REGULAMENT din 20 decembrie 2012 de organizare şi funcţionare a unităţilor de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici din unităţile sanitare cu paturi
Art. 1
În sensul prezentului regulament, prin sintagma unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC) se înţelege acel compartiment care îndeplineşte criteriile de spaţiu, dotare tehnică şi de personal pregătit pentru îngrijirea pacienţilor cardiovasculari critici.
Art. 2
Prin pacient cardiac/cardiovascular critic se înţelege:
a)un pacient cu o afecţiune cardiovasculară care a debutat brusc şi a cărei evoluţie imediată poate conduce la deces sau la o disfuncţie cardiovasculară şi/sau multiorganică severă;
b)un pacient cunoscut cu afecţiune cardiovasculară cronică a cărei evoluţie se agravează brusc putând conduce la deces sau la o disfuncţie cardiovasculară şi/sau multiorganică severă.
Art. 3
(1)USTACC se organizează în unităţi sanitare cu paturi şi funcţionează în spaţii special destinate şi amenajate.
(2)Compartimentele USTACC se organizează unitar în cadrul unei secţii de cardiologie.
(3)În situaţia în care la nivelul unei unităţi sanitare există mai multe secţii de cardiologie, compartimentul USTACC se organizează la nivelul unei singure secţii şi asigură asistenţa medicală de specialitate pentru pacienţii internaţi în toate secţiile de cardiologie.
Art. 4
USTACC sunt echivalate drept unităţi de terapie intensivă de categoria a II-a.
Art. 5
USTACC sunt obligate să încheie protocoale de colaborare cu Secţia de anestezie şi terapie intensivă (ATI) a spitalului, care să asigure îngrijirea intensivă a pacienţilor în situaţia în care suferinţa acestora se agravează, necesitând suport ventilator avansat, suport hemodinamic avansat şi/sau epurare renală sau hepatică ori dacă dezvoltă o suferinţă organică multiplă.
Art. 6
Pacientul internat în USTACC, care necesită protezare ventilatorie sau/şi suport hemodinamic avansat ori/şi epurare renală sau hepatică va fi tratat prin colaborarea medicului cardiolog cu medicul ATI, după caz, fie în cadrul USTACC (situaţie în care responsabilitatea îngrijirii pacientului revine medicului cardiolog), fie în secţia ATI (situaţie în care responsabilitatea îngrijirii revine medicului ATI).
Art. 7
Patologia cardiovasculară care poate fi internată în USTACC este prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul regulament.
Art. 8
Numărul paturilor din USTACC este între 4 şi 16, dar nu mai puţin de 8% din numărul total al paturilor secţiei/secţiilor de cardiologie din spital. În cazul unităţilor sanitare care sunt incluse în programul de tratament intervenţional al infarctului miocardic acest număr poate fi mai mare, adaptat la numărul pacienţilor trataţi prin program.
Art. 9
Caracteristicile structurale, arhitecturale şi tehnice ale USTACC sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul regulament.
Art. 10
Dotarea minimă cu echipamente şi aparatură medicală a USTACC este prevăzută în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul regulament.
Art. 11
Normativul minimal referitor la categoriile de personal din USTACC este conform cu legislaţia în vigoare şi adaptat la specificul compartimentului.
Art. 12
Evaluarea USTACC se face în conformitate cu prevederile anexei nr. 4 care face parte integrantă din prezentul regulament.
Art. 13
Activitatea USTACC este coordonată de un medic coordonator care este un medic primar cardiolog. Responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle acestuia sunt stabilite prin fişa postului.
Art. 14
Principalele atribuţii ale medicului coordonator al USTACC constau în principal în:
a)coordonează întreaga activitate a USTACC din punct de vedere medical, administrativ şi educaţional, după caz;
b)decide modul de triaj al pacienţilor trimişi către USTACC sau internaţi în USTACC;
c)întocmeşte pentru medicii USTACC programul de activitate, în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale;
d)verifică respectarea programului de către medicii USTACC;
e)verifică starea tehnică a aparaturii existente în dotarea USTACC;
f)întocmeşte referate de necesitate privitoare la medicamentele, materialele, dispozitivele medicale, aparatura necesară USTACC, precum şi cu privire la întreţinerea şi repararea acestora;
g)răspunde de elaborarea, adoptarea şi actualizarea protocoalelor şi procedurilor terapeutice specifice;
h)coordonează şi răspunde de activitatea de educaţie medicală continuă a personalului medical din USTACC;
i)răspunde de asigurarea calităţii actului medical din USTACC;
j)face evaluarea anuală pentru personalul din USTACC;
k)răspunde de evidenţa la zi a datelor statistice referitoare la activitatea USTACC în conformitate cu formularele de raportare a activităţii USTACC conform anexei nr. 4.
Art. 15
Triajul şi asistarea pacienţilor internaţi în USTACC, în afara orelor de program ale medicului coordonator al USTACC, este asigurată de un medic cardiolog, care efectuează serviciul de gardă. Asistarea pacienţilor din USTACC trebuie asigurată prin prezenţa continuă în USTACC a cel puţin unui medic cardiolog.
