HOTĂRÂRE nr. 618 din 28 iulie 2015 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Banat, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile ce alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Banat, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a reevaluării, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Graţiela Leocadia Gavrilescu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

ANEXĂ: DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Banat, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public ai statului, a căror valoare de inventar se actualizează ca urmare a reevaluării

1. Ordonator principal de credite
(ministere sau autorităţi ale administraţiei publice centrale)

163354444

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

2. Ordonator secundar de credite

RO 24326056

Administraţia Naţională "Apele Române"

3. Ordonator terţiar de credite

  

4. Regii autonome şi companii/societăţi naţionale aflate sub autoritatea ordonatorului principal de credite, institute naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, societăţi comerciale cu capital majoritar de stat care au în administrare bunuri din patrimoniul public de stat

  

Nr. crt.

Nr. M.F.P.

Codul de clasificare

Denumirea

Descrierea tehnică

Adresa

Valoarea de inventar actualizată
(lei)

0

1

2

3

4

5

6

1

63951

8.03.11

Foraje de studii, de reţea şi de exploatare din administrare

Nr. foraje = 501, resursa teoretică = 0,83 miliarde mc/an;
Suprafaţă ocupată de foraje = mp; CF =;

Ţara: România; Judeţ: Timiş; -; -; Nr: -; DA Banat

3.672.797

2

64012

8.03.10

Nod distribuire orezărie

nod distribuire

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Denta; -; Nr: -; Timiş

928.636

3

64015

8.16.01

Priza Tomeşti

km 145 + 000

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Tomeşti; -; Nr: -; Dâmboviţa

983.978

4

64032

8.17.02

Baraj pământ Topolovăţ

terasament, baraj de pământ cu mască de beton Vtot = 4.2 mil. mc, Vat = 3.875 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Topolovăţu Mare; -; Nr: -; Timiş

5.639.285

5

64033

8.17.02

Baraj Sustra şi cabină

terasament + cabină, baraj de pământ şi mască de beton Vlt = 0.86 mil mc, Vat = 0,8 mil mc, Sc = 16 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Topolovăţu Mare; -; Nr: -; DAB

1.932.520

6

64034

8.17.02

Baraj acumulare Satchinez

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 3.050 mil. mc, Vat = 3.00 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Satchinez; -; Nr: -; Timiş

1.899.870

7

64035

8.17.03

Baraj de pământ Manastur

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = Vat = 10.15 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Cherestur; -; Nr: -; Manastur

2.823.674

8

64036

8.17.03

Baraj de pământ Izvorin

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = Vat = 6.64 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Izvin; -;

Nr: -; Izvorin DAB

3.157.557

9

64037

8.17.02

Baraj de pământ Ac. Giarmata

baraj de pământ şi masca de beton,

Vt = 1.34 mil. mc., Vat = 0.74 mil. mc.

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Giarmata; -; Nr: -; DAB

3.744.551

10

64038

8.17.02

Baraj de pământ Ac. Dumbraviţa

baraj de pământ şi mască de beton,

Vtot = 1.32 mil. mc, Vat = 1.22 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Dumbrăviţa; -; Nr: -; DAB

1.113.840

11

64039

8.17.02

Baraj de pământ Ac Murani

baraj de pământ şi mască de beton, i,

Vt = 6.24 mil. mc., Vat = 4.77 mil. mc.

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Murani; -; Nr: -; DAB

6.237.101

12

64040

8.17.02

Baraj de pământ Ac. Ianova

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 5.5 mil. mc., Vat = 4.82 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Ianova; -; Nr: -; DAB

5.764.637

13

64041

8.17.03

Baraj de pământ Ac. Pischia

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = Vat = 13.3 mil. mc.

