Statele Unite ale Americii (denumite în continuare Statele Unite), pe de o parte, şi
Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit Al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,
fiind părţi la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi state membre ale Uniunii Europene (denumite în cele ce urmează statele membre), şi Uniunea Europeană, pe de altă parte,
intenţionând să dezvolte cadrul stabilit prin Acordul privind transportul aerian între Statele Unite ale Americii şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, semnat la 25 şi 30 aprilie 2007 (denumit în continuare acordul), cu obiectivul de a deschide accesul la pieţe şi de a optimiza beneficiile consumatorilor, ale companiilor aeriene, ale angajaţilor şi ale comunităţilor de ambele părţi ale Atlanticului,
îndeplinindu-şi mandatul prevăzut la articolul 21 din acord de a negocia cu promptitudine un acord în a doua etapă, care să aducă progrese în sensul îndeplinirii acestui obiectiv,
recunoscând că Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană şi i-a succedat acesteia în urma intrării în vigoare, la 1 decembrie 2009, a Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene şi că, de la acea dată, toate drepturile şi obligaţiile Comunităţii Europene, precum şi toate referirile la aceasta din cadrul acordului se aplică Uniunii Europene,
convin să modifice acordul după cum urmează:
PARTEA 1:
Art. 1: Definiţii
1.Articolul 1 din acord se modifică după cum urmează:
(1)După alineatul (2) se introduce următoarea definiţie:
"(2bis) Constatarea naţionalităţii înseamnă constatarea că un transportator aerian care propune furnizarea de servicii în temeiul prezentului acord îndeplineşte cerinţele articolului 4 cu privire la proprietatea, controlul efectiv şi sediul principal ale acestuia;"
(2)După alineatul (3) se introduce următoarea definiţie:
"(3bis) Constatarea capacităţii înseamnă constatarea că un transportator aerian care propune furnizarea de servicii în temeiul prezentului acord are capacitate financiară suficientă şi expertiză managerială corespunzătoare pentru furnizarea serviciilor respective şi este dispus să respecte actele cu putere de lege, actele administrative şi cerinţele care reglementează furnizarea acestor servicii;"
Art. 2: Recunoaşterea reciprocă a constatărilor în temeiul legii referitoare la capacitatea şi naţionalitatea companiilor aeriene
1.După articolul 6 se inserează un nou articol 6bis, după cum urmează:
"- Art. 6bis: Recunoaşterea reciprocă a constatărilor în temeiul legii referitoare la capacitatea şi naţionalitatea companiilor aeriene
(1)La primirea unei cereri pentru obţinerea autorizaţiei de operare de la un transportator aerian al uneia dintre părţi, în temeiul articolului 4, autorităţile aeronautice ale celeilalte părţi recunosc orice constatare în temeiul legii referitoare la capacitate şi/sau la naţionalitate făcută de autorităţile aeronautice ale primei părţi cu privire la transportatorul aerian în cauză ca şi cum constatarea respectivă ar fi fost făcută de propriile sale autorităţi aeronautice şi nu solicită informaţii suplimentare în acest sens, cu excepţia situaţiilor menţionate la litera (a) de mai jos:
a)În cazul în care, după primirea unei cereri pentru obţinerea unei autorizaţii de operare din partea unui transportator aerian sau după acordarea unei astfel de autorizaţii, autorităţile aeronautice ale părţii care primeşte cererea au un motiv întemeiat să creadă că, în ciuda constatării făcute de autorităţile aeronautice ale celeilalte părţi, nu au fost respectate condiţiile prevăzute la articolul 4 din prezentul acord pentru acordarea autorizaţiilor sau permiselor corespunzătoare, acestea informează de îndată autorităţile respective, justificându-şi în mod corespunzător alegaţiile. În această situaţie, fiecare dintre părţi poate solicita consultări, la care ar trebui să participe şi reprezentanţi ai autorităţilor aeronautice relevante, şi/sau informaţii suplimentare cu privire la situaţia în cauză; aceste solicitări trebuie satisfăcute cât de curând posibil. Dacă situaţia rămâne nesoluţionată, oricare dintre părţi poate sesiza comitetul mixt cu privire la această situaţie.
b)Prezentul articol nu se aplică constatărilor în temeiul legii referitoare la certificatele sau licenţele de siguranţă, la măsurile de securitate sau la asigurări.
(2)Fiecare parte informează cealaltă parte în prealabil, dacă este posibil, sau ulterior, dar cât mai curând posibil, prin intermediul comitetului mixt, cu privire la orice modificare substanţială a criteriilor pe care le aplică atunci când face constatările menţionate la alineatul (1). În cazul în care partea care primeşte cererea solicită consultări cu privire la modificările respective, consultările se desfăşoară în cadrul comitetului mixt în termen de 30 de zile de la data cererii, cu excepţia cazului în care părţile hotărăsc altfel. Dacă, în urma acestor consultări, partea care a primit cererea consideră că criteriile revizuite ale celeilalte părţi nu sunt satisfăcătoare pentru recunoaşterea reciprocă a constatărilor în temeiul legii, partea care a primit cererea poate notifica celeilalte părţi suspendarea aplicării alineatului (1). Suspendarea poate fi revocată în orice moment de către partea care a primit cererea. Comitetul mixt este informat în consecinţă."
