REGULAMENT din 15 noiembrie 2012 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezentul regulament de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale.
(2)Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş se aplică tuturor salariaţilor indiferent de naţionalitate, vârstă, sex, rasă, convingeri politice şi religioase. Decizia de angajare sau promovare în cadrul unităţii sanitare se face pe bază de calificări şi abilităţi profesionale, nefăcându-se discriminări de naţionalitate, sex, vârstă, rasă, convingeri politice şi religioase.
Art. 2
(1)Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş este unitate sanitară cu paturi de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale şi poate funcţiona cu secţii private care pot furniza servicii cu plată, asigură asistenţa medicală de specialitate, de urgenţă, curativă, preventivă şi de recuperare pacienţilor internaţi şi din ambulatoriul integrat al spitalului.
(2)În spital se desfăşoară şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală; aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital şi sunt astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale.
Art. 3
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş este subordonat Ministerului Sănătăţii. În exercitarea atribuţiilor sale, colaborează cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş şi alte sisteme de asigurare, alte case de asigurări, organe ale administraţiei publice locale, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Mureş, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, conducerile altor unităţi sanitare şi cu alte instituţii interesate în ocrotirea sănătăţii populaţiei.
CAPITOLUL II: Obiectul de activitate
Art. 4
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş asigură:
a)accesul populaţiei la toate formele de asistenţă medicală spitalicească şi ambulatorie;
b)unitatea de acţiune în rezolvarea problemelor de sănătate din teritoriu;
c)continuitatea asistenţei medicale în toate stadiile de evoluţie a bolii, prin cooperare permanentă a medicilor din aceeaşi unitate sau din alte unităţi sanitare diferite;
d)utilizarea eficientă a personalului de specialitate şi a mijloacelor tehnice de investigaţie şi tratament;
e)dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a asistenţei medicale, corespunzător medicinii moderne;
f)participarea la asigurarea stării de sănătate a populaţiei;
g)desfăşurarea activităţii de educaţie medicală continuă (EMC) şi cercetare pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal, costurile fiind suportate de personalul beneficiar;
h)spitalul poate suporta astfel de costuri în limitele bugetului alocat.
Art. 5
În raport cu atribuţiile ce îi revin în asistenţa medicală, spitalul asigură:
a)prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile, a bolilor profesionale, cronice şi degenerative;
b)acordarea serviciilor medicale preventive, curative, de recuperare, care cuprind: consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratamente medicale şi/sau chirurgicale, îngrijire, recuperare, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masă;
c)asigurarea condiţiilor pentru investigaţii medicale, tratament, igiena alimentelor şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale (conform ordinelor ministrului sănătăţii);
d)răspunde de controlul medical şi supravegherea unor categorii de bolnavi;
e)acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă, fără nicio discriminare indiferent de naţionalitate, vârstă, sex, rasă, convingeri politice şi religioase, etnie, orientare sexuală, origine socială ori dacă pacientul are sau nu asigurare medicală;
f)respectarea protocolului de transfer interclinic elaborat prin ordin al ministrului sănătăţii;
g)respectarea criteriilor de internare de urgenţă a pacienţilor consultaţi/asistaţi la UPU-SMURD şi criteriile de transfer de urgenţă către alte spitale - stabilite prin norme de aplicare (Serviciile de urgenţă sunt cuprinse în forţele planificate sub comanda inspectorului şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă; în situaţii de accidente colective, calamităţi şi dezastre, personalul serviciilor de urgenţă spitalicească nu poate participa la greve sau alte acţiuni revendicative ce pot scădea capacitatea de intervenţie ori calitatea actului medical);
h)acordarea primului ajutor şi asistenţei de urgenţă oricărei persoane aflate în stare critică, iar după stabilizare, asigurarea transportului medicalizat la o altă unitate de profil;
i)asigurarea unui plan de acţiune pentru asistenţa medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii critice;
j)stabilirea factorilor de risc din mediul de viaţă şi de muncă şi a influenţei acestora asupra stării de sănătate a populaţiei;
k)informarea bolnavului sau persoanelor apropiate asupra bolii şi obţinerea consimţământului acestuia pentru efectuarea tratamentelor;
l)prevenirea şi combaterea infecţiilor nosocomiale;
m)efectuarea consultaţiilor, investigaţiilor, tratamentelor şi a altor îngrijiri medicale bolnavilor spitalizaţi;
n)stabilirea corectă a diagnosticului şi a conduitei terapeutice pentru pacienţii spitalizaţi;
o)aprovizionarea şi distribuirea medicamentelor;
p)aprovizionarea cu substanţe şi materiale de curăţenie şi dezinfecţie;
q)asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, respectând alocaţia de hrană, conform legislaţiei în vigoare;
r)asigurarea unui microclimat corespunzător, astfel încât să fie prevenită apariţia infecţiilor nosocomiale;
s)realizarea condiţiilor necesare pentru aplicarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, precum şi paza contra incendiilor, conform normelor în vigoare;
t)în perioada de carantină, limitarea accesului vizitatorilor în spital, iar în unele secţii, conform prevederilor legislaţiei, interzicerea vizitei.
Art. 6
Spitalul asigură:
a)pachetul de servicii de bază care se suportă din fondul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;
b)pachetul de servicii pentru persoanele asigurate facultativ;
c)pachetul minimal de servicii - pentru neasiguraţi (urgenţe, cu potenţial endemoepidemic, imunizări, sarcină şi lăuzie, planning).
Art. 7
Prin modul de organizare şi funcţionare, spitalul, respectiv personalul angajat, are obligaţia:
a)definirii manevrelor care implică soluţii de continuitate, a materialelor utilizate şi a condiţiilor de sterilizare pentru fiecare secţie în parte;
b)păstrării confidenţialităţii faţă de terţi asupra tuturor informaţiilor decurse din serviciile medicale acordate asiguraţilor;
c)acordării serviciilor medicale în mod nediscriminatoriu asiguraţilor;
d)respectării dreptului la libera alegere a furnizorului de servicii medicale în situaţiile de trimitere în consulturi interdisciplinare;
e)neutilizării materialelor şi a instrumentelor a căror condiţie de sterilizare nu este sigură;
f)completării prescripţiilor medicale conexe actului medical atunci când este cazul pentru afecţiuni acute, subacute, cronice (iniţiale);
g)respectării clauzelor contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş, respectiv suportarea sancţiunilor în caz de nerespectare a acestor clauze;
h)aplicarea planului existent de pregătire profesională continuă a personalului medical;
i)în cazul unor activităţi medicale sau farmaceutice pentru care spitalul nu are specialişti competenţi în astfel de activităţi ori manopere medicale, se poate încheia un contract privind furnizarea unor astfel de servicii medicale sau farmaceutice cu un cabinet medical specializat, respectiv furnizor de servicii farmaceutice ori cu o altă unitate medicală publică sau privată acreditată. Spitalul poate încheia contracte privind furnizarea de servicii auxiliare, necesare funcţionării spitalului.
CAPITOLUL III: Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
SUBCAPITOLUL 1:
Art. 8
Activitatea de conducere a spitalului urmăreşte aplicarea în practică a principiilor managementului: luarea unor decizii pe baza celor două elemente esenţiale - calitatea şi actul medical.
Art. 9
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş este asigurată de:
- consiliul de administraţie;
- manager;
- comitetul director.
SUBCAPITOLUL 2:
SECŢIUNEA 1: A. Consiliul de administraţie
Art. 10
Consiliul de administraţie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş funcţionează în conformitate cu prevederile legale şi este compus din următorii membri: 3 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, un reprezentant al Consiliului Local Târgu Mureş, un reprezentant al Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, un reprezentant al Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat, şi un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu statut de invitat.
Art. 11
Managerul participă la şedinţele consiliului de administraţie fără drept de vot.
Art. 12