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Pişchia; -; Nr: -; DAB

9.993.111

14

64042

8.17.02

Baraj de pământ Ac. Recaş şi cabină zidită

baraj de pământ şi mască de beton, cabină zidărie piatră, terasă, Vt = 520 mil. mc, Vat = 0.468 mil. mc., Sc = 16 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş;Oraş Recaş; -; Nr: -; DAB

1.826.151

15

64043

8.17.03

Baraj Nanovişte

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 0.37 mil. mc, vol at.= 0.37 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Gherman; -; Nr: -; DAB

3.306.494

16

64044

8.17.03

Baraj Boculundia

baraj de pământ şi mască de beton,

V = 0.133 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Gherman; -; Nr: -; DAB

2.492.013

17

64045

8.17.03

Baraj Pruni

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 0.097 mil. mc., vol at = 0.097 mil mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Clopodia; -; Nr: -; DAB

1.692.303

18

64046

8.17.03

Baraj Porcareata

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 0.200 mil mc, vol at = 0.200 mil mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Clopodia; -; Nr: -; DAB

2.334.612

19

64047

8.17.02

Baraj Lăţunaş

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 0.81 mil. mc, Vat = 0.72 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Lăţunaş; -; Nr: -; DAB

3.304.546

20

64048

8.17.03

Baraj cu acumulare temporală Butin

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 11.35 V at = 11.35 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Butin; -; Nr: -; DAB

12.253.829

21

64049

8.17.03

Baraj Cadar-Duboz

baraj de pământ şi mască de beton,

v = 42.2 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Duboz; -; Nr: -; DAB

34.671.613

22

64050

8.17.03

Baraj Valea Silagiu şi cabină

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = V at = 0.635 mil. mc, Sc = 16 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Buziaş; -; Nr: -; DAB

5.027.739

23

64051

8.17.02

Baraj pământ Valea Salciei şi cabină baraj

baraj de pământ şi mască de beton, cabină zidărie, terasă, Vt = 1.525 mil. mc,

Vat = 1.443 mil. mc, Sc = 18 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Buziaş; -; Nr: -; DAB

4.601.114

24

64052

8.17.03

Ac. nepermanentă Pădureni

baraj de pământ şi mască de beton,

v = 35.0 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Pădureni; -; Nr: -; DAB

27.474.972

25

64053

8.17.03

Baraj de pământ polder Gad

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = Vat = 20.5 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Gad; -; Nr: -; DAB

10.267.560

26

64054

8.17.02

Baraj Surduc curs Gladna

baraj de anrocamente cu mască de beton,

Vt = 40.04 mil. mc., Vat = 15.815 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Surducu Mic; -; Nr: -; DAB

39.745.439

27

64055

8.17.03

Baraj Iosifalău şi canton

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 0.99 mil. mc, vol at. = 0.99 mil. mc

S clad = 16 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Iosifalău; -; Nr: -; DAB

1.058.180

28

64056

8.17.03

Baraj Repas curs Repas

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 1.6 mil. mc, vol at = 1.6 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; -; -; Nr: -; Repas DAB

3.061.252

29

64057

8.17.03

Baraj Hodosi

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 0.875 mil. mc. vol at. = 0,875 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Hodoş; -; Nr: -; DAB

348.961

30

64058

8.17.03

Baraj Coseri curs Chizdia

baraj de pământ şi mască de beton,

vt = 0.325 mil. mc., vol at. = 0.325 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Cosarii; -; Nr: -; DAB

1.615.251

31

64059

8.17.03

Baraj Coseri II curs Chizdia

baraj de pământ şi mască de beton,

vt = 2.0 mil. mc., vol. at. = 2.0 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Cosarii; -; Nr: -; DAB

2.365.298

32

64060

8.17.03

Baraj Ştiuca curs Timiş

baraj de pământ şi mască de beton,

Vt = 2.309 mil. mc, vol at = 2.309 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Ştiuca; -; Nr: -; DAB

2.948.184

33

64061

8.17.03

Baraj Herendeşti

baraj de pământ şi mască de beton,

V = 1.6 mil. mc vol at. = 1.600 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Herendeşti; -; Nr: -; DAB

3.175.608

34

64062

8.17.03

Baraj Hitiaş râu Bega (plus polder)

baraj de pământ şi mască de beton,

v = 20 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Hitiaş; -; Nr: -; DAB

