110

1.745

365

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

3.341

3.341

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.341

3.341

0

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

958

958

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

958

958

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1734 Ai JOBCLUBUL tău, Ai şansa ta

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

31

31

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

31

31

0

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

31

31

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

31

31

0

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

31

31

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

31

31

0

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

31

31

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

31

31

0

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

31

31

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

31

31

0

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3

3

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

3

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

25

25

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

25

25

0

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

3

3

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

3

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1736 CONCCTIC - Cooperare pentru Ocupare a Nevăzătorilor prin Creşterea Competenţelor în Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.245

2.024

221

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

667

481

186

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

667

481

186

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.436

1.404

32

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.436

1.404

32

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

142

139

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

142

139

3

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1737 MedForm

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.130

1.155

1.316

659

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.642

601

507

534

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.642

601

507

534

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.306

473

723

110

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.306

473

723

110

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

182

81

86

15

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

182

81

86

15

0

0

0

0

0

Proiectul: 1739 CALL CENTER SPO

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

972

379

402

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

972

379

402

191

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

972

379

402

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

972

379

402

191

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

972

379

402

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

972

379

402

191

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

972

379

402

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

972

379

402

191

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

972

379

402

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

972

379

402

191

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

338

171

109

58

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

338

171

109

58

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

527

188

225

114

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

527

188

225

114

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

104

17

68

19

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

104

17

68

19

0

0

0

0

0

Proiectul: 1740 Şanse pentru tineri

Proiectul: 1741 Căi de formare şi ocupare în sectorul turismului alternativ - ALTER TOUR

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.226

3.360

1.866

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

566

254

312

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

566

254

312

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

4.009

2.595

1.414

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.009

2.595

1.414

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

651

511

140

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

651

511

140

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1742 O şansă de ocupare - Antreprenoriatul în mediul rural

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.556

759

862

1.935

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

983

263

284

436

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

983

263

284

436

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.176

424

441

1.311

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.176

424

441

1.311

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

397

72

137

188

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

397

72

137

188

0

0

0

0

0

Proiectul: 1743 ASPER - Asistenţă personalizată

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

247

169

78

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

247

169

78

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

247

169

78

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

247

169

78

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

247

169

78

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

247

169

78

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

247

169

78

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

247

169

78

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

247

169

78

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

247

169

78

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

23

17

6

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

17

6

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

206

138

68

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

206

138

68

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

18

14

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

18

14

4

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1745 Promovează femeia

1.021

18

374

629

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.021

18

374

629

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.849

888

952

1.009

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.849

888

952

1.009

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

540

184

170

186

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

540

184

170

186

0

0

0

0

0

Proiectul: 1746 Educaţia continuă orientată spre performanţă, pentru specialiştii în formarea profesională a şomerilor - ECOP

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.248

1.743

3.338

4.167

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3.564

651

725

2.188

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.564

651

725

2.188

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

4.926

861

2.515

1.550

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.926

861

2.515

1.550

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

758

231

98

429

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

758

231

98

429

0

0

0

0

0

Proiectul: 1747 CALISIG - Calificare pentru o slujbă mai sigură

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.431

1.283

148

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

353

254

99

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

353

254

99

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

966

922

44

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

966

922

44

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

112

107

5

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

112

107

5

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1749 MRB Performant System - Implementarea în cadrul SPO a unui sistem performant de management al relaţiilor cu beneficiarii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.580

1.585

995

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.064

460

604

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.064

460

604

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.209

930

279

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.209

930

279

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

307

195

112

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

307

195

112

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1750 Să devenim competitivi pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.243

216

670

357

0

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

66

21

33

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

66

21

33

12

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.120

179

607

334

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.120

179

607

334

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

57

16

30

11

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

57

16

30

11

0

0

0

0

0

Proiectul: 1752 INCOFOP - Informare, consiliere, orientare şi formare profesională pentru egalitate în şanse

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.032

550

1.482

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.032

550

1.482

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.032

550

1.482

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.032

550

1.482

0

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

890

38

852

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

890

38

852

0

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

890

38

852

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

890

38

852

0

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

890

38

852

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

890

38

852

0

0

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

158

1

157

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

158

1

157

0

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

639

0

639

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

639

0

639

0

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

93

37

56

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

93

37

56

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.142

512

630

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.142

512

630

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.142

512

630

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.142

512

630

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.142

512

630

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.142

512

630

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

30

18

12

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

18

12

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.080

473

607

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.080

473

607

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

32

21

11

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

32

21

11

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1753 PACSPO - Pregătirea aprofundată continuă în serviciul public de ocupare

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.953

1.227

1.026

1.700

0

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.836

277

500

1.059

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.836

277

500

1.059

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.854

832

500

522

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.854

832

500

522

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

263

118

26

119

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

263

118

26

119

0

0

0

0

0

Proiectul: 1755 ICAR - Învăţământ continuu aprofundat pentru România

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.472

802

1.340

1.330

0

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.730

177

800

753

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.730

177

800

753

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.537

525

500

512

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.537

525

500

512

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

205

100

40

65

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

205

100

40

65

0

0

0

0

0

Proiectul: 1756 Şanse egale pentru un viitor comun

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.086

536

1.847

1.703

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.952

525

854

573

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.952

525

854

573

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.181

8

704

469

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.181

8

704

469

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

953

3

289

661

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

953

3

289

661

0

0

0

0

0

Proiectul: 1757 Funcţionarul electronic

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.181

4.265

2.595

4.321

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3.216

1.042

1.117

1.057

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.216

1.042

1.117

1.057

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

7.684

3.125

1.389

3.170

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7.684

3.125

1.389

3.170

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

281

98

89

94

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

281

98

89

94

0

0

0

0

0

Proiectul: 1758 CALLCEMM Apelaţi Centrul Electronic de Mediere a Muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13.054

5.501

3.860

3.693

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

867

482

61

324

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

867

482

61

324

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

11.893

4.877

3.739

3.277

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.893

4.877

3.739

3.277

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

294

142

60

92

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

294

142

60

92

0

0

0

0

0

Proiectul: 1760 Prelucrarea informatică a subvenţiilor angajatorilor

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

937

697

240

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

937

697

240

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

937

697

240

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

937

697

240

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

937

697

240

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

937

697

240

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

937

697

240

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

937

697

240

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

937

697

240

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

937

697

240

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

385

145

240

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

385

145

240

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

436

436

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

436

436

0

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

116

116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

116

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1763 Serviciul public de ocupare în sprijinul dumneavoastră

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

116

116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

116

0

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

116

116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

116

0

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

116

116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

116

0

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

116

116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

116

0

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

116

116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

116

0

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

70

70

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

70

70

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

46

46

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

46

46

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1764 Calitate, eficienţă şi transparenţă în SPO

155

155

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

155

155

0

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

7

7

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

7

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1767 Analiza deficitului de forţă de muncă calificată în domeniul construcţiilor

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

311

311

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

311

311

0

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

311

311

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

311

311

0

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

311

311

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

311

311

0

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

311

311

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

311

311

0

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

311

311

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

311

311

0

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

272

272

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

272

272

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

38

38

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

38

38

0

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1

1

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

1

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1768 PROSELF Promovarea serviciilor de self-service

4.011

3.061

950

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.011

3.061

950

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

12.026

9.186

2.840

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

12.026

9.186

2.840

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

2.640

2.530

110

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.640

2.530

110

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1769 SAPERE - Studii, analize statistice şi previziuni asupra pieţei muncii pentru a întări capacitatea ANOFM în România

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.430

4.658

1.772

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2.783

1.166

1.617

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.783

1.166

1.617

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.973

2.942

31

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.973

2.942

31

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

396

272

124

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

396

272

124

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1770 Model de cooperare transnaţională pentru întoarcerea lucrătorilor români - - MEDIT

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.204

3.072

2.132

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2.302

649

1.653

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.302

649

1.653

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.464

2.009

455

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.464

2.009

455

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

438

414

24

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

438

414

24

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1771 ASC - Anticiparea schimbărilor pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.116

3.116

0

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

785

785

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

785

785

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.899

1.899

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.899

1.899

0

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

432

432

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

432

432

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1772 SCOP - Specializarea Consilierilor de Orientare Profesională

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.469

5.481

3.642

346

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3.113

1.114

1.653

346

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.113

1.114

1.653

346

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

5.706

3.875

1.831

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.706

3.875

1.831

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

650

492

158

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

650

492

158

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1773 COMPROF - Creşterea nivelului de competenţe profesionale ale SPO pentru furnizarea serviciilor personalizate

