Document embed

DECIZIE nr. 144 din 18 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 15.475/318/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 495D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a transmis la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate. Arată că legiuitorul este competent să instituie regulile desfăşurării procesului, judecătorul având obligaţia de a veghea la respectarea principiilor care guvernează procedura jurisdicţională, printre acestea numărându-se şi asigurarea dreptului la apărare. Precizează, de asemenea, că, potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, iar constituirea şi funcţionarea de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt interzise, actele de constituire şi de înregistrare ale acestora fiind nule de drept.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15.475/318/2011, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cornelia Lupu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului introdus împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea acesteia de obligare a statului român la plata de daune morale ca urmare a supunerii la tratamente inumane şi degradante.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat limitează dreptul la un proces echitabil, întrucât dă instanţei civile posibilitatea să verifice aspecte ce revin instanţei penale, aceasta din urmă având competenţa de a aprecia dacă exercitarea activităţilor specifice unei profesii, în speţă cea de avocat, constituie infracţiune. Arată că dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, soluţionarea cauzei de instanţa competentă, respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, egalitatea armelor în proces. În baza textului criticat, instanţa civilă analizează legalitatea şi temeinicia probelor administrate în dovedirea calităţii de reprezentant a avocatului. Susţine, totodată, că dreptul la un proces echitabil este limitat de dispoziţiile textului de lege criticat prin faptul că instanţa civilă nu respectă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în materie penală cu privire la fapta de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către avocaţii înscrişi în barourile înfiinţate "în baza Încheierii Judecătoriei Târgu-Jiu din 30 iulie 2003", prin care a dobândit personalitate juridică şi a fost înscrisă în registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei "Figaro Potra", constituită în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, prin hotărârea adunării generale a Asociaţiei "Figaro Potra" din Alba Iulia.

Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, arătând că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, profesia de avocat putând fi exercitată de un corp selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Or, verificarea de către toate instanţele de judecată a calităţii de reprezentant a unei persoane care se prezintă ca avocat reflectă grija legiuitorului de a asigura un serviciu de calitate şi constituie o garanţie legală stabilită în sensul ocrotirii tuturor participanţilor la realizarea justiţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următoarea redactare: "Instanţele sunt obligate să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii şi folosind însemnele profesiei de avocat"

În opinia autoarei excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie care consacră dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la obiectul excepţiei, Curtea observă că, deşi textul de lege criticat se referă la calitatea de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, este evident că nu este vorba despre reprezentantul "unei persoane care se prezintă ca avocat", aşa cum s-ar înţelege din folosirea greşită a acordului gramatical, ci, în mod logic, textul are în vedere "calitatea de reprezentant a unei persoane care se prezintă ca avocat". Aceasta este, însă, o eroare materială care nu afectează constituţionalitatea conţinutul normativ al textului de lege supus controlului de constituţionalitate.

II. În continuare, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat limitează dreptul la un proces echitabil, deoarece ar da instanţei civile posibilitatea să verifice aspecte ce revin competenţei instanţei penale, doar aceasta din urmă având dreptul să aprecieze dacă exercitarea activităţilor specifice unei profesii, în speţă cea de avocat, constituie infracţiune.

Cu privire la această critică, Curtea reţine că, în realitate, instanţa care va face aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, indiferent de materia în care aceasta este specializată - fie că este civilă sau penală, de contencios administrativ sau fiscal, de litigii de muncă şi asigurări sociale ori de dreptul familiei - nu se va pronunţa cu privire la săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către persoana care pretinde că ar avea calitatea de reprezentant al uneia dintre părţile dintr-un proces. Instanţa nu va face altceva decât să se asigure că partea reprezentată beneficiază de o apărare adecvată, realizată de o persoană calificată în domeniu, a cărei calitate de avocat este obţinută în condiţiile legii şi recunoscută ca atare, cu respectarea exigenţelor impuse pentru accederea în profesia de avocat stabilite prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Aspectele referitoare la existenţa infracţiunii, stabilirea faptului că aceasta a fost săvârşită de cel acuzat şi aprecierea vinovăţiei acestuia pot forma, eventual, obiectul unui proces penal distinct, supus, la rândul său, exigenţelor dreptului la un proces echitabil impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, nu se pune problema ca o instanţă civilă să pronunţe o hotărâre prin care să stabilească dacă o persoană este vinovată sau nu de săvârşirea unei infracţiuni, astfel că nu se poate avea în vedere o eventuală încălcare a dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care nu există nicio încălcare a regulilor procedurale referitoare la competenţa materială a instanţelor.

Dimpotrivă, textul de lege criticat oferă instanţelor de judecată cadrul legal pentru a veghea ca desfăşurarea fiecărui proces, indiferent de ramura de drept în care acesta a fost declanşat, să aibă loc cu respectarea dreptului la apărare, garanţie a dreptului la un proces echitabil. Prin aplicarea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă, instanţele se asigură că dreptul menţionat va fi materializat printr-un act profesional de calitate, apt să confere eficienţă şi efectivitate dreptului la apărare. Cu alte cuvinte, graţie textului de lege criticat, instanţa dispune de un cadru procedural optim care îi permite să depună diligentele necesare pentru ca persoana reprezentată, parte în proces, să aibă asigurat dreptul la apărare. Acesta este, aşadar, unul dintre mecanismele prin care legiuitorul a înţeles să dea eficacitate - în cadrul oricărui proces - prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat.