Atribuţiile principale ale consiliului de administraţie sunt următoarele:
a)avizează bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, precum şi situaţiile financiare trimestriale şi anuale;
b)organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, al ministrului de resort sau, după caz, prin act administrativ al primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz;
c)aprobă măsurile pentru dezvoltarea activităţii spitalului în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei;
d)avizează programul anual al achiziţiilor publice întocmit în condiţiile legii;
e)analizează modul de îndeplinire a obligaţiilor de către membrii comitetului director şi activitatea managerului şi dispune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii;
f)propune revocarea din funcţie a managerului şi a celorlalţi membri ai comitetului director în condiţiile legii.
Art. 13
Consiliul de administraţie se întruneşte lunar sau ori de către ori este nevoie, la solicitarea majorităţii membrilor săi, a preşedintelui de şedinţă sau a managerului şi ia decizii cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.
Art. 14
La şedinţele consiliului de administraţie reprezentanţii sindicatelor legal constituite au statut de invitaţi permanenţi.
Art. 15
Membrii consiliului de administraţie au obligaţia de a depune declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la incompatibilităţi, în termen de 15 zile de la numirea în funcţie. Declaraţia se va actualiza ori de câte ori intervin modificări în situaţia persoanelor în cauză. Declaraţiile vor fi afişate pe site-ul spitalului.
SECŢIUNEA 2: B. Managerul spitalului
Art. 16
(1)Managerul spitalului încheie un contract de management cu Ministerul Sănătăţii, conform prevederilor legale. Contractul poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanţă stabilite de Ministerul Sănătăţii.
(2)Atribuţiile managerului sunt prevăzute în contractul de management, conform ordinului ministrului sănătăţii.
(3)Managerul va respecta incompatibilităţile şi conflictele de interese stabilite prin lege.
SECŢIUNEA 3: C. Comitetul director
Art. 17
Din comitetul director fac parte:
- managerul;
- directorul medical;
- directorul financiar-contabil;
- directorul de îngrijiri.
Art. 18
Ocuparea funcţiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului.
Art. 19
Comitetul director al spitalului public are următoarele atribuţii:
a)elaborează planul de dezvoltare al spitalului pe perioada mandatului, în baza propunerilor scrise ale consiliului medical;
b)elaborează, pe baza propunerilor consiliului medical, planul anual de furnizare de servicii medicale al spitalului;
c)propune managerului, în vederea aprobării:
1.numărul de personal, pe categorii şi locuri de muncă, în funcţie de reglementările în vigoare;
2.organizarea concursurilor pentru posturile vacante, în urma consultării cu sindicatele, conform legii;
d)propune spre aprobare managerului şi urmăreşte implementarea măsurilor organizatorice privind îmbunătăţirea calităţii actului medical, a condiţiilor de cazare, igienă şi alimentaţie, precum şi măsurilor de prevenire a infecţiilor nosocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
e)elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului, pe baza centralizării de către compartimentul financiar-contabil a propunerilor fundamentate ale conducătorilor secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului, pe care îl supune aprobării managerului;
f)urmăreşte realizarea indicatorilor privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe secţii şi compartimente, asigurând sprijin şefilor de secţii şi compartimente pentru încadrarea în bugetul alocat;
g)analizează propunerea consiliului medical privind utilizarea fondului de dezvoltare, pe care îl supune spre aprobare managerului;
h)asigură monitorizarea şi raportarea indicatorilor specifici activităţii medicale, financiari, economici, precum şi a altor date privind activitatea de supraveghere, prevenire şi control, pe care le prezintă managerului, conform metodologiei stabilite;
i)analizează, la propunerea consiliului medical, măsurile pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii spitalului, în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei, dezvoltarea tehnologiilor medicale, ghidurilor şi protocoalelor de practică medicale;
j)elaborează planul de acţiune pentru situaţii speciale şi asistenţă medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză;
k)la propunerea consiliului medical, întocmeşte, fundamentează şi prezintă spre aprobare managerului planul anual de achiziţii publice, lista investiţiilor şi a lucrărilor de reparaţii curente şi capitale care urmează să se realizeze într-un exerciţiu financiar, în condiţiile legii, şi răspunde de realizarea acestora;
l)analizează, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contracte şi propune managerului măsuri de îmbunătăţire a activităţii spitalului;
m)întocmeşte informări lunare, trimestriale şi anuale cu privire la execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, pe care le analizează cu consiliul medical şi le prezintă Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, precum şi Ministerului Sănătăţii, la solicitarea acestora;
n)negociază, prin manager, directorul medical şi directorul financiar-contabil, contractele de furnizare de servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş;
o)se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea majorităţii membrilor săi ori a managerului spitalului public, şi ia decizii în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi;
p)face propuneri privind structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirii spitalului;
q)negociază cu şeful de secţie/laborator şi propune spre aprobare managerului indicatorii specifici de performanţă ai managementului secţiei/laboratorului/serviciului, care vor fi prevăzuţi ca anexă la contractul de administrare al secţiei/laboratorului;
r)răspunde în faţa managerului pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin;
s)analizează activitatea membrilor săi pe baza rapoartelor de evaluare şi elaborează raportul anual de activitate al spitalului;
t)are atribuţii de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale (aprobă planul anual de activitate, asigurarea condiţiilor de implementare în activitate a prevederilor planului anual, verifică şi aprobă alocarea bugetului aferent derulării activităţilor fundamentate prin planul anual, asigură dotarea necesară organizării şi funcţionării sistemului informaţional pentru înregistrarea, stocarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor privind infecţiile nosocomiale).
Art. 20
(1)Potrivit prevederilor legale în vigoare, membrii comitetului director (directorul medical, director financiar-contabil, directorul de îngrijiri) au încheiat un contract de administrare cu managerul spitalului pe o perioadă de 3 ani.
(2)Modelul contractului de administrare pentru membrii comitetului director se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3)Drepturile şi obligaţiile persoanelor care ocupă funcţiile specifice comitetului director sunt stabilite potrivit contractelor de administrare.
CAPITOLUL IV: Structura organizatorică a spitalului
SUBCAPITOLUL 1:
Art. 21
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş este spital clinic judeţean de urgenţă, general, public, în care funcţionează:
a)secţii/compartimente/secţii clinice distincte pentru tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni acute, având un regim de spitalizare continuă şi de zi;
b)UPU-SMURD;
c)Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant;
d)laboratoare medicale;
e)cabinete de specialitate;
f)farmacie;
g)ambulatoriu integrat - adulţi şi copii, cabinet de medicina muncii;
h)ambulatoriu stomatologie;
i)serviciul de anatomie patologică;
j)serviciu de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale;
k)sterilizare;
l)unitate de transfuzii sanguine;
m)aparat funcţional,
şi cuprinde într-un sistem organizatoric şi funcţional unic următoarele activităţi:
A.Structura activităţii medicale:
1.secţiile clinice/secţiile/compartimentele cu paturi, blocuri operatorii;
2.UPU - SMURD;
3.Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant;
4.ambulatoriul integrat al spitalului;
5.ambulatoriul de specialitate - Stomatologie;
6.laboratoare medicale;
7.Serviciul de supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale;
8.farmacie;
9.cabinete medicale, inclusiv stomatologie.
B.Structura activităţii auxiliare:
1.bloc alimentar şi depozite de alimente;
2.spălătorie şi depozit de lenjerie;
3.ateliere de întreţinere şi reparaţii, centrale şi staţii tehnice.
C.Aparatul funcţional:
1.servicii;
2.birouri;
3.compartimente.
Art. 22
Structura cu paturi a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii în condiţiile legii şi este următoarea:

Nr. crt.

Denumirea secţiei

1

Secţia clinică medicină internă I

din care - Compartiment hematologie

2

Secţia clinică medicină internă II

3

Secţia clinică medicină internă III

din care - Compartiment cardiologie

4

Secţia clinică ATI

din care - Compartiment toxicologie - arşi

5

Compartiment ATI - copii

Secţia clinică chirurgie generală I

6

din care - Compartiment chirurgie vasculară

- Compartiment traumatologie toracică

7

Secţia clinică chirurgie generală II

din care - Compartiment chirurgie vasculară

8

Secţia neurochirurgie

9

Secţia clinică chirurgie orală şi maxilo-facială

din care - Compartiment ATI (TIIP)

10

Secţia clinică chirurgie şi ortopedie pediatrică

Secţia clinică neonatologie

11

din care - Compartiment terapie intensivă

- Compartiment prematuri

12

Secţia clinică neurologie I

13

Secţia clinică neurologie II

14

Secţia clinică obstetrică-ginecologie

15

Compartiment ATI obstetrică-ginecologie (ATI şi terapia durerii)

16

Secţia clinică ORL

din care - Compartiment ORL copii

17

Compartiment ATI ORL

18

Secţia clinică pediatrie

din care

- Compartiment hematologie - oncologie

- Compartiment gastroenterologie

- Compartiment alergologie şi imunologie

19

Secţia clinică reumatologie

20

Secţia clinică recuperare cardiovasculară

21

Secţia clinică hematologie

din care - Compartiment transplant medular

22

Secţia ortopedie şi traumatologie

23

Secţia cardiologie

din care - Compartiment terapie intensivă coronarieni

- Compartiment cardiologie intervenţională

24

Compartiment chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă

25

Compartiment diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

26

Secţia gastroenterologie

27

Compartiment nefrologie

28

Compartiment dializă peritoneală

29

Staţia de hemodializă - 4 aparate

30

UPU SMURD

31

Institutul pentru boli cardiovasculare şi transplant

Secţia clinică chirurgie cardiovasculară adulţi şi copii

din care: - Compartiment transplant

- Compartiment chirurgie cardiovasculară copii

- Compartiment ATI copii

- Compartiment ATI adulţi

Secţia clinică cardiologie I adulţi

din care: - Compartiment terapie intensivă coronarieni

- Compartiment cardiologie intervenţională şi electrofizilogie

Secţia clinică cardiologie II copii

din care: - Compartiment terapie intensivă coronarieni

din care: TI neonatologie

Compartiment recuperare cardiovasculară adulţi şi copii

Compartiment imunologie şi transplant, HLA*

Laborator explorări funcţionale I - invazive (adulţi şi copii)*

Laborator explorări funcţionale II - neinvazive (adulţi şi copii)*

32

Bloc operator

Chirurgie generală I

Chirurgie generală II

Ortopedie şi traumatologie

Neurochirurgie

Chirurgie şi ortopedie pediatrică

Obstetrică ginecologie

ORL

Chirurgie plastică şi reparatorie

Chirurgie orală şi maxilofacială

Bloc operator chirurgie cardiovasculară adulţi, copii şi transplant*

33

Farmacia

34

Sterilizare

35

Unitate de transfuzie sanguină cu puncte de lucru

36

Laborator de radiologie şi imagistică medicală

- radiologie convenţională

- CT

- RMN

- ecografie

- radiologie intervenţională

37

Serviciul de anatomie patologică

- Compartiment citologie

- Compartiment histopatologie

- prosectură

38

Laborator analize medicale cu puncte de lucru

39

Laborator medicină nucleară

40

Laborator explorări funcţionale (neinvazive)

41

Laborator genetică medicală

42

Laborator recuperare medicină fizică şi balneologie

43

SSCIN

44

Centrul de sănătate mintală copii (în cadrul ambulatoriului de specialitate copii)

45

Cabinet de planificare familială

46

Cabinet de medicină sportivă

47

Cabinet diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

48

Ambulatoriu integrat spitalului cu cabinete în specialităţile:

Cabinete pentru adulţi: medicină internă, cardiologie, ORL, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie, neurologie, ortopedie şi traumatologie, endocrinologie, gastroenterologie, neurochirurgie, psihiatrie, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, medicina muncii, reumatologie, chirurgie vasculară; cardiologie adulţi*, cardiologie copii*, chirurgie cardiovasculară*

Cabinete pentru copii: pediatrie, ORL, hematooncologie pediatrică, chirurgie şi ortopedie infantilă, gastroenterologie, alergologie şi imunologie, cabinete sănătate mintală copii

49

Ambulatoriu de specialitate stomatologie (activitate învăţământ)

