DECIZIE nr. 473 din 16 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 86 şi pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Marieta Safta

- prim - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 86 şi pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Maricica Grădinaru în Dosarul nr. 4.006/40/2014 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 334D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă că partea Casa Naţională de Pensii Publice a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 491D/2015, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Lizeta Lohan în Dosarul nr. 3.939/40/2014 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.
4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă că partea Casa Naţională de Pensii Publice a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în cele două dosare, preşedintele pune în discuţie, din oficiu, problema conexării lor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 491D/2015 la Dosarul nr. 334D/2015, care a fost primul înregistrat.
6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
7. Prin încheierile din 18 februarie 2015 şi, respectiv, 10 martie 2015, pronunţate în Dosarul nr. 4.006/40/2014 şi, respectiv, nr. 3.939/40/2014, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 86 şi pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Maricica Grădinaru şi, respectiv, Lohan Lizeta în cadrul contestaţiilor formulate împotriva deciziei de respingere a pensiei pentru limită de vârstă.
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, identică în cele două cauze, se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece discriminează cadrele didactice, care sunt obligate să muncească şi după vârsta legală de pensionare, chiar dacă nu doresc acest lucru, până la finalul anului şcolar respectiv, în timp ce în orice alt domeniu de activitate drepturile de pensie se pot obţine imediat după împlinirea vârstei de pensionare. Se susţine, de asemenea, că prin întârzierea momentului pensionării efective până la sfârşitul anului şcolar "cadrul didactic este practic forţat să muncească împotriva voinţei sale".
9. Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Arată că din expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 nu rezultă care este urgenţa în adoptarea acestui act normativ în condiţiile în care la data publicării actului în Monitorul Oficial al României, Partea I, deja activitatea efectivă de predare încetase în condiţiile în care cursurile s-au încheiat la data de 20 iunie 2014 conform art. 2 din Ordinul ministerului educaţiei naţionale nr. 3.818/2013 privind structura anului şcolar 2013-2014. Arată, totodată, că prevederile criticate pot fi considerate discriminatorii în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie în condiţiile în care personalul didactic de predare nu ar putea beneficia de drepturi de pensie la data împlinirii condiţiilor privind vârsta standard de pensionare în comparaţie cu toate celelalte categorii sociale ce au dreptul, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, să solicite acordarea acestui drept la data împlinirii vârstei stabilite de lege şi, respectiv, în comparaţie cu personalul didactic de control şi îndrumare care, potrivit art. 284 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, pentru motive temeinice poate solicita pensionarea şi în timpul anului şcolar, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, respectiv al inspectoratului şcolar.
10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
11. Avocatul Poporului a transmis punctele sale de vedere prin adresele nr. 2.985 din 1 aprilie 2015 şi nr. 3.961 din 18 mai 2015, înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 2.118 din 6 aprilie 2015, respectiv nr. 3.006 din 21 mai 2015, prin care apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată că dispoziţiile legale criticate stabilesc una dintre condiţiile speciale de înscriere la pensie a unei categorii de titulari ai dreptului la pensie aflate într-o situaţie specială, respectiv înscrierea la pensie a cadrelor didactice numai la terminarea anului şcolar. În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 352/2005 şi nr. 652/2007) s-a stabilit că regula generală referitoare la pensionarea cadrelor didactice numai la terminarea anului şcolar este justificată şi cerută de interesul general legat de asigurarea continuităţii, fără perturbări, a procesului instructiv-educaţional. În plus, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situaţiei prezentate în cauză.
12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul - raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 86 şi pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014, având următorul cuprins:
"Art. I. - Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
[...]
86. La articolul 284, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(2) Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control se pensionează pentru limită de vârstă, anticipat şi anticipat parţial, la data încheierii anului şcolar în care împlineşte vârsta standard de pensionare sau, după caz, în situaţia pensiei anticipate şi anticipate parţială, vârsta standard redusă cu cel mult 5 ani.»
87. La articolului 284, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
«(21) Prin derogare de la art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului didactic care se pensionează în condiţiile alin. (2), contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de admitere a cererii de pensionare.»"
15. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu raportare la art. 14 şi art. 4 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de această convenţie trebuie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie şi, respectiv, potrivit cărora nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată ori obligatorie.
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat, în jurisprudenţa sa, asupra unei soluţii legislative similare, cuprinsă în art. 127 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 158 din 16 iulie 1997. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că tratamentul juridic diferenţiat în materia pensionării cadrelor didactice "este instituit de legiuitor în considerarea situaţiei diferite în care se află personalul didactic faţă de alte categorii de persoane îndreptăţite la pensia pentru limită de vârstă. Este evident că încetarea activităţii unui cadru didactic în timpul anului şcolar sau universitar ar provoca, contrar interesului general, perturbări în buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ." În continuare, faţă de jurisprudenţa sa constantă în care a statuat că "instituirea unui tratament juridic diferenţiat pentru persoanele care se află, în mod obiectiv, în situaţii diferite nu reprezintă un privilegiu sau o discriminare contrară principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice", Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă principiul egalităţii în drepturi. De asemenea, "Având în vedere aceleaşi raţiuni ale textului de lege criticat, ce ţin de necesitatea ocrotirii unui interes general", Curtea a constatat că acesta "este în deplin acord atât cu limitele constituţionale impuse legiuitorului cu privire la posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, cât şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că o astfel de restrângere trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit, fără ca prin aceasta să se aducă atingere însăşi substanţei dreptului" (a se vedea Decizia nr. 352 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 24 august 2005).
17. Tot astfel, prin Decizia nr. 652 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 27 august 2007, Curtea a reţinut că aceleaşi dispoziţii legale "nu impun munca forţată, ci stabilesc una dintre condiţiile speciale de înscriere la pensie a unei categorii de titulari ai dreptului la pensie aflate într-o situaţie specială, respectiv înscrierea la pensie a cadrelor didactice numai la terminarea anului şcolar. Stabilirea unor condiţii sau criterii speciale pentru acordarea drepturilor de asigurări sociale, în considerarea situaţiei deosebite în care se află anumite categorii de beneficiari, fără a aduce atingere dreptului însuşi, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie."
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele enunţate de Curtea Constituţională în precedent se menţin, fundamentând soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maricica Grădinaru şi, respectiv, Lizeta Lohan în dosarele nr. 4.006/40/2014 şi, respectiv, nr. 3.939/40/2014 ale Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. I pct. 86 şi pct. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 606 din data de 11 august 2015