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.627

4.130

1.430

1.067

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3.343

1.237

1.046

1.060

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.343

1.237

1.046

1.060

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.851

2.524

327

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.851

2.524

327

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

433

369

57

7

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

433

369

57

7

0

0

0

0

0

Proiectul: 1863 Fii informat

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.816

435

1.171

3.210

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.422

113

587

722

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.422

113

587

722

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.846

251

414

2.181

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.846

251

414

2.181

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

548

71

170

307

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

548

71

170

307

0

0

0

0

0

Proiectul: 1864 SAFE - Servicii de Aprobare Flexibilă a Mobilităţii la nivel european

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.883

84

3.608

191

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

968

17

912

39

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

968

17

912

39

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.558

50

2.391

117

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.558

50

2.391

117

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

357

17

305

35

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

357

17

305

35

0

0

0

0

0

Proiectul: 1865 Gestionarea eficientă a Resurselor în vederea îmbunătăţirii Calităţii Serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă dar şi de Economisire a Resurselor Naturale GREEN

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.160

487

1.383

7.290

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.752

113

282

1.357

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.752

113

282

1.357

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

4.948

340

607

4.001

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.948

340

607

4.001

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

2.460

34

494

1.932

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.460

34

494

1.932

0

0

0

0

0

Proiectul: 1866 Centre PICAS - Puncte de informare, Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru şomeri şi persoanele în căutarea unui loc de muncă de sectorul abordat

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

276

0

189

87

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

276

0

189

87

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

276

0

189

87

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

276

0

189

87

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

276

0

189

87

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

276

0

189

87

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

276

0

189

87

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

276

0

189

87

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

276

0

189

87

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

276

0

189

87

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

27

0

0

27

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

0

27

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

232

0

189

43

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

232

0

189

43

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

17

0

0

17

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

0

0

17

0

0

0

0

0

Proiectul: 1867 O şansă tinerilor din mediu rural

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.391

3.056

335

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

396

349

47

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

396

349

47

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.621

2.378

243

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.621

2.378

243

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

374

329

45

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

374

329

45

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1868 SUCCES - Sustenabilitate şi Utilitate prin Complementaritate şi Competitivitate, Eficienţă şi Sprijin

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.114

524

580

10

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

178

44

124

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

178

44

124

10

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

820

412

408

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

820

412

408

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

116

68

48

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

68

48

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1869 ACCES - Parteneriat pentru integrare socială

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.437

402

697

338

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

448

29

285

134

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

448

29

285

134

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

808

310

333

165

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

808

310

333

165

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

181

63

79

39

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

181

63

79

39

0

0

0

0

0

Proiectul: 1870 ACTIV - Abordare integrată a măsurilor de ocupare

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.954

1.217

737

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

167

102

65

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

167

102

65

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.657

1.036

621

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.657

1.036

621

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

130

79

51

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

130

79

51

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1871 CLOP - Creşterea economică locală prin reorientare

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

957

547

410

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

957

547

410

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

957

547

410

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

957

547

410

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

957

547

410

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

957

547

410

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

957

547

410

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

957

547

410

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

957

547

410

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

957

547

410

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

177

111

66

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

177

111

66

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

706

378

328

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

706

378

328

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

407

391

16

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

407

391

16

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1872 Job Net Turism - Turism rural - alternativă viabilă de dezvoltare socioeconomică în nordul României

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.742

3.286

1.275

2.181

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

832

407

136

289

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

832

407

136

289

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

5.177

2.487

929

1.761

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.177

2.487

929

1.761

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

733

392

210

131

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

733

392

210

131

0

0

0

0

0

Proiectul: 1873 Alter Nova - Noi alternative pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

918

547

371

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

918

547

371

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

918

547

371

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

918

547

371

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

918

547

371

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

918

547

371

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

918

547

371

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

918

547

371

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

918

547

371

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

918

547

371

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

173

112

61

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

173

112

61

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

673

378

295

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

673

378

295

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

72

57

15

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

72

57

15

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1882 INTERNSHIP - Parteneriat de pregătire a tinerilor absolvenţi pentru debutul în carieră - ID 75440

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

273

157

116

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

273

157

116

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

273

157

116

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

273

157

116

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

273

157

116

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

273

157

116

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

273

157

116

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

273

157

116

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

273

157

116

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

273

157

116

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

116

35

81

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

116

35

81

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

128

98

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

128

98

30

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

29

24

5

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

29

24

5

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1883 Femei competente - femei active pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.903

505

2.398

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.903

505

2.398

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.903

505

2.398

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.903

505

2.398

0

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

1.439

3

1.436

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.439

3

1.436

0

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.439

3

1.436

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.439

3

1.436

0

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.439

3

1.436

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.439

3

1.436

0

0

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

318

0

318

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

318

0

318

0

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.042

0

1.042

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.042

0

1.042

0

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

79

3

76

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

3

76

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.464

502

962

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.464

502

962

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.464

502

962

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.464

502

962

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.464

502

962

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.464

502

962

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

17

9

8

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

9

8

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.348

450

898

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.348

450

898

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

99

43

56

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

99

43

56

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1884 PIFAN - Program integrator al formării adulţilor necalificaţi

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

12.704

1.874

3.954

6.876

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

12.704

1.874

3.954

6.876

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

12.704

1.874

3.954

6.876

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

12.704

1.874

3.954

6.876

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

457

0

5

452

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

457

0

5

452

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

457

0

5

452

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

457

0

5

452

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

457

0

5

452

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

457

0

5

452

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

365

0

5

360

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

365

0

5

360

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

92

0

0

92

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

92

0

0

92

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

12.247

1.874

3.949

6.424

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

12.247

1.874

3.949

6.424

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

12.247

1.874

3.949

6.424

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

12.247

1.874

3.949

6.424

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

12.247

1.874

3.949

6.424

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

12.247

1.874

3.949

6.424

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.117

125

315

677

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.117

125

315

677

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

10.420

1.509

3.466

5.445

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10.420

1.509

3.466

5.445

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

710

240

168

302

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

710

240

168

302

0

0

0

0

0

Proiectul: 1885 PONE - Program pilot de creştere a gradului de ocupare în Regiunea Nord - Est

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.712

671

1.031

10

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

143

52

81

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

143

52

81

10

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.448

555

893

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.448

555

893

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

121

64

57

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

121

64

57

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1886 PAEM - Program de măsuri active pentru ocuparea

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

181

129

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

181

129

52

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

181

129

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

181

129

52

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

181

129

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

181

129

52

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

181

129

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

181

129

52

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

181

129

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

181

129

52

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

16

12

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16

12

4

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

148

103

45

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

148

103

45

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

17

14

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

14

3

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1887 Către un viitor durabil

95

19

76

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

95

19

76

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

431

186

245

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

431

186

245

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

54

28

26

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

54

28

26

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1888 SOFT - Servicii de ocupare, formare şi training

197

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

573

376

197

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

68

46

22

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

68

46

22

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1889 Comunicare personalizată cu grupurile ţintă ale SPO

3.840

748

1.571

1.521

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.840

748

1.571

1.521

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

6.952

1.972

1.060

3.920

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.952

1.972

1.060

3.920

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

2.110

583

464

1.063

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.110

583

464

1.063

0

0

0

0

0

Proiectul: 1890 Mobilitate şi adaptabilitate pentru persoanele aflate în căutarea

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

800

301

416

83

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

800

301

416

83

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

800

301

416

83

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

800

301

416

83

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

800

301

416

83

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

800

301

416

83

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

800

301

416

83

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

800

301

416

83

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

800

301

416

83

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

800

301

416

83

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

82

0

0

82

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

82

0

0

82

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

681

285

396

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

681

285

396

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

37

16

20

1

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

37

16

20

1

0

0

0

0

0

Proiectul: 1891 WORKACCES NORD-EST - Program pilot de creştere a gradului de ocupare în regiunea NORD-EST

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.549

806

743

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

127

64

63

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

127

64

63

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.288

649

639

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.288

649

639

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

134

93

41

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

134

93

41

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1892 Calificarea conform cerinţelor pieţei muncii, o şansă reală pentru o viaţă mai bună

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

900

50

850

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

900

50

850

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

900

50

850

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

900

50

850

0

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

887

46

841

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

887

46

841

0

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

887

46

841

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

887

46

841

0

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

887

46

841

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

887

46

841

0

0

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

14

5

9

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

14

5

9

0

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

835

24

811

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

835

24

811

0

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibil

e

I. Credite de angajament

38

17

21

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

38

17

21

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

13

4

9

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13

4

9

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

13

4

9

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13

4

9

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

13

4

9

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13

4

9

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

13

4

9

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13

4

9

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1893 CIPS - Centre de Incluziune Profesională şi Socială