Stomatologie pediatrică

Stomatologie adulţi

50

Aparat funcţional

*Aparţin Institutului pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant.
Art. 23
Secţiile/Laboratoarele/Serviciile participă activ la implementarea/dezvoltarea sistemului de control managerial, implementarea/dezvoltarea procedurilor operaţionale privind sistemul de calitate, precum şi a normelor de protecţia muncii, securitate şi sănătate în muncă.
Art. 24
Actuala structură se poate modifica în urma aprobării unei noi structuri prin ordin al ministrului, la o dată ulterioară aprobării prezentului regulament de organizare şi funcţionare.
SUBCAPITOLUL 2:
SECŢIUNEA 1: A. Secţiile şi compartimentele cu paturi
SUBSECŢIUNEA 1: I. GENERALITĂŢI
Art. 25
Secţiile/Compartimentele cu paturi sunt organizate pe profile de specialitate.
Art. 26
- Secţia cu paturi este condusă de un medic şef de secţie sau, în absenţa lui, de unul dintre medicii primari desemnaţi, iar compartimentele sunt conduse de un medic coordonator, având aceleaşi atribuţii ca şi medicul şef de secţie.
Art. 27
(1)Secţia/Compartimentul cu paturi are următoarele atribuţii:
1.acordarea asistenţei medicale;
2.îndrumarea tehnică a activităţii de asistenţă medicală;
3.promovarea activităţii de învăţământ, ştiinţifice şi de cercetare.
(2)_
1.Acordarea asistenţei medicale:
a)repartizarea bolnavilor în saloane, în condiţiile aplicării măsurilor referitoare la combaterea infecţiilor nosocomiale;
b)asigurarea examinării medicale complete şi a investigaţiilor minime a bolnavilor în ziua internării;
c)efectuarea în cel mai scurt timp a investigaţiilor necesare stabilirii diagnosticului;
d)declararea cazurilor de boli contagioase, a infecţiilor nosocomiale, a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, conform reglementărilor în vigoare;
e)asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv şi de recuperare), individualizat şi diferenţiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma şi stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee şi tehnici medicale şi chirurgicale, indicarea, folosirea şi administrarea alimentaţiei dietetice, medicamentelor, agenţilor fizici, balneari, climatici, a gimnasticii medicale, ergoterapiei, instrumentarului şi aparaturii medicale;
f)asigurarea, ziua şi noaptea, a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;
g)asigurarea trusei de urgenţă, conform normelor Ministerului Sănătăţii;
h)asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat şi administrarea corectă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;
i)asigurarea condiţiilor necesare recuperării medicale, precoce;
j)asigurarea alimentaţiei bolnavilor, în concordanţă cu diagnosticul şi stadiul evolutiv al bolii;
k)desfăşurarea unei activităţi care să asigure bolnavilor internaţi un regim raţional de odihnă şi de servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor şi de păstrare a legăturii cu familia;
l)asigurarea securităţii copiilor contra accidentelor, în secţiile de pediatrie şi neonatologie;
m)transmiterea concluziilor diagnostice şi a indicaţiilor terapeutice pentru bolnavii externaţi unităţilor sanitare ambulatorii, medicilor de familie, prin scrisori medicale;
n)educaţia sanitară a bolnavilor şi aparţinătorilor.
2.Îndrumarea tehnică a activităţii de asistenţă medicală:
a)îndrumarea, sprijinirea şi controlul concret al modului de acordare a asistenţei medicale a populaţiei în profilul respectiv, în ambulatoriul integrat al spitalului, cabinete;
b)urmărirea ridicării continue a calităţii îngrijirilor medicale;
c)asigurarea ridicării nivelului tehnic profesional al personalului medico-sanitar propriu şi a instruirii personalului medico-sanitar aflat în stagii practice;
d)analiza periodică a stării de sănătate a populaţiei, a calităţii asistenţei medicale (concordanţa diagnosticului între ambulatoriul integrat al spitalului, respectarea tratamentului indicat), precum şi a altor aspecte.
3.Promovarea activităţii de învăţământ, ştiinţifice şi de cercetare:
a)asigurarea desfăşurării practice a învăţământului medical superior şi mediu în conformitate cu reglementările în vigoare;
b)asigurarea condiţiilor de participare la cursuri postuniversitare şi de perfecţionare profesională a personalului;
c)asigurarea condiţiilor pentru întregul personal de a-şi însuşi noutăţile din domeniul medical;
d)efectuarea de studii şi cercetări medicale în legătură cu aplicarea de metode noi de investigaţii şi tratament, conform prevederilor statutului personalului sanitar.
SUBSECŢIUNEA 2: II. ASPECTE SPECIFICE
SUBSECŢIUNEA 21: 1. SECŢIILE CU PROFIL MEDICAL
Art. 28
Secţiile cu profil medical au în principal următoarele atribuţii:
a)asigurarea aparatului de urgenţă, cu aprobarea conducerii spitalului;
b)îmbăierea, dezinfecţia şi deparazitarea bolnavilor;
c)asigurarea transportului bolnavilor în secţie;
d)ţinerea evidenţei zilnice, a internării bolnavilor şi asigurarea comunicării cu secţiile privind locurile libere;
e)repartizarea bolnavilor în saloane, în condiţiile aplicării măsurilor referitoare la prevenirea şi combaterea infecţiilor interioare;
f)efectuarea în cel mai scurt timp a examenului clinic şi a investigaţiilor necesare stabilirii diagnosticului;
g)declararea cazurilor de boli contagioase şi a bolilor profesionale conform reglementărilor în vigoare;
h)recoltarea de probe biologice pentru efectuarea analizelor;
i)asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv şi de recuperare), individualizat şi diferenţiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma şi stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee şi tehnici medicale;
j)indicarea, folosirea şi administrarea medicamentelor, a instrumentarului şi aparaturii medicale;
k)asigurarea timp de 24 de ore a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;
l)obţinerea consimţământului informat în scris al pacientului privind tratamentul necesar;
m)asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat şi administrarea curentă a acestora;
n)asigurarea alimentaţiei bolnavilor, în concordanţă cu diagnosticul şi stadiul evolutiv al bolii;
o)desfăşurarea unei activităţi care să asigure bolnavilor internaţi un regim raţional de odihnă şi servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor şi păstrare a legăturii acestora cu familia;
p)educaţia sanitară a bolnavilor şi aparţinătorilor.
SUBSECŢIUNEA 22: 2. SECŢIILE CU PROFIL CHIRURGICAL
Art. 29
Secţiile cu profil chirurgical din cadrul spitalului au, în principal, următoarele atribuţii:
a)examinarea imediată, completă, trierea medicală şi epidemiologică a bolnavilor pentru internare;
b)asigurarea primului ajutor şi acordarea asistenţei medicale calificate şi specializate, până când bolnavul este stabilizat şi ajunge în secţie;
c)asigurarea aparatului de urgenţă, cu aprobarea conducerii spitalului;
d)îmbăierea, dezinfecţia şi deparatizarea bolnavilor;
e)asigurarea transportului bolnavilor în secţie;
f)ţinerea evidenţei zilnice a internării bolnavilor şi asigurarea comunicării cu secţiile privind locurile libere;
g)repartizarea bolnavilor în saloane cu respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a infecţiilor nosocomiale;
h)examinarea imediată de către medicul chirurg a bolnavilor internaţi de urgenţă, precum şi a celor cu stare biologică alterată;
i)stabilirea parcursului în vederea confirmării precizării sau nuanţării diagnosticului de internare;
j)precizarea cât mai rapidă, prin consultări de specialitate, a afecţiunilor asociate patologiei chirurgicale;
k)întocmirea foii de observaţie în primele 24 de ore pentru pacienţii cronici şi la prezentare pentru pacienţii internaţi de urgenţă;
l)stabilirea diagnosticului preoperator, inclusiv stadiul bolii;
m)stabilirea indicaţiei operatorii, justificarea acesteia, precum şi alegerea procedurii tehnice şi tactice la propunerea medicului curant şi cu acordul şefului de secţie;
n)obţinerea consimţământului informat în scris al pacientului în tratamentul chirurgical propus;
o)pregătirea preoperatorie generală, locală, precum şi asigurarea consultului preanestezic;
p)asigurarea şi verificarea îndeplinirii tratamentelor medicale pre- şi postoperatorii;
q)supravegherea evoluţiei pre- şi postoperatorii generale şi locale;
r)precizarea recomandărilor de urmat la externare, precum şi stabilirea contactelor postoperatorii.
SUBSECŢIUNEA 23: 3. SECŢIA CLINICĂ ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ ŞI COMPARTIMENTELE ATI
Art. 30
- Secţia clinică anestezie şi terapie intensivă şi compartimentele ATI au în principal următoarele atribuţii:
a)primirea în secţie este admisă în cazul a două categorii de pacienţi: pacienţii în postoperator şi urgenţele transferate din secţii/compartimente;
b)repartizarea bolnavilor în saloane în condiţiile aplicării măsurilor referitoare la prevenirea şi combaterea infecţiilor interioare;
c)efectuarea în cel mai scurt timp a investigaţiilor necesare stabilirii diagnosticului;
