HOTĂRÂRE nr. 1020 din 11 decembrie 2013 privind aprobarea plăţii contribuţiei României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - Grupul de lucru pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi antreprenoriat (WPSMEE), pentru anul 2013
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă plata contribuţiei României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - Grupul de lucru pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi antreprenoriat (WPSMEE), pentru anul 2013, în sumă de 3.600 euro.
Art. 2
(1)Contravaloarea în lei a contribuţiei prevăzute la art. 1 se asigură din bugetul Ministerului Economiei - Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism pe anul 2013.
(2)Echivalentul în lei al sumei prevăzute la art. 1 se va calcula pe baza cursului de schimb leu/euro la data efectuării plăţii.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul economiei,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,

Maria Grapini

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 807 din data de 19 decembrie 2013