DECIZIE nr. 624 din 12 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gas par

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioniţa Cochinţu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Visman Design" - S.R.L. din Slobozia în Dosarul nr. 1.848/229/2011 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 575D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 580D/2012, nr. 939D/2012 şi nr. 940D/2012 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Visman Design" - S.R.L. din Slobozia în dosarele nr. 1.856/229/2011, nr. 1.855/229/2011 şi nr. 3.548/229/2011 ale Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 580D/2012, nr. 939D/2012 şi nr. 940D/2012 la Dosarul nr. 575D/2012, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin deciziile civile nr. 126/R şi nr. 127/R din 20 februarie 2012, nr. 416/R si nr. 421/R din 9 aprilie 2012, pronunţate în dosarele nr. 1.848/229/2011, nr. 1.856/229/2011, nr. 1.855/229/2011 şi nr. 3.548/229/2011, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Societatea Comercială „Visman Design" - S.R.L. din Slobozia cu ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva sentinţelor pronunţate de Judecătoria Feteşti prin care au fost respinse plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 25 alin. (1) şi art. 53 alin. (1), deoarece duc la pierderea valabilităţii rovinietei în cazul schimbării numărului de înmatriculare al autovehiculului, fiind astfel restrâns exerciţiul unui drept „dobândit prin achiziţia anterioară a rovinietei de tipul matcă-cupon", fără a fi determinat de motivele cuprinse în prevederile constituţionale, iar valabilitatea rovinietei păstrându-se doar dacă utilizatorul comunică această schimbare, în scris, contra cost, Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Totodată, arată că, în speţa de faţă, rovinieta era plătită anterior constatării contravenţiei şi avea valabilitate pe un an. De asemenea, se consideră că sunt încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii în măsura în care sunt aplicabile şi rovinietelor emise sub imperiul vechii legislaţii.
Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în dosarele nr. 575D/2012 şi nr. 580D/2012, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(12) începând cu data de 1 octombrie 2010, în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta îşi menţine valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul informează în scris Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării în baza de date. Documentele necesare şi condiţiile de efectuare a modificării, precum şi tarifele aferente se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 25 alin. (1) privind libera circulaţie şi art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
1. Textul legal criticat prevede posibilitatea ca, în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta să îşi menţină valabilitatea, cu condiţia ca utilizatorul să informeze în scris Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării numărului de înmatriculare în baza de date a Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. De asemenea, prevede că documentele necesare şi condiţiile de efectuare a modificării, precum şi tarifele aferente se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii. Aşadar, acestea instituie reguli speciale privind valabilitatea rovinietei, pentru toate categoriile de vehicule şi condiţiile ce trebuie îndeplinite în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului pentru păstrarea valabilităţii rovinietei.
2. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii, Curtea observă că aceasta nu este întemeiată, întrucât prevederile criticate nu conţin norme contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Prevederile alin. (12) ale art. 1 au fost introduse prin art. I pct. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr, 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, iar textul criticat a intrat în vigoare „începând cu data de 1 august 2010". Acest termen a fost, ulterior, prorogat pentru data de 1 octombrie 2010, prin articolul unic din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2010 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi de Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 30 iulie 2010.
Or, Curtea observă că, astfel cum reiese din cuprinsul prevederilor criticate, acestea se aplică tuturor schimbărilor numerelor de înmatriculare efectuate după intrarea în vigoare a acestora, ceea ce nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii.
3. Referitor la susţinerea încălcării prevederilor art. 25 din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dreptul la liberă circulaţie se referă la mişcarea transfrontalieră a persoanelor şi la cea din interiorul frontierelor unui stat, vizând atât libertatea de mişcare propriu-zisă, cât şi libertatea oricărui cetăţean de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, precum şi dreptul de a emigra şi de a reveni în ţară. Stabilirea regulii potrivit cărei utilizatorul unui vehicul trebuie să informeze în scris Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, pentru ca rovinieta să îşi menţină valabilitatea, nu este de natură să încalce dreptul fundamental reglementat de art. 25 din Constituţie.
4. Întrucât nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Visman Design" - S.R.L. din Slobozia în dosarele nr. 1.848/229/2011, nr. 1.856/229/2011, nr. 1.855/229/2011 şi nr. 3.548/229/2011 ale Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronuntată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 555 din data de 7 august 2012