HOTĂRÂRE nr. 972 din 3 octombrie 2012 privind aprobarea stemei comunei Ibăneşti, judeţul Botoşani
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
(1)Se aprobă stema comunei Ibăneşti, judeţul Botoşani, prevăzută în anexa nr. 1.
(2)Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

Ministrul delegat pentru administraţie,

Radu Stroe

ANEXA nr. 1: STEMA comunei Ibăneşti, judeţul Botoşani
ANEXA nr. 2: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Ibăneşti, judeţul Botoşani
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1, stema comunei Ibăneşti se compune dintr-un scut triunghiular roşu cu marginile rotunjite.
În partea superioară se află două frunze de stejar argintii, dispuse stânga-dreapta.
În centrul scutului se află o spadă frântă, de argint, cu garda în dreapta.
În vârful scutului se află o stâncă de argint, pe care este suprapusă o frunză de stejar verde.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate
Frunzele de stejar semnifică bogăţia silvică a zonei.
Spada frântă şi stânca fac referire la existenţa rămăşiţelor unei cetăţui întărite cu val şi şanţ, care a făcut parte din sistemul de fortificaţii ce apărau primul cnezat moldovenesc, întemeiat în secolul al XIV-lea.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 714 din data de 19 octombrie 2012