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.355

57

4.223

4.825

250

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

833

12

422

379

20

0

0

0

0

II. Credite bugetare

833

12

422

379

20

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

6.505

36

2.884

3.405

180

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.505

36

2.884

3.405

180

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

2.017

9

917

1.041

50

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.017

9

917

1.041

50

0

0

0

0

Proiectul: 1894 SILCO - Sistem inovativ de servicii bazat pe limbajul competenţelor

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.162

437

1.586

1.139

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.662

200

969

493

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.662

200

969

493

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.212

201

501

510

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.212

201

501

510

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

288

36

116

136

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

288

36

116

136

0

0

0

0

0

Proiectul: 1902 OFFICE - Oferta formativă îmbunătăţită pentru centre eficiente

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.963

623

2.000

340

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.373

192

918

263

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.373

192

918

263

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.308

345

902

61

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.308

345

902

61

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

282

86

180

16

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

282

86

180

16

0

0

0

0

0

Proiectul: 1903 Cardul profesional european - soluţie europeană în căutarea unui loc de muncă

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7.173

99

2.011

5.063

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

4.958

53

1.380

3.525

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.958

53

1.380

3.525

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.587

43

369

1.175

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.587

43

369

1.175

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

628

3

262

363

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

628

3

262

363

0

0

0

0

0

Proiectul: 1904 Un viitor mai sigur

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.164

210

756

198

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

294

27

157

110

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

294

27

157

110

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

677

91

516

70

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

677

91

516

70

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

193

92

83

18

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

193

92

83

18

0

0

0

0

0

Proiectul: 1905 DIGITEGAL - Utilizarea mediului electronic pentru a creşte şansele găsirii unui loc de muncă - şanse egale pentru toţi şomerii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

129

112

17

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

129

112

17

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

129

112

17

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

129

112

17

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

129

112

17

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

129

112

17

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

129

112

17

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

129

112

17

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

129

112

17

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

129

112

17

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

11

9

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11

9

2

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

106

92

14

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

106

92

14

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

12

11

1

0

0

0

0

0

0

Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare

12

11

1

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1906 CONFORMED - Consiliere, FORmare, MEDiere - servicii integrate

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

711

210

390

111

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

711

210

390

111

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

711

210

390

111

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

711

210

390

111

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

711

210

390

111

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

711

210

390

111

0

0

0

0

0

I. Credite de angajament

711

210

390

111

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

711

210

390

111

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

711

210

390

111

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

711

210

390

111

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

197

15

140

42

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

197

15

140

42

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

406

155

193

58

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

406

155

193

58

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

108

40

57

11

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

108

40

57

11

0

0

0

0

0

Proiectul: 1907 CAMPION - Centre autonome şi moderne de pregătire prin implementarea unei organizaţii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.792

160

3.375

1.257

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2.895

98

1.927

870

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.895

98

1.927

870

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.671

54

1.301

316

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.671

54

1.301

316

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

226

8

147

71

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

226

8

147

71

0

0

0

0

0

Proiectul: 1908 Programe Active pentru Şomeri - PAS decisiv pentru cariera ta

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.879

456

1.318

105

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.879

456

1.318

105

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.879

456

1.318

105

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.879

456

1.318

105

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

644

145

485

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

644

145

485

14

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

644

145

485

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

644

145

485

14

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

644

145

485

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

644

145

485

14

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

641

145

482

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

641

145

482

14

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.235

311

833

91

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.235

311

833

91

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.235

311

833

91

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.235

311

833

91

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.235

311

833

91

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.235

311

833

91

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

158

30

118

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

158

30

118

10

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

876

240

570

66

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

876

240

570

66

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

201

41

145

15

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

201

41

145

15

0

0

0

0

0

Proiectul: 1909 Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în Regiunea Sud - Muntenia

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

100

48

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

48

52

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

100

48

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

48

52

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

100

48

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

48

52

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

100

48

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

48

52

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

100

48

52

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

48

52

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

5

0

5

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5

0

5

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

95

48

47

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

95

48

47

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1910 Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în judeţul Giurgiu

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

175

91

84

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

175

91

84

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

175

91

84

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

175

91

84

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

175

91

84

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

175

91

84

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

175

91

84

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

175

91

84

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

175

91

84

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

175

91

84

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2

0

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2

0

2

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

173

91

82

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

173

91

82

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1911 FORMINTEG - Măsuri active de ocupare în judeţul Galaţi

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

405

46

256

103

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

405

46

256

103

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

405

46

256

103

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

405

46

256

103

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

405

46

256

103

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

405

46

256

103

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

405

46

256

103

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

405

46

256

103

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

405

46

256

103

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

405

46

256

103

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

28

4

21

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

28

4

21

3

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

277

37

210

30

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

277

37

210

30

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

100

5

25

70

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

5

25

70

0

0

0

0

0

Proiectul: 1922 Turismul: siguranţa viitorului tău profesional

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

348

18

324

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

348

18

324

6

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

348

18

324

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

348

18

324

6

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

348

18

324

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

348

18

324

6

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

348

18

324

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

348

18

324

6

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

348

18

324

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

348

18

324

6

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

32

2

29

1

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

32

2

29

1

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

308

16

287

5

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

308

16

287

5

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

8

0

8

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

8

0

8

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1923 SĂLAJ WORKACCES - Program pilot de creştere a gradului de ocupare în judeţul Sălaj

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

666

357

251

58

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

666

357

251

58

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

666

357

251

58

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

666

357

251

58

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

666

357

251

58

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

666

357

251

58

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

666

357

251

58

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

666

357

251

58

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

666

357

251

58

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

666

357

251

58

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

144

59

52

33

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

144

59

52

33

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

430

237

170

23

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

430

237

170

23

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

92

61

29

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

92

61

29

2

0

0

0

0

0

Proiectul: 1924 Priveşte înainte, tu decizi!

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

100

32

68

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

32

68

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

100

32

68

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

32

68

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

100

32

68

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

32

68

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

100

32

68

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

32

68

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

100

32

68

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

100

32

68

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

11

3

8

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11

3

8

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

83

29

54

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

83

29

54

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

6

0

6

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6

0

6

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1925 Facilitatea accesului pe piaţa muncii a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a şomerilor

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

38

38

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

38

38

0

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

38

38

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

38

38

0

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

38

38

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

38

38

0

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

38

38

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

38

38

0

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

38

38

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

38

38

0

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3

3

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

3

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

35

35

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

35

35

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1926 WORKFLEX Nord-Est - Reţea pilot de formare şomerilor şi persoanelor inactive din regiunea nord-este pentru asigurarea mobilităţii ocupaţionale şi geografice

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

79

25

54

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

25

54

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

79

25

54

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

25

54

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

79

25

54

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

25

54

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

79

25

54

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

25

54

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

79

25

54

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

25

54

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

4

0

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

4

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

75

25

50

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

75

25

50

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1942 SPISS - Program pilot de implementare a unor măsuri active de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive cu studii superioare din judeţul Iaşi

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

149

149

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

149

149

0

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

149

149

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

149

149

0

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

149

149

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

149

149

0

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

149

149

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

149

149

0

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

149

149

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

149

149

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

149

149

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

149

149

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1943 Competitiv Acces - Program pilot de facilitare a accesului şomerilor şi persoanelor inactive din judeţul Iaşi pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

119

89

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

119

89

30

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

119

89

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

119

89

30

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

119

89

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

119

89

30

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

119

89

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

119

89

30

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

119

89

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

119

89

30

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

10

0

10

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

0

10

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

109

89

20

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

109

89

20

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1944 STOP şomajului în rândul tinerilor

499

10

141

348

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

499

10

141

348

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.625

26

243

2.356

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.625

26

243

2.356

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

33

2

1

30

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

33

2

1

30

0

0

0

0

0

Proiectul: 1945 Reţea multiregională de dezvoltare a antreprenoriatului

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.971

832

786

353

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

232

78

80

74

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

232

78

80

74

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.503

621

631

251

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.503

621

631

251

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

236

133

75

28

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

236

133

75

28

0

0

0

0

0

Proiectul: 1946 Informat, instruit, angajat

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

7

3

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

3

4

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

7

3

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

3

4

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

7

3

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

3

4

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

7

3

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

3

4

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

7

3

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

3

4

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1

1

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

1

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

5

2

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5

2

3

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1947 Îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a şomerilor tineri şi a tinerilor de lungă durată din judeţul Dâmboviţa