2.402.039

35

64063

8.17.03

Polder Secaş curs Miniş

polder, v = 0.482 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Secaş; -; Nr: -; DAB

736.186

36

64064

8.17.03

Polder Secaş II curs Miniş

polder, v = 0.495 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Secaş; -; Nr: -; DAB

758.546

37

64065

8.17.03

Polder Secaş III curs Miniş

polder, v = 0.56 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Secaş; -; Nr: -; DAB

1.610.933

38

64066

8.03.10

Nod hidrotehnic Costei

baraj de anrocamente, nod de distribuţie

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Coşteiu; -; Nr: -; DAB

71.393.880

39

64067

8.17.02

Baraj şi lac Dognecea Mica

baraj din piatră consolidat cu beton,

vt = 0.134 mil. mc, Vat = 0.064 mil. mc.

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Dognecea; -; Nr: -; DAB

4.690

40

64068

8.17.02

Baraj şi lac Dognecea Mare

baraj din piatră consolidat cu beton

Vt = 0,395 mil. mc., Vat = 0.001 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Dognecea; -; Nr: -; DAB

6.033

41

64069

8.17.02

Baraj şi lac Oraviţa Mica

baraj din piatră Vt = 0,056 mil. mc.,

Vat = 0.0033 mil. mc.

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Oraş Oraviţa; -; Nr: -; DAB

1.022

42

64070

8.17.02

Baraj şi lac Oraviţa Mare

baraj din piatră Vt = 0,102 mil. mc.,

Vat = 0.038 mil. mc.

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Oraş Oraviţa; -; Nr: -; DAB

2.199

43

64071

8.17.02

Baraj şi lac Buhui

baraj din anrocamente Vt = 0,510 mil. mc.,

Vat = 0.008 mil. mc

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Oraş Anina; -; Nr: -; DAB

5.297.871

44

64072

8.17.03

Polder Gherteniş

dig de pământ deversor din piatră v = 17,7 mil. mc, Sup Verif = 456 ha

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Sat Gherteniş; -; Nr: -; DAB

11.445.865

45

64073

8.17.03

Polder Varadia

dig de pământ vt = Vat = 7.45 mil. mc,

Sup. verif = 495 ha

Ţara: România; Judeţ: Caraş- Severin; Sat Vărădia; -; Nr: -; DAB

1.729.616

46

64074

8.17.03

Polder Lisava

dig de pământ vt = Vat = 9.5 mil. mc,

Sverif = 335 ha

Ţara: România; Judeţ: Caraş- Severin; Sat Greoni; -; Nr: -; DAB

412.270

47

64075

8.17.02

Baraj şi acumulare Taria, conducta Taria

baraj din anrocamente, deversor frontal, golire de fund ecran din tub de beton vt = 0.104 mil. mc., Vat = 0.05 mil. mc, + conducta de apă 7.5 km

Ţara: România; Judeţ: Caraş- Severin; Comuna Bozovici; -; Nr: -; DA Banat

11.397.596

48

64330

8.16.07

Dig Timiş, mal dr.

l = 99.760 km, h = 5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Coşteiu; -; Nr: -; DAB

8.893.639

49

64331

8.16.07

Dig Nera, mal stg.

l = 2 km, h = 1.6 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Socol; -; Nr: -; DA

153.462

50

64332

8.16.07

Dig Fizeş, mal stg.

l = 1.6 km, h = 1.5 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Berzovia; -; Nr: -; DAB

566.139

51

64333

8.16.07

Dig Faitalan

l = 3.5 km, h = 1.3 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Berzovia; -; Nr: -; DAB

134.137

52

64334

8.16.07

Dig Măceşti

l = 2 km, h = 2 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Loc. Moldova Veche; -; Nr:-; DAB

289.041

53

64499

8.28.02

Posturi şi instalaţii hidrometrice

46 posturi hidrometrice cu instalaţiile aferente, 4 punţi hidrometrice, 1 parcelă scurgere

