HOTĂRÂRE nr. 930 din 12 septembrie 2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii "Refacere zid de sprijin DN 15B km 2 + 800 stânga, km 3 + 750 stânga, 5 + 250 stânga", judeţul Neamţ
În conformitate cu art. 11 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii "Refacere zid de sprijin DN 15B km 2 + 800 stânga, km 3 + 750 stânga, 5 + 250 stânga", judeţul Neamţ, din cadrul Proiectului de reconstrucţie a drumurilor afectate de inundaţii, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Finanţarea lucrărilor de intervenţii prevăzute la art. 1 se realizează din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiţii, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Art. 3
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Ovidiu Ioan Silaghi

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Eduard Hellvig

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

ANEXĂ:
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI aferenţi lucrărilor de intervenţii "Refacere zid de sprijin DN 15B km 2 + 800 stânga, km 3 + 750 stânga, 5 + 250 stânga", judeţul Neamţ
Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Beneficiar: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi
Amplasament: judeţul Neamţ

Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA
(în preţuri la 11 mai 2011/1 euro = 4,1039 lei)

3.211*)

mii lei

din care: C + M (cu TVA)

2.753

mii lei

___
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Capacităţi:
 

km 2 + 800 stânga

km 3 + 750 stânga

km 5 + 250 stânga

zid de sprijin din gabioane

76,00 m

146,00 m

240,00 m

epiuri din gabioane de 10,00 m lungime

3 buc.

-

13 buc.

epiuri din gabioane de 8,00 m lungime

3 buc.

7 buc.

-

regularizarea cursului de apă

3,00 m

141,00 m

161,00 m

refacere acostamente

-

146,00 m

240,00 m

camera de cădere

-

-

1 buc.

Durata de realizare a investiţiei 6 luni
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P-100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea lucrărilor de intervenţii se realizează din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiţii, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 667 din data de 24 septembrie 2012