Art. 3: Mediul
1.Articolul 15 din acord se elimină integral şi se înlocuieşte cu următorul text:
"- Art. 15: Mediul
(1)Părţile recunosc importanţa protejării mediului în contextul dezvoltării şi punerii în aplicare a politicii aeronautice internaţionale, prin evaluarea atentă a raportului dintre costurile şi beneficiile măsurilor de protecţie a mediului în procesul de elaborare a politicii respective şi, dacă este cazul, prin propunerea de comun acord a unor soluţii globale eficiente. Prin urmare, părţile intenţionează să conlucreze pentru a limita sau a reduce, în mod rezonabil din punct de vedere economic, impactul aviaţiei internaţionale asupra mediului.
(2)Atunci când o parte analizează măsuri propuse de mediu la nivel regional, naţional sau local, aceasta ar trebui să estimeze posibilele efecte negative asupra exercitării drepturilor prevăzute în prezentul acord şi, dacă măsurile respective sunt adoptate, ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a atenua orice astfel de efecte negative. La cererea uneia dintre părţi, cealaltă parte furnizează o descriere a măsurilor de evaluare şi de atenuare.
(3)În cazul adoptării unor măsuri de protecţie a mediului, trebuie respectate standardele de protecţie a mediului în aviaţie adoptate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale în anexele la convenţie, în afara cazurilor în care au fost făcute notificări privind diferenţe faţă de aceste norme. Părţile aplică orice măsură de protecţie a mediului care influenţează serviciile aeriene prevăzute în prezentul acord, în conformitate cu articolul 2 şi cu articolul 3 alineatul (4) din prezentul acord.
(4)Părţile reiterează angajamentul statelor membre şi al Statelor Unite de a aplica principiul abordării echilibrate.
(5)Următoarele dispoziţii se aplică în cazul impunerii de noi restricţii obligatorii de operare referitoare la zgomot pe aeroporturile cu mai mult de 50.000 de mişcări de aeronave civile subsonice cu reacţie pe an calendaristic:
a)Autorităţile competente ale unei părţi oferă părţilor interesate posibilitatea ca opiniile lor să fie luate în considerare în cadrul procesului decizional.
b)Introducerea oricărei noi restricţii de operare de către una dintre părţi se comunică celeilalte părţi cu cel puţin 150 de zile înainte de intrarea în vigoare a restricţiei respective. La cererea celeilalte părţi, acesteia i se va pune neîntârziat la dispoziţie un raport scris în care se precizează motivele pentru care a fost introdusă restricţia de operare, obiectivul de mediu stabilit pentru aeroportul respectiv şi măsurile avute în vedere pentru îndeplinirea acestuia. Raportul include de asemenea evaluarea relevantă a costurilor şi beneficiilor probabile aferente diverselor măsuri avute în vedere.
c)Restricţiile de operare nu trebuie să fie: (i) discriminatorii, (ii) mai restrictive decât este necesar pentru atingerea obiectivului de mediu stabilit pentru un anumit aeroport şi (iii) arbitrare.
(6)Părţile acceptă şi încurajează schimbul de informaţii şi dialogul periodic între experţi, în special prin canalele de comunicare existente, cu scopul de a consolida cooperarea, în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative aplicabile, cu privire la reducerea impactului aviaţiei internaţionale asupra mediului şi la soluţiile de atenuare, inclusiv:
a)cercetarea şi dezvoltarea unor tehnologii ecologice în domeniul aviaţiei;
b)îmbunătăţirea cunoştinţelor ştiinţifice referitoare la impactul emisiilor din sectorul aviatic în vederea luării unor decizii politice mai avizate;
c)introducerea de inovaţii în domeniul managementului traficului aerian în vederea reducerii impactului aviaţiei asupra mediului;
d)cercetarea şi crearea de combustibili alternativi durabili pentru aviaţie; şi
e)schimbul de opinii cu privire la probleme şi opţiuni în cadrul forurilor internaţionale care abordează efectele aviaţiei asupra mediului, inclusiv coordonarea poziţiilor, dacă este necesar.
(7)La solicitarea părţilor, comitetul mixt, asistat de experţi, depune eforturi pentru a elabora recomandări care să abordeze eventualele suprapuneri sau problemele de coerenţă apărute între măsurile bazate pe piaţă referitoare la emisiile din sectorul aviatic, puse în aplicare de către părţi pentru a evita dublarea măsurilor şi a costurilor şi pentru a reduce cât mai mult posibil sarcinile administrative ale companiilor aeriene. Recomandările respective se pun în aplicare sub rezerva aprobării sau a ratificării la nivel intern după cum este necesar în fiecare dintre părţi.
(8)În cazul în care una dintre părţi consideră că un aspect care implică protecţia mediului în aviaţie, inclusiv noi măsuri propuse, ar putea pune probleme aplicării sau punerii în aplicare a prezentului acord, partea respectivă poate solicita o reuniune a comitetului mixt, astfel cum se prevede la articolul 18, pentru a analiza aspectul respectiv şi a găsi soluţii adecvate la preocupările considerate legitime."
