Document embed

DECIZIE nr. 68 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Adriana-Cristina Aronovici şi Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.957/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 535D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013, ca devenită inadmisibilă după pronunţarea Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014. În ce priveşte prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013 apreciază că nu sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, astfel că pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a acesteia. Referitor la dispoziţiile art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 consideră că nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă din 9 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8.957/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Adriana-Cristina Aronovici şi Societatea Comercială "Real Grup Invest"- S.A. din Bucureşti -, aceasta din urmă în calitate de cesionar al unui procent din dreptul la măsuri reparatorii în echivalent cuvenit persoanei îndreptăţite Adriana-Cristina Aronovici -, într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea de către instanţă, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, a notificării referitoare la restituirea în natură a unui teren şi la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o construcţie, notificare pe care primarul municipiului Bucureşti a refuzat în mod nejustificat să o soluţioneze.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, prin raportare la art. 4 din Legea nr. 165/2013, prevederile art. 33 din aceeaşi lege încalcă principiul neretroactivităţii legii în ipoteza în care termenele stabilite prin acestea se aplică şi proceselor aflate în curs de judecată, începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Arată, totodată, că prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 creează inegalităţi între persoanele care au depus cereri, potrivit Legii nr. 10/2001, la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi din ţară, prin termenele diferite de soluţionare pe care le stabilesc şi, în acelaşi timp, aduc atingere dreptului de acces liber la justiţie, exercitarea acestuia fiind interzisă în perioadele pe care Legea nr. 165/2013 le fixează.

6. În ceea ce priveşte prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora în cazul în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuvin în temeiul legilor de despăgubire singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte, se susţine că încalcă principiul neretroactivităţii legii, deoarece acestea îşi extind efectul asupra raporturilor juridice particulare încheiate potrivit legii care avea la bază principiul reparării integrale şi cel al restituirii în natură. Se nesocoteşte, astfel, şi principiul egalităţii, tratând în mod diferit titularii drepturilor exercitate în perioada permisă de legile speciale de reparaţie cărora autorităţile nu le-au respectat dreptul de petiţionare, faţă de cei care şi-au înstrăinat dreptul, cu lipsirea acestora de şansa restituirii în natură a imobilului uzurpat şi de beneficiul reparaţiei integrale, existent în momentul formulării cererii. Mai arată că dobânditorii drepturilor, care au avut neşansa de a fi surprinşi de apariţia noii legi, nu mai pot beneficia de aceleaşi măsuri reparatorii bazate pe principiul restituirii în natură de care ar fi trebuit să beneficieze autorii lor în lipsa încheierii actelor de înstrăinare.

7. Autorii excepţiei mai susţin că dreptul de proprietate privată este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitându-l la 15% din dreptul de proprietate, ceea ce echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, dar şi cu o confiscare a averii dobândită în condiţii de perfectă legalitate.

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. În ce priveşte celelalte prevederi de lege criticate apreciază că sunt constituţionale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Avocatul Poporului precizează că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014 şi nr. 269 din 7 mai 2014, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă. Referitor la celelalte prevederi de lege criticate apreciază că sunt constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă, însă, că autorii acesteia critică doar prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (3): "În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţui plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar; care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

14. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) care impune obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată şi creanţele asupra statului şi care instituie egalitatea în ceea ce priveşte garantarea şi ocrotirea prin lege a acestui drept şi art. 53 care stabileşte condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, de asemenea, art. 6 paragraful 1 care statuează cu privire la dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, că procesul în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate are ca obiect soluţionarea cererii adresate instanţei de o persoană care se considera îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii şi de cesionarul unui procent din dreptul la despăgubiri al acesteia, pentru ca instanţa, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, să soluţioneze notificarea referitoare la restituirea în natură a unui teren şi la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o construcţie demolată, notificare pe care primarul municipiului Bucureşti nu a soluţionat-o în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001.

16. Faţă de acest cadru procesual, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Astfel, art. 34 din Legea nr. 165/2013, referitor la soluţionarea dosarelor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, vizează o etapă procesuală ulterioară în desfăşurarea demersurilor legale întreprinse în vederea recunoaşterii şi valorificării dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv în timpul regimului comunist. Tot astfel, art. 35 din Legea nr. 165/2013 are în vedere o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din aceeaşi lege, aşadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate.

17. Ca atare, cele două texte de lege criticate nu sunt aplicabile în această etapă a procedurii de restituire a imobilelor la care se referă Legea nr. 165/2013, ceea ce determină, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

18. În ceea ce priveşte prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, Curtea a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

19. Întrucât autorii excepţiei de faţă critică aceeaşi interpretare care a fost constatată ca neconstituţională prin decizia menţionată şi având în vedere că această decizie a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă.

20. Curtea reaminteşte, totodată, că, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, instanţa de judecată şi instituţiile abilitate să aplice legea în cauză vor respecta deciziile Curţii Constituţionale în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii acestora reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

21. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, a examinat textele de lege menţionate din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză şi a reţinut că acestea sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate şi de autorii excepţiei de faţă.

22. Cu acel prilej, Curtea a observat că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că cesionarului i se acordă, ca unică măsură reparatorie, compensarea prin puncte, numărul de puncte de care acesta va putea beneficia fiind, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

23. Analizând art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat ii mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Curtea a statuat că această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniu acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi - constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv - a fost transferat către cesionari.

24. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, dar care nu constituie, însă, o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, faţă de obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, având în vedere că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Aceasta, deoarece legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia.

25. Mai mult, întrucât legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.

26. Cu privire la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a observat, prin Decizia nr. 328 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014, că, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prevederile legale criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate şi li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării în vigoare a legii, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

27. Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 8 august 2014, Curtea a remarcat că diferenţa de tratament între cesionarii de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată s-au soluţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 faţă de cei care nu au obţinut o atare hotărâre derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie. Din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic este întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil. În legătură cu acest aspect, Curtea a mai reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea reţine că, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nu este una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc ca urmare a pronunţării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Adriana-Cristina Aronovici şi Societatea Comercială "Real Grup Invest" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.957/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

III. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 227 din data de 3 aprilie 2015