d)declararea cazurilor de boli contagioase şi a bolilor profesionale conform reglementărilor în vigoare;
e)asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv şi de recuperare), individualizat şi diferenţiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma şi stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee şi tehnici medicale şi de anestezie; indicarea, folosirea şi administrarea alimentaţiei dietetice, a medicamentelor, a agenţilor fizici, a instrumentarului şi aparaturii medicale, precum şi asigurarea timp de 24 de ore a îngrijirii medicale necesare pe toată durata internării;
f)consulturi interdisciplinare în cazurile simplificate;
g)asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat şi administrarea curentă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;
h)asigurarea condiţiilor necesare recuperării medicale precoce;
i)asigurarea alimentaţiei bolnavilor, în concordanţă cu diagnosticul şi stadiul evolutiv al bolii;
j)desfăşurarea unei activităţi care să asigure bolnavilor internaţi un regim raţional de odihnă şi servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor şi păstrare a legăturii acestora cu familia;
k)educaţia sanitară a bolnavilor şi a aparţinătorilor;
l)cazurile mult prea grave, cu prognostic extrem de sever, se direcţionează spre servicii de paleaţie.
SUBSECŢIUNEA 24: 4. SPITALIZARE DE ZI
Art. 31
Spitalizarea de zi are, în principal, următoarele atribuţii:
a)asigură spitalizarea bolnavilor în funcţie de gravitatea diagnosticului în secţie, în funcţie de indicaţiile medicilor din secţiile cu paturi;
b)supravegherea evoluţiei pre- şi postoperatorii generale şi locale;
c)precizarea recomandărilor de urmat la externare, precum şi stabilirea contactelor postoperatorii;
d)asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv şi de recuperare) individualizat şi diferenţiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma şi stadiul evolutiv al bolii, prin aplicarea diferitelor procedee şi tehnici medicale;
e)supravegherea intraterapeutică a pacienţilor;
f)supravegherea pacienţilor imobilizaţi;
g)asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat şi administrarea curentă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;
h)consulturi interdisciplinare în cazurile simplificate;
i)asigurarea condiţiilor necesare recuperării medicale precoce.
SECŢIUNEA 2: B. Alte structuri
SUBSECŢIUNEA 1: 1. BLOCURILE OPERATORII
Art. 32
Blocurile operatorii au, în principal, următoarele atribuţii:
a)la nivelul acestora se desfăşoară activitatea operatorie a spitalului;
b)asigură condiţiile de antisepsie necesare menţinerii condiţiilor optime de desfăşurare a actului operator;
c)asigură condiţiile necesare respectării măsurilor de prevenire şi combatere a infecţiilor nosocomiale;
d)ţinerea evidenţei zilnice a pacienţilor care se operează şi asigurarea comunicării cu Secţia clinică anestezie şi terapie intensivă şi compartimentele ATI privind locurile libere;
e)asigură împreună cu personalul Secţiei clinice anestezie şi terapie intensivă şi compartimentele ATI transportul bolnavilor din blocul operator;
f)urmărirea consumului de materiale şi raportarea lui în sistemul informatic integrat;
g)asigură manipularea, depozitarea şi transportul la Laboratorul de analize medicale şi Serviciul de anatomie patologică ale produselor biologice recoltate în actul operator.
SUBSECŢIUNEA 2: 2. STERILIZAREA
Art. 33
Sterilizarea are, în principal, următoarele atribuţii:
a)verificarea modului de pregătire şi împachetare a materialelor trimise pentru sterilizare şi respingerea truselor necorespunzătoare;
b)eliminarea încărcăturii microbiene, încărcăturii organice şi a biofilmului de pe dispozitivele medicale;
c)sterilizarea propriu-zisă şi sistemul de control al procesului;
d)procedurile de control şi marcare a produselor finite;
e)sesizarea eventualelor neconformităţi şi luarea imediată a măsurilor necesare;
f)înregistrarea şi arhivarea datelor privind procesul de sterilizare;
g)efectuarea sterilizării, respectând normele tehnice de sterilizare şi instrucţiunile de sterilizare a fiecărui aparat;
h)banderolarea şi etichetarea truselor şi pachetelor cu materiale sterilizate;
i)ţinerea evidenţei activităţii de sterilizare pe aparate şi saraje;
j)efectuarea testelor de control şi evidenţa acestora;
k)asigurarea circuitului de stocare, distribuţie şi transport la utilizatori;
l)asigurarea circuitelor pentru securitatea personalului, a mediului şi integritatea dispozitivelor medicale;
m)supravegherea şi corectarea condiţiilor de desfăşurare a procesului de sterilizare;
n)verificarea calităţii aerului, apei şi a fluidelor utilizate;
o)verificarea stării de igienă a suprafeţelor;
p)verificarea modului de funcţionare a echipamentelor de sterilizare;
q)verificarea modului de funcţionare a echipamentelor de control, măsură şi testare.
SUBSECŢIUNEA 3: 3. FARMACIA
Art. 34
(1)În cadrul spitalului funcţionează o farmacie cu circuit închis. Farmacia asigură şi gestionează întreaga medicaţie necesară bolnavilor internaţi.
(2)Farmacia are, în principal, următoarele atribuţii:
a)recepţia produselor farmaceutice şi a materialelor sanitare pe baza documentelor de primire;
b)aprovizionarea, depozitarea şi păstrarea medicamentelor în condiţii corespunzătoare;
c)verificarea termenului de valabilitate a medicamentelor şi substanţelor farmaceutice;
d)asigurarea medicamentelor necesare activităţii de asistenţă medicală a spitalului;
e)asigurarea aprovizionării cu medicamente citostatice;
f)păstrarea, prepararea şi eliberarea medicamentelor de orice natură şi formă, potrivit Farmacopeei Române în vigoare, a specialităţilor farmaceutice autorizate şi a altor produse farmaceutice, conform nomenclatorului aprobat de Ministerul Sănătăţii;
g)depozitarea produselor conform normelor în vigoare (farmacopee, standarde sau norme interne), ţinându-se seama de natura şi proprietăţile lor fizico-chimice;
h)organizarea şi efectuarea controlului calităţii medicamentului şi luarea măsurilor ori de câte ori este necesar pentru preîntâmpinarea accidentelor, informând imediat organul superior;
i)asigurarea controlului preventiv, verificarea organoleptică şi fizică, verificarea operaţiilor finale, analiza calitativă a medicamentului la masa de analize;
j)prepararea şi eliberarea medicamentelor potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii;
k)întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziţii publice de medicamente şi unele materiale sanitare;
l)operarea în programul informatic a documentelor de eliberare a medicamentelor;
m)participarea, pe baza consumurilor şi a stocurilor din farmacie, la efectuarea comenzilor lunare de medicamente simptomatice şi citostatice.
SUBSECŢIUNEA 4: 4. UNITATEA DE TRANSFUZIE SANGUINĂ
Art. 35
În unitatea de transfuzie sanguină din spital se desfăşoară, în principal, următoarele activităţi:
a)aprovizionarea cu sânge total şi componente de sânge pe baza solicitărilor scrise din secţiile spitalului;
b)recepţia, evidenţa, stocarea şi livrarea sângelui total şi a componentelor sanguine către secţiile spitalului;
c)distribuţia de sânge şi componente sanguine de la un centru de transfuzie furnizor către spitalul beneficiar se face în baza unui contract de furnizare, care stabileşte condiţiile de distribuţie şi documentaţia aferentă obligatorie;
d)efectuarea testelor pretransfuzionale;
e)pregătirea unităţilor de sânge total şi a componentelor sanguine în vederea administrării;
f)consiliere privind utilizarea clinică a sângelui total şi a componentelor sanguine;
g)prezervarea probelor biologice pretransfuzionale şi a unităţilor de sânge sau componente sanguine administrate pentru o perioadă de 48 de ore posttransfuzional în spaţiile frigorifice cu această destinaţie;
h)întocmirea documentaţiei corespunzătoare tuturor activităţilor desfăşurate;
i)raportarea tuturor evenimentelor legate de actul transfuzional către centrul de transfuzie teritorial;
j)păstrarea eşantioanelor din ser sau plasmă recoltate pretransfuzional, în cazul tuturor pacienţilor transfuzaţi, pentru o perioadă de minimum 6 luni, în spaţii frigorifice (-15-18°C) cu această destinaţie.
SECŢIUNEA 3: C. Laboratoare şi explorări paraclinice
SUBSECŢIUNEA 1:
Art. 36
În funcţie de mărimea unităţii, de existenţa bazei materiale şi a personalului de specialitate s-au organizat:
1.Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală cu:
a)radiologie convenţională cu puncte de lucru;
b)computer tomograf;
c)imagistică prin rezonanţă magnetică;
d)ecografie;
e)radiologie intervenţională.
2.Serviciul de anatomie patologică cu:
a)Compartiment citologie;
b)Compartiment histopatologie;
c)prosectură.
3.Laboratorul de analize medicale cu puncte de lucru
4.Laboratorul de explorări funcţionale neinvazive
5.Laboratorul de genetică umană
6.Laboratorul de medicină nucleară
7.Laboratorul de recuperare, medicină fizică şi balneologie.
