ORDIN nr. 3695 din 16 decembrie 2015 privind competenta de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale şi a activităţilor preliminare acesteia
În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 138 alin. (3) şi al art. 342 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1
Organul fiscal competent pentru exercitarea verificării situaţiei fiscale personale şi a activităţilor preliminare acesteia, pe întregul teritoriu al ţării, este Direcţia generală control venituri persoane fizice.
Art. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.294/2011 privind competenţa de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 25 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, şi Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.751/2013 privind competenţa de efectuare a activităţilor de analiză de risc şi selectare a persoanelor fizice care vor fi supuse verificării fiscale prealabile documentare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 9 decembrie 2013.
Art. 3
Direcţia generală control venituri persoane fizice va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 4
Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 947 din data de 22 decembrie 2015