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

101

21

74

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

101

21

74

6

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

101

21

74

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

101

21

74

6

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

101

21

74

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

101

21

74

6

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

101

21

74

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

101

21

74

6

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

101

21

74

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

101

21

74

6

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

10

2

7

1

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

2

7

1

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

88

16

67

5

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

88

16

67

5

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

3

3

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

3

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 1948 Piaţa Muncii: oportunităţi pentru viitor prin şanse egale pentru femei

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6.558

1.181

2.303

2.965

109

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.136

217

359

544

16

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.136

217

359

544

16

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

4.933

743

1.825

2.297

68

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.933

743

1.825

2.297

68

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

489

221

119

124

25

0

0

0

0

II. Credite bugetare

489

221

119

124

25

0

0

0

0

Proiectul: 1949 Servicii integrate de dezvoltare profesională pentru adulţii cu probleme de sănătate mintală

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

30

11

19

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

11

19

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

30

11

19

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

11

19

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

30

11

19

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

11

19

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

30

11

19

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

11

19

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

30

11

19

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

11

19

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

28

10

18

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

28

10

18

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1

1

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

1

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2002 O şansă pentru fiecare

1.467

717

750

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.467

717

750

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

183

91

92

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

183

91

92

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2122 Parteneriat public-privat pentru ocuparea forţei de muncă

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11.197

541

5.390

5.014

252

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2.575

113

1.375

1.070

17

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.575

113

1.375

1.070

17

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

7.627

374

3.903

3.165

185

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7.627

374

3.903

3.165

185

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

995

54

112

779

50

0

0

0

0

II. Credite bugetare

995

54

112

779

50

0

0

0

0

Proiectul: 2123 Instrumente strategice pentru ocupare în industria turismului

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

214

8

192

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

8

192

14

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

214

8

192

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

8

192

14

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

214

8

192

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

8

192

14

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

214

8

192

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

8

192

14

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

214

8

192

14

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

8

192

14

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

16

0

15

1

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16

0

15

1

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

164

7

144

13

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

164

7

144

13

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

34

1

33

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

34

1

33

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2124 Construieşte-ţi propriul viitor. Program integrat de formare profesională şi ocupare în sectorul construcţii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

83

7

76

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

83

7

76

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

83

7

76

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

83

7

76

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

83

7

76

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

83

7

76

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

83

7

76

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

83

7

76

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

83

7

76

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

83

7

76

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

8

1

7

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

8

1

7

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

65

5

60

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

65

5

60

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

10

1

9

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

1

9

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2125 Calificarea şi integrarea pe piaţa muncii a şomerilor în domeniul turismului din regiunile de dezvoltare sud-est, sud Muntenia, Bucureşti-Ilfov

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

727

22

352

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

727

22

352

353

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

727

22

352

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

727

22

352

353

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

727

22

352

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

727

22

352

353

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

727

22

352

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

727

22

352

353

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

727

22

352

353

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

727

22

352

353

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

90

1

44

45

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

90

1

44

45

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

607

21

293

293

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

607

21

293

293

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

30

0

15

15

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

0

15

15

0

0

0

0

0

Proiectul: 2126 Somer ANtreprenor- Se poAte! - ŞANSA. Servicii publice pentru ocuparea şi inovarea forţei de muncă, consultanţă şi sprijin pentru SPO din Regiunile Centru şi Vest, în dezvoltarea de servicii noi pentru promovarea antreprenoriatului

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.016

256

1.808

952

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.679

0

1.354

325

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.679

0

1.354

325

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.079

243

302

534

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.079

243

302

534

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

258

13

152

93

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

258

13

152

93

0

0

0

0

0

Proiectul: 2127 măsuri integrate de ocupare în regiunea Sud-Est

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

36

36

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

36

36

0

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

36

36

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

36

36

0

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

36

36

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

36

36

0

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

36

36

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

36

36

0

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

36

36

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

36

36

0

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

36

36

0

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

36

36

0

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2128 MOBILitate = Adaptare+Succes - Stimularea mobilităţii forţei de muncă corelată cu dinamica pieţei muncii la nivel inter-regional

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.104

76

1.891

1.137

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.632

17

1.221

394

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.632

17

1.221

394

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.177

54

503

620

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.177

54

503

620

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

295

5

167

123

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

295

5

167

123

0

0

0

0

0

Proiectul: 2129 Fii competent pe piaţa muncii! - Dezvoltarea competenţelor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în judeţul Galaţi

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

225

9

216

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

225

9

216

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

225

9

216

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

225

9

216

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

225

9

216

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

225

9

216

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

225

9

216

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

225

9

216

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

225

9

216

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

225

9

216

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

21

1

20

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

21

1

20

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

202

8

194

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

202

8

194

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

2

0

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2

0

2

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2130 Coaching - inovaţie în antreprenoriat

Proiectul: 2390 Eficienţă şi Calitate în Serviciile de Ocupare - ECSPO

1.393

12

766

445

170

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.393

12

766

445

170

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

151

0

101

22

28

0

0

0

0

II. Credite bugetare

151

0

101

22

28

0

0

0

0

Proiectul: 2391 BARRABARRIPEN - un model inter-regional de incluziune destinat femeilor rome

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

34

7

27

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

34

7

27

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

34

7

27

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

34

7

27

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

34

7

27

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

34

7

27

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

34

7

27

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

34

7

27

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

34

7

27

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

34

7

27

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

32

7

25

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

32

7

25

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2392 CEDO - SPO - Calitate, eficienţă, dinamism, oportunitate în Sistemul Public de Ocupare - POSDRU/111/4.1/S/91811

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.292

90

279

923

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

210

0

53

157

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

210

0

53

157

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

930

90

198

642

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

930

90

198

642

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

152

0

28

124

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

152

0

28

124

0

0

0

0

0

Proiectul: 2393 SPO On-line - Întâlnirea între cererea şi oferta de forţă de muncă

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.636

0

1.176

1.460

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

995

0

587

408

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

995

0

587

408

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.191

0

476

715

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.191

0

476

715

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

450

0

113

337

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

450

0

113

337

0

0

0

0

0

Proiectul: 2394 Pro Activ - pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

29

0

29

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

29

0

29

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

29

0

29

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

29

0

29

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

29

0

29

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

29

0

29

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

29

0

29

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

29

0

29

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

29

0

29

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

29

0

29

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2

0

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2

0

2

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

27

0

27

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

27

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 2395 Formarea continuă - premiza calităţii în SPO

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4.493

372

1.547

2.290

284

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.282

80

494

688

20

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.282

80

494

688

20

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.732

242

1.004

1.262

224

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.732

242

1.004

1.262

224

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

479

50

49

340

40

0

0

0

0

II. Credite bugetare

479

50

49

340

40

0

0

0

0

Proiectul: 2396 Dezvoltarea antreprenoriatului inter-regional sudic - DAIRS

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

709

0

617

92

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

709

0

617

92

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

709

0

617

92

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

709

0

617

92

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

709

0

617

92

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

709

0

617

92

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

709

0

617

92

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

709

0

617

92

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

709

0

617

92

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

709

0

617

92

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

105

0

65

40

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

105

0

65

40

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

502

0

458

44

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

502

0

458

44

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

102

0

94

8

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

102

0

94

8

0

0

0

0

0

Proiectul: 2397 Green Jobs - Crearea unui sistem de analiză şi monitorizare a locurilor de muncă verzi în România POSDRU/111/4.1/S/91801

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.166

0

1.218

456

492

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

990

0

701

206

83

0

0

0

0

II. Credite bugetare

990

0

701

206

83

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

976

0

408

233

335

0

0

0

0

II. Credite bugetare

976

0

408

233

335

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

200

0

109

17

74

0

0

0

0

II. Credite bugetare

200

0

109

17

74

0

0

0

0

Proiectul: 3846 Formarea profesională pentru dezvoltarea personalului Serviciului Public de Ocupare

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.064

0

1.420

3.517

127

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.184

0

200

910

74

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.184

0

200

910

74

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

3.346

0

1.200

2.108

38

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.346

0

1.200

2.108

38

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

534

0

20

499

15

0

0

0

0

II. Credite bugetare

534

0

20

499

15

0

0

0

0

Proiectul: 3847 Formarea profesională a personalului Serviciului Public de Ocupare din România

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3.568

0

1.165

1.994

409

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.468

0

237

1.201

30

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.468

0

237

1.201

30

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.175

0

228

607

340

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.175

0

228

607

340

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

925

0

700

186

39

0

0

0

0

II. Credite bugetare

925

0

700

186

39

0

0

0

0

Proiectul: 3848 Calitatea creează competenţe profesionale de nivel european pentru personalul SPO din regiunile Centru, Vest şi Nord-Vest

