NORME METODOLOGICE din 16 septembrie 2014 pentru stabilirea atribuţiilor structurilor din Ministerul Apărării Naţionale privind detaşarea personalului în calitate de expert naţional la instituţiile şi organismele Uniunii Europene
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
Art. 1
(1)
Personalul militar şi civil din structurile Ministerului Apărării Naţionale, denumit în continuare M.Ap.N, care are calitatea de angajator în sensul Legii nr.
105/2012
privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene, denumite în continuare organisme UE, poate fi detaşat, în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentele norme metodologice, pentru a îndeplini sarcini specifice posturilor de expert naţional sau expert militar naţional în cadrul acestor instituţii şi organisme.
(2)
Detaşarea personalului, în condiţiile prevăzute la alin. (1), se realizează cu acordul ministrului apărării naţionale, în urma desfăşurării selecţiei organizate în acest scop.
(3)
Acordul prevăzut la alin. (2) este obligatoriu şi se obţine de către personalul interesat, anterior participării la selecţie.
(4)
La fundamentarea deciziei privind acordul sau dezacordul cu privire la participarea la selecţie şi detaşare, după caz, se au în vedere, cu prioritate, interesul M.Ap.N. şi posibilitatea susţinerii financiare a detaşării.
Art. 2
(1)
Personajul detaşat în condiţiile Legii nr.
105/2012
, denumită în continuare Lege, dobândeşte calitatea de expert naţional detaşat, denumit în continuare END, sau expert militar naţional detaşat, denumit în continuare EMND, şi îndeplineşte sarcini de serviciu în interesul organismului UE la care este detaşat, în acord cu prevederile legislaţiei comunitare şi cu reglementările interne specifice organismului respectiv.
(2)
Pe întreaga durată a deţinerii calităţii de END/EMND, personalul din structurile M.Ap.N. îşi păstrează raporturile de serviciu, respectiv de muncă cu angajatorul.
(3)
Pe întreaga durată a detaşării, END/EMND îndeplinesc obligaţiile ce derivă din raporturile de serviciu sau de muncă pe care le au cu angajatorul, după caz, cu excepţia atribuţiilor funcţiilor ocupate anterior detaşării.
(4)
END/EMND au obligaţia de a solicita acordul angajatorului cu privire la orice schimbare a condiţiilor detaşării, pe întreaga durată a acesteia.
Art. 3
Selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor de END/EMND la organismele UE se organizează, în funcţie de specificul posturilor respective, de către:
a)
M.Ap.N., în conformitate cu prevederile
Normelor pentru ocuparea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a posturilor permanente din structurile de reprezentare naţională în străinătate, precum şi a celor din structurile internaţionale la care România este parte
, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr.
M.88/2009
, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ocuparea posturilor de EMND din cadrul Statului Major Militar al Uniunii Europene şi al Comitetului Militar al Uniunii Europene, alocate României spre încadrare, precum şi a celor pentru care organismele UE respective solicită României nominalizarea de candidaţi;
b)
organismele UE, prin ofertă descinsa publicată pe site-urile acestora, care se adresează direct tuturor potenţialilor candidaţi, pentru ocuparea posturilor END.
Art. 4
(1)
Detaşarea experţilor naţionali şi a experţilor militari naţionali la organismele UE are o durată determinată, conform reglementărilor interne aplicabile acestor organisme.
(2)
M.Ap.N. poate dispune încetarea detaşării înainte de expirarea duratei stabilite iniţial, în următoarele situaţii:
a)
la iniţiativa organismului UE, în acord cu legislaţia comunitară şi cu reglementările interne aplicabile acestuia;
b)
la cererea END/EMND justificată temeinic, pentru motive personale sau profesionale, adresată atât angajatorului, cât şi organismului UE şi cu acordul acestora;
c)
la iniţiativa M.Ap.N., în condiţiile legii.
(3)
Prelungirea şi suspendarea detaşării sunt posibile numai în condiţiile reglementărilor aplicabile organismelor UE, la iniţiativa acestora şi cu acordul M.Ap.N.
Art. 5
(1)
Experţii naţionali şi experţii militari naţionali se detaşează la sediul organismului UE, dacă acesta nu specifică o altă localizare a postului.