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; -; -; Nr: -; DAB

43.450

54

64597

8.03.09

Regularizări şi lucrări de apărare judeţul Timiş

592 km, regularizări, apărări de maluri, consolidări peree, ziduri de sprijin

Ţara: România; Judeţ: Timiş; -; -; Nr: -; DA Banat

194.565.451

55

64599

8.03.09

Regularizări bazin hidrografic Caraş, DA Banat, judeţul Caraş - Severin

Lungime = 216.232 km

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; -; -; Nr: -; DA Banat

25.900.533

56

64882

8.28.01

Cabană tip Montana (St.M.Berzasca)

P, lemn, şarpantă, ţiglă

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Berzasca; -; Nr: -; DAB

4.935

57

64883

8.28.01

Canton Surduc 2

P + anexe, cabană lemn,
Sc = 2550 mp,

Steren = 10390 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Surducu Mic; -; Nr: -; DAB

6.530

58

64899

8.28.01

Canton Câlnic

P + 1, zidărie din cărămidă, planşee beton,

St = 240 mp, Sc = 96 mp, Sa = 144 mp

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Loc. Câlnic; -; Nr: -; DAB

99.675

59

64900

8.28.01

Canton Moldova Nouă

clădire zidărie din cărămidă, şarpantă din lemn şi ţiglă, St = 389 mp, Sc = 232 mp, Sa = 157 mp

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Oraş Moldova Nouă; Str. Unirii; Nr: -; DAB

14.522

60

64901

8.28.01

Canton Bozovici

P + 1, zidărie cărămidă, planşee din beton, şarpantă din lemn cu ţiglă, St = 249 mp, Sc = 105 mp, sa = 144 mp, + racord telefonic (cablu)

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Bozovici; -; Nr: -; DAB

52.321

61

64904

8.28.01

Canton Taria

clădire din zidărie, cărămidă, şarpantă, lemn cu tablă, St = 316 mp, Sc = 308 mp, Sa = 8 mp

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Bozovici; -; Nr: -; DAB

24.924

62

64905

8.28.01

Casă tip Petra Berzovia (staţia meteo)

clădire din lemn, fundaţie din beton,

St = 130 mp, Sc = 130 mp, + cabină metalică din tablă

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Berzovia; -; Nr: -; DAB

21.233

63

64906

8.28.01

Canton Caransebeş

clădire, P+2, zidărie, cărămidă, planşee beton, şarpantă, lemn cu ţiglă, St = 295 mp, Sc = 193 mp, Sa = 102 mp

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Municipiul Caransebeş; Str. Nicolae Bălcescu; Nr: -; 109 DAB

240.572

64

64907

8.28.01

Canton Oraviţa

clădire de cărămidă P+1, planşee beton, şarpantă, lemn cu ţiglă, St = 112 mp, Sc = 112 mp

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Oraş Oraviţa; -; Nr: -; DAB

283.237

65

64908

8.28.01

Clădire hidrocentrală electrică

Clădire tip P, St = 269 mp, Drum de acces de pământ cu lung. = 1.65 km

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Sânmartinu Maghiar; -; Nr: -; Sânmartin DAB

19.417

66

64925

8.28.01

Canton 7 Macedonia Timiş stâng

P, cărămidă, şarpantă, St = 389.25 mp,

Sc = 150.72 mp, Sa = 238.53 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Macedonia; -; Nr: -; DAB

105.183

67

64931

8.28.01

Canton 13 Şag, Timiş mal stâng, sediu SH Timiş + baracă

Clădire tip P, cărămidă, şarpantă, St = 326.7 mp, Sc = 67.4 mp, Sa = 259.8 mp, pod - 8.74 m, suport antenă RTF

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Şag; -; Nr: -; DAB

5.193

68

64933

8.28.01

Canton 15 polder Pădureni

P, cărămidă, şarpantă, St = 156.45 mp,

Sc = 50.32 mp, Sa = 106.13 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Pădureni; -; Nr: -; DAB

221.615

69

64936

8.28.01

Sediu sector Sânmihaiu Român

P, cărămidă, şarpantă, St = 377.4 mp,

Sc = 150.15 mp, Sa = 227.25 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Sânmihaiu Român; -; Nr: -; DAB

