ORDIN nr. 3451 din 3 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea
Normelor metodologice
de aplicare a Legii nr.
50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr.
839/2009
Având în vedere obligaţiile care revin României, în calitate de stat membru, în domeniul creşterii performanţei energetice a clădirilor,
în aplicarea prevederilor art. 10 şi 12 din Legea nr.
372/2005
privind performanţa energetică a clădirilor, republicată, care transpune în legislaţia naţională Directiva
2010/31/UE
a Parlamentului European şi a Consiliului privind performanţa energetică a clădirilor, şi în scopul realizării corelării legislative cu prevederile legale în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr.
1/2013
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
emite prezentul ordin.
Art. I
Normele metodologice
de aplicare a Legii nr.
50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr.
839/2009
, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 şi 797 bis din 23 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.
La articolul 18 alineatul (4), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) lucrări de reabilitare energetică la clădiri de locuit individuale cu cel mult trei niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare, respectiv sunt situate în afara zonelor de protecţie a monumentelor şi/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii."
2.
La articolul 20 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) studiile de specialitate, nota tehnică justificativă sau raportul de expertiză tehnică pentru lucrări de intervenţie la construcţii existente, raportul de audit energetic, raportul de expertiză a sistemelor tehnice, certificatul de performanţă energetică a clădirii, pentru lucrări de intervenţie în vederea creşterii performanţei energetice la clădiri şi/sau pentru lucrări de renovare majoră, precum şi studiul privind posibilitatea montării/utilizării unor sisteme alternative de producere a energiei, în cazurile prevăzute de legislaţia privind performanţa energetică a clădirilor şi în măsura în care prin auditul energetic al clădirii se stabileşte că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcţional, economic şi al mediului înconjurător, solicitate prin certificatul de urbanism, în condiţiile legii, un exemplar."
3.
La articolul 20, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1
1
), cu următorul cuprins:
"(1
1
) Renovarea majoră menţionată la alin. (1) lit. e) are înţelesul prevăzut la art. 251 alin. (8
1
) din Legea nr.
571/2003
privind
Codul fiscal
, cu modificările şi completările ulterioare."
4.
La articolul 32 alineatul (3) litera b), punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"3. expertize tehnice; raport de audit energetic, raport de expertiză a sistemelor tehnice, certificat de performanţă energetică a clădirii; studiu privind posibilitatea montării/utilizării unor sisteme alternative de producere a energiei, în cazurile prevăzute de lege."
5.
La articolul 46 alineatul (1), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) există referatele de verificare a proiectului şi, după caz, nota tehnică justificativă/raportul de expertiză tehnică, raportul de audit energetic, raportul de expertiză a sistemelor tehnice, certificatul de performanţă energetică a clădirii, precum şi studiul privind posibilitatea montării/utilizării unor sisteme alternative de producere a energiei acolo unde este cazul;"
6.
La anexa nr. 1, la formularul-model F.8 - "Cerere pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare", litera d.6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d.6) raport de audit energetic pentru lucrări de intervenţie la clădiri existente în vederea creşterii performanţei energetice şi/sau pentru lucrări de renovare majoră, după caz (1 exemplar copie);"
7.
La anexa nr. 1, la formularul-model F.8, după litera d.6) se introduc trei noi litere, literele d.6
1
)-d.6
3
), cu următorul cuprins:
"d.6
1
) raportul de expertiză a sistemelor tehnice, pentru lucrări de intervenţie la clădiri existente în vederea creşterii performanţei energetice şi/sau pentru lucrări de renovare majoră, după caz (1 exemplar copie);
d.6
2
) certificatul de performanţă energetică a clădirii, pentru lucrări de intervenţie la clădiri existente în vederea creşterii performanţei energetice şi/sau pentru lucrări de renovare majoră, după caz (1 exemplar copie);
d.6
3
) studiul privind posibilitatea montării/utilizării unor sisteme alternative de producere a energiei, pentru lucrări de intervenţie la clădiri existente în vederea creşterii performanţei energetice şi/sau pentru lucrări de renovare majoră, după caz (1 exemplar copie);"
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
Nicolae-Liviu Dragnea
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 795 din data de 17 decembrie 2013