LEGE nr. 210 din 27 iunie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 20 din 23 august 2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii, adoptată în temeiul art. 1 pct. III.4 din Legea nr. 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 30 august 2012, cu următoarele modificări:
1.La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Dacă se stabileşte că în următorul port de predare nu sunt disponibile instalaţii corespunzătoare pentru preluarea deşeurilor sau dacă acest port este necunoscut, existând riscul ca deşeurile să fie aruncate în mare, pentru a preveni poluarea marină, ANR va dispune comandantului navei să predea toate deşeurile înainte de plecarea din port."
2.La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Administraţiile portuare trebuie să informeze lunar Ministerul Transporturilor despre exceptările acordate în temeiul prevederilor alin. (1). Ministerul Transporturilor va informa despre aceste exceptări Comisia Europeană, în mod regulat, cel puţin o dată pe an."
3.La articolul 11, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(8) ANR inspectează navele de pescuit şi ambarcaţiunile de agrement autorizate să transporte până la 12 pasageri în baza procedurii de control pe care o elaborează pentru a se asigura că sunt respectate cerinţele aplicabile ale prezentei ordonanţe."
4.Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 14: Evaluarea
O dată la 3 ani, Ministerul Transporturilor va transmite Comisiei Europene un raport privind stadiul de implementare a prezentei ordonanţe."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

MIRON TUDOR MITREA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 397 din data de 2 iulie 2013