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.707

0

2.029

678

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

743

0

399

344

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

743

0

399

344

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.856

0

1.573

283

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.856

0

1.573

283

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

108

0

57

51

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

108

0

57

51

0

0

0

0

0

Proiectul: 3850 Măsuri active şi sustenabile de ocupare - în contextul dezvoltării clusterelor industriale

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

57

0

57

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

57

0

57

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

57

0

57

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

57

0

57

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

57

0

57

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

57

0

57

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

57

0

57

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

57

0

57

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

57

0

57

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

57

0

57

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

5

0

5

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5

0

5

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

50

0

50

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

50

0

50

0

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

2

0

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2

0

2

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 3852 Antreprenoriatul - măsuri active "TREP ACTIV"

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

554

0

554

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

554

0

554

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

554

0

554

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

554

0

554

0

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

550

0

550

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

550

0

550

0

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

550

0

550

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

550

0

550

0

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

550

0

550

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

550

0

550

0

0

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

35

0

35

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

35

0

35

0

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

501

0

501

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

501

0

501

0

0

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

14

0

14

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

14

0

14

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

4

0

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

4

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

4

0

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

4

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

4

0

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

4

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

2

0

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2

0

2

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2

0

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2

0

2

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 3853 Crearea de noi oportunităţi pentru şomerii cu vârsta de peste 45 ani din judeţul Dâmboviţa

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

182

0

176

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

182

0

176

6

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

182

0

176

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

182

0

176

6

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

182

0

176

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

182

0

176

6

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

182

0

176

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

182

0

176

6

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

182

0

176

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

182

0

176

6

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

26

0

26

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

26

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

156

0

150

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

156

0

150

6

0

0

0

0

0

Proiectul: 3854 Competenţa pentru un viitor mai sigur - CVS

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

26

0

24

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

24

2

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

26

0

24

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

24

2

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

26

0

24

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

24

2

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

26

0

24

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

24

2

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

26

0

24

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

24

2

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

23

0

21

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

0

21

2

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

2

0

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2

0

2

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 3855 Program integrat de recalificare şi consiliere profesională pentru şomerii din judeţul Călăraşi

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

73

0

49

24

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

73

0

49

24

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

73

0

49

24

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

73

0

49

24

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

73

0

49

24

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

73

0

49

24

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

73

0

49

24

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

73

0

49

24

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

73

0

49

24

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

73

0

49

24

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

6

0

4

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6

0

4

2

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

65

0

43

22

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

65

0

43

22

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

2

0

2

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2

0

2

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 3856 Implicare + Formare =Angajare

Proiectul: 3857 Noi şanse pentru angajare

Proiectul: 3858 Creşterea calităţii vieţii persoanelor ce părăsesc penitenciarul prin dezvoltarea unor capacităţi cu efect asupra îmbunătăţirii participării pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

79

0

44

35

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

0

44

35

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

79

0

44

35

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

0

44

35

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

79

0

44

35

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

0

44

35

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

79

0

44

35

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

0

44

35

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

79

0

44

35

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

79

0

44

35

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

7

0

4

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

0

4

3

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

72

0

40

32

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

72

0

40

32

0

0

0

0

0

Proiectul: 3859 Dezvoltarea competenţelor resurselor umane din zonele rurale din judeţul Vrancea

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

17

0

14

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

0

14

3

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

17

0

14

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

0

14

3

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

17

0

14

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

0

14

3

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

17

0

14

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

0

14

3

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

17

0

14

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

0

14

3

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

4

0

4

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

4

0

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

13

0

10

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

13

0

10

3

0

0

0

0

0

Proiectul: 3860 FONA RURAL - Formare în ocupaţii nonagricole în mediul rural

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

880

0

444

411

25

0

0

0

0

II. Credite bugetare

880

0

444

411

25

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

880

0

444

411

25

0

0

0

0

II. Credite bugetare

880

0

444

411

25

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

880

0

444

411

25

0

0

0

0

II. Credite bugetare

880

0

444

411

25

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

880

0

444

411

25

0

0

0

0

II. Credite bugetare

880

0

444

411

25

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

880

0

444

411

25

0

0

0

0

II. Credite bugetare

880

0

444

411

25

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

172

0

54

116

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

172

0

54

116

2

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

600

0

330

249

21

0

0

0

0

II. Credite bugetare

600

0

330

249

21

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

108

0

60

46

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

108

0

60

46

2

0

0

0

0

Proiectul: 3861 COMARU - Complex de măsuri active în rural

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

883

0

373

467

43

0

0

0

0

II. Credite bugetare

883

0

373

467

43

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

883

0

373

467

43

0

0

0

0

II. Credite bugetare

883

0

373

467

43

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

883

0

373

467

43

0

0

0

0

II. Credite bugetare

883

0

373

467

43

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

883

0

373

467

43

0

0

0

0

II. Credite bugetare

883

0

373

467

43

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

883

0

373

467

43

0

0

0

0

II. Credite bugetare

883

0

373

467

43

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

232

0

64

148

20

0

0

0

0

II. Credite bugetare

232

0

64

148

20

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

601

0

281

299

21

0

0

0

0

II. Credite bugetare

601

0

281

299

21

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

50

0

28

20

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

50

0

28

20

2

0

0

0

0

Proiectul: 3862 Dezvoltarea competenţelor profesionale pentru integrarea pe PM a persoanelor încadrate în agricultura de subzistenţă din judeţul Neamţ

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

287

0

30

166

91

0

0

0

0

II. Credite bugetare

287

0

30

166

91

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

287

0

30

166

91

0

0

0

0

II. Credite bugetare

287

0

30

166

91

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

287

0

30

166

91

0

0

0

0

II. Credite bugetare

287

0

30

166

91

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

287

0

30

166

91

0

0

0

0

II. Credite bugetare

287

0

30

166

91

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

287

0

30

166

91

0

0

0

0

II. Credite bugetare

287

0

30

166

91

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

41

0

3

25

13

0

0

0

0

II. Credite bugetare

41

0

3

25

13

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

229

0

27

129

73

0

0

0

0

II. Credite bugetare

229

0

27

129

73

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

17

0

0

12

5

0

0

0

0

II. Credite bugetare

17

0

0

12

5

0

0

0

0

Proiectul: 3863 SPO PLUS CE - Plus de capacitate şi expertiză în serviciul public de ocupare

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.644

0

349

1.897

398

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

676

0

78

545

53

0

0

0

0

II. Credite bugetare

676

0

78

545

53

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.382

0

228

1.105

49

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.382

0

228

1.105

49

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

586

0

43

247

296

0

0

0

0

II. Credite bugetare

586

0

43

247

296

0

0

0

0

Proiectul: 3864 Antreprenoriatul - o carieră de succes

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

15

0

12

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15

0

12

3

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

15

0

12

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15

0

12

3

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

15

0

12

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15

0

12

3

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

15

0

12

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15

0

12

3

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

15

0

12

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15

0

12

3

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

15

0

12

3

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

15

0

12

3

0

0

0

0

0

Proiectul: 3865 Acces direct în SPO

609

1.013

90

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.712

0

609

1.013

90

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

2.368

0

1.018

1.045

305

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.368

0

1.018

1.045

305

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

477

0

342

65

70

0

0

0

0

II. Credite bugetare

477

0

342

65

70

0

0

0

0

Proiectul: 3866 Excelenţă prin Competenţă şi Profesionalism ECOP

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1

0

1

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

1

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 3867 SEROP - Servicii de ocupare Performante - elaborarea, implementarea şi evaluarea strategiei de aliniere a calităţii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

II. Credite bugetare

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

II. Credite bugetare

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

II. Credite bugetare

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

II. Credite bugetare

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

II. Credite bugetare

2.401

0

189

1.055

234

923

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.128

0

103

554

100

371

0

0

0

II. Credite bugetare

1.128

0

103

554

100

371

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

990

0

74

435

40

441

0

0

0

II. Credite bugetare

990

0

74

435

40

441

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

283

0

12

66

94

111

0

0

0

II. Credite bugetare

283

0

12

66

94

111

0

0

0

Proiectul: 3868 Şi la sate oamenii vor să înveţe

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 3869 Reintegrarea şomerilor pe piaţa activă din judeţul Dâmboviţa

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

402

0

402

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

402

0

402

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

402

0

402

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

402

0

402

0

0

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

402

0

402

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

402

0

402

0

0

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

402

0

402

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

402

0

402

0

0

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

402

0

402

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

402

0

402

0

0

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

402

0

402

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

402

0

402

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 3870 Ospitalitate ocupaţională în sectorul turistic: acces pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

