DECIZIE nr. 402 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Augustin Zegrean

- preşedinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Alexandru Căldăraş în Dosarul nr. 3.594/108/2014 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.224D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere precedentul constituţional, respectiv Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 533 din 9 octombrie 2014 sau Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.594/108/2014, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Alexandru Căldăraş într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare formulate împotriva unei decizii civile prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de revizuire a unor hotărâri judecătoreşti.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că "taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei este neconstituţională, deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu a parcurs etapele impuse de art. 115 alin. (1)-(8) din Constituţie". Arată că Guvernul nu a motivat situaţiile extraordinare existente la data emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, iar prin aplicarea acestei ordonanţe de urgenţă se încalcă drepturile constituţionale menţionate. Taxele judiciare de timbru, fiind foarte mari, diminuează bugetul cetăţenilor, ducând la scăderea nivelului de trai. De asemenea, se îngrădeşte dreptul persoanei vătămate într-un drept al său de a se adresa justiţiei.
6. Tribunalul Arad - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat în dosarele Curţii Constituţionale nr. 921 D/2014, nr. 925D/2014 sau nr. 465D/2014, în sensul constituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare.
12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 47 privind nivelul de trai, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 115 privind delegarea legislativă.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia arată că "Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu a parcurs etapele impuse de art. 115 alin. (1)-(8) din Constituţie", deoarece Guvernul nu a motivat situaţiile extraordinare existente la data emiterii ordonanţei de urgenţă, iar prin aplicarea acesteia se încalcă drepturile constituţionale invocate. Având în vedere că ordonanţele de urgenţă sunt reglementate de alin. (4)-(6) ale art. 115 din Constituţie şi pot fi emise numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, iar ordonanţele emise pe baza unei legi de abilitare sunt reglementate de alin. (1)-(3) ale art. 115 din Legea fundamentală şi se pot emite doar în domeniile stabilite prin legea de abilitare şi până la împlinirea termenului de abilitare, precum şi critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca text de referinţă art. 115 alin. (4) privind caracterul excepţional al delegării legislative şi alin. (6) privind afectarea prin ordonanţe de urgenţă a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie.
14. În privinţa criticii de neconstituţionalitate, de natură extrinsecă, Curtea, prin Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, a reţinut că, în Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, legiuitorul delegat a subliniat că modificarea cadrului legal de desfăşurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum şi punerea în aplicare a noilor instituţii adoptate prin Codul civil impuneau revizuirea urgentă a legislaţiei şi în materia taxelor judiciare de timbru, care trebuie să reflecte noua structură şi dinamică a procesului civil, noile garanţii procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum şi acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii, pregătirea personalului din sistemul justiţiei etc. S-a arătat, totodată, că neadoptarea urgentă a acestui act normativ ar fi condus la conservarea unui sistem de taxare neadaptat în raport cu întreaga evoluţie în plan legislativ, cu liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă, în acest sens, orice întârziere în asanarea şi sistematizarea legislaţiei în materia taxelor de timbru ar fi condus la menţinerea nepermisă a neconcordanţelor între prevederile legale în această materie cu prevederile noilor coduri, prin perpetuarea acelor norme care trebuie expres abrogate, fiind perimate sau chiar în contradicţie cu noul cadru normativ.
15. În aceeaşi ipoteză, a neadoptării urgente a actului normativ în discuţie, legiuitorul delegat a susţinut că ar fi fost menţinute şi aspectele care impietează asupra transparenţei aplicării actualelor norme, printre care lipsa criteriilor statistice pentru o evidenţă clară asupra tuturor operaţiunilor pe care le implică sistemul de taxare actual. Totodată, consecinţele negative pe planul transparenţei şi disciplinei financiare impuse de exerciţiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru, dar şi pe planul situaţiei justiţiabililor şi al nevoilor acute ale sistemului, nu ar fi fost deloc neglijabile.
16. Întrucât aspectele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată, Curtea a apreciat că s-a impus adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, cu respectarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţia României, astfel încât critica de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată.
17. În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia taxele judiciare de timbru fiind foarte mari diminuează bugetul cetăţenilor, ducând la scăderea nivelului de trai şi se îngrădeşte dreptul persoanei vătămate într-un drept al său de a se adresa justiţiei, Curtea, prin Decizia nr. 943 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2007, a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit, în cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu.
18. Referitor la nemulţumirea autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la cuantumul excesiv al taxelor judiciare de timbru, Curtea a constatat că legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a liberului acces la justiţie. Aprecierea legalităţii şi temeiniciei cererilor întemeiate pe dispoziţiile mai sus citate se realizează de către instanţa de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituţie şi legi, pe baza probelor care însoţesc aceste cereri (a se vedea Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014).
19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
20. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Constituţie privind dreptul de petiţionare, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional a reţinut prin Decizia nr. 389 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, că, pe de o parte, Constituţia reglementează dreptul de petiţionare, care este un drept cetăţenesc, de care beneficiază cetăţenii, în mod individual sau grupurile de cetăţeni, indiferent că sunt constituite ad-hoc sau organizate în forme prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept. Aşadar, dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, iar sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei, nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată. În consecinţă, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituţionale cu privire la dreptul de petiţionare, din moment ce conţinutul său normativ nu are nicio relevanţă asupra acestora.
21. Cu privire la invocarea încălcării art. 52 din Constituţie privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea reţine că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate se rezumă doar la menţionarea acesteia, nemotivând în ce constă pretinsa contrarietate a textelor criticate faţă de acestea.
22. În fine, referitor la nemulţumirea autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit în speţă de instanţa de judecată şi mai ales cu privire la reglementarea legală incidenţă în stabilirea acestui cuantum, respectiv prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997 sau cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea reţine că aceste aspecte nu intră în atribuţiile sale, competenţa aparţinând, în exclusivitate, instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Căldăraş în Dosarul nr. 3.594/108/2014 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 496 din data de 7 iulie 2015