Document embed

DECIZIE nr. 129 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1)-(3) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată din oficiu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.051/2/2012 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 789D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că Ministerul Justiţiei a depus la dosar un punct de vedere, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că asupra textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 556 din 16 iulie 2015 şi nr. 607 din 6 octombrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 6 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.051/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1)-(3) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Excepţia a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii prin care s-a respins acţiunea care avea ca obiect anularea ordinului ministrului justiţiei, prin care s-au stabilit pentru reclamanta în cauză drepturile salariale începând cu data de 1 septembrie 2012, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în muncă de peste 20 de ani, şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care, la stabilirea drepturilor salariale, să fie avută în vedere majorarea în procent de 5% începând cu data de 1 septembrie 2012 ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de peste 20 de ani.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 şi art. 41 alin. (4) din Constituţie, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece instituie discriminări privind salarizarea personalului încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, care avansează, în raport cu data când sunt îndeplinite condiţiile de avansare, respectiv în anul 2012 sau anterior acestei date.

7. Or, potrivit doctrinei dreptului muncii, pentru cel care prestează o activitate, salariul/remuneraţia reprezintă un raport între efortul depus şi câştigul obţinut. Din punct de vedere juridic, prestarea muncii şi salarizarea sunt obligaţiile principale ce rezultă din încheierea raportului juridic de muncă. Unul din principiile sistemului de salarizare din dreptul naţional, rezultat din art. 41 alin. (4) din Constituţie şi din art. 6 alin. (3) din Codul muncii este acela că, "pentru muncă egală sau de valoare egală, plata trebuie să fie egală". Or, acest principiu de ordine publică, constituţională, exclude orice discriminare în materia salarizării, astfel încât diferenţierile de salarizare la acelaşi angajator nu se justifică.

8. În speţă, diferenţa de salarizare care rezultă din aplicarea prevederilor criticate, este nejustificată obiectiv şi rezonabil, criteriul temporal nefiind identificat ca sursă constituţională pentru acordarea unor salarii/remuneraţii diferite. Elementele care determină în mod necesar valoarea salariului/remuneraţiei sunt: felul muncii, cerinţele de calificare profesională şi condiţiile de muncă. Astfel, numai aceste elemente au caracter obiectiv şi pot conduce la salarizare diferită. Prin norma criticată, s-a instituit un criteriu care nu poate justifica obiectiv şi rezonabil diferenţa de salarizare între judecători, procurori sau orice altă categorie de personal din sistemul public, atunci când îndeplinesc aceeaşi funcţie, la acelaşi nivel al instanţei de jurisdicţie, şi au aceeaşi calificare profesională.

9. Principiul egalităţii, astfel cum s-a arătat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu are semnificaţia omogenităţii, însă, în cazul de faţă, se apreciază că tratamentul juridic diferenţiat înfrânge principiul consacrat de art. 16 din Constituţie şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, norme care interzic discriminarea pentru criteriile enunţate în cuprinsul lor, precum şi pentru orice alte situaţii. Se precizează că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este obligatorie în baza art. 11 din Constituţie, şi că lista drepturilor ocrotite de art. 14 din Convenţie are caracter indicativ, iar nu limitativ, caracter ilustrat de adverbul "în special".

10. Astfel, prin această modalitate de reglementare, s-a ajuns la situaţia ca o persoană care are aceeaşi funcţie, prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă sau în funcţie, să primească un salariu cu 2,5% mai puţin. În aceste circumstanţe, se consideră că legiuitorul naţional a adoptat un text normativ care a creat discriminare între salariaţii aparţinând aceleiaşi categorii profesionale, care îndeplinesc aceeaşi funcţie, au acelaşi nivel de studii, aceeaşi calificare profesională şi au aceeaşi vechime în muncă sau profesie.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcând astfel egalitatea de tratament în stabilirea salariului, consacrată de art. 41 alin. (4) din Constituţie, de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, de art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi de art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Cu privire la principiul egalităţii de tratament, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1995, pronunţată în Cauza Incze împotriva Austriei, Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei), precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013), diferenţa de tratament devine discriminare, atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca ele să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă. În acest context, potrivit principiului "la muncă egală, remuneraţie egală", dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de munca sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele transmise de Ministerul Justiţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1)-(3) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial la României nr. 887 din 14 decembrie 2011. Legea nr. 283/2011, prin articolul său unic, pe de-o parte, modifică titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, titlu care va avea următorul cuprins: "Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar", iar, pe de altă parte, introduce un nou articol, art. II în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, care cuprinde art. 6, cu următorul conţinut:

"Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie».

(3) Personalul care, în cursul anului 2012, desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, respectiv a soldei/salariului de funcţie, corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată."

17. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011.

18. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, pentru anul 2012, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

19. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a sesizat din oficiu Curtea, susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 41 alin. (4) potrivit cărora "la muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii" precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la nediscriminare.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea constată că autorul critică, în esenţă, diferenţele de salarizare între persoanele care ocupă aceeaşi funcţie.

21. Curtea s-a mai pronunţat asupra art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, excepţie ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având o motivare similară, prin deciziile nr. 556 din 16 iulie 2015 şi nr. 607 din 6 octombrie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 august 2015 şi nr. 883 din 25 noiembrie 2015.

22. Cu acele prilejuri, Curtea a făcut referire la jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 343 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 311 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, şi Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 11 august 2015, decizii prin care a constatat că prevederile art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

23. Curtea a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă cuprinsă în art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, referitoare la drepturile salariale cuvenite ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime în muncă/funcţie, se regăseşte şi în cuprinsul art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, prevederi de lege care au constituit, la rândul lor, obiect al controlului de constituţionalitate. În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 536 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, prin care Curtea a constatat că aceste din urmă prevederi nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (4) privind egalitatea de salarizare între femei şi bărbaţi şi nici celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la interzicerea discriminării.

24. În esenţă, prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a constatat că diferenţele de salarizare apărute sunt rezultatul schimbărilor legislative care au intervenit de-a lungul timpului în această materie, în special între legislaţia anterioară anului 2010 şi cea ulterioară acestui an, iar nu ca urmare a neacordării în anii 2012, 2013 şi 2014 a salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare, prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010.

25. De asemenea, Curtea a reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie/conducere în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile care ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate.

26. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii, în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).

27. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 41 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia, la muncă egală, femeile au salariul egal cu bărbaţii, prin deciziile menţionate, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, de vreme ce textul de lege criticat reglementează modul de calcul al majorării salariale în cazul avansării într-o altă treaptă de vechime în munca, fără a institui discriminări pe criteriul de sex.

28. Curtea a subliniat, totodată, faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.051/2/2012 şi constată că prevederile art. II art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 450 din data de 16 iunie 2016