71

0

0

71

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

71

0

0

71

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

71

0

0

71

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

71

0

0

71

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

71

0

0

71

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

71

0

0

71

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

71

0

0

71

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

71

0

0

71

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

71

0

0

71

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

71

0

0

71

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

6

0

0

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6

0

0

6

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

59

0

0

59

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

59

0

0

59

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

6

0

0

6

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

6

0

0

6

0

0

0

0

0

Proiectul: 3871 Parcursuri integrate pentru calificarea pieţei muncii şi plasarea profesională în sectorul construcţiilor

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

27

0

1

26

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

1

26

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

27

0

1

26

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

1

26

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

27

0

1

26

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

1

26

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

27

0

1

26

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

1

26

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

27

0

1

26

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

1

26

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3

0

1

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

1

2

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

19

0

0

19

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

19

0

0

19

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

5

0

0

5

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5

0

0

5

0

0

0

0

0

Proiectul: 3872 Formarea capitalului uman - element esenţial pentru ieşirea din criză

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

326

0

136

190

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

326

0

136

190

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

326

0

136

190

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

326

0

136

190

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

326

0

136

190

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

326

0

136

190

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

326

0

136

190

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

326

0

136

190

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

326

0

136

190

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

326

0

136

190

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

42

0

16

26

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

42

0

16

26

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

257

0

100

157

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

257

0

100

157

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

27

0

20

7

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

27

0

20

7

0

0

0

0

0

Proiectul: 3873 SPO - performanţă şi calitate în servicii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

II. Credite bugetare

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

II. Credite bugetare

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

II. Credite bugetare

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

II. Credite bugetare

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

II. Credite bugetare

1.920

0

239

1.191

131

359

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.211

0

216

685

78

232

0

0

0

II. Credite bugetare

1.211

0

216

685

78

232

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

518

0

17

383

15

103

0

0

0

II. Credite bugetare

518

0

17

383

15

103

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

191

0

6

123

38

24

0

0

0

II. Credite bugetare

191

0

6

123

38

24

0

0

0

Proiectul: 3874 Cercetarea şi prognozarea pieţei muncii din vestul României. Evidenţierea şomajului neînregistrat din judeţul Arad

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.216

0

97

1.040

79

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

438

0

22

408

8

0

0

0

0

II. Credite bugetare

438

0

22

408

8

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

595

0

68

518

9

0

0

0

0

II. Credite bugetare

595

0

68

518

9

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

183

0

7

114

62

0

0

0

0

II. Credite bugetare

183

0

7

114

62

0

0

0

0

Proiectul: 3875 Serviciul Public de Ocupare - calitate, accesibilitate şi promptitudine

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

2.185

0

214

1.971

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

960

0

48

912

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

960

0

48

912

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

1.018

0

149

869

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.018

0

149

869

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

207

0

17

190

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

207

0

17

190

0

0

0

0

0

Proiectul: 3876 TeleJob - organizarea pieţei muncii adiacente Municipiului Bucureşti

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

891

0

125

341

128

297

0

0

0

II. Credite bugetare

891

0

125

341

128

297

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

891

0

125

341

128

297

0

0

0

II. Credite bugetare

891

0

125

341

128

297

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

891

0

125

341

128

297

0

0

0

II. Credite bugetare

891

0

125

341

128

297

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

891

0

125

341

128

297

0

0

0

II. Credite bugetare

891

0

125

341

128

297

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

891

0

125

341

128

297

0

0

0

II. Credite bugetare

891

0

125

341

128

297

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

327

0

4

98

21

204

0

0

0

II. Credite bugetare

327

0

4

98

21

204

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

512

0

120

243

64

85

0

0

0

II. Credite bugetare

512

0

120

243

64

85

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

52

0

1

0

43

8

0

0

0

II. Credite bugetare

52

0

1

0

43

8

0

0

0

Proiectul: 3877 Un parteneriat de succes pentru formarea şomerilor din mediul rural al judeţului Gorj

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

26

0

0

0

26

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

0

0

26

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

26

0

0

0

26

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

0

0

26

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

26

0

0

0

26

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

0

0

26

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

26

0

0

0

26

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

0

0

26

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

26

0

0

0

26

0

0

0

0

II. Credite bugetare

26

0

0

0

26

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3

0

0

0

3

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

0

0

3

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

22

0

0

0

22

0

0

0

0

II. Credite bugetare

22

0

0

0

22

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1

0

0

0

1

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

0

0

1

0

0

0

0

Proiectul: 3878 Şansa pentru competenţă orientată spre rezultat (SCOR)

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

53

0

2

51

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

53

0

2

51

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

53

0

2

51

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

53

0

2

51

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

53

0

2

51

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

53

0

2

51

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

53

0

2

51

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

53

0

2

51

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

53

0

2

51

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

53

0

2

51

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

7

0

2

5

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

7

0

2

5

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

45

0

0

45

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

45

0

0

45

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1

0

0

1

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

0

1

0

0

0

0

0

Proiectul: 3879 Măsuri Integrate de Modernizare şi Armonizare a proceselor Serviciului Public de Ocupare în vederea Eficientizării Activităţii şi Reducerii Duratei de Furnizare a Serviciilor Specializate către Clienţi

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

390

0

63

290

37

0

0

0

0

II. Credite bugetare

390

0

63

290

37

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

390

0

63

290

37

0

0

0

0

II. Credite bugetare

390

0

63

290

37

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

390

0

63

290

37

0

0

0

0

II. Credite bugetare

390

0

63

290

37

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

390

0

63

290

37

0

0

0

0

II. Credite bugetare

390

0

63

290

37

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

390

0

63

290

37

0

0

0

0

II. Credite bugetare

390

0

63

290

37

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

80

0

13

60

7

0

0

0

0

II. Credite bugetare

80

0

13

60

7

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

245

0

42

180

23

0

0

0

0

II. Credite bugetare

245

0

42

180

23

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

65

0

8

50

7

0

0

0

0

II. Credite bugetare

65

0

8

50

7

0

0

0

0

Proiectul: 3880 Competenţe pentru viaţa activă

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

3

0

3

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

3

0

3

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 4147 Formarea profesională utilizând soluţii informatice - o soluţie pentru reconversia profesională a forţei de muncă din zona rurală de pe raza judeţului Sibiu

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

68

0

20

48

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

68

0

20

48

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

68

0

20

48

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

68

0

20

48

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

68

0

20

48

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

68

0

20

48

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

68

0

20

48

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

68

0

20

48

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

68

0

20

48

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

68

0

20

48

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

10

0

3

7

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

0

3

7

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

57

0

17

40

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

57

0

17

40

0

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1

0

0

1

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

0

1

0

0

0

0

0

Proiectul: 4387 Soluţie pentru reconversia forţei de muncă din judeţul Alba

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

47

0

10

22

15

0

0

0

0

II. Credite bugetare

47

0

10

22

15

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

47

0

10

22

15

0

0

0

0

II. Credite bugetare

47

0

10

22

15

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

47

0

10

22

15

0

0

0

0

II. Credite bugetare

47

0

10

22

15

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

47

0

10

22

15

0

0

0

0

II. Credite bugetare

47

0

10

22

15

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

47

0

10

22

15

0

0

0

0

II. Credite bugetare

47

0

10

22

15

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

8

0

0

6

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

8

0

0

6

2

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

39

0

10

16

13

0

0

0

0

II. Credite bugetare

39

0

10

16

13

0

0

0

0

Proiectul: 4388 RURAL CIFCA - consiliere, informare, consultanţă, antreprenoriat

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

517

0

5

321

191

0

0

0

0

II. Credite bugetare

517

0

5

321

191

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

517

0

5

321

191

0

0

0

0

II. Credite bugetare

517

0

5

321

191

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

517

0

5

321

191

0

0

0

0

II. Credite bugetare

517

0

5

321

191

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

517

0

5

321

191

0

0

0

0

II. Credite bugetare

517

0

5

321

191

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

517

0

5

321

191

0

0

0

0

II. Credite bugetare

517

0

5

321

191

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

126

0

1

80

45

0

0

0

0

II. Credite bugetare

126

0

1

80

45

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

321

0

3

192

126

0

0

0

0

II. Credite bugetare

321

0

3

192

126

0

0

0

0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

70

0

1

49

20

0

0

0

0

II. Credite bugetare

70

0

1

49

20

0

0

0

0

Proiectul: 4389 Dezvoltare rurală şi integrare pe piaţa muncii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

10

0

3

5

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

0

3

5

2

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

10

0

3

5

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

0

3

5

2

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

10

0

3

5

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

0

3

5

2

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

10

0

3

5

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

0

3

5

2

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

10

0

3

5

2

0

0

0

0

II. Credite bugetare

10

0

3

5

2

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1

0

0

0

1

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1

0

0

0

1

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

9

0

3

5

1

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9

0

3

5

1

0

0

0

0

Proiectul: 4390 SOMeR

Proiectul: 4391 Măsuri integrate de incluziune pe piaţa muncii pentru persoanele ocupate în agricultura de subzistenţă şi pentru şomerii din mediul rural

