DECRET nr. 19 din 27 ianuarie 2014 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din
Constituţia României
, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (3), ale art. 7 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr.
29/2000
privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,
în semn de apreciere pentru talentul şi dăruirea cu care s-au ilustrat în viaţa artistică din ultimele decenii, îndeosebi prin promovarea unei educaţii artistice de calitate în rândul tinerelor generaţii,
Preşedintele României
decretează:
Art. 1
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria B "Muzică", domnului prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, preşedinte al Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România "Mihail Jora", precum şi al Forumului Muzical Român.
Art. 2
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria F "Promovarea culturii", doamnei Smaranda Oţeanu-Bunea, compozitor şi critic muzical, director fondator al Operei Comice pentru Copii.
Art. 3
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria B "Muzică", domnului conf. univ. dr. Dumitru Mitică Lupu, compozitor.
Art. 4
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria F "Promovarea culturii":
- domnului lect. univ. Liviu Manolache, actor şi regizor, director general al Festivalului de Creaţie şi Interpretare "Mamaia Copiilor";
- domnului Gheorghe Ungureanu, director al Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa.
-****-
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
În temeiul art. 100 alin. (2) din
Constituţia României
, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 70 din data de 29 ianuarie 2014