HOTĂRÂRE nr. 449 din 19 mai 2005 privind aprobarea stemelor unor comune din judeţul Prahova
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
(1)Se aprobă stemele comunelor Baba Ana, Balta Doamnei, Bălteşti, Cocorăştii Colţ, Fulga, Gherghiţa, Gorgota, Măneciu, Olari, Păcureţi, Păuleşti, Sălciile, Şotrile, Ştefeşti, Tătaru, Vărbilău din judeţul Prahova, prevăzute în anexele nr. 1.1-1.16.
(2)Descrierea elementelor stemelor şi semnificaţiile acestora sunt prevăzute în anexele nr. 2.1-2.16.
(3)Anexele nr. 1.1-1.16*) şi 2.1-2.16 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul administraţiei şi internelor,

Anghel Andreescu,

secretar de stat

ANEXA Nr. 1.1: STEMA comunei Baba Ana, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.1: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Baba Ana, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Baba Ana, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat.
În partea dreaptă, în câmp albastru, sunt reprezentate furca şi fusul de tors cu lână, totul de aur.
În partea stângă, în câmp roşu, se află o râşniţă de mălai, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Furca, fusul de tors şi lâna simbolizează ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor.
Râşniţa de mălai semnifică o altă ocupaţie, agricultura.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.2: STEMA comunei Balta Doamnei, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.2: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Balta Doamnei, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Balta Doamnei, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În câmp albastru se află o cruce de argint simplă, ieşind dintr-o coroană de argint aşezată pe o terasă neagră.
În partea superioară se află o tablă de şah, în culorile negru şi argintiu, dispusă pe 3 rânduri, primul pătrat din dreapta sus fiind negru.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Tabla de şah face referire la blazonul familiei regale de Hohenzollern.
Ansamblul format din cruce şi coroană semnifică blazonul doamnei Elina, soţia lui Matei Basarab, care a deţinut proprietăţi în zonă, de unde şi denumirea localităţii Balta Doamnei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.3: STEMA comunei Bălteşti, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.3: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Bălteşti, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Bălteşti, potrivit anexei nr. 1.3, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp albastru, se află un cuptor de var, de argint.
În vârful scutului, în câmp de argint, se află un pod de culoare naturală deasupra unor valuri albastre.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Cuptorul de var face referire la îndeletnicirea locuitorilor zonei - arderea pietrei de var.
Podul reprezintă faptul că voievodul Mihai Viteazul a trecut prin zonă cu oştenii săi denumiţi podenari (cei care ridicau poduri), de unde vine denumirea de Podenii Vechi, sat component al comunei Bălteşti.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.4: STEMA comunei Cocorăştii Colţ, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.4: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Cocorăştii Colţ, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Cocorăştii Colţ, potrivit anexei nr. 1.4, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În câmp albastru se află un cocor de argint cu ciocul şi picioarele roşii, stând cu ghiara stângă pe un şarpe veninos, de argint, iar cu ghiara dreaptă ridicată.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Cocorul şi şarpele sunt elemente ce fac parte din blazonul boierilor Cocorăşti.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.5: STEMA comunei Fulga, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.5: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Fulga, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Fulga, potrivit anexei nr. 1.5, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat.
În partea dreaptă, în câmp albastru, se află un snop de spice, de aur, plasat în pal.
În partea stângă, în câmp albastru, se află un peşte de argint, plasat în bandă, ieşind dintr-o undă de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Snopul de spice arată că în zonă sunt terenuri agricole.
Peştele reprezintă salba de lacuri din zonă.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.6: STEMA comunei Gherghiţa, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.6: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Gherghiţa, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Gherghiţa, potrivit anexei nr. 1.6, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În scutul zidit, în câmp roşu, broşează 3 coroane regale, de aur, dispuse doi la unu.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Compoziţia face referire la faptul că localitatea a fost reşedinţă voievodală şi a ţinut ulterior de domeniile regale.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.7: STEMA comunei Gorgota, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.7: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Gorgota, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Gorgota, potrivit anexei nr. 1.7, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În câmp albastru se află o masă cu roata olarului; axul şi roata sunt de argint, iar pe roata olarului se află un vas de lut, de culoare naturală.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Masa cu roata olarului, împreună cu vasul de lut, semnifică tradiţia locuitorilor zonei - olăritul.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.8: STEMA comunei Măneciu, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.8: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Măneciu, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Măneciu, potrivit anexei nr. 1.8, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, retezat.
În câmp superior, pe fond roşu, este reprezentat un vultur (zăgan) de aur, ieşind şi ţinând în cioc un bujor de munte.
În câmp inferior, pe fond albastru, se află un zid semicircular cu contraforţi, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Zăganul sau vulturul bărbos face referire la pasărea răpitoare emblematică a masivului Ciucaş, a cărei amintire este păstrată de muntele ce îi poartă numele (muntele Zăganul din masivul Ciucaş).
Bujorul de munte sau smârdarul, exemplar floral ocrotit prin lege, înfloreşte în luna mai, şi prin coloritul său intens a dat denumirea muntelui Roşu, vecin cu muntele Zăganul.
