În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
- Articolul 1092 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
"- Art. 1092
Prin derogare de la dispoziţiile art. 1091 din prezentul regulament, dispoziţiile art. 1038 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
Art. II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

LIVIA DOINA STANCIU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 114 din data de 12 februarie 2015