Art. 4: Dimensiunea socială
1.După articolul 17 se introduce un nou articol 17bis, după cum urmează:
"- Art. 17bis: Dimensiunea socială
(1)Părţile recunosc importanţa dimensiunii sociale a acordului şi beneficiile care decurg din deschiderea pieţelor însoţită de menţinerea unor standarde ridicate în domeniul muncii. Oportunităţile create prin prezentul acord nu sunt menite să submineze standardele în domeniul muncii sau drepturile şi principiile legate de muncă prevăzute în legislaţia părţilor.
(2)Principiile stipulate la alineatul (1) ghidează părţile în punerea în aplicare a acordului, inclusiv analizarea periodică a efectelor sociale ale acestuia de către comitetul mixt, în conformitate cu articolul 18, şi găsirea unor soluţii adecvate la preocupările considerate legitime."
Art. 5: Comitetul mixt
1.La articolul 18 din acord se elimină integral alineatele (3), (4) şi (5) şi se înlocuiesc cu următorul text:
"(3)Comitetul mixt examinează, după caz, punerea în aplicare globală a acordului, inclusiv eventualele efecte ale obligaţiilor privind infrastructurile aeroportuare asupra exercitării drepturilor prevăzute la articolul 3, efectele măsurilor de securitate luate în temeiul articolului 9, efectele asupra condiţiilor concurenţiale, inclusiv în domeniul sistemelor informatizate de rezervare şi eventualele efecte sociale ale punerii în aplicare a acordului. De asemenea, comitetul mixt analizează în permanenţă aspectele sau propunerile individuale care, în opinia oricăreia dintre părţi, afectează sau ar putea afecta operaţiunile efectuate în temeiul acordului, cum ar fi cerinţele de reglementare contradictorii.
(4)Comitetul mixt dezvoltă cooperarea şi prin:
a)luarea în considerare a domeniilor susceptibile a fi incluse în acord, inclusiv recomandările pentru introducerea unor eventuale modificări în textul acordului;
b)luarea în considerare a efectelor sociale ale punerii în aplicare a acordului şi elaborarea unor soluţii adecvate la preocupările considerate legitime;
c)inventarierea aspectelor legate de subvenţiile sau ajutoarele de stat ridicate de cele două părţi în cadrul comitetului mixt;
d)adoptarea de comun acord a deciziilor referitoare la orice aspect legat de aplicarea articolului 11 alineatul (6);
e)elaborarea, la cererea părţilor, a unor măsuri privind recunoaşterea reciprocă a constatărilor în temeiul legii;
f)încurajarea cooperării între autorităţile competente ale părţilor în eforturile depuse pentru dezvoltarea sistemelor lor de management al traficului aerian, în vederea optimizării interoperabilităţii şi compatibilităţii sistemelor respective, reducând costurile şi sporind siguranţa, capacitatea şi performanţele de mediu ale acestora;
g)promovarea elaborării de propuneri de proiecte şi iniţiative comune în domeniul siguranţei aviaţiei, inclusiv cu ţările terţe;
h)încurajarea cooperării strânse şi permanente între autorităţile competente ale părţilor din domeniul securităţii aviaţiei, inclusiv a iniţiativelor de a dezvolta proceduri de securitate care facilitează transportul de pasageri şi de marfă fără a compromite securitatea;
i)analizarea modului în care actele cu putere de lege, actele administrative şi practicile părţilor în domeniile menţionate în anexa 9 la convenţie (facilitarea) pot afecta exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul acord;
j)încurajarea schimburilor la nivel de specialişti privind noile iniţiative şi progrese legislative şi de reglementare, inclusiv în materie de securitate, siguranţă, mediu, infrastructură în domeniul aviaţiei (inclusiv sloturile orare) şi protecţia consumatorilor;
k)încurajarea consultărilor, atunci când este cazul, cu privire la aspectele legate de transportul aerian care fac obiectul dezbaterilor din cadrul organizaţiilor internaţionale şi al discuţiilor cu ţările terţe, inclusiv discutarea posibilităţii de a adopta o poziţie comună; şi
l)adoptarea de comun acord a deciziilor menţionate la articolul 1 alineatul (3) şi la articolul 2 alineatul (3) din anexa 4.
(5)Părţile au obiectivul comun de a optimiza beneficiile consumatorilor, ale companiilor aeriene, ale angajaţilor şi ale comunităţilor de ambele părţi ale Atlanticului prin extinderea prezentului acord astfel încât să includă şi ţări terţe. În acest scop, comitetul mixt examinează, în funcţie de necesităţi, condiţiile şi procedurile necesare, inclusiv eventualele modificări care ar trebui aduse prezentului acord, pentru a permite aderarea ţărilor terţe la acesta."