12.438

70

64958

8.28.01

Canton 29 Cadar Duboz

P, cărămidă, şarpantă, St = 66.02 mp,

Sc = 50.32 mp, Sa = 15.88 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Cadar; -; Nr: -; DAB

133.036

71

64971

8.28.01

Canton Moraviţa - sediu sector

Suprafaţă teren = 1302 mp; Suprafaţă construită = S_C1- canton = 82 mp,
S_C2-anexa = 77 mp,
S_C3-antena = 5 mp;
Suprafaţă desfăşurată = S_C1- canton = 82 mp,
S_C2-anexa = 77 mp;

Tip clădire = clădire tip P;
CF = 400057,

UAT Moraviţa; Suprafaţă utilă = mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Moraviţa; -; Nr: -; DAB

423.354

72

64972

8.28.01

Canton hidrotehnic Clopodia

P, cărămidă, şarpantă, St = 141.4 mp,

Sc = 36.7 mp, Sa = 104.7 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Clopodia; -; Nr: -; DAB

270.717

73

64973

8.28.01

Sediu sector Deta + curte + grădină

P, cărămidă, şarpantă, St = 512.59 mp,

Sc = 238 mp, Sa = 274.59 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Deta; -; Nr: -; DAB

2.837

74

64975

8.28.01

Canton Brestovăţ

P + M, cărămidă, şarpantă, St = 146 mp,

Sc = 43 mp, Sa = 103 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Brestovăţ; -; Nr: -; DAB

140.200

75

64976

8.28.01

Canton Secaş

P, cărămidă, şarpantă, St = 222 mp, Sc = 46 mp, Sa = 176 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Secaş; -; Nr: -; DAB

139.133

76

64977

8.28.01

Canton Făget +anexe

P, lemn, azbociment, St = 304 mp, Sc = 42 mp, Sa = 252 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Făget; -; Nr: -; DAB

39.476

77

64978

8.28.01

Canton Surduc 1

P+1, cărămidă, şarpantă, St = 212 mp, Sc = 196 mp, Steren = 4139 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Surducu Mic; -; Nr: -; DAB

302.559

78

64979

8.28.01

Canton Jupani

P, cărămidă, şarpantă, St = 152 mp, Sc = 59 mp, Sa = 93 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Jupâni; -; Nr: -; DAB

90.983

79

64980

8.28.01

Canton Costei

P, cărămidă, şarpantă, St = 515 mp, Sc = 132 mp, Sa = 383 mp + traseu telefonic + circuit telefonic + post hidrotehnic canal Timiş-Bega

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Coşteiu; -; Nr: -; DAB

19.577

80

64981

8.28.01

Canton Gruni

P, cărămidă, şarpantă, St = 150 mp, Sc = 60 mp, Sa = 90 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Gruni; -; Nr: -; DAB

8.738

81

64985

8.28.01

Canton Siniersig

P, cărămidă, şarpantă, St = 197 mp, Sc = 70 mp, Sa = 127 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Sinersig; -; Nr: -; DAB

49.619

82

64986

8.28.01

Canton Ştiuca

P, cărămidă, şarpantă, St = 163 mp, Sc = 90 mp, Sa = 73 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Ştiuca; -; Nr: -; DAB

84.569

83

64987

8.28.01

Canton Balint

P, cărămidă, şarpantă, St = 211 mp, Sc = 61 mp, Sa = 150 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Balint; -; Nr: -; DAB

71.011

84

64988

8.28.01

Canton Herendeşti

P, cărămidă, şarpantă, St = 238 mp, Sc = 62 mp, Sa = 176 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Herendeşti; -; Nr: -; DAB

