Document embed

DECIZIE nr. 562 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 şi art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 şi art. 150 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Ion Dima în Dosarul nr. 22.109/3/2013 (număr în format vechi 7.855/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 310D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 10 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 22.109/3/2013 (număr în format vechi 7.855/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 149 şi art. 150 din Legea nr. 263/2010" privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de apelantul-contestator Ion Dima în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva unei sentinţe civile a Tribunalului Bucureşti prin care i s-a respins ca prematur introdusă cererea de chemare în judecată, întrucât nu a contestat în faţa Comisiei Centrale de Contestaţii decizia Casei Locale de Pensii Sector 4 Bucureşti prin care i-a fost respinsă cererea de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 149 şi art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (4), potrivit cărora jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative. Astfel, arată că procedura desfăşurată la Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice este o cale de jurisdicţie specială administrativă care nu poate fi decât facultativă, şi nu obligatorie. În continuare precizează o serie de aspecte ce ţin de fondul litigiului, arătând că nu i-au fost luate în calcul, de către casa locală de pensii, adeverinţele referitoare la sporurile cu caracter permanent în vederea recalculării pensiei. Mai invocă "principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010", ceea ce îi conferă dreptul de a se adresa instanţei de judecată pentru respectarea dreptului la pensie prin recalcularea acesteia într-o modalitate conformă cu legislaţia ce se aplică în domeniul pensiilor. În final arată că prima instanţă l-a împiedicat să aibă acces liber la justiţie, respingându-i ca prematur introdusă cererea de chemare în judecată.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 956 din 13 noiembrie 2012.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, cererea de judecare în lipsă transmisă la dosar de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 149 şi art. 150 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, însă, din analiza cererii de apel prin care s-a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate rezultă că obiectul acesteia îl constituie art. 149 şi art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, dispoziţii care au următorul conţinut:

- Art. 149: "(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţi care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.

(3) Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.";

- Art. 151 alin. (2): "Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare."

Dispoziţiile art. 150 alin. (3) la care fac trimitere prevederile de lege criticate au următorul cuprins: "În soluţionarea contestaţiilor, Comisia Centrală de Contestaţii şi comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii adoptă hotărâri."

11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (4) potrivit cărora "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte cererile de recalculare a pensiei, art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 prevede că "Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, revalorificate la stabilirea acesteia", iar, potrivit art. 106 alin. (1) din aceeaşi lege, "Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii." Potrivit art. 149 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, iar procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional. Potrivit art. 150 alin. (4) din aceeaşi lege, "Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia", iar, în conformitate cu art. 151 alin. (2), hotărârile prin care se soluţionează contestaţiile pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, prin care a constatat că acestea "sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii nu împiedică accesul la Justiţie". Aşadar, ca urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, în ipoteza în care pensionarul a contestat decizia de pensie la casa teritorială/sectorială de pensii emitentă (aceasta urmând să comunice contestaţia Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii), iar contestaţia sa nu a fost soluţionată în cadrul termenului de 45 de zile, acesta poate depune acţiune la instanţa judecătorească şi fără hotărârea comisiei de contestaţie, după expirarea acestui termen.

14. În prezenta cauză, însă, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de lege, iar critica de neconstituţionalitate nu vizează aspectele asupra cărora s-a pronunţat Curtea - declarând constituţională o anumită interpretare a art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, ci critica autorului se referă la încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituţie prin instituirea obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile. Or, cu privire la această critică, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, precitată, prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, prin Decizia nr. 315 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, sau prin Decizia nr. 476 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi, numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanţei de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional. De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, în care a statuat că "instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti". De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunţată în Cauza Fischer contra Austriei, paragraful 28, că imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un "tribunal" în sensul Convenţiei.

15. De asemenea, Curtea a reţinut că faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile analizate. Astfel, aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, "liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă".

16. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea şi prin Decizia nr. 476 din 23 septembrie 2014, precitată, la finalul oricărei decizii de pensionare este cuprinsă menţiunea referitoare la posibilitatea contestării în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestaţii competentă conform legii.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Dima în Dosarul nr. 22.109/3/2013 (număr în format vechi 7.855/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 149 şi art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 623 din data de 17 august 2015