(2)
Locul detaşării se poate modifica pe întreaga durată a acesteia, la iniţiativa organismului UE, potrivit reglementărilor aplicabile acestuia şi cu acordul M.Ap.N.
Art. 6
Personalul din structurile M.Ap.N. se detaşează în calitate de END/EMND la organismele UE, prin ordin al ministrului apărării naţionale, care se emite în baza prevederilor Legii.
Art. 7
Pentru aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice, şefii structurilor centrale ale M.Ap.N. şi, după caz, şefii direcţiilor din cadrul acestora dispun măsuri organizatorice pentru stabilirea atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor specifice structurilor/microstructurilor subordonate.
CAPITOLUL II:
Atribuţii şi responsabilităţi ale structurilor Ministerului Apărării Naţionale
Art. 8
Planificarea şi repartizarea în bugetele ordonatorilor de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor băneşti cuvenite END/EMND se realizează astfel:
a)
de către Statul Major General, denumit în continuare SMG, pentru personalul militar detaşat în calitate de END/EMND pe o perioadă mai mare de un an;
b)
de către unitatea militară care asigură, la data începerii detaşării, plata veniturilor salariale pentru personalul militar detaşat în calitate de END/EMND pentru o perioadă de cel mult un an;
c)
de către unitatea militară care asigură, la data începerii detaşării, plata veniturilor salariale pentru personalul civil detaşat în calitate de END, indiferent de durata detaşării.
Art. 9
(1)
Directorii programelor majore în finanţarea cărora se află END şi EMND sau personalul nominalizat să participe la selecţie pentru ocuparea unui post de END/EMND planifică fondurile necesare pentru plata drepturilor băneşti prevăzute la art. 11-13 din Lege şi le repartizează în bugetul propriu al ordonatorului principal de credite sau în bugetele ordonatorilor secundari de credite, pentru situaţiile prevăzute la art. 8 lit. b) şi c).
(2)
Directorul programului major Statul Major General/ Conducere strategică planifică fondurile necesare pentru plata drepturilor băneşti prevăzute la art. 12 din Lege şi le repartizează în bugetele ordonatorilor secundari de credite, în calitate de utilizatori în folosul acestui program, pentru situaţia prevăzută la art. 8 lit. a).
Art. 10
În exercitarea responsabilităţilor de coordonare a cooperării politico-militare internaţionale stabilite prin lege, Departamentul pentru politica de apărare şi planificare, denumit în continuare DPAP, îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)
analizează şi propune ministrului apărării naţionale, împreună cu SMG, în luna mai a fiecărui an, priorităţile şi numărul maxim al posturilor de END şi EMND care pot fi încadrate de către personalul M.Ap.N. în anul următor, potrivit fondurilor alocate anual prin buget, cu această destinaţie;
b)
avizează rapoartele conţinând propuneri adresate ministrului apărării naţionale pentru obţinerea acordului cu privire la participarea la selecţie şi detaşarea în calitate de END, din punctul de vedere al oportunităţii încadrării posturilor, având în vedere posibilităţile financiare existente.
Art. 11
În exercitarea responsabilităţilor stabilite prin lege, SMG îndeplineşte, prin structurile de specialitate, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, atribuţii privind:
a)
prevederea posturilor de END/EMND pentru care detaşarea are o durată mai mare de un an într-o fişă anexă la statul de organizare a structurilor subordonate SMG, cu încadrarea în limita numerică a posturilor stabilită potrivit prevederilor art. 10 lit. a);
b)
planificarea resurselor financiare necesare detaşării personalului militar din structurile M.Ap.N. în calitate de END/EMND la organismele UE pe o durată mai mare de un an, potrivit priorităţilor stabilite conform prevederilor art. 10 lit. a);
c)
elaborarea rapoartelor cu propuneri adresate ministrului apărării naţionale pentru obţinerea acordului cu privire la participarea la selecţie şi detaşarea în calitate de END/EMND;
d)
evidenţa END şi EMND, personal militar a cărui detaşare are o durată mai mare de un an şi întocmirea documentaţiei necesare pentru soluţionarea situaţiilor specifice gestionării tuturor END/EMND, indiferent de categoria de personal şi durata detaşării;
e)
intermedierea corespondenţei între angajator, organismele UE şi END/EMND, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 5 din Lege.