SUBSECŢIUNEA 2: 1. LABORATORUL DE RADIOLOGIE ŞI IMAGISTICĂ MEDICALĂ CU PUNCTE DE LUCRU
Art. 37
Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală are, în principal, următoarele atribuţii:
a)efectuarea examenelor radiologice şi imagistice în laborator şi la patul bolnavului, la indicaţia medicului primar sau a medicului specialist;
b)colaborarea cu medicii clinicieni în scopul precizării diagnosticului;
c)organizarea şi utilizarea corespunzătoare a filmotecii şi a arhivei;
d)înregistrarea tuturor examinărilor efectuate;
e)aplicarea măsurilor pentru prevenirea iradierii bolnavilor şi a personalului din laborator;
f)respectarea tuturor prevederilor legale specifice domeniului, elaborate de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi Ministerul Sănătăţii;
g)întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziţii publice de filme şi materiale de laborator specifice;
h)raportarea statistică a numărului de examinări efectuate pe bolnavii internaţi şi ambulatorii.
SUBSECŢIUNEA 3: 2. SERVICIUL DE ANATOMIE PATOLOGICĂ
Art. 38
Serviciul de anatomie patologică deţine încăperi şi dotări necesare pentru prelevarea pieselor operatorii, examinarea, păstrarea, depunerea, conservarea şi necropsia cadavrelor.
Art. 39
Serviciul de anatomie patologică are, în principal, următoarele atribuţii:
a)efectuarea diagnosticului histopatologic sau citopatologic, după caz, asupra produselor biologice recoltate, şi anume: piese operatorii, material bioptic, biopsii de tract digestiv, bronşice, hepatice, pancreatice, renale, puncţii medulare, ganglionare, lichide biologic, material aspirat cu ac fin, frotiuri exfoliative, organe, fragmente tisulare şi altele asemenea;
b)efectuarea de autopsii tuturor pacienţilor decedaţi în spital, care nu sunt cazuri medico-legale, şi, unde este necesară confirmarea, precizarea sau completarea diagnosticului clinic, inclusiv tuturor copiilor până la vârsta de un an, indiferent de locul decesului, precum şi deceselor materne care nu sunt cazuri medico-legale;
c)efectuarea de îmbălsămări, spălarea, îmbrăcarea şi cosmetizarea cadavrelor;
d)executarea de necropsii la toate cazurile de pacienţi decedaţi în spital în vederea stabilirii sau confirmării diagnosticului şi precizării cauzei medicale a morţii;
e)la cererea scrisă a aparţinătorilor decedatului, medicul director al spitalului poate aproba scutirea de necropsie cu avizul medicului şef al secţiei şi al medicului anatomopatolog;
f)colaborarea cu celelalte laboratoare din cadrul spitalului, în vederea efectuării unor cercetări complementare speciale (bacteriologice, biochimice, experimentale);
g)eliberarea certificatului constatator de deces completat şi semnat de medicul curant şi anatomopatolog sau medicul care a efectuat necropsia;
h)eliberarea cadavrelor în conformitate cu normele în vigoare;
i)colaborarea cu Laboratorul de medicină legală în cazurile prevăzute de lege.
SUBSECŢIUNEA 4: 3. LABORATORUL DE ANALIZE MEDICALE CU PUNCTE DE LUCRU
Art. 40
Laboratorul de analize medicale are, în principal, următoarele atribuţii:
a)efectuarea analizelor medicale de: hematologie, biochimie, microbiologie, imunologie, parazitologie, micologie, necesare precizării diagnosticului, stadiului de evoluţie a bolii şi examenelor profilactice;
b)recepţionarea produselor sosite pentru examen de laborator şi înserierea lor corectă;
c)asigurarea recipienţilor necesari recoltării produselor;
d)redactarea corectă şi distribuirea la timp a rezultatelor examenelor efectuate;
e)întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziţii publice de reactivi şi materiale de laborator specifice;
f)raportarea statistică a numărului de analize efectuate pe bolnavii internaţi.
SUBSECŢIUNEA 5: 4. LABORATORUL DE EXPLORĂRI FUNCŢIONALE
Laboratorul de explorări funcţionale asigură efectuarea investigaţiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate şi în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizaţi şi din ambulatoriul integrat al spitalului.
SUBSECŢIUNEA 6: 5. LABORATORUL DE GENETICĂ MEDICALĂ
Laboratorul de genetică medicală îşi îndeplineşte atribuţiile conform legii.
SUBSECŢIUNEA 7: 6. LABORATORUL DE MEDICINĂ NUCLEARĂ
Laboratorul de medicină nucleară are, în principal, următoarele atribuţii:
a)executarea explorărilor funcţionale şi morfologice cu ajutorul radio-izotopilor la diferite boli, la bolnavii ambulatorii şi internaţi;
b)efectuarea scintigrafiilor şi a ecografiilor;
c)executarea explorărilor cu surse radiative deschise în bolile care necesită acest tip de diagnostic;
d)asigurarea circuitului izotopilor radioactivi în condiţii de evitare a poluării interne şi externe a mediului ambiant;
e)colaborarea cu medicii clinicieni în scopul precizării diagnosticului;
f)organizarea şi utilizarea corespunzătoare a arhivei;
g)înregistrarea tuturor examinărilor efectuate;
h)aplicarea măsurilor pentru prevenirea iradierii bolnavilor şi a personalului din laborator;
i)respectarea tuturor prevederilor legale specifice domeniului, elaborate de Comisa Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi Ministerul Sănătăţii;
j)întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziţii publice de materiale de laborator specifice;
k)completarea corect şi la zi a formularelor tipizate din sistemul informaţional al Ministerului Sănătăţii cu datele corespunzătoare activităţii desfăşurate.
SUBSECŢIUNEA 8: 7. LABORATORUL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ŞI BALNEOLOGIE
Laboratorul de recuperare, medicină fizică şi balneologie asigură efectuarea investigaţiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate şi în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizaţi şi din ambulatoriu.
SECŢIUNEA 4: D. UPU - SMURD
Art. 41
Unitatea de primire urgenţe UPU - SMURD este secţia independentă din structura spitalului, condusă de un medic-şef, care dispune de personal propriu special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenţă ale pacienţilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulanţe. Atribuţiile UPU - SMURD sunt, în principal, cele de mai jos, fiind completate de cele prevăzute de actele normative în vigoare:
a)se ocupă cu primirea, trierea, investigarea, stabilizarea şi aplicarea tratamentului de urgenţă pacienţilor sosiţi cu ambulanţele sau cu mijloacele proprii de transport;
b)efectuează evaluarea stării de sănătate a pacienţilor care solicită acest lucru, stabilind lipsa unei afecţiuni sau eventuala internare a pacientului, fiind interzis refuzul acordării asistenţei medicale de urgenţă;
c)efectuează triajul pacienţilor sosiţi cu ambulanţele sau cu mijloacele proprii de transport;
d)tratează ca fiind cazuri medicale de urgenţă pacienţii care reprezintă cazuri sociale, necesitând în acelaşi timp îngrijiri medicale;
e)preia prin intermediul asistentului social aflat în tură persoanele care reprezintă cazuri sociale şi care nu necesită îngrijiri medicale de urgenţă;
f)întocmeşte fişa individuală de urgenţă a pacienţilor sosiţi în UPU - SMURD, completând şi toate formularele necesare în scris sau pe calculator;
g)examinează pacienţii sosiţi în UPU - SMURD, solicitând investigaţiile necesare şi consulturile de specialitate care se impun, care vor fi efectuate de medicii de specialitate în diferite profiluri din spital;
h)stabileşte un diagnostic prezumtiv sau final pe baza examinărilor şi a investigaţiilor efectuate;
i)solicită şi/sau efectuează investigaţiile necesare pentru stabilirea unui diagnostic corect ori infirmarea unui diagnostic prezumtiv, în vederea stabilirii unei conduite terapeutice corecte, precum şi în vederea luării unei decizii asupra necesităţii internării unui pacient;
j)stabileşte conduita terapeutică pentru pacientul aflat sub observaţie, de comun acord cu medicii de gardă din spital;
k)efectuează supravegherea continuă a bolnavilor, tratamentul şi examenele paraclinice prescrise de medicul din cadrul UPU - SMURD sau din secţie, efectuând monitorizarea scriptică în fişe de observaţii speciale ale bolnavilor;
l)trimite spre internare pacientul într-o anumită secţie din spital, pacientului întocmindu-i-se fişa de internare în secţia respectivă;
m)organizează transportul pacienţilor către secţiile unde urmează să fie internaţi, un angajat al UPU - SMURD însoţindu-i în caz de nevoie;
n)comunică permanent cu bolnavul şi aparţinătorii acestuia, anunţându-i despre manevrele ce se efectuează, precum şi despre starea acestuia, comunică şi decesul bolnavului aparţinătorilor prin intermediul medicului responsabil de tură şi al asistentului de tură/asistentului medico-social;
o)externează pacienţii din UPU - SMURD în următoarele situaţii: cu acordul final al medicului responsabil de tură din cadrul UPU - SMURD, la recomandarea unui medic de gardă din spital pe baza rezultatelor investigaţiilor efectuate sau la cererea pacientului ori, după caz, a aparţinătorilor acestuia, în urma semnării în fişa individuală a pacientului a refuzului de tratament sau de internare;