De altfel, ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora "judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii", chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "se impune ca organele judiciare să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este obligatorie, potrivit legii, ci şi să observe ca asistenţa juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistenţa juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare" (a se vedea Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la efectele asistării sau reprezentării părţilor în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995). Cu acel prilej, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia". În motivarea acestei decizii, instanţa supremă a reţinut următoarele; "corelativ cu dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum şi la caracterul absolut al nulităţii de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezenţa şi asistenţa juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii, potrivit legii, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condiţiile exercitării profesiei de avocat". Totodată, Înalta Curte a observat că, de vreme ce dispoziţiile Legii nr. 51/1995 - care are "caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege".

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, şi Decizia nr. 195 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 14 iunie 2004, că atunci când, garantând dreptul la apărare, Constituţia prevede, în art. 24 alin. (2), că în timpul procesului părţile au dreptul la asistenţa unui avocat, înţelege prin aceasta o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prevăzute prin lege. Curtea a statuat că se instituie astfel "o puternică garanţie care previne desfăşurarea unor activităţi de asistenţă juridică de către persoane necalificate şi care scapă controlului profesional al barourilor de avocaţi" (Decizia nr. 66 din 21 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996). Curtea Constituţională a remarcat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Scopul unei asemenea opţiuni a legiuitorului îl reprezintă asigurarea unei asistenţe juridice calificate, cei care doresc să practice profesia de avocat fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. În acest sens, Curtea a observat că astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială.

Totodată, prin Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a reţinut că, "deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal."

De asemenea, prin Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea a observat că organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei altei activităţi ce prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. De asemenea, Curtea a reţinut, prin aceeaşi decizie, că, la fel ca în cazul reglementărilor specifice altor profesii, cum ar fi cele ale notarilor, medicilor sau experţilor, legea menţionată este menită "să apere libera exercitare a profesiei de avocat de concurenţa nelegitimă din partea unor persoane sau structuri situate în afara cadrului legal şi, pe de altă parte, să asigure dreptul la apărare al persoanelor care apelează la serviciul avocaţial pe calea garanţiilor oferite de organizarea şi exercitarea acestei profesii, în limitele stabilite de lege". Curtea Constituţională a apreciat, în acest sens, că "reglementarea prin lege a obligativităţii examenului de admitere şi a examenului de definitivare în profesia de avocat, a posibilităţii de a urma Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, ca şi stabilirea unei anumite experienţe profesionale pentru a putea pune concluzii la instanţele superioare, constituie garanţiile exercitării corespunzătoare a acestei activităţi de interes public".

III. În ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei în sensul că, în vederea îndeplinirii obligaţiei instituite prin textul de lege criticat, analizarea de către instanţe a deciziilor de primire în profesie se realizează fără a se administra probe cu privire la legalitatea "Barourilor tradiţionale", instanţele refuzând să emită o adresă către "Baroul autointitulat tradiţional pentru a depune la dosarul cauzei în copie actele de înfiinţare şi în lipsa citării Baroului Gorj care a emis deciziile de primire în profesie supuse analizării", Curtea constată că reprezintă chestiuni de aplicare a prevederilor legale la speţa concretă, care nu se pot constitui în veritabile critici de neconstituţionalitate.

IV. De altfel, Curtea observă că este improprie invocarea încălcării dreptului la un proces echitabil din perspectiva învederată de autoarea excepţiei. Această constatare rezultă din împrejurările de fapt ale cauzei. Astfel, într-o serie de procese, autoarea excepţiei, membru al "Baroului Gorj" înfiinţat de Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei "Figaro Potra", şi-a asumat obligaţia de a reprezenta, în calitate de avocat, una dintre părţi, în virtutea textului de lege criticat, instanţele au procedat la verificarea calităţii sale de reprezentant. În urma acestei operaţiuni, instanţele au constatat lipsa calităţii de avocat a acesteia, ţinând seama de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora "profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România", şi de cele ale art. 1 alin. (3) din aceeaşi lege, care interzic constituirea şi funcţionarea de barouri în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

În acest context, autoarea excepţiei a declanşat un proces - în cadrul căruia a ridicat, în calea de atac a recursului, prezenta excepţie de neconstituţionalitate - proces al cărui obiect l-a constituit soluţionarea unei cereri de obligare a statului român la plata de daune morale în cuantum de 100.000 euro ca urmare a supunerii sale la tratamente inumane şi degradante, care, în opinia sa, au constat, în esenţă, în şicanele generate de ridicarea de către alţi avocaţi, apărători aleşi ai părţilor adverse celor pe care autoarea excepţiei intenţiona să le reprezinte, a excepţiei lipsei calităţii sale de reprezentant, potrivit art. 68 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865. Autoarea excepţiei a pretins că, în acest mod, precum şi prin insultele care i-au fost aduse de către aceştia în sălile de judecată i-a fost lezat dreptul la imagine şi reputaţie.

Curtea reţine că autoarea excepţiei nu invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil cu referire la normele procedurale aplicabile soluţionării procesului în cadrul căruia este în mod personal reclamantă, ci din perspectiva aplicării textului de lege criticat în alte procese, respectiv în cele în care i s-a opus excepţia lipsei calităţii de reprezentant. Or, într-o asemenea situaţie, nu se poate reţine existenţa interesului invocării, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil prin prisma interesului părţii pe care intenţiona să o reprezinte într-un alt proces.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 15.475/318/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu "criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 martie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 341 din data de 9 mai 2014