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

23

0

11

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

0

11

12

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

23

0

11

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

0

11

12

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

23

0

11

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

0

11

12

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

23

0

11

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

0

11

12

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

23

0

11

12

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

23

0

11

12

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

4

0

2

2

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

2

2

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

19

0

9

10

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

19

0

9

10

0

0

0

0

0

Proiectul: 4392 MECSERV

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.827

0

0

1.053

774

0

0

0

0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

379

0

0

214

165

0

0

0

0

II. Credite bugetare

379

0

0

214

165

0

0

0

0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

948

0

0

454

494

0

0

0

0

II. Credite bugetare

948

0

0

454

494

0

0

0

0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

500

0

0

385

115

0

0

0

0

II. Credite bugetare

500

0

0

385

115

0

0

0

0

Proiectul: 4393 Formare profesională pentru dezvoltarea resurselor umane din mediul rural judeţul Suceava

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

77

0

0

77

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

77

0

0

77

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

77

0

0

77

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

77

0

0

77

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

77

0

0

77

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

77

0

0

77

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

77

0

0

77

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

77

0

0

77

0

0

0

0

0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament

77

0

0

77

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

77

0

0

77

0

0

0

0

0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

11

0

0

11

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

11

0

0

11

0

0

0

0

0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

66

0

0

66

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

66

0

0

66

0

0

0

0

0

Program/facilitate/instrument: 10 Programul Operaţional comun România-Ucraina-Republica Moldova

Proiectul: 4151 Centrul de mediere CREDEM ÎNTR-O NOUĂ ŞANSĂ

Fond de finanţare: 08 Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

214

0

134

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

0

134

80

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

214

0

134

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

0

134

80

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

214

0

134

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

0

134

80

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

214

0

134

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

0

134

80

0

0

0

0

0

80045608 Programe Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI)

I. Credite de angajament

214

0

134

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

214

0

134

80

0

0

0

0

0

8004560801 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

48

0

48

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

48

0

48

0

0

0

0

0

0

8004560803 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

166

0

86

80

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

166

0

86

80

0

0

0

0

0

Program/facilitate/instrument: 11 Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013

Proiectul: 2805 Crearea unei pieţe a forţei de muncă comune Regiunea Olt-Pleven prin mobilitate şi servicii de formare

Fond de finanţare: 01 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

118

15

103

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

118

15

103

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

118

15

103

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

118

15

103

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

118

15

103

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

118

15

103

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

118

15

103

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

118

15

103

0

0

0

0

0

0

80045601 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

I. Credite de angajament

118

15

103

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

118

15

103

0

0

0

0

0

0

8004560101 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

69

2

67

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

69

2

67

0

0

0

0

0

0

8004560102 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

49

13

36

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

49

13

36

0

0

0

0

0

0

Program/facilitate/instrument: 36 Programul integrat de acţiune pentru învăţare pe parcursul vieţii

Proiectul: 4150 Mobilitate Leonardo da Vinci

Fond de finanţare: 15 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

30

0

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

0

30

0

0

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

30

0

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

0

30

0

0

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

30

0

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

0

30

0

0

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

30

0

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

0

30

0

0

0

0

0

0

80045615 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2007-2013

I. Credite de angajament

30

0

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

0

30

0

0

0

0

0

0

8004561501 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

30

0

30

0

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

30

0

30

0

0

0

0

0

0

Proiectul: 4396 LLP-LdV/PLM/2012/RO/117

Proiectul: 4397 DE/12/LLP-LdV/TOI/147528

8004561502 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

4

0

0

4

0

0

0

0

0

II. Credite bugetare

4

0

0

4

0

0

0

0

0

Program/facilitate/instrument: 99 Alte programe/facilităţi

Proiectul: 1730 EURES

Fond de finanţare: 15 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

80045616 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

8004561601 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

II. Credite bugetare

1.580

315

265

600

100

100

100

100

0

Proiectul: 3409 Centru de Tranziţie de la JOB la SmartJOB

Fond de finanţare: 26 Fondul European de Ajustare la Globalizare

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

80045626 Fondul european de Ajustare la Globalizare

I. Credite de angajament

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

II. Credite bugetare

16.256

0

3.764

11.222

1.270

0

0

0

0

8004562601 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament

5.334

0

1.260

3.774

300

0

0

0

0

II. Credite bugetare

5.334

0

1.260

3.774

300

0

0

0

0

8004562602 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament

9.656

0

2.343

6.643

670

0

0

0

0

II. Credite bugetare

9.656

0

2.343

6.643

670

0

0

0

0

8004562603 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament

1.266

0

161

805

300

0

0

0

0

II. Credite bugetare

1.266

0

161

805

300

0

0

0

0

ANEXA nr. 404: PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
- mii lei -

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

CAPITOL/GRUPA/SURSA

TOTAL

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

TOTAL GENERAL

5000 TOTAL GENERAL

I

25.749

2.505

4.926

5.095

3.989

4.089

4.089

1.056

II

25.749

2.505

4.926

5.095

3.989

4.089

4.089

1.056

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I

25.749

2.505

4.926

5.095

3.989

4.089

4.089

1.056

II

25.749

2.505

4.926

5.095

3.989

4.089

4.089

1.056

50047101 Active fixe

I

11.218

827

3.080

2.374

1.227

1.327

1.327

1.056

II

11.218

827

3.080

2.374

1.227

1.327

1.327

1.056

5004710101 Construcţii

I

3.426

500

1.694

233

333

333

333

II

3.426

500

1.694

233

333

333

333

5004710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

924

38

265

129

123

123

123

123

II

924

38

265

129

123

123

123

123

5004710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

3.929

587

515

427

600

600

600

600

II

3.929

587

515

427

600

600

600

600

5004710130 Alte active fixe

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

50047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

II

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

A - Obiective (proiecte) de investiţii în continuare

5000 TOTAL GENERAL

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

50047101 Active fixe

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

5004710101 Construcţii

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

C - Alte cheltuieli de investiţii

5000 TOTAL GENERAL

I

23.555

2.505

4.426

3.401

3.989

4.089

4.089

1.056

II

23.555

2.505

4.426

3.401

3.989

4.089

4.089

1.056

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I

23.555

2.505

4.426

3.401

3.989

4.089

4.089

1.056

II

23.555

2.505

4.426

3.401

3.989

4.089

4.089

1.056

50047101 Active fixe

I

9.024

827

2.580

680

1.227

1.327

1.327

1.056

II

9.024

827

2.580

680

1.227

1.327

1.327

1.056

5004710101 Construcţii

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

5004710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

924

38

265

129

123

123

123

123

II

924

38

265

129

123

123

123

123

5004710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

3.929

587

515

427

600

600

600

600

II

3.929

587

515

427

600

600

600

600

5004710130 Alte active fixe

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

50047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

II

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

a. Achiziţii de imobile

5000 TOTAL GENERAL

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

50047101 Active fixe

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

5004710101 Construcţii

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

b. Dotări independente

5000 TOTAL GENERAL

I

4.853

625

780

556

723

723

723

723

II

4.853

625

780

556

723

723

723

723

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I

4.853

625

780

556

723

723

723

723

II

4.853

625

780

556

723

723

723

723

50047101 Active fixe

I

4.853

625

780

556

723

723

723

723

II

4.853

625

780

556

723

723

723

723

5004710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

924

38

265

129

123

123

123

123

II

924

38

265

129

123

123

123

123

5004710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

3.929

587

515

427

600

600

600

600

II

3.929

587

515

427

600

600

600

600

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

5000 TOTAL GENERAL

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

50047101 Active fixe

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

5004710130 Alte active fixe

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitate, precum şi alte categorii de lucrări de investiţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

