ORDIN nr. 732 din 25 aprilie 2013 privind personalul împuternicit să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 92 alin. (1) din Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2010
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) lit. x) din anexa nr. 1 "Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR" la anexa nr. 1 "Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Feroviare Române - AFER" la Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 92 alin. (2) din Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2010, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1
(1)Se împuterniceşte personalul Autorităţii de Siguranţă Feroviare Române - ASFR şi al Organismului de Investigare Feroviar Român din cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER, încadrat în funcţiile prevăzute în anexa nr. 1, să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 92 alin. (1) din Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2010.
(2)Lista nominală a persoanelor împuternicite să desfăşoare activităţile prevăzute la alin. (1) se aprobă de către directorul Autorităţii de Siguranţă Feroviare Române - ASFR, respectiv de către directorul Organismului de Investigare Feroviar Român din cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER.
(3)Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară în baza legitimaţiei speciale emise de Autoritatea Feroviară Română - AFER.
(4)Forma, modelul şi conţinutul legitimaţiei speciale sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(5)Evidenţa legitimaţiilor speciale se ţine într-un registru general, în care se vor menţiona, pentru fiecare legitimaţie specială, numărul de ordine, numele, prenumele şi funcţia titularului.
(6)Atunci când funcţia titularului legitimaţiei speciale încetează, acesta o va preda Autorităţii Feroviare Române - AFER, care va fi consemnată în evidenţă.
(7)Pierderea legitimaţiei speciale se comunică Autorităţii Feroviare Române-AFER în termen de 15 zile şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Art. 2
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3
Autoritatea Feroviară Română - AFER, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română - ASFR şi Organismul de Investigare Feroviar Român din cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4
Prezentul ordin intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul transporturilor,

Cristian Ghibu,

secretar de stat

ANEXA nr. 1:
A)Funcţiile personalului Autorităţii de Siguranţă Feroviară Române - ASFR din cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER, împuternicit să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 92 alin. (1) din Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2010
1.Director
2.Inspector-şef
3.Şef departament
4.Inspector-şef teritorial
5.Şef serviciu
6.Şef birou
7.Inspector de stat central de sinteză
8.Inspector de stat central
9.Inspector de stat teritorial de sinteză
10.Inspector de stat teritorial
B)Funcţiile personalului Organismului de Investigare Feroviar Român din cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER, împuternicit să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 92 alin. (1) din Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2010
1.Director
2.Investigator-şef
3.Şef serviciu
4.Investigator
ANEXA nr. 2: Forma, modelul şi conţinutul legitimaţiei speciale
- recto -
- verso -
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 273 din data de 15 mai 2013