HOTĂRÂRE nr. 940 din 27 noiembrie 2013 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, între km 358+000 şi km 495+800" pe teritoriul localităţilor Caransebeş, Buchin şi Păltiniş
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile Memorandumului de finanţare ISPA 2001/RO/16/P/PT/006, ratificat prin Legea nr. 154/2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secţiunii Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului naţional DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2001 şi la Bucureşti la 17 aprilie 2002, cu modificările ulterioare, precum şi dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 621/2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Reabilitare DN 6, sectorul Drobeta-Turnu Severin-Lugoj km 332+150 - 494+500", judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, între km 358+000 şi km 495+800" pe teritoriul localităţilor Caransebeş, Buchin şi Păltiniş, potrivit hărţii topografice prevăzute în anexa nr. 1*).
_____
*) - Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională.
Art. 2
(1)Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, între km 358+000 şi km 495+800" pe teritoriul localităţilor Caransebeş, Buchin şi Păltiniş, prevăzut la art. 1, expropriator fiind statul român reprezentat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
(2)Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localităţilor Caransebeş şi Buchin din judeţul Caraş-Severin, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor este prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 3
Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităţilor Caransebeş şi Buchin din judeţul Caraş-Severin, sunt în cuantum total de 3.300 lei şi sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările şi completările ulterioare, la capitolul 84.01 Transporturi, titlul 55 "Alte transferuri", articolul 55.01 "Transferuri interne", alineatul 55.01.28 "Cheltuieli neeligibile ISPA".
Art. 4
Sumele individuale prevăzute la art. 3 se virează de către Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. pentru lucrarea prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
Art. 5
Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 6
Planul cu amplasamentul suplimentar al lucrării se aduce la cunoştinţa publică prin afişarea la sediul consiliilor locale implicate şi, respectiv, prin afişarea pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Art. 7
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine,

Dan-Coman Şova

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

ANEXA nr. 1:
_______
*) - Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională.
ANEXA nr. 2: LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, între km 358+000 şi km 495+800" pe teritoriul localităţilor Caransebeş, Buchin şi Păltiniş, aflate pe raza localităţii Caransebeş şi Buchin din judeţul Caraş-Severin, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor

Nr. crt.

Judeţul

Unitatea administrativ-teritorială

Numele şi prenumele proprietaruluideţinătorului terenului

Tarlaua/ parcela

Categoria de folosinţă

Număr cadastral/Număr topo

Număr carte funciară

Suprafaţa totală

(m2)

Suprafaţa de expropriat

(m2)

Despăgubire conform Legii nr. 255/2010

(lei)

1

Caraş-Severin

Buchin

Olariu Ana

16096

Arabil

455/1

30136

8091

104

160

2

Caraş-Severin

Buchin

Olariu Ana

16200

Arabil

455/2

30133

8091

125

193

3

Caraş-Severin

Buchin

Bosteoca Persida

16223/6

Arabil

456/1

30114

4519

35

54

4

Caraş-Severin

Buchin

Marian Dorinela

-

Arabil

456/2/3

30349

35

35

54

5

Caraş-Severin

Buchin

Marian Dorinela

-

Arabil

456/2/1

30347

3948

89

137

6

Caraş-Severin

Caransebeş

S.C. Agrobanat CDC Holding - S.R.L.

-

Livadă

2725/a (cad. 3072)

33200

4518

32.

141

7

Caraş-Severin

Caransebeş

S.C. Agrobanat CDC Holding - S.R.L.

-

Livadă

2725/c (cad. 3074)

33202

1087

39

172

8

Caraş-Severin

Caransebeş

S.C. Agrobanat CDC Holding - S.R.L.

-

Livadă

2724/c (cad. 3055)

33219

685

31

137

9

Caraş-Severin

Caransebeş

S.C. Agrobanat CDC Holding - S.R.L.

-

Fâneaţă

2355/1/1

31373

7300

321

753

10

Caraş-Severin

Caransebeş

S.C. Agrobanat CDC Holding - S.R.L

-

Arabil

2381/2/a (cad. 3026)

33197

3946

151

443

11

Caraş-Severin

Caransebeş

Electromontaj - SA Bucureşti, filiala Timişoara

-

Curţi construcţii

2622/1/1/1/2

33170

11058

6

463

12

Caraş-Severin

Caransebeş

Primăria Municipiului Caransebeş

-

Păşune

2622/1/1/1/1/3/1/1/1/1/1/1/1/1/1/a/1/2

2325

191 ha 9.331 mp

22

52

13

Caraş-Severin

Caransebeş

Zoica Maria n. Bria

-

Fâneaţă

2708-2709

31737

8623

124

97

14

Caraş-Severin

Caransebeş

Gherescu Catrinel Dimitrie

-

Arabii

2686/a (cad. 3056)

34185

10429

55

54

15

Caraş-Severin

Caransebeş

Radoi Lia

-

Pădure

2880/c (cad. 3195)

33976

2848

3

6

16

Caraş-Severin

Caransebeş

Serengau Maria

-

Arabil

2683/1/1

32508

4972

177

173

17

Caraş-Severin

Caransebeş

Doxan Dimitrie, Doxan Aurora

-

Arabil

2883/1/2/a (cad. 3365)

34001

1202

5

5

18

Caraş-Severin

Caransebeş

Rain Ioan Chiriac

-

Arabil

2879/2/c (cad. 3050)

33981

143

50

49

19

Caraş-Severin

Caransebeş

Rain Ioan Chiriac

-

Arabil

2879/2/a (cad. 3048)

33979

3162

96

94

TOTAL:

1.500

3.237

NOTĂ:
Alte date de identificare a proprietarilor/deţinătorilor, precum şi orice informaţii necesare în vederea punerii în aplicare a măsurilor de expropriere în condiţiile legii vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentaţiilor necesare, conform reglementărilor în vigoare.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 751 din data de 4 decembrie 2013