5000 TOTAL GENERAL

I

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

II

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

II

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

50047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

II

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

TOTAL CAPITOL 65 - ÎNVĂŢĂMÂNT

6500 ÎNVĂŢĂMÂNT

I

4.567

402

808

808

808

808

808

125

II

4.567

402

808

808

808

808

808

125

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I

4.567

402

808

808

808

808

808

125

II

4.567

402

808

808

808

808

808

125

65047101 Active fixe

I

794

111

125

58

125

125

125

125

II

794

111

125

58

125

125

125

125

6504710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

171

15

25

31

25

25

25

25

II

171

15

25

31

25

25

25

25

6504710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

623

96

100

27

100

100

100

100

II

623

96

100

27

100

100

100

100

65047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

3.773

291

683

750

683

683

683

II

3.773

291

683

750

683

683

683

TOTAL CAPITOL 68 - ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

21.182

2.103

4.118

4.287

3.181

3.281

3.281

931

II

21.182

2.103

4.118

4.287

3.181

3.281

3.281

931

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

21.182

2.103

4.118

4.287

3.181

3.281

3.281

931

II

21.182

2.103

4.118

4.287

3.181

3.281

3.281

931

68047101 Active fixe

I

10.424

716

2.955

2.316

1.102

1.202

1.202

931

II

10.424

716

2.955

2.316

1.102

1.202

1.202

931

6804710101 Construcţii

I

3.426

500

1.694

233

333

333

333

II

3.426

500

1.694

233

333

333

333

6804710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

753

23

240

98

98

98

98

98

II

753

23

240

98

98

98

98

98

6804710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

3.306

491

415

400

500

500

500

500

II

3.306

491

415

400

500

500

500

500

6804710130 Alte active fixe

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

68047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

II

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

A - Obiective (proiecte) de investiţii în continuare

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

68047101 Active fixe

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

6804710101 Construcţii

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

C - Alte cheltuieli de investiţii

6500 ÎNVĂŢĂMÂNT

I

4.567

402

808

808

808

808

808

125

II

4.567

402

808

808

808

808

808

125

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I

4.567

402

808

808

808

808

808

125

II

4.567

402

808

808

808

808

808

125

65047101 Active fixe

I

794

111

125

58

125

125

125

125

II

794

111

125

58

125

125

125

125

6504710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

171

15

25

31

25

25

25

25

II

171

15

25

31

25

25

25

25

6504710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

623

96

100

27

100

100

100

100

II

623

96

100

27

100

100

100

100

65047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

3.773

291

683

750

683

683

683

II

3.773

291

683

750

683

683

683

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

18.988

2.103

3.618

2.593

3.181

3.281

3.281

931

II

18.988

2.103

3.618

2.593

3.181

3.281

3.281

931

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

18.988

2.103

3.618

2.593

3.181

3.281

3.281

931

II

18.988

2.103

3.618

2.593

3.181

3.281

3.281

931

68047101 Active fixe

I

8.230

716

2.455

622

1.102

1.202

1.202

931

II

8.230

716

2.455

622

1.102

1.202

1.202

931

6804710101 Construcţii

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

6804710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

753

23

240

98

98

98

98

98

II

753

23

240

98

98

98

98

98

6804710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

3.306

491

415

400

500

500

500

500

II

3.306

491

415

400

500

500

500

500

6804710130 Alte active fixe

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

68047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

II

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

ANEXA nr. 404^01: FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
(1)COD OBIECTIV 1

a. Achiziţii de imobile

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

68047101 Active fixe

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

6804710101 Construcţii

I

1.232

233

333

333

333

II

1.232

233

333

333

333

(2)COD OBIECTIV 2

b. Dotări independente

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

4.853

625

780

556

723

723

723

723

II

4.853

625

780

556

723

723

723

723

6500 ÎNVĂŢĂMÂNT

I

794

111

125

58

125

125

125

125

II

794

111

125

58

125

125

125

125

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I

794

111

125

58

125

125

125

125

II

794

111

125

58

125

125

125

125

65047101 Active fixe

I

794

111

125

58

125

125

125

125

II

794

111

125

58

125

125

125

125

6504710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

171

15

25

31

25

25

25

25

II

171

15

25

31

25

25

25

25

6504710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

623

96

100

27

100

100

100

100

II

623

96

100

27

100

100

100

100

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

4.059

514

655

498

598

598

598

598

II

4.059

514

655

498

598

598

598

598

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

4.059

514

655

498

598

598

598

598

II

4.059

514

655

498

598

598

598

598

68047101 Active fixe

I

4.059

514

655

498

598

598

598

598

II

4.059

514

655

498

598

598

598

598

6804710102 Maşini, echipamente şi mijloace de transport

I

753

23

240

98

98

98

98

98

II

753

23

240

98

98

98

98

98

6804710103 Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

I

3.306

491

415

400

500

500

500

500

II

3.306

491

415

400

500

500

500

500

(3)COD OBIECTIV 5

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

68047101 Active fixe

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

6804710130 Alte active fixe

I

2.939

202

1.800

124

271

271

271

II

2.939

202

1.800

124

271

271

271

(4)COD OBIECTIV 1078

f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitate, precum şi alte categorii de lucrări de investiţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

II

14.531

1.678

1.846

2.721

2.762

2.762

2.762

6500 ÎNVĂŢĂMÂNT

I

3.773

291

683

750

683

683

683

II

3.773

291

683

750

683

683

683

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I

3.773

291

683

750

683

683

683

II

3.773

291

683

750

683

683

683

65047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

3.773

291

683

750

683

683

683

II

3.773

291

683

750

683

683

683

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

II

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

II

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

68047103 Reparaţii capitale aferente activelor fixe

I

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

II

10.758

1.387

1.163

1.971

2.079

2.079

2.079

(5)COD OBIECTIV 758
REABILITARE ŞI EXTINDERE SEDIU AJOFM GORJ
Tipul cheltuielii: A - Obiective (proiecte) de investiţii în continuare

A. DATE GENERALE

1. Date geografice:

1.1 Judeţ/Sector

Gorj

1.2 Municipiu/Oraş/Comună

Tg. Jiu

1.3 Amplasament

Str. Lt. Col. Petrescu nr. 1

2. Date referitoare la studiul de fezabilitate

2.1 Numărul şi data Acordului MFP

2.2 Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)

Ordin 497/01.01.2008

B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI APROBAŢI

1. Valoarea totală aprobată (mii lei)

2247

2. Data preţului pentru calculul valorii totale (lună/an)

03/2008

3. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice)

SC 265 30 MP S. D 581 10 MP

NR. SALARIAŢI 10

4. Durata de realizare aprobată (număr luni)

18

C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR

1. Valoarea totală aprobată la deschiderea finanţării (mii lei)

2247

2. Data preţului (lună/an)

04/2009

3. Durata de realizare contractată (nr. luni)

18

4. Data începerii investiţiei (lună/an)

04/2009

5. Data programată a terminării şi PIF (lună/an)

04/2010

6. Valoarea decontată până la 31 decembrie 2012 (mii lei)

7. Valoarea programată în anul 2013 (mii lei)

500

8. Valoare rămasă de finanţat la 31.12.2013 (mii lei)

1694

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

Surse de finanţare şi costuri de finanţare

I/II

Total

Cheltuieli efectuate până la 31.12.2012

Cheltuieli preliminate 2013

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

Estimări anii ulteriori

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

5000 TOTAL GENERAL

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

6800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

68047101 Active fixe

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

6804710101 Construcţii

I

2.194

500

1.694

II

2.194

500

1.694

ANEXA nr. 504: SINTEZA sumelor alocate pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii 2014-2017
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/Titlu

Articol

Alineat

Denumire

Program 2014

Estimări 2015

Estimări 2016

Estimări 2017

A

B

3

5

6

7

0001

10

VENITURI PROPRII TOTAL VENITURI

25.068

24.518

24.668

24.668

0002

10

I. VENITURI CURENTE

5.662

5.665

5.668

5.668

2900

10

C. VENITURI NEFISCALE

5.662

5.665

5.668

5.668

3300

10

C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

5.662

5.665

5.668

5.668

3310

VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI

5.662

5.665

5.668

5.668

50

Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi

5.662

5.665

5.668

5.668

4300

10

IV. SUBVENŢII

19.406

18.853

19.000

19.000

4310

SUBVENŢII DE LA ALTE ADMINISTRAŢII

19.406

18.853

19.000

19.000

09

Subvenţii pentru instituţii publice

19.406

18.853

19.000

19.000

5010

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

25.068

24.518

24.668

24.668

01

CHELTUIELI CURENTE

24.538

24.488

24.638

24.638

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

5.550

5.550

5.550

5.550

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

17.324

17.274

17.413

17.413

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

774

774

785

785

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

890

890

890

890

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

530

30

30

30

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

530

30

30

30

6500

10

PARTEA a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

25.068

24.518

24.668

24.668

01

CHELTUIELI CURENTE

24.538

24.488

24.638

24.638

10

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

5.550

5.550

5.550

5.550

20

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

17.324

17.274

17.413

17.413

56

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

774

774

785

785

57

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

890

890

890

890

70

CHELTUIELI DE CAPITAL

530

30

30

30

71

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

530

30

30

30

6510

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 776 din data de 12 decembrie 2013