Art. 6: Extinderea în continuare a oportunităţilor
1.Articolul 21 se elimină integral şi se înlocuieşte cu următorul text:
"- Art. 21: Extinderea oportunităţilor
(1)Părţile se angajează să susţină obiectivul comun de a continua eliminarea barierelor din calea accesului la piaţă, pentru a optimiza beneficiile consumatorilor, ale companiilor aeriene, ale angajaţilor şi ale comunităţilor de ambele părţi ale Atlanticului, inclusiv lărgirea accesului companiilor aeriene ale acestora la pieţele mondiale de capital, astfel încât să reflecte mai bine realităţile unei industrii aeronautice globale, consolidarea sistemului de transport aerian transatlantic şi constituirea unui cadru care va încuraja alte ţări să îşi deschidă propriile pieţe de servicii de transport aerian.
(2)Având în vedere obiectivul comun menţionat la alineatul (1) şi pentru îndeplinirea responsabilităţilor care îi revin în temeiul articolului 18, de a supraveghea punerea în aplicare a prezentului acord, comitetul mixt analizează anual progresele realizate, inclusiv în ceea ce priveşte modificările legislative menţionate în prezentul articol. Comitetul mixt dezvoltă în acest sens un proces de cooperare cuprinzând recomandări adecvate adresate părţilor. Uniunea Europeană şi statele sale membre vor permite ca Statele Unite sau resortisanţii acestora să deţină o parte majoritară şi controlul efectiv asupra companiilor lor aeriene, în baza principiului reciprocităţii, în cazul în care comitetul mixt confirmă faptul că actele cu putere de lege şi actele administrative ale Statelor Unite permit, la rândul lor, statelor membre sau resortisanţilor acestora să deţină o parte majoritară şi controlul efectiv asupra companiilor aeriene americane.
(3)În cazul în care comitetul mixt confirmă în scris, în conformitate cu articolul 18 alineatul (6), că actele cu putere de lege şi actele administrative ale fiecărei părţi permit celeilalte părţi sau resortisanţilor acesteia să deţină o parte majoritară şi controlul efectiv asupra companiilor aeriene ale sale:
a)secţiunea 3 din anexa 1 la acord încetează să mai producă efecte;
b)companiile aeriene ale Statelor Unite au dreptul să furnizeze servicii de transport combinat de pasageri pe curse regulate, între puncte din Uniunea Europeană şi statele sale membre şi alte cinci ţări, fără a deservi un punct de pe teritoriul Statelor Unite. Ţările respective sunt stabilite de comitetul mixt în termen de un an de la data semnării prezentului protocol. Comitetul mixt poate modifica lista sau poate mări numărul acestor ţări; şi
c)dispoziţiile articolului 2 din anexa 4 la acord («Proprietatea şi controlul asupra companiilor aeriene din ţările terţe») încetează să mai producă efecte, fiind înlocuite cu dispoziţiile anexei 6 la acord cu privire la companiile aeriene din ţările terţe deţinute şi controlate de către Statele Unite sau resortisanţii acestora.
(4)În cazul în care comitetul mixt confirmă în scris, în conformitate cu articolul 18 alineatul (6), că actele cu putere de lege şi actele administrative ale Uniunii Europene şi ale statelor membre ale acesteia privind impunerea de restricţii de operare referitoare la zgomot pe aeroporturile cu mai mult de 50.000 de mişcări anuale ale avioanelor civile subsonice cu reacţie stipulează că Comisia Europeană are autoritatea de a analiza procesul înainte de impunerea acestor măsuri şi, în cazul în care nu este convinsă că au fost urmate procedurile corespunzătoare, în conformitate cu obligaţiile aplicabile, de a întreprinde, înainte de impunerea măsurilor, acţiuni juridice adecvate privind măsurile în cauză:
a)Companiile aeriene ale Uniunii Europene au dreptul de a furniza servicii de transport combinat de pasageri pe curse regulate între puncte din Statele Unite şi alte cinci ţări, fără a deservi un punct de pe teritoriul Uniunii Europene şi al statelor membre ale acesteia. Ţările respective sunt stabilite de comitetul mixt în termen de un an de la data semnării prezentului protocol. Comitetul mixt poate modifica lista sau poate mări numărul acestor ţări; şi
b)Dispoziţiile articolului 2 din anexa 4 la acord («Proprietatea şi controlul asupra companiilor aeriene din ţările terţe») încetează să mai producă efecte, fiind înlocuite cu dispoziţiile anexei 6 la acord cu privire la companiile aeriene din ţările terţe deţinute şi controlate de către statele membre sau resortisanţii acestora.
(5)După ce comitetul mixt confirmă în scris că una dintre părţi a îndeplinit condiţiile care i se aplică, stipulate la alineatele (3) şi (4), partea respectivă poate solicita consultări la nivel înalt cu privire la punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentului articol. Consultările încep în termen de 60 de zile de la data formulării cererii, cu excepţia cazului în care părţile hotărăsc altfel. Părţile depun toate eforturile pentru a soluţiona problemele care fac obiectul consultărilor. În cazul în care partea care a solicitat consultările nu este satisfăcută de rezultatul obţinut, aceasta poate comunica în scris, pe canale diplomatice, decizia sa de a nu permite niciunei companii aeriene a celeilalte părţi să opereze pe frecvenţe suplimentare sau să intre pe alte pieţe în temeiul prezentului acord. Decizia respectivă intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data notificării. În acest termen, cealaltă parte poate decide, la rândul său, să interzică companiilor aeriene ale primei părţi să opereze pe frecvenţe suplimentare sau să pătrundă pe pieţe noi în temeiul acordului. Decizia intră în vigoare în aceeaşi zi ca şi decizia primei părţi. O astfel de decizie a uneia dintre părţi poate fi revocată cu acordul părţilor, care trebuie confirmat în scris de către comitetul mixt."
