ORDIN nr. 326 din 8 martie 2013 privind asigurarea necesarului de finanţare al Autorităţilor de management
Având în vedere prevederile:
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă;
- Hotărârii Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013;
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene nr. 43/2013,
viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, şi ministrul fondurilor europene emit următorul ordin:
Art. 1
(1)În scopul asigurării necesarului de finanţare solicitat de Autorităţile de management prin cererile de rambursare/fonduri/prefinanţare, Autoritatea de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice analizează sumele disponibile din:
a)fonduri primite de la Uniunea Europeană pentru fiecare program operaţional;
b)contul 54.01.03.00 "Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanţări şi fonduri în cazul indisponibilităţii temporare aferente instrumentelor structurale";
c)sume alocate temporar din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, prin hotărâri ale Guvernului, conform art. 25 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013;
d)sume aprobate în bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, la poziţia globală distinctă denumită "Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană", după prima rectificare bugetară.
(2)În cazul în care necesarul de finanţare solicitat de Autorităţile de management cuprinde atât cereri de rambursare/fonduri, cât şi cereri de prefinanţare, Autorităţile de management au obligaţia transmiterii către Autoritatea de certificare şi plată a acestor cereri, simultan, până pe data de 10 a lunii pentru care se solicită finanţarea, şi a situaţiei cererilor de rambursare/prefinanţare ale beneficiarilor autorizate la plată de către Autorităţile de management.
(3)Autoritatea de certificare şi plată onorează cererile de rambursare/fonduri/prefinanţare în ordinea cronologică a primirii acestora.
(4)Onorarea unei cereri de rambursare/fonduri se face cu condiţia primirii de către Autoritatea de certificare şi plată a unei declaraţii de cheltuieli de la Autoritatea de management, corectă şi completă, a cărei valoare (fonduri comunitare) să fie cel puţin egală cu valoarea fondurilor transferate pentru rambursare de Autoritatea de certificare şi plată în luna precedentă.
(5)Autorităţile de management efectuează plăţile de prefinanţare şi rambursare către beneficiari în ordinea cronologică a primirii şi autorizării la plată a acestora.
Art. 2
Din fondurile primite de la Uniunea Europeană pentru fiecare program operaţional, Autoritatea de certificare şi plată asigură efectuarea următoarelor operaţiuni:
a)virarea la bugetul de stat a sumelor primite suplimentar de România, conform prevederilor Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al ministrului afacerilor europene nr. 1.022/851/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 141 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă;
b)reîntregirea sumelor alocate temporar din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului;
c)reîntregirea în contul 54.01.03.00 "Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanţări şi fonduri în cazul indisponibilităţii temporare aferente instrumentelor structurale" a sumelor utilizate în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor din instrumente structurale;
d)transferarea în conturile Autorităţilor de management a sumelor necesare efectuării restituirii de către ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management, conform prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 5/2013, precum şi a sumelor necesare onorării cererilor de rambursare/fonduri/prefinanţare, în limita sumelor autorizate la plată de către Autorităţile de management, pe baza solicitărilor primite de la Autorităţile de management.
Art. 3
(1)În cazul în care sumele disponibile din fondurile primite de la Uniunea Europeană pentru fiecare program operaţional, după efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 2, asigură parţial necesarul de finanţare solicitat de Autorităţile de management, Autoritatea de certificare şi plată onorează:
1.cererile de prefinanţare, din următoarele surse de finanţare, în această ordine:
a)din sumele disponibile din fondurile primite de la Uniunea Europeană pentru fiecare program operaţional, după onorarea cererilor de fonduri/rambursare;
b)din sumele disponibile în contul 54.01.03.00 "Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanţări şi fonduri în cazul indisponibilităţii temporare aferente instrumentelor structurale", altele decât cele provenite din sumele alocate în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, la poziţia globală distinctă denumită "Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană".
2.cererile de fonduri, din următoarele surse de finanţare, în această ordine:
a)din sumele alocate temporar din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului;
b)din sumele disponibile în contul 54.01.03.00 "Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanţări şi fonduri în cazul indisponibilităţii temporare aferente instrumentelor structurale";
c)din sumele aprobate în bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, la poziţia globală distinctă denumită "Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană", în limita sumelor autorizate la plată de Autorităţile de management.
