Document embed

DECIZIE nr. 471 din 16 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Vaier Dorneanu	-judecător
Petre Lăzăroiu	-judecător
Mircea Ştefan Minea	-judecător
Daniel Marius Morar	-judecător
Mona-Maria Pivniceru	-judecător
Puskas Valentin Zoltan	-judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Mihaela Senia Costinescu	- magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Petru Motoca în Dosarul nr. 15.961/271/2013 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală, într-o cauză având ca obiect cercetarea săvârşirii infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 din Codul penal din 1969. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 275D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că noţiunile de nulitate absolută şi nulitate relativă nu sunt prevăzute la nivelul normelor constituţionale, astfel că legiuitorul este liber să reglementeze regimul juridic al acestora, sub aspectul condiţiilor şi termenelor de invocare. în ceea ce priveşte nulitatea absolută intervenită în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, stabilirea momentului-limită până la care aceasta poate fi invocată - încheierea procedurii în camera preliminară - nu este de natură a afecta dreptul părţilor la un proces echitabil, de vreme ce procedura desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară implică două grade de jurisdicţie, împrejurare menită să ofere suficiente garanţii sub aspectul exercitării drepturilor procesuale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 15.961/271/2013, Judecătoria Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Florin Petru Motoca, inculpat într-o cauză având ca obiect cercetarea săvârşirii infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 din Codul penal din 1969.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul apreciază că dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât stabilirea unui moment-limită, până la care inculpatul poate să conteste o probă administrată în mod nelegal în cursul urmăririi penale, îngrădeşte dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, aducând, de asemenea, atingere principiului egalităţii armelor. Practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 - "Dreptul la un proces echitabil", stabileşte în sarcina fiecărui stat membru să ofere garanţiile necesare exercitării dreptului la apărare, cu referire concretă la timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, stabilind, de asemenea, obligaţia ca judecata în mod echitabil să se facă cu respectarea tuturor obligaţiilor şi drepturilor sale procesuale privitoare la orice acuzaţie ce i s-ar aduce. Or, în condiţiile în care chiar legiuitorul sancţionează cu nulitatea absolută actele de procedură efectuate fără ca suspectul sau inculpatul să fie prezent, ori fără asistarea părţilor de către avocat, atunci când aceasta este obligatorie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că impunerea unui termen-limită până la care această nulitate poate fi invocată aduce o gravă îngrădire dreptului la un proces echitabil. Astfel, nicio situaţie nu justifică aprecierea unei probe obţinute în mod nelegal sau administrate în condiţii de nelegalitate, ca fiind legale, doar pentru motivul că nulitatea nu a fost invocată în faza camerei preliminare, înainte de cercetarea judecătorească propriu-zisă. De observat faptul că, prin dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, legiuitorul prevede "termenul în care [n.r. inculpatul], de la data comunicării, poate formula in scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală cu referire exclusivă la faza camerei preliminare. Prin urmare, după depăşirea fazei camerei preliminare, nici chiar judecătorul cauzei, cu ocazia efectuării cercetării judecătoreşti, nu mai poate ridica, din oficiu, excepţia nelegalei administrări a probelor în cauză cu toate că sancţiunea prevăzută de legiuitor în astfel de situaţii este nulitatea absolută.

6. În concluzie, autorul excepţiei consideră că nulităţile absolute sunt singurele nulităţi care pot fi invocate în orice moment al procesului penal, inclusiv în căile extraordinare de atac, astfel că stabilirea unui termen de 60 de zile, în interiorul căruia inculpatul poate invoca nelegala administrare a probelor, precum şi încălcarea drepturilor procesuale, într-un cadru procesual situat în afara cercetării judecătoreşti efective, excedează cerinţelor convenţiei privind garanţia respectării drepturilor procesuale, aducând atingere normelor constituţionale prevăzute de art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie.

7. Judecătoria Oradea-Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât nu este interzis inculpatului sau vreunei alte părţi din procesul penal să invoce excepţii cu privire la actul de sesizare al instanţei, ci doar termenul în care acestea pot fi ridicate este limitat la faza camerei preliminare, acesta fiind şi rolul acestei instituţii.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, care au următorul conţinut: "(A) încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată:

a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare".

Dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) prevăd: "(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: [..,]

e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;

f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie."

12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil şi în art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

13. Din examinarea actelor dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Oradea - Secţia penală, respectiv din încheierea de şedinţă nepublică din data de 4 noiembrie 2014, rezultă că inculpatul Florin Petru Motoca, prin avocat, a contestat toate probele administrate în faza de urmărire penală, invocând excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală, faţă de lipsa apărătorului inculpatului şi faţă de lipsa apărătorului persoanei vătămate în procedura desfăşurată în faza de urmărire penală. Inculpatul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1969, potrivit cărora "în cursul judecăţii asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare". Infracţiunea pentru care este inculpat Florin Petru Motoca este cea prevăzută de art. 202 din Codul penal din 1969, respectiv corupţia sexuală, în forma sancţionată de art. 202 alin. 2 "Actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Când actele prevăzute în alin. 1 se săvârşesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani."