Art. 16
Medicul de gardă din USTACC poate fi unul dintre medicii USTACC sau un medic cardiolog care îşi desfăşoară activitatea în secţia/secţiile de cardiologie din spital. În timpul gărzii, medicul de gardă desemnat pentru USTACC îşi desfăşoară activitatea continuă în USTACC.
Art. 17
Medicii repartizaţi pentru a lucra în USTACC sunt medici primari sau specialişti în cardiologie.
Art. 18
Medicii cardiologi care lucrează în USTACC trebuie să aibă pregătirea teoretică şi practică în resuscitare cardio - respiratorie şi în îngrijirea pacienţilor cardiaci critici, după cum urmează:
a)Documentarea pregătirii în resuscitare cardiorespiratorie şi în îngrijirea pacienţilor cardiaci critici o constituie certificatul de absolvire a cursurilor de educaţie medicală continuă, organizate în condiţiile legii, în comun, de către Societatea Română de Cardiologie şi de către Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă în domeniul resuscitării cardio-respiratorii şi al îngrijirii pacientului cardiac critic, cu avizul Colegiului Medicilor din România.
b)Documentarea pregătirii în resuscitare cardio-respiratorie şi în îngrijirea pacienţilor cardiaci critici trebuie reînnoită la fiecare 2 ani prin participarea la cursurile de educaţie medicală continuă specifice, organizate în condiţiile legii, şi prin acumularea unui număr de 6 credite CMR.
Art. 19
Medicii specialişti/primari cardiologi din USTACC au în principal următoarele atribuţii:
a)asigură îngrijirea pacienţilor cardiovasculari acuţi internaţi în USTACC în conformitate cu ghidurile şi protocoalele naţionale şi/sau internaţionale;
b)examinează pacienţii din USTACC ori de câte ori este nevoie, dar cel puţin de două ori pe zi;
c)consemnează zilnic în foaia de observaţie evoluţia, medicaţia administrată, manevrele diagnostice şi terapeutice, parametrii de monitorizare, rezultatele diverselor analize de laborator, precum şi materialele consumabile folosite;
d)consemnează în foaia de observaţie toate recomandările terapeutice necesare pacienţilor care urmează sa fie transferaţi pe secţii;
e)solicită şi consemnează în foaia de observaţie clinică efectuarea consulturilor interdisciplinare, ori de câte ori evoluţia cazului o impune;
f)la transferul pacienţilor din USTACC în secţia de cardiologie sau în alte secţii, medicul cardiolog din USTACC sau medicul de gardă completează toate documentele necesare, care conţin obligatoriu cel puţin diagnosticul principal şi bolile asociate, evoluţia pacientului pe parcursul internării în USTACC, starea prezentă, recomandările de continuare a investigaţiilor şi de tratament;
g)consemnează în foaia de observaţie şi în formularele statistice toate manevrele efectuate în vederea raportării periodice a activităţii USTACC în conformitate cu anexa nr. 4;
i)efectuează gărzi conform programării şi normelor legale în vigoare.
Art. 20
Medicii rezidenţi cardiologi au competenţe limitate, în condiţiile legii, desfăşurându-şi activitatea în limita nivelului lor de pregătire.
Art. 21
Personalul mediu şi auxiliar sanitar din USTACC este coordonat de o asistentă coordonatoare a USTACC care este subordonată medicului coordonator al USTACC.
Art. 22
Asistenta coordonatoare a USTACC are în principal următoarele atribuţii:
a)răspunde de calitatea îngrijirilor acordate pacienţilor de către personalul din subordine;
b)organizează echipele de lucru (asistente medicale, infirmiere, brancardieri, fiziokinetoterapeuţi/kinetoterapeuţi etc.) şi întocmeşte graficul pe ture, în colaborare cu asistenta şefă de secţie, în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale;
c)verifică respectarea programului de lucru de către personalul din subordine şi întocmeşte lunar foaia colectivă de prezenţă, în colaborare cu asistenta şefă de secţie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
d)supraveghează corectitudinea aplicării manevrelor terapeutice de către personalul subordonat direct;
e)coordonează activitatea de întreţinere a aparaturii medicale şi a echipamentelor informatice din dotare;
f)coordonează şi răspunde de activitatea de menţinere a curăţeniei, asepsiei şi antisepsiei, precum şi a dezinfecţiei şi dezinsecţiei;
g)propune medicului coordonator al USTACC sancţionarea administrativă a personalului din subordine;
h)răspunde de corectitudinea raportărilor efectuate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
i)verifică şi completează zilnic stocul obligatoriu de medicamente şi materiale necesare desfăşurării activităţii specifice compartimentului;
j)răspunde de educaţia medicală continuă a personalului din subordine;
k)participă la programele de educaţie medicală continuă.
Art. 23
Personalul mediu sanitar repartizat în USTACC trebuie să aibă o pregătire suplimentară care să-i permită atestarea pentru:
a)resuscitarea cardiorespiratorie şi cerebrală; atestarea se face prin curs organizat, în condiţiile legii, de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în colaborare cu Societatea Română de Cardiologie;