71.747

85

64989

8.28.01

Canton Chizătău

P, cărămidă, şarpantă, St = 113 mp, sc = 87 mp, Sa = 26 mp

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Chizătău; -; Nr: -; DAB

12.873

86

64990

8.28.01

Sediu sistem Lugoj

P+2, cărămidă, şarpantă St = 177 mp,

Sc = 135 mp, Sa = 142 mp, suport antenă RTF

Ţara: România; Judeţ: TIMIŞ; Municipiul Lugoj; -; Nr: -; DAB

692.150

87

64991

8.28.01

Canton Obreja

clădire din zidărie, şarpantă,lemn cu ţiglă,

St = 637 mp, Sc = 105 mp, Sa = 532 mp, punct sanitar,împrejmuire, fântână

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Obreja; -; Nr: -; DAB

5.163

88

64992

8.28.01

Canton Gherteniş

clădire din lemn pe fundaţie beton, P

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Sat Gherteniş; -; Nr: -; DAB

17.607

89

64993

8.28.01

Canton Băile Herculane

clădire din lemn pe fundaţie beton, St = 188 mp, Sc = 112 mp, Sa = 76 mp

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Oraş Băile Herculane; -; Nr: -; DAB

18.490

90

102697

8.16.07

Dig mal stg. Bârzava

l = 34.096 km, h = 1.5-1.8 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Ramna; -; Nr: -;

7.733.029

91

102700

8.16.07

Dig mal dr. Bârzava

l = 35.635 km, h = 1.5-1.8 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Ramna; -; Nr: -;

8.503.901

92

102702

8.16.07

Dig mal stg. Caraş

l = 53.512 km, h = 1.5-1.6 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Vrani; -; Nr: -;

8.082.393

93

102705

8.16.07

Dig mal dr. Caras

l = 35.688 km, h = 1.5-1.6 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Vrani; -; Nr: -;

1.682.981

94

102708

8.16.07

Dig mal stg. Bistra

l = 6.4 km, h = 0.8-2 m, îndiguire Bistra la Oţelul Roşu, zid de pământ, L = 16.8 km, H = 3 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Obreja; -; Nr: -; DAB

3.975.481

95

102712

8.16.07

Dig mal dr. Pogăniş

l = 26.43 km, h = 1-1.6 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Brebu; -; Nr: -;

2.179.171

96

102716

8.16.07

Dig mal stg. Pogăniş

l = 44.4 km, h = 1-1.6 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Brebu; -; Nr: -;

2.986.250

97

102717

8.16.07

Dig mal dr. Fizeş

l = 0.5 km, h = 1.5 m

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Berzovia; -; Nr:;

131.532

98

102731

8.16.07

Dig Bega nenavigabil mal stg. - F3

l = 20.375 km, h = 3 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Topolovăţu Mare; -; Nr:;

4.032.395

99

102738

8.16.07

Dig Bega mal dr.

l = 10.051 km, h = 3 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Balint; -; Nr: -; DAB

172.210

100

104213

8.16.07

Dig mal dr. Pogăniş

l = 5.235 km, h = 3.5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Sacoşu Turcesc; -; Nr: -;

21.615

101

104250

8.16.07

Dig Timiş mal stg.

l = 99.136 km, h = 5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Coşteiu; -; Nr: -;

5.825.146

102

104264

8.16.07

Dig Timiş mal dr.

l = 5.19 km, h = 2 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Municipiul Lugoj; -; Nr: -;

5.701.789

103

104270

8.16.07

Dig Timiş mal stg.

l = 2.327 km, h = 2 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Municipiul Lugoj; -; Nr: -;

4.190.306

104

104309

8.16.07

Dig mal dr. V Sângiorge

l = 1.45 km, h = 1.5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Gătaia; -; Nr: -; DAB

123.478

105

104318

8.16.07

Dig mal dr. Brestei

l = 0.4 km, h = 1.5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Denta; -; Nr: -;

133.567

106

104320

8.16.07

Dig mal dr. Mânăstirii

l = 0.36 km, h = 1.5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Gătaia; -; Nr: -;

63.777

107

104351

8.16.07

Dig mal stg. Brestei

l = 0.4 km, h = 1.5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Denta; -; Nr: -;

68.838

108

104354

8.16.07

Dig mal stg. Mânăstirii

l = 0.36 km, h = 1.5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Gătaia; -; Nr: -;

75.258

109

104360

8.16.07

Dig mal stg. Sângeorge

l = 1.45 km, h = 1.5 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Gătaia; -; Nr: -;

