HOTĂRÂRE nr. 61 din 19 noiembrie 2014 privind cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în al doilea tur de scrutin la data de 16 noiembrie 2014 pentru funcţia de Preşedinte al României, formulată de Ştefan Stroe

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Marieta Safta

- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
La data de 17 noiembrie 2014, domnul Ştefan Stroe a transmis Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării, cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în al doilea tur de scrutin la data de 16 noiembrie 2014 pentru funcţia de Preşedinte al României, cerere înregistrată sub nr. 5.270 din 17 noiembrie 2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.164 F/2014.
Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.271 din 17 noiembrie 2014 a fost completată cererea formulată, în sensul precizării calităţii autorului acesteia, de membru al Partidului Social Democrat.
Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.282 din 18 noiembrie 2014 Biroul Electoral Central a transmis Curţii Constituţionale aceeaşi cerere, formulată de acelaşi autor.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea numai a judecătorilor Curţii, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.
În cererea formulată, domnul Ştefan Stroe contestă alegerile "pe motiv de manipulare" şi cere "reluarea alegerilor pentru turul doi după ce se rezolvă întâi toate problemele din străinătate". Arată că opinia publică a fost manipulată prin intervenţia Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, care a solicitat la ora 17, în ziua alegerilor, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului prin care să prelungească timpul de votare în diasporă. În acest fel, s-a indus de către acesta prin media şi televiziuni, precum şi de către domnul Klaus Werner Iohannis şi domnul Vasile Blaga ideea că "Guvernul şi candidatul la preşedinţie, domnul Victor Ponta, ar fi vinovaţi". Astfel a fost viciat rezultatul votării "manipulând o grămadă de oameni prin crearea de neîncredere în rândul alegătorilor". Se indică, prin analogie, fluctuaţia unor acţiuni la bursă, determinată de ştirile legate de acestea şi măsurile ce se iau în astfel de situaţii, precum şi situaţia activităţii bancare. Astfel, "se lansează pe media o neîncredere şi se prăbuşesc acţiunile; atunci se blochează şi se scot de la listare acţiunile; la fel de întâmplă şi cu băncile; dacă se lansează asupra lor o neîncredere atunci băncile blochează orice tranzacţie până la risipirea neîncrederii". Se conchide că, pentru aceleaşi motive, "cum au apărut suspiciuni trebuiau blocate alegerile până se vedea cine este de vină cu cozile din diasporă". În opinia contestatorului, "vina nu este a domnului Victor Ponta şi a Guvernului, ci a Biroului Electoral Central şi a Autorităţii Electorale Permanente".
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a alegerilor desfăşurate în al doilea tur de scrutin la data de 16 noiembrie 2014 pentru funcţia de Preşedinte al României. Arată că cererea formulată nu întruneşte condiţiile dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, autorul său neavând calitatea prevăzută de lege pentru a sesiza Curtea Constituţională pentru anularea alegerilor.

CURTEA,

analizând cererea în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările ulterioare, precum şi concluziile reprezentantului Ministerului Public, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 52 din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în al doilea tur de scrutin la data de 16 noiembrie 2014 pentru funcţia de Preşedinte al României, formulată de Ştefan Stroe.
Examinând cererea formulată, Curtea reţine că, potrivit art. 52 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, "(1) Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de [a închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază."
În cauza de faţă, Curtea constată că, întrucât cererea de anulare a celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României, formulată de Ştefan Stroe, nu întruneşte condiţiile dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, în sensul că nu este formulată de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale sau de candidaţii care au participat la alegeri, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Chiar şi în situaţia în care calitatea de membru al Partidului Social Democrat, afirmată de autorul cererii, prin precizarea depusă, ar fi probată cu documente, aceasta nu îi conferă temei de a sesiza Curtea Constituţională pentru anularea alegerilor, întrucât nici în această ipoteză nu se încadrează între subiecţii expres şi limitativ prevăzuţi de dispoziţiile legale mai sus citate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi al art. 52 din Legea nr. 370/2004, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în al doilea tur de scrutin la data de 16 noiembrie 2014 pentru funcţia de Preşedinte al României, formulată de Ştefan Stroe.
Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 851 din data de 21 noiembrie 2014