p)eliberează, la solicitarea pacientului sau la nevoie, o scrisoare medicală către medicul de familie, care explică rezultatele investigaţiilor, tratamentul efectuat şi recomandările medicului din UPU - SMURD şi ale medicilor specialişti din cadrul spitalului;
q)oferă la externare pacientului informaţiile necesare privind afecţiunea lui şi tratamentul necesar, simptome care necesită revenirea de urgenţă la UPU - SMURD;
r)respectă criteriile de internare a pacienţilor din UPU - SMURD stabilite prin legislaţia în vigoare;
s)asigură consultanţă la Dispeceratul 112, ajută la primirea şi triajul apelurilor şi indică conduitele de prim ajutor, inclusiv echipajelor aflate în teren, la solicitarea acestora sau în cazul în care echipajul aflat la un pacient în stare critică nu este însoţit de un medic;
t)colaborează cu inspectoratul pentru situaţii de urgenţă îndeplinind în condiţiile legii sarcinile noi prevăzute de acesta, respectă regulamentele şi ordinele inspectoratului pentru situaţii de urgenţă;
u)colaborează direct cu şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă şi cu serviciul de ambulanţă judeţean în vederea îmbunătăţirii activităţii de asistenţă de urgenţă prespitalicească;
v)organizează activitate didactică şi ştiinţifică, inclusiv de cercetare;
w)în cazurile deosebite (accidente grave, colective, aflux masiv de victime la UPU - SMURD) coordonează împreună cu alte servicii de specialitate operaţiunile de salvare şi de tratament;
x)propune protocoale de colaborare cu alte secţii şi laboratoare şi asigură respectarea acestora;
y)asigură şi respectă confidenţialitatea îngrijirilor medicale, ale datelor pacienţilor, dând dovadă de un comportament etic faţă de bolnav.
SECŢIUNEA 5: E. Ambulatoriul integrat al spitalului
Art. 42
Ambulatoriul integrat în structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş asigură asistenţa de specialitate a bolnavilor.
Art. 43
Ambulatoriul integrat este condus de directorul medical. În structura ambulatoriului integrat intră: cabinete, fişier.
Art. 44
Consultaţiile bolnavilor în ambulatoriul integrat, precum şi examenele de laborator şi radiologice se acordă de medicii specialişti, pe baza recomandărilor scrise ale medicilor de familie, care trebuie să cuprindă motivul trimiterii şi diagnosticul prezumtiv. Cazurile de urgenţă nu necesită bilet de trimitere.
Art. 45
Asistenţa medicală de specialitate este gratuită numai pentru bolnavii din sistemele de asigurări sociale, de cei care contribuie la asigurări, copii, elevi şi studenţi şi categoriile expres prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Art. 46
Cabinetele de consultaţii medicale de specialitate au, în principal, următoarele atribuţii:
a)asigură asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, primul ajutor şi asistenţa de urgenţă; îndrumă bolnavii spre internare cu asigurarea locului;
b)execută măsuri de prevenire şi combatere a bolilor cronice şi degenerative;
c)efectuează examene speciale pentru angajare, controlul medical periodic, pentru vânători şi conducători auto;
d)organizează şi asigură recuperarea capacităţii de muncă pentru adulţi şi copii;
e)organizează şi asigură tratamente medicale pentru adulţi şi copii;
f)organizează depistarea activă, prevenirea şi combaterea tuberculozei, bolilor venerice, SIDA, tulburări şi boli psihice;
g)dispensarizează bolnavii cronici şi persoanele sănătoase supuse riscului de îmbolnăvire;
h)întocmeşte documente medicale pentru bolnavii din teritoriu, potrivit dispoziţiilor legale;
i)informează permanent bolnavii privind problemele medico-sanitare în teritoriu şi asupra drepturilor şi îndatoririlor pe care le au pentru cunoaşterea şi păstrarea propriei sănătăţi;
j)efectuează acţiunile de educaţie pentru sănătate;
k)efectuează consultaţii;
l)organizează consultaţiile pentru evitarea aglomeraţiei.
SECŢIUNEA 6: F. Serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale
Art. 47
Serviciul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale are, în principal, următoarele atribuţii:
a)elaborează planul anual de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale;
b)asigură supravegherea epidemiologică a infecţiilor nosocomiale şi a cazurilor de boli transmisibile prin colectarea, înregistrarea, analiza, interpretarea şi diseminarea datelor;
c)propune şi iniţiază activităţi complementare de prevenţie sau control cu caracter de urgenţă, în cazul unor situaţii de risc sau focar de infecţie nosocomială;
d)întocmeşte harta punctelor şi segmentelor de risc pentru infecţia nosocomială privind modul de sterilizare şi menţinerea sterilităţii în spital, decontaminarea mediului fizic şi curăţenia din spital, zonele "fierbinţi" cu activitate de risc sau cu dotare tehnică şi edilitară favorizantă pentru infecţiile nosocomiale;
e)verifică respectarea normelor de igienă, igiena produselor alimentare, în special a celor dietetice, normelor de sterilizare şi menţinerea sterilităţii materialelor sanitare şi a soluţiilor injectabile;
f)organizează măsurile de remediere a deficienţelor constatate;
g)supraveghează şi controlează efectuarea decontaminării mediului din spital prin curăţare chimică şi dezinfecţie;
h)supraveghează şi controlează calitatea prestaţiilor efectuate la spălătorie;
i)supraveghează şi controlează activitatea de îndepărtare şi neutralizare a reziduurilor, în mod special faţă de reziduurile periculoase rezultate din activitatea medicală;
j)supraveghează şi controlează respectarea circuitelor funcţionale ale spitalului, circulaţia asistaţilor şi vizitatorilor, a personalului şi, după caz, a studenţilor şi elevilor din învăţământul universitar, postuniversitar sau postliceal;
k)supraveghează şi controlează respectarea în secţiile medicale şi paraclinice a procedurilor profesionale de supraveghere, triaj, depistare, izolare, diagnostic, tratament şi raportare pentru infecţiile nosocomiale;
l)supraveghează şi controlează corectitudinea înregistrării suspiciunilor de infecţie la asistaţi, derularea investigaţiilor etiologice a sindroamelor infecţioase, operativitatea transmiterii informaţiilor aferente la structura de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale;
m)răspunde prompt la informaţia primită din secţii şi demarează ancheta epidemiologică pentru toate cazurile suspecte de infecţii nosocomiale;
n)dispune măsurile necesare pentru limitarea difuziunii infecţiei, respectiv organizează, după caz, triaje epidemiologice şi investigaţii paraclinice necesare;
o)întocmeşte şi definitivează ancheta epidemiologică a focarului, difuzează informaţiile necesare privind focarul, în conformitate cu legislaţia, întreprinde măsuri şi activităţi pentru evitarea riscurilor identificate în focar;
p)organizează şi realizează programe instructiv-educative, colaborând cu personalul calificat din secţii/compartimente;
q)coordonează elaborarea şi actualizarea anuală, împreună cu conducerile secţiilor, a Ghidului de prevenire a infecţiilor nosocomiale;
r)implementează şi evaluează activitatea de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale;
s)organizează depistarea, raportarea, evidenţa, izolarea, tratarea şi aplicarea măsurilor de control în caz de boală transmisibilă internată sau apărută în spital;
t)efectuează studii epidemiologice privind morbiditatea, severitatea infecţiilor nosocomiale.
SECŢIUNEA 7: G. Cabinet de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice
Art. 48
Responsabilităţile acestui cabinet derivă din reglementările legale cu privire la derularea programului naţional de diabet, nutriţie şi boli metabolice. În cadrul acestui cabinet se desfăşoară consulturile de specialitate ale bolnavilor de diabet, fiind luaţi în evidenţă şi bolnavii noi.
SECŢIUNEA 8: H. Centrul de sănătate mintală
Art. 49
Centrul de sănătate mintală asigură efectuarea investigaţiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate şi în raport cu dotarea existentă, pentru bolnavii spitalizaţi şi din ambulatoriu.
Art. 50
Atribuţiile Centrului de sănătate mintală sunt, în principal:
a)detectează şi tratează problemele de sănătate mintală: depresia, anxietatea, tulburări legate de stres, dependenţa de substanţe şi tulburări psihotice, tulburări somatoforme;
b)oferă pacienţilor cu tulburări mintale severe, în special celor cu tulburări mintale stabilizate care sunt rezidenţi în comunitate, acces la medicaţia psihotropă şi intervenţii psihoterapeutice în conformitate cu recomandările de specialitate şi cu ghidurile de bună practică;
c)face trimiteri către specialiştii din alte sectoare ale sănătăţii pentru cazurile complexe;
d)furnizează intervenţii în criză care pot preveni dezvoltarea episoadelor acute de boală şi deteriorarea celor preexistente;
e)asigură colaborarea cu alte sectoare necesare pacienţilor cu tulburări mintale, cum ar fi medicina legală, adăposturi temporare sau protejate, ateliere protejate, comisii de expertiză a capacităţii de muncă, sectoare de ajutor social, învăţământ, alte sectoare ale sănătăţii;
