ORDIN nr. 1050 din 20 august 2013 pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători
În temeiul prevederilor art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2011 pentru abrogarea unor poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, precum şi pentru aprobarea unor măsuri cu privire la ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul şi de transport feroviar, aprobată prin Legea nr. 4/2012, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor, interimar, emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
(1)Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2013.
(2)La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 944/2011 privind aprobarea tarifelor pentru deservire generală în transportul feroviar public de călători, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011, se abrogă.
-****-

p. Ministrul transporturilor, interimar,

Cristian Ghibu,

secretar de stat

ANEXĂ: TARIFE de deservire generală din transportul feroviar public de călători
1.TARIF TREN REGIO - R

Zona km

cls. 1

cls. 2

50% cls. 1

50% cls. 2

- lei -

- lei -

- lei -

- lei -

1-10

4,00

3,50

2,00

1,75

11-20

5,50

4,00

2,75

2,00

21-30

8,00

4,50

4,00

2,25

31-40

9,50

5,50

4,75

2,75

41-50

12,50

7,00

6,25

3,50

51-60

13,00

7,50

6,50

3,75

61-70

15,50

9,50

7,75

4,75

71-80

17,50

11,00

8,75

5,50

81-90

19,50

12,50

9,75

6,25

91-100

22,00

13,50

11,00

6,75

101-120

26,00

16,00

13,00

8,00

121-140

30,50

19,00

15,25

9,50

141-160

34,00

21,50

17,00

10,75

161-180

39,00

25,00

19,50

12,50

181-200

43,00

26,50

21,50

13,25

201-250

49,50

30,50

24,75

15,25

251-300

57,50

36,00

28,75

18,00

301-350

65,50

42,00

32,75

21,00

351-400

76,00

47,50

38,00

23,75

401-500

92,00

57,50

46,00

28,75

> 500 km pentru 100 km

20,00

12,00

10,00

6,00

2.TARIF TREN INTERREGIO - IR

Zona km

cls. 1

cls. 2

50% cls. 1

50% cls. 2

- lei -

- lei -

- lei -

- lei -

1-10

11,00

8,00

5,50

4,00

11-20

13,00

8,50

6,50

4,25

21-30

15,00

9,50

7,50

4,75

31-40

17,50

11,00

8,75

5,50

41-50

21,00

13,50

10,50

6,75

51-60

23,00

14,50

11,50

7,25

61-70

29,00

19,00

14,50

9,50

71-80

33,00

21,50

16,50

10,75

81-90

36,50

24,50

18,25

12,25

91-100

40,50

27,00

20,25

13,50

101-120

48,00

32,00

24,00

16,00

121-140

55,00

37,00

27,50

18,50

141-160

62,00

42,00

31,00

21,00

161-180

69,00

46,50

34,50

23,25

181-200

75,50

50,50

37,75

25,25

201-250

88,00

58,00

44,00

29,00

251-300

99,50

65,00

49,75

32,50

301-350

110,00

71,50

55,00

35,75

351-400

122,50

78,50

61,25

39,25

401-500

142,00

90,50

71,00

45,25

501-600

157,00

101,00

78,50

50,50

601-700

170,00

111,50

85,00

55,75

701-800

181,50

121,00

90,75

60,50

801-900

191,50

130,00

95,75

65,00

901-1000

201,00

139,00

100,50

69,50

> 1000 km pentru 100 km

15,00

9,00

7,50

4,50

3.TARIF TICHET DE REZERVARE

Zonă kilometrică

Categorie tren

Orice clasă

lei

Orice zonă

REGIO, INTERREGIO

4,00

4.TARIF PENTRU SECŢIA ANINA-ORAVIŢA
Tarif unic, orice clasă - 10,00 lei
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 531 din data de 22 august 2013