DECIZIE nr. 426 din 9 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 249 alin. (1), a sintagmei "Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului" cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3), precum şi ale art. 286 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 249 şi art. 286 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 6.873/62/2013 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.162D/2014.
2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, fiind amânat, în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin încheierea pronunţată la data de 7 mai 2015. La acea dată, Curtea, la cererea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate şi fără a se încuviinţa solicitările formulate de aceasta cu privire la obţinerea de către Curtea Constituţională de la Institutul Naţional de Statistică şi, respectiv, de la Direcţia Fiscală a Municipiului Braşov a unor documente privind "rata sărăciei la zi" şi "evidenţa numerică a persoanelor scutite de impozit", a amânat judecarea cauzei pentru data de 9 iunie 2015.
4. Magistratul-asistent mai referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus un înscris prin care solicită Curţii Constituţionale efectuarea demersurilor necesare obţinerii în mod oficial de la Institutul Naţional de Statistică Bucureşti a unui act care să evidenţieze rata sărăciei în România pentru perioada 2000-2014, iar de la Direcţia Fiscală a Municipiului Braşov, dar şi altor câtorva astfel de direcţii fiscale din alte oraşe din ţară o evidenţă numerică a persoanelor scutite de la plata impozitului pe locuinţă pentru perioada 2000-2014, în vederea dovedirii discriminării create de dispoziţiile legale criticate şi a legăturii dintre textele de lege care prevăd obligaţia plăţii impozitului pe locuinţă şi rata sărăciei din România.
5. Având cuvântul în legătură cu aceste cereri, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a probelor în această fază procesuală ca fiind inadmisibile în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate al unui text de lege.
6. Curtea, în temeiul art. 22 din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind compatibilitatea procedurii jurisdicţionale a Curţii Constituţionale cu regulile procedurii civile în ceea ce priveşte punerea în discuţie a existenţei sau inexistenţei unor fapte, respinge cererile formulate.
7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care depune în probaţiune şi prezintă înscrisuri şi acte care demonstrează legătura indisolubilă între sărăcie şi impunerea obligaţiei de plată a impozitului pe locuinţe, denumite în mod generic clădiri, şi, totodată, se referă la situaţia financiară personală. În continuare, raportat la realitatea care rezultă din documentele depuse, evidenţiază că în România sunt între 4 şi 5 milioane de români care trăiesc în sărăcie, respectiv care nu îşi pot acoperi nici 60% din nevoi, drept urmare apreciază că impozitul pe clădiri trebuie revizuit. Mai arată că perspectiva din care a formulat excepţia de neconstituţionalitate este diferită de cea analizată în precedent de Curtea Constituţională.
8. În continuare susţine că în cazul persoanelor fizice nu se justifică impunerea cauţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deoarece, dacă persoana respectivă nu a avut bani să plătească impozitul, cu atât mai puţin ar avea bani să plătească cauţiunea pentru suspendarea executării. În legătură cu sintagma "Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului" cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, arată că aceasta creează discriminări între persoane aflate în ţară în aceeaşi situaţie, respectiv persoane cu venituri mici sau foarte mici. Caracterul facultativ al sintagmei creează discriminare, prin urmare apreciază că pentru ca norma să fie constituţională ar trebui să fie una obligatorie în concordanţă cu art. 56 din Constituţie. În acest sens consiliile locale ar trebui să fie obligate să acorde scutiri.
9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 641 din 28 iunie 2007, Decizia nr. 1.039 din 13 noiembrie 2007 sau Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
10. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.873/62/2013, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 249 şi art. 286 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii sale de anulare a unui act de control taxe şi impozite.
11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 215 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură fiscală îngrădeşte accesul liber la justiţie prin condiţionarea suspendării actului administrativ fiscal de depunerea unei cauţiuni. Arată că persoanele care au un nivel de trai scăzut nu au posibilităţi financiare pentru plata cauţiunii. În privinţa sintagmei "Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului" cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că scutirile şi facilităţile de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri sunt acordate de consiliile locale după bunul plac, ceea ce contravine principiului constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale, potrivit căruia "sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale" şi nu poate să lase la aprecierea facultativă a consiliilor locale aceste scutiri. Mai mult, sintagma criticată creează şi discriminări între cetăţeni care se află în aceeaşi situaţie, respectiv au acelaşi nivel de trai scăzut, deoarece unele consilii locale pot acorda efectiv aceste facilităţi, iar altele pot acorda doar parţial sau deloc.
12. Referitor la alin. (5) al art. 286 din Codul fiscal, arată că scutirea de la plata impozitelor sau reducerea acestora ar trebui să se aplice persoanelor cu un nivel de trai scăzut raportat la perioada în care au realizat un venit mic sau deloc, şi nu pentru luna în curs.
13. Cu privire la art. 249 alin. (1) din Codul fiscal, arată că aceste dispoziţii contravin principiilor constituţionale ale justei aşezări a sarcinilor fiscale, precum şi al asigurării cetăţenilor unui nivel de trai decent, deoarece impun injust în sarcina unor persoane grav defavorizate anumite sume reprezentând impozite, majorări şi penalităţi.
14. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise şi documentele depuse, susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl reprezintă dispoziţiile art. 215 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 249 şi art. 286 din Codul fiscal. Însă, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 215 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, art. 249 alin. (1), sintagma "Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului" cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3) şi art. 286 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, texte de lege care au următorul cuprins:
- Art. 215 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură fiscală: "Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.";
- Art. 249 alin. (1) din Codul fiscal: "Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.";
- Art. 286 alin. (5) din Codul fiscal: "(5) Scutirea de la plata impozitelor sau reducerile acestora prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) se aplică persoanei respective cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii sau reducerii.".
20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, în privinţa susţinerilor autoarei excepţiei potrivit cărora dispoziţiilor art. 215 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură fiscală îngrădesc accesul liber la justiţie prin condiţionarea suspendării actului administrativ fiscal de depunerea unei cauţiuni, reţine că prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008, a statuat că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauţiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că legiuitorul, prin edictarea normei legale criticate, şi-a exercitat tocmai competenţa dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituţie. Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării actului administrativ fiscal, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.
22. Referitor la susţinerile potrivit cărora dispoziţiile art. 249 alin. (1) din Codul fiscal contravin justei aşezări a sarcinilor fiscale, precum şi asigurării unui nivel de trai decent cetăţenilor, deoarece impun, injust, în sarcina unor persoane grav defavorizate plata unor sume reprezentând impozite, majorări şi penalităţi, Curtea reţine că dispoziţia legală criticată instituie regula potrivit căreia toate persoanele care au în proprietate o clădire situată în România trebuie să plătească un impozit anual, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care legea prevede astfel. Mai mult, Curtea reţine că impozitul astfel datorat este un impozit real, stabilit în sarcina persoanelor fizice şi juridice, după anumite criterii, având ca bază averea acestora, indiferent de persoana contribuabilului.
23. Având în vedere că impozitele şi taxele locale reprezintă o categorie de venituri bugetare care alimentează bugetele locale, Curtea apreciază că prevederea legală criticată este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 56 alin. (1) potrivit cărora cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impunere asigură aşezarea justă a sarcinilor fiscale, fiind interzise doar alte prestaţii, în afara celor stabilite prin lege.
24. Referitor la sintagma "consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului" cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că scutirile şi facilităţile de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri sunt acordate de consiliile locale după bunul plac, fiind lăsate la aprecierea facultativă a acestora. De asemenea, sintagma criticată creează şi discriminări între cetăţenii care se află în aceeaşi situaţie, deoarece unele consilii pot acorda efectiv aceste facilităţi, iar altele doar parţial. Cu privire la aceste critici, Curtea observă că, potrivit primelor două alineate ale art. 286 din Codul fiscal, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe terenul aferent acestora sau o reducere numai în cazul în care clădirea şi terenul aferent sunt folosite ca domiciliu al persoanei fizice. La alin. (3) al art. 286 din Codul fiscal, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren sau o reducere a acestora numai pentru considerente de natură socială. Potrivit pct. 220 din Normele metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, facilităţile prevăzute la art. 286 alin. (1)-(4) din Codul fiscal pot fi acordate de consiliile locale pe baza criteriilor şi procedurilor stabilite de către acestea. De asemenea, se prevede că la acordarea scutirilor sau reducerilor consiliile locale pot avea în vedere facilităţile fiscale acordate persoanelor fizice prin reglementări neprevăzute în titlul IX din Codul fiscal.
25. Aşadar, Curtea observă că facilităţile fiscale nu sunt acordate după criterii arbitrare, ci pe baza unor criterii şi proceduri stabilite de către consiliile locale, în contextul autonomiei financiare a comunităţilor locale. În continuare, Curtea apreciază că atât obligaţia de plată a impozitelor, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, legiuitorul putând acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale.
26. Drept urmare, critica nu poate fi reţinută, deoarece regula este ca toate persoanele să plătească impozitul anual pe clădiri, excepţia constând într-o facilitate prevăzută de legiuitor, care a creat, astfel, cadrul legal pentru instituirea unor măsuri de protecţie socială pentru anumite categorii de contribuabili aflaţi în anumite condiţii expres prevăzute de lege, fiind astfel în concordanţă cu art. 16 şi art. 56 din Constituţie. Mai mult, dispoziţiile legale criticate dau expresie prevederii constituţionale a art. 47 alin. (1) potrivit cărora statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
27. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 286 alin. (5) din Codul fiscal, Curte reţine că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci se materializează, în realitate, în nemulţumirea acesteia referitoare la modul de calcul şi aplicare a acestor scutiri de către autoritatea competentă. Or, o astfel de critică, prin care se tinde la modificarea dispoziţiilor legale ce fac obiectul excepţiei, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii prevederilor legale, fără a le putea modifica sau completa.
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 6.873/62/2013 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 249 alin. (1), precum şi sintagma "Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului" cuprinsă în art. 286 alin. (1)- (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 601 din data de 10 august 2015