ORDIN nr. 1523 din 16 decembrie 2014 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România
Văzând Referatul de aprobare nr. N.B./11.176/2014, întocmit de Direcţia generală buget şi contabilitate din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere prevederile art. 851 din titlul XVII "Medicamentul" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 140 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 23 martie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, după alineatul (21.9) se introduce un nou alineat, alineatul (21.10), cu următorul cuprins:
"(21.10) Se completează Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România cu preţurile produselor nou-avizate/reavizate în perioada 12 septembrie 2014-12 decembrie 2014."
2.La articolul 1, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Pentru preţurile medicamentelor ce vor fi avizate în perioada 1 ianuarie 2015-31 martie 2015, precum şi pentru efectuarea analizei comparative de preţ, se va lua în calcul cursul de schimb valutar folosit la alcătuirea bugetului pentru anul 2012, precum şi cursurile de schimb medii prognozate pentru 2012 comunicate de Comisia Naţională de Prognoză şi publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii."
3.Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 2
Preţurile cu ridicata şi amănuntul maximale aprobate sunt valabile până la data de 31 martie 2015."
Art. II
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2015.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,
-****-

p. Ministrul sănătăţii,

Dorel Săndesc,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 922 din data de 18 decembrie 2014