14. Având în vedere termenul prevăzut la art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, care prevede invocarea cazului de nulitate reglementat de art. 281 alin. (1) lit. f) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, cum este cazul în speţă, inculpatul, prin avocat, înţelege să ridice excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (2) din Constituţie. Se arată că, în condiţiile în care legiuitorul sancţionează cu nulitatea absolută actele de procedură efectuate fără ca inculpatul să fie asistat de către avocat, atunci când aceasta este obligatorie, impunerea unui termen-limită până la care această nulitate poate fi invocată aduce o gravă îngrădire dreptului la un proces echitabil. Nicio situaţie nu justifică aprecierea unei probe obţinute în mod nelegal sau administrate în condiţii de nelegalitate, ca fiind legale, doar pentru motivul că nulitatea nu a fost invocată în faza camerei preliminare, înainte de cercetarea judecătorească propriu-zisă. Dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd termenul în care inculpatul poate ridica excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, cu referire exclusivă la faza camerei preliminare, astfel că după depăşirea acestei faze procesuale, nici chiar judecătorul cauzei, cu ocazia efectuării cercetării judecătoreşti, nu mai poate ridica, din oficiu, excepţia nelegalei administrări a probelor în cauză cu toate că sancţiunea prevăzută de legiuitor în astfel de situaţii este nulitatea absolută.

15. Prin urmare, din analiza situaţiei de fapt, Curtea Constituţională reţine că inculpatul este nemulţumit de faptul că pe parcursul urmăririi penale nu a beneficiat de asistenţa juridică obligatorie a unui avocat, apreciind astfel că actele de procedură efectuate în această fază procesuală sunt lovite de nulitate absolută.

16. Examinând cadrul legal în materia asistenţei juridice obligatorii, Curta reţine că, potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1969, "Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."

17. De asemenea, dispoziţiile art. 90 lit. c) din noul Cod de procedură penală prevăd că asistenţa juridică este obligatorie:

a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;

b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea;

c) în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani."

18. Curtea observă că atât dispoziţiile vechiului cod de procedură penală, cât şi cele ale actualului cod instituie trei ipoteze de asistenţă juridică obligatorie a persoanelor care au calitatea de învinuit/suspect, respectiv de inculpat:

- când este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză;

- în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani (deci, inclusiv detenţia pe viaţă);

- în cazul în care instanţa/organul judiciar apreciază că persoana nu şi-ar putea face singură apărarea.

19. Aşa fiind, Curtea apreciază că obligativitatea desemnării unui apărător din oficiu operează numai în cauzele strict determinate de lege, întrucât numai pe această cale pot fi instituite excepţii de la regula generală a caracterului facultativ al asistenţei juridice, iar stabilirea, extinderea sau restrângerea acestor excepţii este de competenţa exclusivă a legiuitorului (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 232 din 16 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 18 februarie 2000).

20. Or, potrivit dispoziţiilor legale, asistenţa juridică obligatorie, condiţionată de prevederea în legea penală a unei pedepse cu închisoarea mai mare de 5 ani pentru infracţiunea săvârşită, operează numai pentru faza procesuală a Judecăţii cauzei, iar nu pentru fazele anterioare - urmărirea penală, respectiv camera preliminară, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

21. Codul de procedură penală prevede anumite cazuri în care asistenţa juridică este obligatorie, considerându-se că apărarea este o instituţie de interes social care funcţionează atât în interesul inculpatului, cât şi în interesul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal. împrejurarea că legea procesual penală instituie asistenţa juridică obligatorie doar pentru faza de judecată este în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale care nu prevăd obligativitatea asistenţei juridice în tot timpul procesului penal, ci doar dreptul părţilor de a fi asistate, drept pe care ele îl pot sau nu exercita.

22. Având în vedere situaţia de fapt şi de drept din dosar, autorul excepţiei nu se află în ipoteza reglementată de art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, întrucât legea nu prevede asistenţa juridică obligatorie pentru faza procesuală a urmăririi penale. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu au incidenţă în speţa dedusă judecăţii de fond, astfel că încălcarea acestora nu poate constitui temei al invocării nulităţii absolute a actelor de urmărire penală efectuate în lipsa unui apărător.

23. În aceste condiţii, Curtea reţine că, indiferent de soluţia pronunţată de instanţa constituţională în prezenta cauză sub aspectul criticilor formulate cu privire la termenul-limită până la care inculpatul poate să conteste o probă administrată în mod nelegal în cursul urmăririi penale, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la soluţionarea fondului cauzei. Prin urmare, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 281 alin, (4) lit. a) din Codul de procedură penală nu are incidenţă în cauză, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Aşadar, întrucât excepţia nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să o respingă ca inadmisibilă.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

curtea constituţională

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Petru Motoca în Dosarul nr. 15.961/271/2013 al Judecătoriei Oradea - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 689 din data de 11 septembrie 2015