Art. 7: Serviciile de transport achiziţionate de Guvernul Statelor Unite prin procedură publică
1.Anexa 3 la acord se elimină integral şi se înlocuieşte cu următorul text:
"- ANEXA 3
Cu privire la serviciile de transport achiziţionate de Guvernul Statelor Unite prin procedură publică
Companiile aeriene ale comunităţii au dreptul să transporte pasageri şi marfă cu zboruri regulate şi charter, pentru care un serviciu, o agenţie sau un organism civil al statelor unite:
(1)obţine dreptul de transport pentru el însuşi sau în cadrul unui acord conform căruia plata se face de către guvern ori din sume puse la dispoziţia guvernului; sau
(2)furnizează serviciul de transport către sau în numele unei ţări străine ori al unei organizaţii internaţionale sau al unei organizaţii de alt fel fără rambursare,
şi serviciul de transport respectiv este:
a)între oricare punct din statele unite şi oricare punct din afara statelor unite, în măsura în care serviciul de transport respectiv este autorizat în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (c), cu excepţia între punctele pentru care tarifele sunt stabilite în baza unui contract de parteneriat între oraşe - în ceea ce priveşte pasagerii eligibili să beneficieze de tarife stabilite în baza contractului de parteneriat între oraşe; sau
b)între oricare două puncte din afara statelor unite.
Dispoziţiile prezentei anexe nu se aplică serviciilor de transport achiziţionate sau finanţate de secretarul apărării sau de către un secretar de stat dintr-un departament militar."
Art. 8: Anexe
Textul documentului ataşat la prezentul protocol se anexează la acord cu titlul de anexa 6.
Art. 9: Aplicarea cu titlu provizoriu
(1)Până la intrarea sa în vigoare, părţile au convenit să aplice prezentul protocol cu titlu provizoriu, în măsura în care legislaţia naţională aplicabilă permite acest lucru, începând cu data semnării.
(2)Oricare dintre părţi poate în orice moment să înainteze celeilalte părţi pe căi diplomatice o notificare scrisă privind decizia sa de a nu mai aplica prezentul protocol. În acest caz, aplicarea protocolului încetează la ora 00:00 GMT la sfârşitul sezonului de trafic al Asociaţiei Internaţionale pentru transport aerian (IATA), aflat în curs la un an de la data notificării scrise, în afara cazului în care notificarea este retrasă prin acordul părţilor înainte de încheierea acestei perioade. În cazul în care aplicarea cu titlu provizoriu a acordului încetează în temeiul articolului 25 alineatul (2) din acord, aplicarea cu titlu provizoriu a prezentului protocol încetează în acelaşi timp.
Art. 10: Intrarea în vigoare
Prezentul protocol intră în vigoare la ultima dintre datele de mai jos:
(1)data la care intră în vigoare acordul;
(2)în termen de o lună de la data ultimei note din schimbul de note diplomatice dintre părţi care confirmă că toate procedurile necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului protocol au fost încheiate.
În sensul schimbului de note diplomatice, notele diplomatice către sau din partea Uniunii Europene şi a statelor membre ale acesteia sunt trimise către sau din partea Uniunii Europene, după caz. Nota sau notele diplomatice din partea Uniunii Europene şi a statelor membre ale acesteia conţin comunicări din partea fiecărui stat membru prin care se confirmă că procedurile necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului protocol au fost încheiate.
Drept care subsemnaţii, pe deplin autorizaţi, au semnat prezentul acord.
PARTEA 2: Document ataşat la protocol
(- ANEXA 6 la acord)
Proprietatea şi controlul asupra companiilor aeriene din ţările terţe
1.Niciuna dintre părţi nu poate să îşi exercite eventualele drepturi conferite de acordurile privind serviciile aeriene încheiate cu o ţară terţă pentru a refuza, a revoca, a suspenda sau a limita acordarea de autorizaţii sau permise oricăror companii aeriene din ţara terţă respectivă invocând ca motiv faptul că cealaltă parte, resortisanţi ai acesteia sau ambii deţin controlul efectiv asupra companiei respective.
2.Statele Unite nu pot să îşi exercite eventualele drepturi conferite de acordurile privind serviciile aeriene pentru a refuza, a revoca, a suspenda sau a limita acordarea de autorizaţii ori permisiuni oricărei companii aeriene din Principatul Liechtensein, din Confederaţia Elveţiană, dintr-un stat membru al SACE la data semnării prezentului acord sau din oricare ţară africană care aplică un acord privind serviciile aeriene "Open-Skies" cu Statele Unite de la data semnării prezentului acord, invocând ca motiv faptul că un stat membru sau mai multe state membre, resortisanţii acestora sau ambii deţin controlul efectiv asupra companiei aeriene respective.
