HOTĂRÂRE nr. 943 din 29 octombrie 2014 privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul P IX - 4 Cosminele, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială "Alpha Metal" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 611/2011
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 31 alin. (3) din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă Actul adiţional nr. 1 la Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul P IX - 4 Cosminele, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială "Alpha Metal" - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 611/2011, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
_____
*) - Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

p. Ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

p. Ministrul economiei,

Maricel Popa,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru energie,

Răzvan-Eugen Nicolescu

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Attila Korodi

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură,

Adriana Doina Pană

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 801 din data de 4 noiembrie 2014