Art. 12
Posturile de END şi EMND prevăzute la art. 11 lit. a) se înscriu în fişa anexă la statul de organizare în urma desfăşurării selecţiei pentru ocuparea acestora, fără prevederi de armă şi specialitate militară, cu denumirea rezultată din traducerea denumirii funcţiei din fişa postului şi cu gradul:
a)
corespunzător celui prevăzut în fişa postului de EMND;
b)
corespunzător gradului funcţiei din structura M.Ap.N. în care este încadrat personalul militar care se detaşează la post de END.
Art. 13
În situaţia în care organismele UE solicită nominalizarea de candidaţi în vederea ocupării unor posturi de EMND, SMG analizează, împreună cu DPAP, oportunitatea nominalizării de candidaţi, în funcţie de posibilităţile de susţinere financiară şi formulează propuneri, prin raport adresat ministrului apărării naţionale, cu privire la iniţierea procedurilor de selecţie a candidaţilor.
Art. 14
În vederea participării personalului M.Ap.N. la selecţie pentru ocuparea posturilor de END, SMG desfăşoară următoarele activităţi:
a)
centralizează rapoartele prin care se solicită acordul cu privire la participarea la selecţie;
b)
analizează, împreună cu DPAP, oportunitatea susţinerii candidaturii, în funcţie de priorităţile şi numărul maxim al posturilor de END şi EMND stabilit potrivit prevederilor art. 10 lit. a), şi propune, prin raport adresat ministrului apărării naţionale, să fie sau nu de acord cu participarea la selecţie;
c)
comunică direct solicitanţilor decizia ministrului apărării naţionale referitoare la faptul că este sau nu de acord cu participarea la selecţie şi cu eventuala detaşare, în termenul şi cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (2) din Lege, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare privind comunicarea dispoziţiilor cu caracter individual pe linie de personal;
d)
comunică organismelor UE acordul cu privire la participarea la selecţie şi la eventuala detaşare.
Art. 15
(1)
Pentru detaşarea personalului militar la posturi de END/EMND pe o durată mai mare de 1 an, în baza acordului ministrului apărării naţionale şi a rezultatelor selecţiei, SMG propune, prin raport adresat ministrului apărării naţionale, numirea într-o funcţie prevăzută în fişa anexă la statul de organizare, menţionată la art. 11 lit. a) şi detaşarea la post începând cu aceeaşi dată.
(2)
Pentru detaşarea personalului militar la posturi de END/EMND pe o durată de cel mult un an, SMG propune emiterea ordinului de detaşare, prin raport adresat ministrului apărării naţionale.
Art. 16
(1)
Indiferent de caracterul postului, de categoria de personal şi de modul de organizare a selecţiei, SMG elaborează rapoartele cu propuneri nominale privind detaşarea la post de END/EMND, adresate ministrului apărării naţionale, la care anexează proiectele comunicărilor privind detaşarea, adresate Ministerului Afacerilor Externe, potrivit prevederilor art. 6 din Lege.
(2)
În baza aprobării ministrului apărării naţionale, SMG solicită structurilor cu atribuţii în domeniu, stabilite prin prezentele norme metodologice, întreprinderea demersurilor de ordin administrativ, financiar şi logistic în vederea detaşării personalului la post de END/EMND.
(3)
Comunicările adresate Ministerului Afacerilor Externe, prevăzute la alin. (1), se transmit acestui minister prin grija Secretariatului general.
Art. 17
(1)
Pentru evidenţa/gestionarea personalului detaşat în calitate de END/EMND, SMG aplică dispoziţiile actelor normative specifice în vigoare care reglementează domeniul managementului resurselor umane în M.Ap.N.
(2)
SMG propune ministrului apărării naţionale, cu cel puţin 30 de zile înainte de încetarea detaşării personalului prevăzut la alin. (1), emiterea ordinului de încetare a detaşării.
(3)
END şi EMND a căror detaşare are o durată mai mare de un an se numesc în funcţii vacante din structurile M.Ap.N., potrivit prevederilor legale în vigoare, la data încetării detaşării.
(4)
Pentru a fi încadrat în funcţie, personalul prevăzut la alin. (3) solicită participarea la selecţie în vederea ocupării posturilor vacante, publicate potrivit reglementărilor specifice în vigoare, începând cu cea de-a şasea lună înaintea celei în care încetează detaşarea.