3.Niciuna dintre părţi nu poate să îşi exercite eventualele drepturi conferite de acordurile privind serviciile aeriene încheiate cu o ţară terţă pentru a refuza, a revoca, a suspenda sau a limita acordarea de autorizaţii sau permise oricăror companii aeriene din ţara terţă respectivă invocând ca motiv faptul că cealaltă parte, resortisanţi ai acesteia sau ambii deţin controlul efectiv asupra companiei respective, cu condiţia ca ţara terţă în cauză să fi stabilit relaţii de cooperare în domeniul serviciilor aeriene cu ambele părţi.
4.Comitetul mixt ţine evidenţa ţărilor terţe cu care ambele părţi întreţin relaţii de cooperare în domeniul serviciilor aeriene.
Declaraţie comună
Reprezentanţii Statelor Unite şi cei ai Uniunii Europene şi ai statelor membre ale acesteia au confirmat faptul că Protocolul de modificare a Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, parafat la Bruxelles la 25 martie 2010, urmează să fie autentificat în celelalte limbi, în conformitate cu prevederile, fie printr-un schimb de scrisori anterior semnării protocolului, fie printr-o decizie a comitetului mixt ulterioară semnării protocolului.
Prezenta declaraţie comună face parte integrantă din protocol.

Pentru Statele Unite,

John Byerly (semnat)

Pentru Uniunea Europeană şi statele sale membre,

Daniel Calleja (semnat)

25 martie 2010
PARTEA 3: MEMORANDUMUL CONSULTĂRILOR
1.Delegaţiile care reprezintă Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, s-au reunit la Bruxelles în perioada 23-25 martie 2010 pentru a încheia negocierile pentru a doua etapă a acordului privind transportul aerian. Listele membrilor delegaţiilor figurează ca document ataşat A.
2.Delegaţiile au ajuns la un acord ad referendum cu privire la un protocol de modificare a Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de altă parte, semnat la 25 şi 30 aprilie 2007 (denumit în continuare protocolul şi figurând ca document ataşat B) şi au parafat textul acestuia. Delegaţiile intenţionează să supună proiectul de protocol spre aprobare autorităţilor lor competente respective, în vederea intrării sale în vigoare în viitorul apropiat.
3.În cadrul prezentului memorandum, trimiterile la acord şi la articolele, alineatele şi anexele acestuia se înţeleg ca fiind trimiteri la acord, astfel cum a fost modificat prin protocol.
4.Delegaţia UE a confirmat că, în urma intrării în vigoare la 1 decembrie 2009 a Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană şi i-a succedat acesteia şi că, începând cu data respectivă, toate drepturile şi obligaţiile, precum şi toate referirile la Comunitatea Europeană din cadrul acordului se referă la Uniunea Europeană.
5.Delegaţiile au afirmat că procedurile pentru recunoaşterea reciprocă a constatărilor în temeiul legii privind capacitatea şi naţionalitatea companiilor aeriene prevăzute la noul articol 6bis nu sunt menite să modifice condiţiile prevăzute de actele cu putere de lege şi actele administrative aplicate uzual în exploatarea serviciilor de transport aerian internaţional de către părţi, menţionate la articolul 4 din acord.
6.În ceea ce priveşte articolul 9, delegaţiile şi-au exprimat dorinţa de a continua cooperarea între UE şi SUA în domeniul securităţii aviaţiei, cu scopul de a ajunge, dacă este posibil, la un nivel maxim de încredere reciprocă în măsurile de securitate ale celeilalte părţi, în conformitate cu actele cu putere de lege şi cu actele administrative aplicabile, pentru a reduce dublarea inutilă a acestor măsuri.
7.Delegaţiile au precizat că, potrivit aşteptărilor lor, cooperarea în domeniul securităţii ar trebui să includă consultări periodice cu privire la modificările aduse cerinţelor existente, înainte de punerea în aplicare a acestora, în cazul în care acest lucru este fezabil, coordonarea strânsă a verificărilor aeroportuare şi, dacă este posibil şi oportun, inspectarea transportatorilor aerieni, precum şi schimburi de informaţii privind noi tehnologii şi proceduri în domeniul securităţii.
8.Pentru încurajarea utilizării eficiente a resurselor disponibile, pentru consolidarea securităţii şi promovarea facilitării circulaţiei pasagerilor, delegaţiile au remarcat beneficiile aduse de reacţiile rapide şi, în măsura posibilului, coordonate, la noile ameninţări.
9.Ambele delegaţii au indicat că prezentul protocol nu aduce atingere dispoziţiilor convenţiilor respective aflate în vigoare între un stat membru şi Statele Unite pentru evitarea dublei impozitări pe venit şi pe capital.
10.În ceea ce priveşte articolul 15 alineatul (7), delegaţia UE a afirmat că printre aspectele abordate în acest domeniu ar trebui să se numere, printre altele, eficienţa ecologică şi integritatea tehnică a măsurilor respective, necesitatea de a evita denaturarea concurenţei şi relocarea emisiilor de dioxid de carbon şi, acolo unde este cazul, oportunitatea asocierii şi integrării reciproce a acestor măsuri şi modul în care poate fi realizat acest lucru. Delegaţia SUA a remarcat că se aşteaptă ca, în cadrul elaborării recomandărilor, să se axeze, inter alia, pe coerenţa cu Convenţia de la Chicago şi pe promovarea obiectivelor acordului.