Câmpul albastru şi barajul de argint simbolizează edificiile realizate în zonă, respectiv barajul Măneciu şi lacul de acumulare.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.9: STEMA comunei Olari, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.9: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Olari, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Olari, potrivit anexei nr. 1.9, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tripartit prin două fascii de argint.
În câmpul din mijloc, pe fond roşu, se află 3 vase cu toartă, de argint.
Câmpul superior şi inferior sunt pe fond albastru.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Vasele de argint fac referire la denumirea localităţii şi la ocupaţia tradiţională a locuitorilor - olăritul.
Culoarea roşie semnifică focul cuptoarelor de ars vasele de lut.
Fasciile de argint semnifică cele două râuri ce mărginesc localitatea la nord şi la sud, Prahova şi Teleajen.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.10: STEMA comunei Păcureţi, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.10: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Păcureţi, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Păcureţi, potrivit anexei nr. 1.10, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În mijlocul scutului, în câmp auriu, se află o hecnă neagră.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Hecna neagră (instalaţie specifică meseriei de săpător de puţuri de păcură) semnifică meseria tradiţională a locuitorilor - exploatarea păcurii, de unde şi denumirea localităţii.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.11: STEMA comunei Păuleşti, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.11: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Păuleşti, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Păuleşti, potrivit anexei nr. 1.11, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp roşu, se află două mănunchiuri de spice aşezate orizontal, orientate dreapta-stânga.
În partea inferioară, în câmp auriu, se află un tun de culoare neagră, înconjurat spre vârful scutului de două crengi de stejar cu ghindă, aşezate dreapta-stânga.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Spicele de grâu simbolizează ocupaţia tradiţională a locuitorilor - agricultura.
Tunul aminteşte de luptele crâncene date în zonă în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
Crengile de stejar arată că localitatea se află într-o zonă bogată în păduri de foioase.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.12: STEMA comunei Sălciile, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.12: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Sălciile, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Sălciile, potrivit anexei nr. 1.12, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp albastru, se află două sălcii de argint, cu rădăcini, dispuse dreapta-stânga.
În partea inferioară, în dextra, în câmp albastru, se află un snop de spice de grâu, de aur, plasat în pal.
În partea inferioară, în senestra, în câmp albastru, se află 2 peşti arcuiţi, de argint, plasaţi în pal, cu capetele orientate în sus, aflaţi deasupra valurilor de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Sălciile fac trimitere la denumirea localităţii.
Snopul de grâu semnifică culturile de păioase, iar bălţile cu peşti sunt foarte bine reprezentate, constituind bogăţia naturală a zonei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.13: STEMA comunei Şotrile, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.13: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Şotrile, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Şotrile, potrivit anexei nr. 1.13, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În câmp albastru se află un căprior (chevron) de argint, cu o stea cu 5 colţuri, de argint.
În vârful scutului se află un brâu undat, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Căpriorul, deschis la bază, cu steaua de argint face referire la blazonul familiei Ştirbei, care a stăpânit moşia Câmpina-Şotrile.
Brâul undat, de argint, semnifică râul Doftana, care străbate localitatea.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.14: STEMA comunei Ştefeşti, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.14: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Ştefeşti, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Ştefeşti, potrivit anexei nr. 1.14, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp albastru, se află un cerb de aur, sărind spre dreapta.
În partea inferioară, în câmp albastru, se află o roată de moară, naturală, în mişcare pe o apă curgătoare, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Cerbul reprezintă fauna cinegetică a zonei.
Moara de apă semnifică vechea ocupaţie a locuitorilor - morăritul.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.15: STEMA comunei Tătaru, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.15: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Tătaru, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Tătaru, potrivit anexei nr. 1.15, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea superioară, în câmp albastru, se află 3 dealuri de argint, surmontate de câte o cruce neagră treflată. Central, în cele 3 dealuri se află câte o deschidere dreptunghiulară neagră.
În partea inferioară, în câmp verde, se află plasat un coş cu struguri de aur.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Cele 3 dealuri cu cruci simbolizează prezenţa schiturilor săpate în stâncă, descoperite în apropierea localităţii.
Coşul cu struguri reprezintă ocupaţia tradiţională a locuitorilor.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.16: STEMA comunei Vărbilău, judeţul Prahova
ANEXA Nr. 2.16: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Vărbilău, judeţul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Vărbilău, potrivit anexei nr. 1.16, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
În partea dreaptă, în câmp albastru, se află o creangă cu 3 frunze de stejar, de aur, cea din mijloc fiind flancată în ambele părţi de două ghinde de aur.
În partea stângă, în câmp albastru, se află un instrument muzical (alăuta) de argint, plasat în bară.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Creanga cu frunzele de stejar şi ghindele reprezintă bogatele păduri de gorun din zonă.
Alăuta face referire la renumiţii muzicanţi din localitate.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 479 din data de 7 iunie 2005