(2)Autoritatea de certificare şi plată onorează cererile de fonduri în conformitate cu alin. (1) pct. 2 lit. c), pe baza avizului Direcţiei generale de sinteză a politicilor bugetare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, emis din punctul de vedere al încadrării în sumele aprobate la poziţia globală distinctă denumită "Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană", transmis în maximum două zile lucrătoare de la data primirii solicitării de la Autoritatea de certificare şi plată.
Art. 4
În cazul în care sumele disponibile din fondurile primite de la Uniunea Europeană pentru fiecare program operaţional, după efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 2, şi fondurile menţionate la art. 3 alin. (1) pct. 1 lit. b) nu acoperă integral necesarul de finanţare solicitat de Autorităţile de management prin cereri de prefinanţare, Autoritatea de certificare şi plată şi direcţiile de specialitate din cadrul Ministerul Fondurilor Europene întocmesc o notă prin care se propune conducerii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Fondurilor Europene aprobarea sumelor care se transferă fiecărui program operaţional din sumele disponibile în contul 54.01.03.00 "Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanţări şi fonduri în cazul indisponibilităţii temporare aferente instrumentelor structurale", altele decât cele provenite din sumele alocate în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, la poziţia globală distinctă denumită "Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană".
Art. 5
În cazul în care sumele disponibile din fondurile primite de la Uniunea Europeană pentru fiecare program operaţional, după efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 2, şi fondurile menţionate la art. 3 alin. (1) pct. 2 lit. c) nu acoperă integral necesarul de finanţare solicitat de Autorităţile de management prin cereri de rambursare/fonduri, Autoritatea de certificare şi plată şi direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene întocmesc o notă prin care se propune conducerii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Fondurilor Europene aprobarea sumelor care se transferă fiecărui program operaţional din sumele alocate în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, la poziţia globală distinctă denumită "Cofinanţarea asistenţei financiare nerambursabile postaderare de la Comunitatea Europeană".
Art. 6
(1)În cazul în care sumele disponibile din fondurile primite de la Uniunea Europeană pentru fiecare program operaţional, după efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 2, şi fondurile menţionate la art. 3 alin. (1) nu acoperă necesarul de finanţare solicitat de Autorităţile de management prin cereri de rambursare/fonduri/prefinanţare, Autoritatea de certificare şi plată şi direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene întocmesc o notă prin care se propune conducerii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Fondurilor Europene aprobarea sumelor care se transferă fiecărui program operaţional din disponibilităţile de fonduri primite de la Uniunea Europeană aferente altor programe operaţionale, numai după consultarea autorităţilor de management responsabile de gestionarea programelor operaţionale de la care se vor transfera fondurile. Decizia finală aparţine conducerii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Fondurilor Europene.
(2)Autoritatea de management responsabilă de gestionarea programului operaţional de la care se transferă fondurile, în urma consultării, are obligaţia să răspundă fundamentat în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Art. 7
(1)La întocmirea notelor prevăzute la art. 4-6 se ia în considerare următorul algoritm de calcul:
1.se calculează ponderea valorii cererii de fonduri/rambursare/prefinanţare aferente fiecărei Autorităţi de management în valoarea totală a cererilor de fonduri/rambursare/prefinanţare primite de la Autorităţile de management;
2.se stabileşte suma care se distribuie fiecărui program operaţional în funcţie de ponderea calculată la pct. 1.
(2)Algoritmul de calcul prevăzut la alin. (1) se utilizează atât pentru cererile de fonduri/rambursare, cât şi pentru cele de prefinanţare.
Art. 8
După efectuarea operaţiunilor prevăzute la art. 2, Autoritatea de certificare şi plată restituie sumele utilizate pentru finanţarea unui program operaţional din disponibilităţile de fonduri primite de la Uniunea Europeană ale altor programe operaţionale, dacă nu există nicio cerere de rambursare/fonduri/prefinanţare primită de la Autoritatea de management care gestionează programul operaţional de la care se restituie sumele respective.
Art. 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 143 din data de 18 martie 2013