11.Cele două delegaţii au subliniat că nicio dispoziţie a acordului nu afectează în niciun fel poziţiile lor juridice şi strategice cu privire la diverse aspecte de mediu legate de aviaţie.
12.Pentru recunoaşterea obiectivelor de mediu comune, delegaţiile au elaborat o Declaraţie comună privind cooperarea în domeniul mediului, care figurează ca document ataşat C la prezentul Memorandum al consultărilor.
13.Delegaţia UE a reafirmat intenţia UE de a-şi continua eforturile, prin intermediul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, în vederea stabilirii de obiective globale de reducere a emisiilor pentru sectorul aviatic internaţional.
14.Delegaţiile SUA şi UE au reafirmat intenţiile SUA şi UE de a acţiona, prin intermediul Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră provenind din sectorul aviatic internaţional. Ambele delegaţii au remarcat, de asemenea, contribuţiile sectorului aviatic în favoarea acestui proces.
15.Ambele delegaţii au remarcat că menţionarea abordării echilibrate de la articolul 15 alineatul (4) se referă la Rezoluţia A35-5, adoptată cu unanimitate de voturi cu ocazia celei de-a 35-a adunări a OACI. Delegaţiile au subliniat că toate aspectele principiului abordării echilibrate stabilite în rezoluţia respectivă sunt relevante şi importante, inclusiv recunoaşterea faptului că "Statele au obligaţii juridice relevante, acorduri existente, legislaţie în vigoare şi politici stabilite, care pot influenţa punerea în aplicare de către acestea a abordării echilibrate introduse de OACI".
16.Ambele delegaţii s-au exprimat în favoarea aplicării "Orientărilor privind abordarea echilibrată a zgomotului produs de aeronave" elaborate de OACI, publicate în prezent în Documentul OACI nr. 9829 (a 2-a ediţie).
17.În ceea ce priveşte articolul 15 alineatul (5) litera (a), delegaţia UE a remarcat că, în conformitate cu definiţia de la articolul 2 litera (f) din Directiva 2002/30/CE, termenul "părţi interesate" înseamnă "persoanele fizice sau juridice afectate sau susceptibile de a fi afectate sau care au un interes legitim în introducerea măsurilor de reducere a zgomotului, inclusiv a restricţiilor de exploatare". De asemenea, delegaţia UE a remarcat că, în conformitate cu articolul 10 din directiva respectivă, statele membre trebuie să asigure, în vederea aplicării articolelor 5 şi 6 din directivă, stabilirea de proceduri pentru consultarea părţilor interesate în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă.
18.Recunoscând provocările legate de creşterea mobilităţii transfrontaliere a lucrătorilor şi a structurii companiilor, delegaţia UE a remarcat că Comisia Europeană monitorizează îndeaproape situaţia, având în vedere noi iniţiative destinate să îmbunătăţească punerea în aplicare, aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei în acest domeniu. Delegaţia UE s-a referit, de asemenea, la activitatea desfăşurată de Comisia Europeană în privinţa acordurilor dintre companiile transnaţionale şi s-a arătat dispusă să informeze comitetul mixt cu privire la acestea şi la alte iniţiative asemănătoare, după caz.
19.Delegaţia SUA a menţionat că în Statele Unite principiul care permite selectarea unui singur reprezentant pentru o anumită clasă sau categorie de angajaţi din cadrul unei companii aeriene a contribuit la promovarea drepturilor lucrătorilor din cadrul companiilor aeriene, fie că fac parte din personalul de zbor sau din cel de la sol, de a se organiza, a negocia şi a pune în aplicare contracte colective de muncă.
20.Ambele delegaţii au remarcat că, în cazul în care una dintre părţi ia măsuri ce contravin dispoziţiilor acordului, inclusiv dispoziţiilor articolului 21, cealaltă parte poate recurge la orice măsuri adecvate şi proporţionale, în conformitate cu legislaţia internaţională, inclusiv cu acordul.
21.În ceea ce priveşte articolul 21 alineatul (4), delegaţia UE a indicat că analiza menţionată la alineatul respectiv va fi realizată de către Comisia Europeană ex officio sau ex parte.
22.Delegaţiile au indicat că drepturile de trafic menţionate la articolul 21 alineatul (4) litera (a) ar urma să se adauge celor acordate Uniunii Europene şi statelor sale membre prin articolul 3 din acord.
23.Delegaţiile şi-au exprimat satisfacţia cu privire la cooperarea dintre Departamentul Transporturilor din SUA şi Comisia Europeană, astfel cum se prevede în acord, având în vedere obiectivul comun de a îmbunătăţi cunoaşterea reciprocă a legilor, procedurilor şi practicilor regimurilor concurenţiale ale celor două părţi, precum şi a impactului efectiv sau potenţial al evoluţiilor din sectorul transportului aerian asupra concurenţei din acest sector.
