Document embed

DECIZIE nr. 601 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33 - art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de S.C. "Piaţa Vitan" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.146/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 123D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 239D/2014 şi nr. 491D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Adrian Boieriu în Dosarul nr. 45.645/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Ovidiu Paul Dan Demetrescu şi Adrian Demetrescu în Dosarul nr. 35.259/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

7. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 239D/2014 şi nr. 491D/2014 la Dosarul nr. 123D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 şi ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9. Prin Încheierile din 22 ianuarie 2014, 18 martie 2014 şi 4 martie 2014, pronunţate în dosarele nr. 16.146/3/2012*, nr. 45.645/3/2012 şi respectiv, nr. 35.259/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 4, respectiv ale art. 4 şi art. 33 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de S.C. "Piaţa Vitan" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1939, de Adrian Boieriu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a municipiului Bucureşti, prin primarul general, să anuleze o dispoziţie prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamantul solicitând acordarea în compensare a unui alt imobil, şi de Ovidiu Paul Dan Demetrescu şi Adrian Demetrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a municipiului Bucureşti, prin primarul general, să emită o decizie de restituire în natură sau să stabilească măsuri reparatorii în echivalent pentru un imobil la a cărui restituire arată că sunt îndreptăţiţi în temeiul Legii nr. 10/2001.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, încălcând şi principiul securităţii juridice, întrucât obligă persoanele care au formulat cereri de chemare în judecată în condiţiile şi în termenele stabilite de Legea nr. 10/2001 să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior şi anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul vechii reglementări. Textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, creând inegalităţi între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării. Se susţine că textele da lege criticate nesocotesc şi dreptul de acces liber la justiţie, acesta fiind permis subiectelor de drept doar după lungi perioade de timp şi în mod discriminatoriu, respectiv după scurgerea unui termen de 6 luni calculat din momentul expirării celorlalte termene de 12, 24 şi 36 de luni. În ce priveşte prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 se arată că transmisiunile acestor drepturi, încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-au făcut în considerarea principiului reparării şi despăgubirii în integralitate, astfel că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de legea nouă. Se susţine că dreptul de proprietate este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care nesocotesc libertatea de a dispune de acesta, limitându-l la procentul de 15% din dreptul de proprietate. Se arată că, de vreme ce înstrăinarea drepturilor de care beneficiază persoanele care şi-au afirmat dreptul de proprietate în temeiul legilor de restituire a bunurilor preluate abuziv a fost determinată de un interes exclusiv privat, fără a aduce atingere vreunui interes social general, limitarea acestor drepturi prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013 echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Apreciază că art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nesocoteşte prezumţia dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa cesiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiari ai acestei legi.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază, în ceea ce priveşte prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 criticate prin raportare la art. 15 alin. (2) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, că prevederile de lege criticate au fost adoptate în conformitate cu Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, pentru a se asigura respectarea dreptului la un proces echitabil pentru toate personale implicate în aplicarea legilor de restituire, asigurând un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea consideră că stabilirea compensării prin puncte ca unică măsură pentru cesionar intră în marja de apreciere de care se bucură statul în alegerea măsurilor care să reglementeze raporturile de proprietate şi cântărirea avantajelor şi dezavantajelor pe care le presupun diferite soluţii.

12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi cererilor introduse în faţa instanţelor judecătoreşti anterior intrării în vigoare a legii.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 239D/2014 şi nr. 491D/2014, consideră că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu contravin exigenţelor impuse de art. 15 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 arată că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivările scrise ale excepţiei rezultă, însă, că obiect al acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33- art. 35 din Legea nr. 165/2013, texte care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (3): "(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţui plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lega care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34:

"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.

- Art. 35:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

18. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) referitor la dreptul de acces liber la justiţie, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia menţionată şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocolul adiţional la aceeaşi convenţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că obiectul cauzelor în soluţionarea cărora a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate îl constituie soluţionarea acţiunilor promovate împotriva municipiului Bucureşti, prin primarul general, referitoare la notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, acţiuni introduse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

20. Faţă de acest cadru procesual, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Astfel, art. 34 din Legea nr. 165/2013, referitor la soluţionarea dosarelor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, vizează o etapă procesuală ulterioară în desfăşurarea demersurilor legale întreprinse în vederea recunoaşterii şi valorificării dreptului la despăgubiri cuvenite pentru imobilele a căror restituire în natură nu mai este posibilă. De asemenea, art. 35 din Legea nr. 165/2013 are în vedere o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din lege, aşadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate. Ca atare, cele două texte de lege criticate nu sunt aplicabile în această etapă a procedurii de restituire a imobilelor la care se referă Legea nr. 165/2013, ceea ce determină, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

21. Curtea reţine, în continuare, că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, întrucât autorii excepţiei de faţă critică aceeaşi interpretare care a fost constatată ca neconstituţională, prin decizia menţionată, şi având în vedere că această decizie a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

22. În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii anterior menţionată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

23. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

24. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut că titularul dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, nu constituie, însă, o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării.

25. În acest context, Curtea a mai reţinut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii. În acest sens a fost avut în vedere şi faptul că măsurile de preluare abuzivă nu s-au răsfrânt nici direct, nici indirect asupra cesionarilor. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia.

26. Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată prezintă un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

27. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, şi a reţinut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

28. Curtea reţine, totodată, că prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

29. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, actele normative succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ale au fost adoptate. Mai mult, Curtea a reţinut că, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nu a fost una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc ca urmare a pronunţării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de S.C. "Piaţa Vitan" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.146/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, de Adrian Boieriu în Dosarul nr. 45.645/3/2012 al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de S.C. "Piaţa Vitan" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.146/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi, respectiv, de Ovidiu Paul Dan Demetrescu şi Adrian Demetrescu în Dosarul nr. 35.259/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

III. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de S.C. "Piaţa Vitan" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.146/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 13 din data de 8 ianuarie 2015