b)electrocardiografie generală; atestarea se face prin curs organizat în condiţiile legii, de către Ordinul Asistenţilor Medicali în colaborare cu Societatea Română de Cardiologie.
Art. 24
Personalul mediu sanitar care lucrează în USTACC trebuie sa fie reatestat în resuscitare cardiorespiratorie şi interpretarea electrocardiogramei la fiecare 2 ani prin participarea la cursurile de educaţie medicală continuă organizate de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România în colaborare cu Societatea Română de Cardiologie.
Art. 25
Pentru eficientizarea calităţii îngrijirii medicale şi optimizarea cheltuielii resurselor, fiecare USTACC are obligaţia să îşi evalueze de cel puţin două ori pe an performanţele şi să prezinte datele respective administraţiei spitalului.
Art. 26
(1)Pentru compartimentele de terapie intensivă a pacienţilor coronarieni deja existente, aprobate în structura organizatorică a unităţilor sanitare cu paturi, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezentul regulament, se vor lua măsurile necesare de către conducerea unităţii sanitare şi instituţia în subordinea căreia se află aceste compartimente de a organiza activitatea în mod corespunzător, în termen de maximum un an. Aceste unităţi au obligaţia ca până la îndeplinirea prevederilor acestui regulament să încheie protocoale cu cea mai apropiată unitate sanitară care are o structură organizată adecvat, pentru preluarea cazurilor grave, fiind interzisă menţinerea pacienţilor care depăşesc competenţa unităţii respective.
(2)Unităţile sanitare care au în structură compartimentele prevăzute la alin. (1) care îndeplinesc prevederile prezentului regulament sunt obligate ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentului ordin să solicite Ministerului Sănătăţii modificarea structurii organizatorice.
Art. 27
Conducerea unităţilor sanitare, cu prioritate a celor cu statut de urgenţă, care au în structură secţii/compartimente de cardiologie, are obligaţia de a întreprinde măsurile necesare pentru organizarea activităţii USTACC, în mod corespunzător.
Art. 28
Orice alt mod de organizare şi funcţionare a USTACC care nu se încadrează în prevederile prezentului regulament se aprobă de către conducerea Ministerului Sănătăţii, cu avizul Comisiei de cardiologie a Ministerului Sănătăţii.
-****-
ANEXA nr. 1: Patologia cardiovasculară care poate fi internată în unităţile de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC):
1.Infarctul miocardic acut cu/fără supradenivelare de segment ST cu debut în ultimele 24 de ore care au precedat internarea
2.Infarctul miocardic acut cu/fără supradenivelare de segment ST cu debut de mai mult de 24 de ore, dar care:
- necesită monitorizare clinică, electrocardiografică sau biologică;
- prezintă insuficienţă cardiacă sau disfuncţie sistolică şi/sau diastolică severă obiectivată clinic şi/sau paraclinic şi/sau biologic;
- prezintă tahiaritmii sau bradiaritmii severe;
- prezintă instabilitate hemodinamică indiferent de tipul acesteia;
- necesită cardiostimulare temporară.
3.Angina instabilă, indiferent de forma ei de manifestare
4.Pacient cu sindrom coronarian acut tratat intervenţional în primele 24 de ore de la intervenţie sau peste acest interval de timp în cazul apariţiei complicaţiilor
5.Pacient coronarian cronic, stabil, la care se efectuează o procedură intervenţională dacă se consideră necesară monitorizarea clinică/electrocardiografică/biologică sau tratamentul după procedură
6.Suspiciunea de sindrom coronarian acut
7.Insuficienţa cardiacă acută sau acutizată indiferent de cauza declanşatoare (inclusiv tamponada cardiacă)
8.Stopul cardiorespirator de cauză cardiovasculară (resuscitare şi postresuscitare)
9.Tahiaritmii severe
10.Bradiaritmii severe
11.Tahiaritmii fără grad de severitate mare, în vederea cardioversiei
12.Tahiaritmii tratate intervenţional (ablaţie, defibrilatoare implantabile) în cazul în care se consideră necesară monitorizarea clinică/electrocardiografică/biologică sau tratamentul după procedură
13.Bradiaritmii tratate prin cardiostimulare definitivă în cazul în care se consideră necesară monitorizarea clinică/electrocardiografică/biologică sau tratamentul după procedură
14.Alţi pacienţi cardiovasculari trataţi intervenţional (de exemplu: resincronizare) dacă se consideră necesară monitorizarea clinică/electrocardiografică/biologică sau tratamentul după procedură
15.Monitorizare hemodinamică pentru evaluarea tratamentului indicat
16.Trombembolismul pulmonar cu criterii de risc înalt sau intermediar
17.Şocul cardiogen indiferent de etiologie
18.Disecţia de aortă considerată ca neavând sancţiune chirurgicală
19.Cord transplantat cu probleme acute (infecţii, deteriorare hemodinamică, diselectrolitemii, rejet acut etc.)
20.Ischemia acută periferică postrezolvare chirurgicală sau intervenţională în cazul în care se consideră necesară monitorizarea clinică/electrocardiografică/biologică sau tratamentul după procedură
ANEXA nr. 2: Caracteristicile structurale, arhitecturale şi tehnice ale unităţilor de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici
Art. 1
Unităţile de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC) sunt formate din următoarele elemente structurale:
a)componenta cu paturi:
- paturi de terapie intensivă;
- post central de supraveghere.
b)componenta administrativă: spaţiu separat de componenta de paturi, dar care comunică cu aceasta, spaţiu destinat medicilor USTACC şi asistentei coordonatoare USTACC pentru efectuarea activităţilor administrative curente;
c)componenta tehnică.
Art. 2
Componenta cu paturi a USTACC respectă următoarele reguli:
A.Amplasamentul:
a)spaţiul repartizat pentru USTACC trebuie să ocupe un teritoriu bine definit în cadrul secţiei de cardiologie;
b)pacienţii care urmează să se interneze sau care sunt internaţi în USTACC trebuie să aibă acces prioritar la nivelul unităţii de primire a urgenţelor şi la laboratoarele de investigaţii paraclinice, imagistică şi cardiologie intervenţională;
c)dacă este situată la etaj, se recomandă ca USTACC să aibă în proximitate un ascensor pentru paturi.
B.Accesul:
a)este strict interzis accesul direct, pentru activităţi de rutină, atât pentru personalul de îngrijire, cât şi pentru vizitatori;
b)accesul direct este permis strict pentru internarea în sau externarea din USTACC a pacienţilor transportaţi pe brancarde sau pe cărucioare sau pentru situaţii de urgenţă;
c)accesul direct în USTACC va trebui să se facă pe uşi a căror deschidere să permită transportul rapid al brancardelor şi al cărucioarelor pentru pacienţi;
d)accesul vizitatorilor este reglementat după un program care va fi afişat la loc vizibil, conform reglementarilor legale în vigoare.
C.Zona de spitalizare:
a)culoarul salonului trebuie să aibă o lăţime de cel puţin 2,5 m şi să fie fără structuri care să împiedice trecerea brancardului sau a patului de terapie intensivă;
b)suprafaţa netă destinată fiecărui pat de terapie intensivă este de minimum 12 m2 arie utilă minimală;
c)orientarea fiecărui pat trebuie făcută perpendicular pe peretele salonului şi NU paralel (lipit) de acesta;
d)paravanele (sau pereţii despărţitori) de separare dintre paturi nu trebuie să constituie un obstacol pentru supravegherea pacientului;
e)fiecare pat trebuie să dispună de un spaţiu suplimentar potenţial de 2 m de la perete, care să poată fi obţinut prin deplasarea sa către centrul salonului, astfel încât să se poată permite mobilizarea şi accesul la capul pacientului, fără să împiedice circulaţia în încăpere;
f)podeaua trebuie acoperită cu material neted, fără striaţii, uşor de dezinfectat, absorbant acustic, rezistent la trafic, care să permită deplasarea uşoară a mobilierului pe roţi şi să împiedice alunecarea;
g)la joncţiunea cu pereţii, materialul care acoperă podeaua trebuie să fie rotunjit pe o înălţime minimă de 10 cm;
h)plafonul fals trebuie să fie neted şi etanş;
i)pereţii trebuie să răspundă exigenţelor de izolare acustică şi să fie acoperiţi cu material neted şi lavabil;
j)pentru facilitarea supravegherii pacientului, partea superioară a uşilor şi pereţilor despărţitori trebuie prevăzută cu geamuri cu stor, pentru a permite atenuarea luminozităţii;
k)se recomandă ca fiecare încăpere să fie prevăzută cu o fereastră care să se poată deschide la nevoie, iar geamurile să fie prevăzute cu storuri lavabile, jaluzele lavabile sau sticlă fumurie, pentru a atenua căldura şi luminozitatea solară;
l)în fiecare încăpere trebuie să existe un ceas de perete;
m)pentru spălarea pe mâini a personalului, fiecare încăpere trebuie să aibă o chiuvetă cu apă caldă şi rece, un rezervor de săpun lichid, un dozator de dezinfectant şi şervete de unică utilizare;
n)iluminarea presupune lumină directă şi indirectă şi sistem de iluminare nocturnă care să permită intrarea şi ieşirea personalului fără să incomodeze pacientul în timpul somnului;
o)salonul USTACC trebuie să dispună de o ventilaţie cu înnoirea aerului de cel puţin 6 volume pe oră;
p)temperatura ambiantă trebuie menţinută între 22-26° C, cu o umiditate de 30-60%;
q)se recomandă existenţa unui sistem de aer condiţionat (climatizare). Climatizarea centrală reprezintă o cerinţă obligatorie pentru spitalele construite după adoptarea regulamentului;
r)fiecare încăpere trebuie să aibă o rezervă de materiale de utilizare curentă (seringi, ace, perfuzii, perfuzoare, pansamente, dezinfectante etc.) şi material destinat îngrijirii de bază (lenjerie de pat, lenjerie de corp, diverse recipiente). Este recomandat ca reînnoirea stocului respectiv să fie făcută printr-un circuit din afara camerei;
s)alimentarea cu electricitate trebuie să respecte normele instalaţiilor electrice de joasă tensiune de uzaj medical şi să fie în dublu circuit, pentru a evita întreruperea alimentării în caz de pană de curent. Prizele trebuie grupate pe un panou mural sau integrate unui braţ plafonier;
t)reţeaua de gaze medicinale trebuie instalată în conformitate cu normele în vigoare;
u)trebuie să existe un protocol scris cu procedurile de urmat în cazul întreruperii curentului electric şi/sau al alimentării cu gaze medicinale;
D.Amplasarea patului trebuie:
a)să permită efectuarea resuscitării cardiorespiratorii şi cerebrale fără existenţa niciunui obstacol, iar părţile laterale şi partea de la picioarele pacientului trebuie să fie accesibile permanent;
b)să permită pacientului să vadă personalul care îl îngrijeşte şi să aibă acces vizual la fereastră şi la ceas;
c)să fie accesibil vizual din postul central de supraveghere (alternativa: sistem de televiziune cu circuit închis);
d)să permită deplasarea pentru accesul la capul pacientului fără să aducă prejudicii circulaţiei în jurul patului şi fără să implice activitatea în jurul paturilor vecine.
E.Postul central de supraveghere:
a)pentru un USTACC de sub 10 paturi este suficient un singur post de supraveghere, dar dacă USTACC are mai multe paturi, numărul şi amplasamentul posturilor de supraveghere pot fi adaptate în funcţie de configuraţia arhitecturală a spaţiului;
b)postul central de supraveghere trebuie să fie situat adecvat pentru a permite supravegherea continuă directă a tuturor pacienţilor şi trebuie să cuprindă:
- pupitru accesibil pe ambele laturi cu minimum două posturi individuale de lucru (respectiv să permită activitatea curentă a minimum două persoane);
- staţia centrală de monitorizare;
- negatoscop;
- sistem de comunicaţii care să conţină telefon direct cu centrala telefonică a spitalului şi cu toate interioarele din spital, fax, terminal informatic;
c)în spatele şi/sau alături de pupitrul central trebuie să existe:
- dulap cu medicamente;
- frigider pentru medicamente;
- stoc de perfuzii;
- spaţiu pentru pregătirea perfuziilor;
- spălător.
Art. 3
Componenta administrativă a USTACC: spaţiu destinat medicilor USTACC şi asistentei coordonatoare a USTACC, separat de componenta de paturi, dar care comunică cu aceasta, destinat activităţilor administrative curente.
Art. 4
Componenta tehnică trebuie să cuprindă:
- depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice;
- dotări de laborator pentru determinări de urgenţă;
- boxă pentru lenjerie curată;
- boxă pentru colectarea obiectelor murdare (rufe, deşeuri).
ANEXA nr. 3: Dotarea minimă cu echipamente şi aparatură medicală a unităţilor de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici
Art. 1
Echipamente şi aparatură medicală necesare la un pat pentru unităţile de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC):
a)pat special de terapie intensiva, cu următoarele caracteristici:
1.mobil, pe roţi, care să dispună de sistem de blocaj;
2.echipat cu mecanisme, motor electric, care să permită ridicarea, coborârea sau înclinarea în funcţie de necesităţi;
3.să aibă 4 segmente care pot fi mobilizate separat;
4.să permită efectuarea resuscitării cardiorespiratorii şi cerebrale;
5.să dispună de saltea specială antidecubit;
b)instalaţii electrice:
1.cel puţin 6 prize amplasate de ambele parţi ale patului la o înălţime mai mare de 120 cm de sol, uşor accesibile, cu împământare şi protecţie antistatică;
2.lampă articulată care să permită desfăşurarea diverselor manevre terapeutice;
3.lampă puternică în plafon (200 W) care să permită iluminarea patului în ansamblu în caz de nevoie;
4.sonerie de alarmă;
c)gaze medicinale:
1.două prize rapide pentru oxigen care să furnizeze o presiune de 4 atmosfere, legate la o sursă centrală sigură;
2.o priză de aer comprimat medicinal la 4 atmosfere, furnizând aer filtrat; o sursă centrală cu compresor fără ulei alimentat de grup electrogen, în caz de pană de curent;
3.cel puţin două prize de vacuum de -200 mmHg, legate la un generator alimentat de grupul electrogen, în caz de nevoie;
4.prizele şi conectoarele de oxigen, aer şi vacuum sunt de forme şi culori diferite şi sunt inscripţionate;
d)monitor, conectat cu o staţie de monitorizare centrală, cu următoarele caracteristici:
1.ECG minimum două canale;
2.presiune arterială noninvazivă;
3.pulsoximetrie periferică;
4.frecvenţă respiratorie,
e)seringi automate (injectomate sau infuziomate) - minimum 3 unităţi/pat.
Art. 2
Echipamente şi aparatură medicală necesare pentru 6-10 paturi din USTACC:
a)staţie centrală de monitorizare cu următoarele caracteristici:
- minimum un canal ECG de pacient pe care să se poată înregistra tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă, numărul de respiraţii, saturaţia cu oxigen a sângelui arterial;
- memorie pe minimum 24 de ore pentru fiecare canal de pacient;
b)un aparat ECG cu 12 canale, mobil;
c)două defibrilatoare cu pacemaker extern (NOTĂ: un defibrilator va fi de rezervă în cazul în care celălalt defibrilator se defectează sau este folosit pentru transportul unui pacient în afara USTACC);
d)3 stimulatoare cardiace interne temporare;
e)acces la ecocardiograf transtoracic mobil (dotat cu sondă de ecocardiografie transesofagiană);
f)acces la aparat mobil de radiologie;
g)acces la coagulometru;
h)acces la aparat de măsurare a gazelor sanguine, echilibru acidobazic, electroliţi, hemoglobină, glicemie, lactat;
i)glucometru;
j)cărucior de resuscitare.
ANEXA nr. 4: Evaluarea unităţilor de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici

Etapa I: completarea chestionarului de evaluare (punctul 4.1.)

Etapa II: analiza activităţii unităţilor de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC) (punctul 4.2.)

Etapa III: interpretarea datelor, rezultate şi indicatori (punctul 4.3.)

(1)_
4.1.Chestionar de evaluare a ............... din România
(de transmis Ministerului Sănătăţii până la data de ............... )
Judeţul/Sectorul ...............
Localitatea ...............
Unitatea sanitară ...............
Adresa ...............
Telefon ............... fax ............... E-mail ...............
Manager general:
Numele ............... Prenumele ...............
Adresa ...............
Telefon ............... fax ............... e-mail ...............
Manager medical:
Numele ............... prenumele ...............
Adresa ...............
Telefon ............... fax ............... e-mail ...............
Şef USTACC: DA NU (încercuiţi varianta corectă de răspuns)
Numele ............... prenumele ...............
Adresa ...............
Telefon ............... fax ............... e-mail ...............
Număr de paturi în unitatea sanitară
Număr de paturi în secţia/secţiile de cardiologie ...............
Număr de paturi în USTACC: ...............
- Capitolul 1: Infrastructura

Nr. crt.

Denumirea

DA

NU

Număr

1

Structura de rezistenţă a clădirii în care funcţionează USTACC

/

/

/

 

- necesită reparaţii

  

/

 

- necesită consolidare

  

/

2

Tip de încălzire a clădirii în care funcţionează USTACC

/

/

/

 

- centrală proprie

  

/

 

- centrală conectată la reţeaua urbană/rurală

  

/

 

- altele

  

/

3

Aer condiţionat în USTACC

/

/

/

 

- tip individual

   
 

- tip centralizat

   
 

- tip split

   
 

- alt tip (specificaţi)

   
 

Câte dintre paturile din USTACC beneficiază de aer condiţionat (în procente)

/

/

%

4

Gaze disponibile la patul bolnavului din USTACC

/

/

/

 

- prize oxigen medicinal

   
 

- aer comprimat medical

   
 

- prize vacuum

   

5

Alimentarea cu apă rece

/

/

/

 

- permanent

  

/

 

- intermitent

  

/

 

- proprie

  

/

 

- racordată la reţeaua publică

  

/

 

- puţ de mare adâncime pentru situaţii speciale

  

/

6

Sursă de apă sterilă în USTACC

/

/

/

 

- de la sursa centrală

  

/

 

- sursă proprie

  

/

7

Alimentare cu apă caldă

/

/

/

 

- permanent

  

/

 

- intermitent

  

/

8

Alimentarea cu curent electric

/

/

/

 

- generator al spitalului

  

/

 

- generator al secţiei

  

/

 

- generator propriu al USTACC

  

/

9

Spălătorie

/

/

/

 

- proprie

  

/

 

- comună cu circuit separat

  

/

 

- comună fără circuit separat

  

/

10

Filtru pentru personal şi vizitatori

  

/

11

Calculatoare în USTACC

/

/

/

 

- independente

  

/

 

- în reţea

  

/

- Capitolul 2: Spaţii şi circuite

Nr. crt.

Denumirea

DA

NU

Număr

1

Circuite separate

  

/

2

Circuit septic separat (saloane, materiale, instrumentar)

  

/

3

Staţia de sterilizare

  

/

 

- proprie

  

/

 

- comună cu circuit separat

  

/

 

- nu există

  

/

4

Acces permanent (24 de ore din 24) la:

/

/

/

 

- unitatea de transfuzii

  

/

 

- laborator de analize medicale

  

/

 

- laborator de radiologie şi imagistică medicală

  

/

 

- radiologie mobilă

  

/

 

- computer tomograf

  

/

 

- RMN

  

/

 

- ecocardiografie

  

/

 

- ecografie generală

  

/

 

- laborator de cateterism cardiac

  

/

 

- endoscopie digestivă

  

/

5

Acces în timpul programului de lucru la:

/

/

/

 

- unitatea de transfuzii

  

/

 

- laborator de analize medicale

  

/

 

- laborator de radiologie şi imagistică medicală

  

/

 

- radiologie mobilă

  

/

 

- computer tomograf

  

/

 

- RMN

  

/

 

- ecocardiografie

  

/

 

- ecografie generală

  

/

 

- laborator de cateterism cardiac

  

/

 

- endoscopie digestivă

  

/

- Capitolul 3: Număr personal angajat şi linii de gardă

Nr. crt.