24.Delegaţiile au exprimat angajamentul autorităţilor respective din domeniul concurenţei în favoarea dialogului, a cooperării şi a principiului transparenţei, în conformitate cu prevederile legale, inclusiv protecţia informaţiilor comerciale confidenţiale. Delegaţiile au afirmat, de asemenea, că autorităţile respective din domeniul concurenţei sunt dispuse să ofere orientări cu privire la cerinţele procedurale, dacă este cazul.
25.Delegaţiile au indicat că orice comunicare adresată comitetului mixt sau altui organism cu privire la cooperare în conformitate cu anexa 2 trebuie să respecte normele care reglementează divulgarea informaţiilor confidenţiale sau sensibile pentru piaţă.
26.În sensul punctului 4 din anexa 6, delegaţiile au declarat că se aşteaptă ca, în termen de un an de la semnarea protocolului, comitetul mixt să elaboreze criteriile corespunzătoare pentru a stabili dacă ţările întreţin bune relaţii de cooperare în domeniul serviciilor aeriene.
27.Delegaţiile au salutat participarea reprezentanţilor Islandei şi Norvegiei ca observatori în cadrul delegaţiei UE şi au indicat că, în cadrul comitetului mixt, se vor continua eforturile în vederea elaborării unei propuneri cu privire la condiţiile şi procedurile care ar permite Islandei şi Norvegiei să adere la acord, astfel cum a fost modificat prin protocol.
28.Ambele delegaţii au declarat că se aşteaptă ca autorităţile aeronautice respective să permită desfăşurarea de operaţiuni conform cu prevederile acordului, astfel cum a fost modificat prin protocol, pe baza bunei înţelegeri şi a reciprocităţii sau pe bază administrativă, începând cu data semnării protocolului.

Pentru delegaţia Uniunii Europene şi a statelor sale membre,

Pentru delegaţia Statelor Unite ale Americii,

Daniel Calleja

John Byerly

PARTEA 4: DOCUMENT ATAŞAT C - Declaraţie comună privind cooperarea în domeniul mediului
Declaraţie comună privind cooperarea în domeniul mediului
(1)Delegaţia Statelor Unite şi delegaţia Uniunii Europene şi a statelor sale membre au reafirmat importanţa capitală a reducerii impactului aviaţiei internaţionale asupra mediului. Acestea şi-au exprimat angajamentul comun în favoarea obiectivelor de mediu stabilite cu ocazia celei de-a 35-a adunări a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), mai precis s-au angajat să depună eforturi pentru:
a)a limita sau a reduce numărul de persoane afectate de nivelul semnificativ de zgomot produs de aeronave;
b)a limita sau a reduce impactul emisiilor din sectorul aviatic asupra calităţii locale a aerului; şi
c)a limita sau a reduce impactul emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul aviatic asupra climei mondiale.
(2)_
Delegaţiile au recunoscut rezultatele celei de-a 15-a Conferinţe a părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi ale Acordului de la Copenhaga, inclusiv recunoaşterea comună a opiniei ştiinţifice potrivit căreia creşterea temperaturii globale nu ar trebui să depăşească două grade Celsius.
Delegaţiile au confirmat dorinţa puternică a părţilor şi disponibilitatea acestora de a conlucra pentru a continua progresele realizate în cadrul reuniunii la nivel înalt a OACI privind aviaţia internaţională şi schimbările climatice, urmărind să se alăture partenerilor internaţionali într-un efort colectiv al OACI de a stabili un program mai ambiţios, care să includă obiective solide, un cadru pentru măsurile bazate pe piaţă şi luarea în considerare a nevoilor speciale ale ţărilor în curs de dezvoltare.
Ambele părţi şi-au afirmat angajamentul de a colabora în cadrul Comitetului OACI pentru protecţia mediului în aviaţie (CAEP) pentru a asigura finalizarea la timp şi eficientă a programului său de lucru, inclusiv adoptarea unui standard global privind emisiile de CO2 ale aeronavelor şi alte măsuri cu privire la schimbările climatice, la zgomot şi la calitatea aerului.
Delegaţiile au subliniat importanţa reducerii impactului aviaţiei asupra mediului prin:
- continuarea cooperării în cadrul programelor de modernizare a managementului traficului aerian NextGen şi SESAR, inclusiv programul AIRE (Atlantic Interoperability Initiative to Reduce Emissions);
- încurajarea şi accelerarea, în funcţie de necesităţi, a dezvoltării şi punerii în aplicare a unor noi tehnologii aeronautice şi a unor combustibili alternativi durabili, inclusiv prin iniţiativa Clean Sky Joint Technology, prin programul CLEEN (Continuous Low Energy, Emissions and Noise) şi prin iniţiativele CAAFI (Commercial Aviation Alternative Fuels) şi SWAFEA (Sustainable Way for Alternative Fuel and Energy in Aviation); şi
- colaborarea cu comunitatea ştiinţifică, de exemplu prin intermediul Impacts and Science Group al CAEP, pentru o mai bună înţelegere şi cuantificare a efectelor aviaţiei asupra mediului, cum ar fi impactul asupra sănătăţii şi efectele climatice care nu sunt legate de emisiile de CO2.
Întocmit la Luxemburg, la 24 iunie 2010.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 438 din data de 16 iunie 2014