103.758

110

113179

8.03.11

Foraje de studii

Nr. foraje = 73; Suprafaţă ocupată de foraje = mp; CF =;

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; -; -; Nr: -; DAB

663.527

111

113288

8.17.02

Racord baraj Taria

31 de stâlpi din beton

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Bozovici; -; Nr:;

15.847

112

113294

8.03.10

Nod hidrotehnic Sânmihaiu Român

 

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Sânmihaiu Român; -; Nr: -;

4.756.763

113

113421

8.03.10

Canal frontieră Moraviţa

1.03 km

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Moraviţa; -; Nr: -;

272.826

114

113423

8.03.10

Canal legator Crivaia-Semnita

3.816 km

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Jamu Mare; -; Nr: -;

686.831

115

113431

8.28.01

MHC Topolovăţ centrala râu Bega

 

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Topolovăţu Mare; -; Nr:;

2.722.228

116

121008

8.03.11

Foraj de adâncime F1AD

372 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Sânnicolau Mare; -; Nr: -;

1.415

117

121009

8.03.11

Foraj de adâncime

F1AD- 255 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Sânpetru Mare; -; Nr: -;

1.134

118

121010

8.03.11

Foraj de adâncime

F1AD 300 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Cărpiniş; -; Nr: -;

40.396

119

121045

8.03.11

Foraj de adâncime

F1AD 400 m S-1,44 m

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Beba Veche; -; Nr: -;

3.826

120

159879

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 418 Fârdea

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Fârdea; -; Nr: -;

87.247

121

159880

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 421 Moraviţa

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Moraviţa; -; Nr: -;

78.531

122

159881

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 431 Otelec

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Otelec; -; Nr: -;

79.833

123

159882

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 432 Grăniceri

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Giera; -; Nr: -;

123.470

124

159883

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 433 Becicherecu Mic

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Becicherecu Mic; -; Nr: -;

85.327

125

159884

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 434 Topolovăţul Mare

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Sat Topolovăţu Mare; -; Nr: -;

293.000

126

159885

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 437 Racoviţă

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Racoviţă; -; Nr: -;

75.773

127

159886

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 439 Chizătău

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş;Sat Chizătău; -; Nr: -;

78.355

128

159887

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 441 Remetea Mare

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Remetea Mare; -; Nr: -;

83.919

129

159888

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 443 Şemlacu Mare

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Gătaia; -; Nr: -;

98.868

130

159889

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 443 Pişchia

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Pişchia; -; Nr: -;

180.794

131

159890

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 956 Cenei

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Cenei; -; Nr: -;

93.281

132

159891

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 957 Topolovăţu Mic

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Topolovăţu Mare; -; Nr: -;

78.015

133

159892

8.30

Staţie automată hidrometrică Q53 Luncani

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Comuna Tomeşti; -; Nr: -;

113.194

134

159893

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 415 Crivaia

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Văliug; -; Nr: -;

92.120

135

159894

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 420 Tirol

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Doclin; -; Nr: -;

94.457

136

159895

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 422 Caraşova

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Caraşova; -; Nr: -;

100.406

137

159896

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 424 Gârlişte

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Goruia; -; Nr: -;

104.493

138

159897

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 425 Secăşeni

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Ticvaniu Mare; -;Nr: -;

103.691

139

159898

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 426 Pătaş

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Prigor; -; Nr: -;

92.226

140

159899

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 427 Dalboşeţ

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Dalboşeţ; -; Nr:;

89.665

141

159900

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 428 Naidăş

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Naidăş; -; Nr: -;

111.911

142

159901

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 429 Pecinişca

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Oraş Băile Herculane; -; Nr: -;

87.099

143

159902

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 430 Mehadia

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Comuna Mehadia; -; Nr:;

91.766

144

159903

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 435 Bistra Mărului

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Zăvoi; -; Nr: -;

91.496

145

159904

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 436 Poiana Mărului-Şucu

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Zăvoi; -; Nr: -;

