ORDIN nr. 1213 din 18 decembrie 2014 privind dispunerea radierii instituţiei financiare nebancare Societatea Comercială DOMENIA CREDIT I.F.N. - S.A. din Registrul general şi Registrul special
Având în vedere Hotărârea nr. 12 din 17 septembrie 2014 a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României privind aprobarea prealabilă a procesului de fuziune prin absorbţie a DOMENIA CREDIT I.F.N.-S.A. de către GARANŢI BANK - S.A. precum şi comunicarea GARANŢI BANK - S.A. privind realizarea efectivă a fuziunii, înregistrată la Banca Naţională a României cu nr. 24.940 din 18 noiembrie 2014,
în baza art. 28 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
93/2009
privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 35 din Legea nr.
312/2004
privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr.
27/2014
pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
guvernatorul Băncii Naţionale a României
emite următorul ordin:
Articol unic
Se dispune radierea instituţiei financiare nebancare Societatea Comercială DOMENIA CREDIT I.F.N. - S.A. din Registrul general şi Registrul special, cu sediul în Bucureşti, str. Fabrica de Glucoză nr. 5, Novo Park 3, clădirea F, sectorul 2, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J40/2974/2003, cod unic de înregistrare 15247743, înscrisă în Registrul general şi Registrul special la secţiunea h) "Activităţi multiple de creditare" cu nr. RG-PJR-41-110048, respectiv RS-PJR-41-110008.
-****-
Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 8 din data de 7 ianuarie 2015