(5)
În situaţia în care, până la data încetării detaşării, personalul prevăzut la alin. (3) nu a fost numit în funcţii vacante în baza hotărârilor comisiilor de selecţie ori în baza prevederilor art. 75
1
teza a doua din Legea nr.
80/1995
privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, acesta se pune la dispoziţie în vederea încadrării.
Art. 18
(1)
Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 11 lit. e), SMG intermediază corespondenţa între END/EMND şi M.Ap.N., care priveşte în principal aspecte legate de durata, locul, condiţiile, suspendarea sau încetarea detaşării.
(2)
Pentru soluţionarea solicitărilor organismului UE sau ale END referitoare la aspectele prevăzute la alin. (1), care necesită acordul angajatorului, SMG formulează propuneri adresate ministrului apărării naţionale şi comunică răspunsul în termenele prevăzute la art. 4 alin. (2) şi (3) din Lege, după caz.
Art. 19
Direcţia financiar-contabilă îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)
avizează rapoartele pentru detaşarea/încetarea detaşării experţilor naţionali, potrivit domeniilor de responsabilitate;
b)
asigură plata drepturilor salariale cuvenite, potrivit legii, personalului militar şi civil detaşat în calitate de END/EMND la organismele UE, din cadrul structurilor centrale/subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale aflate în asigurarea financiară a Direcţiei financiar-contabile.
Art. 20
Direcţia management resurse umane îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)
elaborează proiectele ordinelor ministrului apărării naţionale pentru detaşarea personalului din structurile M.Ap.N., în calitate de END/EMND la organismele UE, respectiv proiectele de ordine privind eliberarea/numirea din/în funcţie şi detaşarea la post de END/EMND, după caz, a candidaţilor selecţionaţi în acest sens, precum şi proiectele ordinelor ministrului apărării naţionale pentru încetarea detaşării END/EMND, la propunerea SMG;
b)
echivalează rezultatele evaluării profesionale a END/EMND, realizate de către organismul UE, cu rezultatele evaluării profesionale specifice M.Ap.N., dacă prin acte normative specifice de reglementare a domeniului nu se prevede altfel.
Art. 21
Structurile care asigură sprijinul logistic întreprind demersurile necesare emiterii/prelungirii valabilităţii paşapoartelor de serviciu şi asigurării documentelor de călătorie pentru candidaţii care se deplasează la sediul organismului UE pentru a participa la selecţie şi, după caz, pentru personalul care se detaşează în calitate de END/EMND la organisme UE, în funcţie de necesităţi, la solicitarea SMG.
Art. 22
Reprezentanţa militară a României la NATO şi UE, denumită în continuare RMR, îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)
primeşte ofertele de posturi de EMND vacante, pentru încadrarea cărora organismele UE solicită nominalizarea de candidaţi şi le transmite la SMG, însoţite de detalii privind descrierea şi specificaţiile postului, durata şi locul detaşării, condiţiile de muncă şi drepturile de care beneficiază END din partea organismului UE, termenul şi modalitatea de depunere a candidaturilor, documentaţia specifică procedurii de selecţie, datele/persoanele de contact, precum şi alte elemente de interes pentru angajator şi potenţialii candidaţi;
b)
primeşte informaţii şi documente referitoare la acordul de participare a candidaţilor la selecţie pentru ocuparea posturilor de END/EMND vacante şi le transmite organismelor UE;
c)
intermediază schimbul de informaţii între organismele UE şi SMG, precum şi între END/EMND şi angajator, prin SMG, cu privire la orice alte aspecte ori activităţi premergătoare sau ulterioare detaşării, precum şi la condiţiile detaşării, pe toată durata acesteia;
d)
sprijină din punct de vedere administrativ END/EMND pe timpul ocupării unui astfel de post în cadrul organismelor UE.