Denumirea

DA

NU

Număr

1

Număr total de medici care îşi desfăşoară activitatea în USTACC

/

/

 
 

- medici în specialitatea cardiologie, cadre universitare

/

/

 
 

- medici în specialitatea cardiologie

/

/

 
 

- medici rezidenţi anul V cardiologie

/

/

 
 

- medici în specialitatea cardiologie angajaţi cu contract de muncă cu timp parţial (gărzi)

/

/

 

2

Linie de gardă destinată exclusiv USTACC

   

3

Asistenţi medicali

/

/

 

4

Ture asistenţi medicali

  

/

 

- de 8 ore

  

/

 

- de 12 ore

  

/

5

Infirmiere

/

/

 

6

Ture infirmiere

  

/

 

- de 8 ore

  

/

 

- de 12 ore

  

/

7

Fiziokinetoterapeuţi/kinetoterapeut

/

/

 
 

- cu loc de muncă în USTACC

   
 

- existenţi în laboratorul de recuperare (baza de tratament) al spitalului şi dedicat USTACC

   

8

Brancardieri

   

9

Ingineri sau tehnicieni întreţinere aparatură medicală USTACC

   

10

Operator calculator

   

11

Registrator medical

   

12

Secretară

   
- Capitolul 4: Dotare cu echipament

Nr. crt.

Denumirea

DA

NU

Număr

1

Electrocardiograf 12 derivaţii

   

2

Monitoare ECG

   
 

- ECG 1 derivaţie

   
 

- ECG 2/mai multe derivaţii

   

3

Câte dintre monitoarele ECG dispun de:

   
 

- pulsoximetru

   
 

- monitorizare respiraţie

   
 

- TA noninvaziv

   
 

- presiuni invazive

   
 

- măsurare debit cardiac

   
 

- măsurare SvO2

   
 

- măsurare temperatură

   

4

Staţie centrală de monitorizare tip ............................

   
 

- câte canale de supraveghere

   

5

Defibrilatoare (cardiovertere)

   
 

- câte defibrilatoare au şi monitor ECG

   
 

- câte defibrilatoare au şi pulsoximetru

   
 

- câte defibrilatoare au şi pacemaker extern

   

6

Holter aritmii

   

7

Aparat măsurare ambulatorie a TA

   

8

Aparate pentru ventilaţie mecanică (adulţi)

   
 

- model .............................

   

9

Aparate ventilaţie mecanică de transport (mobil)

   

10

Pacemaker extern

   

11

Pacemaker intern temporar

   

12

Consolă balon de contrapulsaţie

   

13

Seringi electrice (injectomate)

   

14

Infuzomate (pompe volumetrice)

   

15

Ecocardiograf transtoracic

   
 

- propriu

   
 

- acces la ecocardiograf transtoracic

   

16

Ecocardiograf ecografie transesofagiană

   
 

- propriu

   
 

- acces la ecocardiograf transesofagian

   

17

Ecograf ecografie doppler vase

   
 

- propriu

   
 

- acces la ecocardiograf doppler vase

   

18

Ecograf ecografie abdominală

   
 

- propriu

   
 

- acces la ecograf ecografie abdominală

   

19

Aparat gaze sanguine

   
 

- propriu

   
 

- acces la aparat gaze sanguine 24 de ore/24

   

20

Aparat măsurare rapidă glicemie

   

21

Aparat măsurare rapidă Hb./Ht.

   

22

Aparat hemodializă/hemofiltrare continuă/plasmafereză

   

23

Aparat radiografie mobil (propriu)

   
 

- propriu

   
 

- acces la aparat radiografie mobil

   

24

Aparat măsurare coagulare

   

25

Paturi speciale terapie intensivă cu caracteristici antidecubit

   

26

Endoscopie digestivă

   
 

- propriu

   
 

- acces la endoscopie digestivă

   

27

Bază de date computerizată pentru evidenţa pacienţilor

   

28

Bază de date computerizată pentru evidenţa procedurilor efectuate

   
- Capitolul 5: Context local, accesibilitate, comunicaţii

Nr. crt.

Denumirea

DA

NU

Număr

1

Reţea de telefonie

   
 

- comunicare "pe interior" cu celelalte secţii

   

2

Acces loco-urban permanent

   

3

Acces loco-urban intermitent

   

4

Acces interurban permanent

   

5

Acces interurban intermitent

   

6

Reţea de radiotelefon (comunicaţii radio) în spital

   

7

Acces telemetria sistemului medical de urgenţă prespital/UPU

   

