DECIZIE nr. 983 din 22 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Irina Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie invocată de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Prahova în Dosarul nr. 787/281/2011 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.084D/2012.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnii consilieri juridici Claudiu Udroiu şi Sorin Vintilă, cu delegaţii depuse la dosar. Lipsesc celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentanţilor autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că prevederile textului de lege criticat contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 136 alin. (4) referitor la bunurile proprietate publică, potrivit cărora acestea pot fi date în administrare, pot fi concesionate sau închiriate instituţiilor publice ori pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. Or, în speţă, legiuitorul nu putea să dispună asupra unui teren cu destinaţie forestieră, în favoarea unei persoane juridice de utilitate publică, astfel cum este definită structura de cult religios, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, decât prin darea lui în folosinţă gratuită, iar nu prin dobândirea în proprietate, astfel cum dispune textul de lege criticat.
Se mai susţine că rolul fondului forestier naţional de protecţie a mediului trebuie să prevaleze asupra funcţiei sale economice; or, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 370 ha de pădure, în favoarea unei structuri de cult religios, nu poate fi calificată ca o măsură proporţională cu finalitatea reparatorie a legilor fondului funciar, în condiţiile în care structura de cult religios, urmărind reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe de pădure, are în vedere în primul rând satisfacerea unui interes economic.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 787/281/2011, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie invocată de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Prahova într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind reconstituirea unui drept de proprietate asupra unor păduri.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (3) teza finală şi alin. (4) din Constituţie, bunurile care, în temeiul legii organice, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Potrivit legii organice, respectiv art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, bunurile de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege, fac parte din domeniul public al statului. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu pot face obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.
În opinia autorului excepţiei, rezultă din coroborarea acestor texte legale şi constituţionale că legiuitorul putea să dispună asupra unui teren forestier, care făcea parte din domeniul public al statului, în favoarea unei persoane juridice de utilitate publică, astfel cum este, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, şi structura de cult religios, numai prin darea lui în folosinţă gratuită, iar nu prin dobândirea în proprietate, astfel cum dispune textul de lege criticat.
Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat instituie posibilitatea unei structuri de cult care a avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora, deşi nu a deţinut anterior acest drept. În acest sens, arată că semnificaţia noţiunii juridice de "înzestrare", potrivit Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, este aceea de dare în folosinţă, de exploatare a unei suprafeţe de pădure, situaţie ce rezultă explicit din procesele-verbale de predare a respectivelor suprafeţe de pădure, dar şi din Borderoul Proprietăţilor şi Exploataţiilor Agricole eliberat de Arhivele Naţionale, care identifică suprafaţa atribuită cu acest titlu drept "suprafaţa totală posedată", "suprafaţa exploatată", iar nu suprafaţa deţinută în proprietate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în măsura în care sintagma "înzestrare", cuprinsă în textul de lege criticat, se referă strict la dreptul de proprietate, iar nu la orice alt drept real, cum ar fi dreptul de folosinţă. Arată că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia Legii nr. 1/2000, având în vedere obiectul de reglementare al acestui act normativ şi scopul declarat al acestuia, instituirea condiţiilor în care operează retrocedarea, inclusiv sub aspectul modalităţilor de reconstituire a dreptului de proprietate în cazul structurilor de cult, constituie opţiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în materie şi cu finalitatea reparatorie a legii.
Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că soluţia legislativă de atribuire în proprietate, către structurile unităţilor de cult, a terenurilor cu destinaţie forestieră pe care acestea le-au avut în folosinţă sau înzestrare în temeiul Legii nr. 61/1937, este întemeiată pe opţiunea legiuitorului de a decide asupra modului în care sunt reparate abuzurile săvârşite în trecut cu privire la proprietatea funciară. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, respectiv Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008.