Art. 23
Structurile de resurse umane de la toate eşaloanele au responsabilitatea de a informa personalul unităţii cu privire la:
a)
necesitatea solicitării intervenţiei la eşaloanele în drept pentru obţinerea acordului ministrului apărării naţionale privind participarea la selecţie şi detaşarea, în situaţia selecţionării, de către personalul interesat să devină END, prin raport personal adresat comandantului unităţii militare în care este încadrat;
b)
necesitatea menţionării, de către personalul interesat să devină END, în raportul prevăzut la lit. a), că este de acord cu condiţiile detaşării, în privinţa drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin;
c)
obligativitatea anexării documentaţiei specifice selecţiei, traduse în limba română, la rapoartele prevăzute la lit. a), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înaintea termenului-limită de depunere a candidaturilor; prin excepţie, pentru situaţiile prevăzute la art. 3 lit. a), se respectă termenele prevăzute de reglementările în vigoare sau cele precizate de către structura care are în evidenţă posturile respective;
d)
obligativitatea candidaţilor la selecţia organizată pentru ocuparea posturilor de END de a informa SMG, în scris, pe cale ierarhică, în cel mai scurt timp, despre rezultatul selecţiei.
Art. 24
(1)
În baza ordinului ministrului apărării naţionale prevăzut la art. 6, structura de resurse umane în evidenţa căreia se află END/EMND elaborează proiectul ordinului de zi pe unitate privind alocarea la plata drepturilor salariale prevăzute la art. 11-13 din Lege, după caz.
(2)
Baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii datorate potrivit legii, precum şi al impozitului pe veniturile din salarii se constituie din drepturile salariale prevăzute la alin. (1), plătite de angajator.
Art. 25
(1)
Comandanţii unităţilor militare de la toate eşaloanele au următoarele responsabilităţi generale:
a)
să dispună structurii de resurse umane înaintarea solicitărilor personalului din subordine, direct structurii de specialitate din SMG, în cel mult două zile lucrătoare de la prezentarea rapoartelor prevăzute la art. 23 lit. a);
b)
să-şi exprime punctul de vedere faţă de solicitările personalului subordonat privind participarea la selecţie pentru detaşarea la post de END, în rezoluţie pe rapoartele personale, motivând temeinic în situaţia în care consideră că personalul în cauză nu poate face obiectul unei decizii favorabile a ministrului apărării naţionale;
c)
să dispună măsurile necesare asigurării prezenţei la selecţie a personalului din subordine care a obţinut acordul ministrului apărării naţionale în acest sens;
d)
să asigure sau să solicite, după caz, potrivit fluxului de finanţare, fondurile financiare necesare participării candidaţilor la selecţie, în situaţia în care acestea nu sunt suportate de organismul UE care organizează selecţia, iar ministrul apărării naţionale este de acord cu participarea la selecţie.
(2)
După înaintarea rapoartelor, potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), comandanţii unităţilor militare informează în scris, după caz, comandanţii eşaloanelor superioare, pe cale ierarhică, despre întreprinderea acestor demersuri.
Art. 26
În situaţia în care, pe durata detaşării la post de END/EMND a personalului din subordine, cu excepţia personalului militar detaşat pe durată mai mare de un an, intervine reorganizarea/restructurarea/redislocarea unităţilor militare, care are ca efect desfiinţarea posturilor ocupate anterior detaşării, comandanţii unităţilor militare respective dispun măsurile necesare încadrării personalului în cauză în posturi echivalente, potrivit reglementărilor în vigoare, cu acordul acestora.
CAPITOLUL III:
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 27
(1)
Personalul din structurile M.Ap.N. trimis în misiune permanentă sau temporară în străinătate poate dobândi calitatea de END/EMND numai după finalizarea misiunii, în condiţiile legii şi ale prezentelor norme metodologice.
(2)
Personalul din structurile M.Ap.N. care a deţinut calitatea de END/EMND poate participa la selecţie pentru o altă detaşare la organismele UE în condiţiile prevăzute de reglementările Uniunii Europene aplicabile.
Art. 28
(1)
Prevederile prezentelor norme metodologice nu se aplică procedurilor privind detaşarea personalului din structurile M.Ap.N. la post de END iniţiate înainte de intrarea acestora în vigoare.
(2)
Posturile de END/EMND din cadrul organismelor UE care, anterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, au fost încadrate prin trimiterea personalului în misiune permanentă în străinătate rămân astfel încadrate până la finalizarea misiunii personalului care le încadrează.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 699 din data de 24 septembrie 2014