8

Acces internet

   
(2)Comentarii - Observaţii
4.2.Analiza USTACC
4.2.1.Secţiile de cardiologie în cadrul cărora funcţionează USTACC vor transmite analiza activităţii acestor secţii (întocmită prin completarea lit. A şi B şi a scorului OMEGA-RO de la pct. 4.3) de două ori pe an Ministerului Sănătăţii (Direcţia asistenţă medicală şi politici publice), astfel:
- până la data de 15 iulie a.c. (pentru primele 6 luni); şi
- până la data de 15 ianuarie a anului următor (pe ultimele 6 luni şi centralizat pe tot anul precedent).
4.2.2.Analiza activităţii USTACC va cuprinde:
A)Date privind activitatea secţiei:
a)numărul de paturi;
b)numărul total de zile ocupare;
c)nivelul mediu de ocupare;
d)durata medie de spitalizare;
e)% pacienţi admişi şi decedaţi;
f)% mortalitate intraspitalicească;
g)durata medie de spitalizare a pacienţilor decedaţi în USTACC.
B)Date privind pacienţii:
a)vârsta medie şi grupe de vârste;
b)repartiţia pe sexe;
c)diagnosticul la internare pe grupe de afecţiuni conform anexei nr. 1 la regulament;
d)distribuţia pe clase Killip a pacienţilor internaţi pentru sindroame coronariene acute;
e)distribuţia pe clase NYHA pentru pacienţii internaţi pentru insuficienţă cardiacă acută;
f)distribuţia pe grupe de risc (înalt, intermediar, redus) pentru pacienţii cu trombembolism pulmonar;
g)mortalitatea intraspitalicească pe grupe de afecţiuni conform anexei nr. 1 la regulament.
C)Date privind îngrijirea medicală:
a)scor OMEGA- RO-CARDIO;
b)% pacienţi ventilaţi mecanic;
c)% pacienţi ventilaţi < 48 de ore;
d)% pacienţi ventilaţi > 48 de ore;
e)% pacienţi la care s-a utilizat balonul de contrapulsaţie.
D)Date privind prevenirea şi supravegherea infecţiilor nosocomiale:
a)program de prevenire a:
- transmisiei încrucişate a infecţiilor;
- infecţiilor asociate dispozitivelor invazive;
b)instruirea personalului;
c)aplicarea de protocoale.
4.3.Interpretarea datelor, rezultate şi indicatori
Scorul OMEGA-RO-CARDIO se bazează pe înregistrarea de acte terapeutice notate de la 1 la 10 puncte Omega şi repartizate în 3 categorii:
- categoria 1: acte/manevre medicale înregistrate doar o dată, indiferent de numărul real de efectuări;
- categoria 2: acte/manevre medicale înregistrate şi punctate la fiecare efectuare; punctele Omega sunt adunate ori de câte ori actul este efectuat pe parcursul spitalizării pacientului;
- categoria 3: acte/manevre medicale înregistrate în fiecare zi în care se efectuează; punctele Omega se obţin înmulţind valoarea actului cu durata realizării sale în zile.
Scorul de activitate Omega este calculat la sfârşitul spitalizării şi este egal cu suma punctelor din fiecare categorie:
Scorul Omega = puncte categoria 1 + puncte categoria 2 + puncte categoria 3.
Pentru o mai bună caracterizare a activităţii serviciului se analizează nu numai scorul total, dar şi valoarea fiecărei categorii pe ansamblul spitalizării.
(3)Scorul OMEGA-RO-CARDIO acte şi manevre medicale
1.Categoria 1 - Acte de notat o dată pe toată perioada îngrijirii în USTACC:

Denumirea procedurii

Punctaj

Traheostomie: montare sau supraveghere

6

Dren toracic/pericardic: montare sau supraveghere

5

Cateter periferic: montare sau supraveghere

2

Cateter central: montare sau supraveghere

4

Cateter arterial pulmonar: montare sau supraveghere

7

Cateter arterial: montare sau supraveghere

7

Sonda de stimulare cardiacă temporară endocavitară: montare sau supraveghere

7

Intubaţie traheală: montare sau supraveghere

6

Balon contrapulsaţie intraaortică: montare sau supraveghere

10

Cardioversie

3

Resuscitarea cardiorespiratorie

10

Utilizarea de droguri vasoactive

6

Utilizarea de fibrinolitice

10

Transfuzia de derivaţi sanguini, în volum mai mare de 10% din volumul circulant/24 de ore

10

Alimentaţie parenterală: 35 calorii/kg/zi timp de minimum 10 zile

6

Sonda ureterală: montare sau supraveghere

3

Bilanţ neurologic

1

Sedare de peste 24 de ore

6

Puncţie-lavaj peritoneal

3

Resincronizare cardiacă (montare sondă sau supraveghere)

10

2.Categoria 2 - Acte de notat la fiecare realizare:

Denumirea procedurii

Punctaj

Electrocardiogramă

1

Holter aritmii 24 ore

3

Înregistrare ambulatorie 24 ore a tensiunii arteriale

3

Monitorizare continuă segment ST

6

Înregistrare de potenţiale tardive

6

Test eco de viabilitate miocardică

10

Ecocardiografie transtoracică

5

Ecocardiografie transesofagiană

10

Ecografie Doppler vase

5

Ecografie abdominală

3

Test echilibru acidobazic

1

Spirometrie

1

Epurare extrarenală/corporeală secvenţială

10

Plasmafereză

10

Endoscopie digestivă

5

Pregătirea şi însoţirea transportului în afara unităţii de reanimare (Se exclud: transportul efectuat de salvare, transportul pentru intervenţia chirurgicală.)

3

Pregătirea transportului efectuat de salvare (Se exclude transportul pentru intervenţia chirurgicală.)

1

Scintigrafie

6

Angiografie

10

Monitorizare posttratament intervenţional

3

Pregătirea, însoţirea sau primirea la întoarcerea de la departamentele de cardiologie intervenţională (Se exclude transportul efectuat de salvare.)

6

3.Categoria 3 - Acte de notat numărul de zile în care pacientul a beneficiat de manevră

Denumirea procedurii

Punctaj

Ventilaţie spontană cu PEEP şi CPAP

10

Ventilaţie mecanică

10

Dializă peritoneală continuă sau hemofiltrare continuă

10

Supravegherea continuă în compartimentul USTAC

1

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 879 din data de 21 decembrie 2012