84.492

146

159905

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 438 Soceni

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Ezeriş; -; Nr: -;

93.000

147

159906

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 440 Ohabiţa

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Păltiniş; -; Nr: -;

104.711

148

159907

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 442 Ţerova

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; MRJ Reşiţa; -; Nr: -;

79.206

149

159908

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 444 Jitin

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Ciudanoviţa; -; Nr: -;

84.129

150

159909

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 445 Comorâşte

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Forotic; -; Nr: -;

94.222

151

159910

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 446 Vrăniuţ

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Răcăşdia; -; Nr:

83.638

152

159911

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 447 Milcoveni

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Berlişte; -; Nr: -;

85.215

153

159912

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 448 Sasca Montană

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Sasca Montană; -; Nr: -;

96.652

154

159913

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 449 Prigor

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Prigor; -; Nr: -;

89.993

155

159914

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 450 Bozovici

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Bozovici; -; Nr:;

90.783

156

159915

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 451 Berzasca

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Berzasca; -; Nr:;

94.820

157

159916

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 452 Topleţ

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Topleţ; -; Nr: -;

114.807

158

159917

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 955 Reşiţa

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; MRJ Reşiţa; -; Nr: -;

77.975

159

159918

8.30

Staţie automată hidrometrică AHSS 958 Lac Secu

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; MRJ Reşiţa; -; Nr: -;

70.522

160

159919

8.30

Staţie automată hidrometrică Q48 Valea Pai

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Ramna; -; Nr: -;

76.458

161

159920

8.30

Staţie automată hidrometrică Q49 Vărădia

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Vărădia; -; Nr: -;

68.982

162

159921

8.30

Staţie automată hidrometrică Q50 Secu

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; MRJ Reşiţa; -; Nr: -;

106.223

163

159922

8.30

Staţie automată pluviometrică PP184 Lăpuşnicel

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Lăpuşnicel; -; Nr: -;

26.815

164

159923

8.30

Staţie automată pluviometrică PP184 Ruşchiţa

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Rusca Montana; -; Nr: -;

27.093

165

159924

8.30

Staţie automată pluviometrică PP185 Anina

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; Oraş Anina; -; Nr: -;

27.186

166

159925

8.30

Staţie automată pluviometrică PP186 Bănia

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Bănia; -; Nr: -;

26.985

167

159926

8.30

Staţie automată pluviometrică PP187 Cornea

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Cornea; -; Nr: -;

27.122

168

159927

8.30

Staţie automată pluviometrică PP188 Bogda

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; comuna Bogda; -; Nr: -;

27.127

169

159928

8.30

Staţie automată pluviometrică PP189 Dognecea

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Dognecea; -; Nr: -;

27.186

170

159929

8.30

Staţie automată pluviometrică PP190 Ilidia

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Ciclova Română; -; Nr: -;

27.345

171

159930

8.30

Staţie automată pluviometrică PP191 Jamu Mare

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; comuna Jamu Mare; -; Nr: -;

26.900

172

159931

8.30

Staţie automată pluviometrică PP192 Ohaba Mâtnic

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Copăcele; -; Nr:;

27.122

173

159932

8.30

Staţie automată pluviometrică PP193 Voiteg

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; comuna Voiteg; -; Nr: -;

27.127

174

159933

8.30

Staţie automată pluviometrică PP194 Bunea Mare

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; Oraş Făget; -; Nr: -;

26.681

175

159934

8.30

Staţie automată pluviometrică PP196 Forotic

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Caraş - Severin; comuna Forotic; -; Nr: -;

27.093

176

159935

8.30

Staţie automată pluviometrică PP197 Şagu

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Arad;comuna Şagu; -; Nr: -;

26.920

177

159982

8.30

Staţie automată pluviometrică PP195 Coşava

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; comuna Margina; -; Nr: -;

26.681

178

159983

8.30

Staţie automată pluviometrică PP181 Coşteiu de Sus

Denumire = staţie automată cu senzori

Ţara: România; Judeţ: Timiş; comuna Margina; -; Nr: -;

26.681

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 593 din data de 6 august 2015