DECRET nr. 665 din 3 noiembrie 2014 privind înfiinţarea Ambasadei României în Republica Estonia
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale Legii nr. 37/1991 privind înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, având în vedere propunerea Guvernului,
Preşedintele României decretează:
Articol unic
Se înfiinţează Ambasada României în Republica Estonia, cu sediul la Tallinn, având un număr de 4 posturi, potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul decret.
-****-

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

ANEXĂ:
Ambasada României în Republica Estonia va fi încadrată cu un număr de 4 (patru) posturi, astfel:
1.ambasador;
2.prim-colaborator;
3.secretar-dactilograf-contabil;
4.intendent-şofer.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 808 din data de 6 noiembrie 2014