Curtea observă că art. I din Legea nr. 261/2008 cuprinde două puncte, numerotate 1, respectiv 2, astfel încât, în conformitate şi cu motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, referirea la art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 trebuie înţeleasă ca fiind făcută la dispoziţiile art. I pct. 1 din acelaşi act normativ, care a modificat şi completat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi în temeiul art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "Structurile de cult prevăzute la alin. (2), care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (3) şi (4) referitor la proprietatea publică şi la bunurile proprietate publică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938: "Statul este autorizat să atribuie în deplină şi perpetuă folosinţă unor mănăstiri ortodoxe din ţară, o suprafaţă de pădure în întindere totală de 18 800 ha şi alte terenuri în suprafaţă de cel mult 600 ha, din proprietăţile sale, în scopul ca venitul acestor înzestrări să servească exclusiv pentru conservarea şi restaurarea clădirilor monumente istorice, aparţinând acestor mănăstiri, precum şi pentru întreţinerea diferitelor şcoli ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituţii de asistenţă socială şi sanitare, etc., existente sau care se vor înfiinţa în aceste mănăstiri, în conformitate cu dispoziţiile art. 88 din statutul legii de organizare a Bisericii ortodoxe române."
Analizând aceste prevederi legale, Curtea observă că semnificaţia noţiunii de "înzestrare" din titlul Legii nr. 61/1937 este aceea de atribuire "în deplină şi perpetuă folosinţă", astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 61/1937. Mai mult, legiuitorul din acea perioadă a circumstanţiat în mod precis scopul atribuirii acestor suprafeţe de pădure sau alte terenuri, şi anume, pentru ca venitul acestora să servească "exclusiv pentru conservarea şi restaurarea clădirilor monumentelor istorice aparţinând acestor mănăstiri, precum şi pentru întreţinerea diferitelor şcoli-ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituţii de asistenţă socială şi sanitare, etc.".
În acelaşi sens, potrivit dispoziţiilor art. 3 din acelaşi act normativ, cu modificările şi completările ulterioare, supravegherea administrării veniturilor astfel atribuite era realizată de o "Eforie a mănăstirilor înzestrate", în compunerea căreia se regăseau, pe lângă Patriarhul României, şi reprezentanţi ai statului, respectiv ministrul cultelor şi artelor şi ministrul agriculturii şi domeniilor. Potrivit aceluiaşi text de lege, reprezentanţii statului exercitau "dreptul de control şi de supraveghere al statului asupra administraţiei veniturilor din bunurile atribuite mănăstirilor".
Curtea observă că mănăstirile înzestrate dobândeau un drept real de folosinţă şi dreptul de a culege fructele, însă fără ca acestea să fie exercitate cu caracter temporar. Dimpotrivă, statul atribuia în "deplină şi perpetuă folosinţă" suprafeţele de păduri şi alte terenuri, "înzestrând" unele mănăstiri ortodoxe, astfel cum sunt nominalizate expres în anexa la Decretul-lege nr. 47/1938, care a modificat Legea nr. 61/1937, intitulată "Tabloul al mănăstirilor înzestrate şi al suprafeţelor de pădure atribuite fiecăreia".
Aşadar, Curtea constată că intenţia legiuitorului care a edictat Legea nr. 61/1937 a fost de atribuire în proprietate a unor suprafeţe de păduri şi alte terenuri, întrucât numai dreptul de proprietate este perpetuu.
Pe de altă parte, Curtea reţine că, sub imperiul actualului regim constituţional, legiuitorul român a adoptat o serie de legi reparatorii în domeniul funciar, între care se numără şi Legea nr. 1/2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege criticat în prezenta cauză, centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filialele şi alte structuri ale unităţilor de cult îndreptăţite să solicite, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe de teren.
Prin urmare, Curtea constată că, în concepţia legiuitorului primar din anul 2008, dată la care a fost adoptată legea de modificare a Legii nr. 1/2000, noţiunea juridică de "înzestrare" echivala cu dobândirea unui drept de proprietate, ceea ce, în consecinţă, îndreptăţeşte structurile de cult să solicite reconstituirea acestuia.
În legătură cu această soluţie legislativă Curtea s-a mai pronunţat (spre exemplu, Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2010), statuând că reglementarea modalităţilor de reconstituire a dreptului de proprietate în cazul structurilor de cult constituie opţiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în materie şi cu finalitatea reparatorie a legii.
Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie invocată de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Prahova în Dosarul nr. 787/281/2011 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 5 din data de 4 ianuarie 2013