f)asigură consultaţiile de neurologie pediatrică din ambulatoriu, UPU - SMURD şi secţiile spitalului;
g)dispensarizează bolnavii cronici cu epilepsie şi boli musculare genetice şi eredodegenerative şi a encefalopatiilor sechelare infantile;
h)eliberează certificate copiilor cu deficienţe;
i)face tratamente de recuperare fizioterapie ambulatorie.
SECŢIUNEA 9: I. Cabinet de planificare familială
Art. 51
Cabinetul de planificare familiară în asistenţa medicală de specialitate are drept scop realizarea reproducerii optime şi scăderea numărului de complicaţii provocate de sarcina cu risc crescut şi de avortul provocat. Cabinetul de planificare familială are următoarele atribuţii principale:
a)acordă asistenţă medicală de specialitate - diagnosticul clinic şi de laborator al sarcinii, diagnosticul şi tratamentul sterilităţii şi infertilităţii, activităţi profilactice, diagnostice şi terapeutice ce se referă la maladii cu transmitere sexuală, teste programe sceening pentru cancerul genito-mamar, boală inflamatorie pelviană;
b)supraveghează pacientele în funcţie de metoda contraceptivă utilizată;
c)recomandă întreruperea cursului sarcinii în funcţie de opţiunea individuală sau de indicaţiile medicale sau medico-sociale;
d)înregistrează datele individuale de sănătate ale pacienţilor şi cuplurilor pe fişe-tip în vederea prelucrării datelor în sistemul computerizat;
e)iniţiază şi participă la acţiuni de cercetare vizând sănătatea reproducerii şi probleme de planificare familială;
f)participă la acţiuni de propagare a informaţiilor despre sănătatea reproducerii şi planificarea familială la nivelul asistenţei medicale primare;
g)desfăşoară acţiuni de educaţie sanitară în rândul populaţiei pe probleme de sănătate a reproducerii şi planificare familială.
SECŢIUNEA 10: J. Cabinet de medicină sportivă
Art. 52
Cabinetul de medicină sportivă organizează controlul profilactic şi periodic al sportivilor, având următoarele atribuţii principale:
a)efectuează controlul medical al celor ce participă organizat la competiţiile de masă;
b)efectuează selecţia medicală a celor ce doresc să practice sportul de performanţă;
c)asigură asistenţa medicală şi de urgenţă la antrenamente şi competiţii sportive;
d)efectuează sondaje în efort specific la sportivi, în timpul antrenamentului, sesizând antrenorul asupra stării funcţionale a sportivului;
e)urmăreşte aplicarea de către antrenor a indicaţiilor şi contraindicaţiilor din avizele medico-sportive;
f)examinează cazurile de deficienţe fizice şi funcţionale şi indică măsurile necesare;
g)urmăreşte pe teren şi în cabinet sportivii asiguraţi, bolnavi, în tratament;
h)participă la diverse forme de pregătire pentru însuşirea unor tehnici moderne şi eficiente în îngrijirea sportivilor asiguraţi.
SECŢIUNEA 11: K. Ambulatoriul de specialitate stomatologie
Art. 53
Ambulatoriul de specialitate stomatologie are următoarele atribuţii principale:
a)asigură măsuri de igienă orodentară, de profilaxie a cariei dentare şi a afecţiunilor orodentare;
b)efectuează examinări ale aparatului orodentar al pacienţilor şi trimite cazurile care depăşesc competenţa cabinetului stomatologic care depistează activ şi dispensarizează afecţiunile orodentare;
c)urmăreşte dezvoltarea armonioasă a aparatului dentomaxilar prin conservarea şi refacerea morfologiei dentare;
d)examinează şi stabileşte diagnosticul şi efectuează tratamentul cariilor dentare;
e)efectuează intervenţii de mică chirurgie - extracţii dentare, incizii de abcese dentare;
f)dispensarizează pacienţii care prezintă anomalii dentomaxilare;
g)colaborează cu alte specialităţi pentru prevenirea afecţiunilor orodentare prin care se pot manifesta unele afecţiuni cronice.
SECŢIUNEA 12: L. Institutul pentru boli cardiovasculare şi transplant
Art. 54
(1)Institutul pentru boli cardiovasculare şi transplant, denumit în continuare Institutul, este structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Secţiile cu paturi şi cabinetele din ambulatoriul integrat care fac parte din structura Institutului au aceleaşi atribuţii ca şi structurile similare din cadrul spitalului.
(2)Conducerea activităţii Institutului se asigură de către un medic-şef în condiţiile prevăzute de lege pentru funcţia de şef de secţie.
(3)Medicul şef al Institutului coordonează activitatea secţiilor/compartimentelor cu paturi şi a structurilor paraclinice, care fac parte din structura Institutului.
(4)Medicul şef al Institutului participă la toate şedinţele comitetului director, la fundamentarea bugetului Institutului şi la negocierea contractului de furnizare de servicii medicale încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş şi cu direcţia de sănătate publică pentru derularea programelor naţionale de sănătate.
(5)Institutul coordonează programele de sănătate specifice bolilor cardiovasculare şi de transplant cardiac prin medicii specialişti din structura proprie.
(6)În contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate Mureş şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş se menţionează distinct valoarea din contract corespunzătoare serviciilor medicale furnizate de Institut.
(7)Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş stabileşte, prin fişa postului, atribuţii specifice pentru personalul din structura economico-financiară şi cea de achiziţii care asigură buna desfăşurare a activităţii Institutului.
(8)Atribuţiile principale privind activitatea secţiilor, compartimentelor şi laboratoarelor din structura Institutului, specifice activităţii de chirurgie cardiovasculară:
a)diagnosticul preoperator al afecţiunilor cardiace cu sancţiune chirurgicală, care se realizează în strânsă colaborare cu clinicile de cardiologie adulţi, cardiologie pediatrică şi cardiologie intervenţională; precizarea completă a diagnosticului necesită explorare ecocardiografică şi invazivă prin cateterism cardiac şi coronarografie;
b)urmărirea postoperatorie a bolnavilor operaţi în clinică, care este realizată în strânsă colaborare cu Secţia clinică anestezie şi terapie intensivă a spitalului, care beneficiază de o bază materială corespunzătoare şi personal calificat şi asigură succesul tratamentului chirurgical;
c)dispensarizarea postoperatorie şi profilaxia terţiară, care se realizează prin intermediul ambulatoriului de specialitate şi stabileşte astfel conduita ulterioară, strict individualizată a pacienţilor;
d)efectuarea analizelor şi a oricăror altor prestaţii medico-sanitare specifice profilului de activitate pentru transplantul cardiac şi medular, recepţionarea produselor sosite pentru examene de laborator şi înscrierea lor corectă, redactarea corectă şi distribuirea la timp a rezultatelor examenelor efectuate;
e)asigură efectuarea investigaţiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate şi în raport cu dotarea, existenţa, pentru bolnavii spitalizaţi şi din ambulatoriu din cadrul Centrului de boli cardiovasculare şi transplant;
f)proceduri chirurgicale:
- operaţii de urgenţă pentru plăgi cardiace cu tamponadă, plăgi ale vaselor mari intratoracice, plăgi şi traumatisme vasculare periferice, ischemii periferice acute, pericardiocenteză sau drenaj pericardic pentru tamponada cardiacă;
- circulaţie extracorporeală pentru operaţii pe cord deschis, hipotermie, stop circulator, asistare circulatorie cu pompa de circulaţie extracorporeală postoperator, balon de contrapulsaţie intraaortică postoperator sau pentru complicaţiile infarctului miocardic acut;
- operaţii cardiace şi ale marilor vase în circulaţie extracorporeală: înlocuiri valvulare unice sau multiple, by-pass-uri aortocoronariene unice sau multiple, corecţia complicaţiilor infarctului miocardic (anevrism ventricular, defect septal ventricular, rupturi cardiace), operaţii combinate (înlocuiri valvulare + by-pass aortocoronarian), corecţia anevrismelor şi disecţiilor de aortă ascendentă, arc aortic şi aorta descendentă;
- operaţii cardiace în circulaţie extracorporeală pentru corecţia primară sau secundară a malformaţiilor cardiace la adult;
- operaţii cardiace în circulaţie extracorporeală prin abord minim invaziv;
- operaţii de revascularizare miocardică pe cord bătând fără circulaţie extracorporeală;
- operaţii de prelevare de organe de la donator;
- operaţii de transplant cardiac;
- reintervenţii în urgenţă sau cazuri programate pentru disfuncţii de proteze valvulare ori valve tisulare, complicaţii ale chirurgiei coronariene, consolidare sternală sau mediastinoplastii;
- secţiunea canalului arterial persistent, istmoplastii pentru coarctaţia de aortă, pericardectomii subtotale, shunturi sistemico-pulmonare pentru cardiopatii congenitale la adult;
- secţia anevrismelor şi disecţiilor aortice supra şi subrenale, operaţii de by-pass arterial pe bifurcaţia aortică şi infainghinale;
- by-pass-uri arteriale extraanatomice, shunturi arterio-venoase pentru dializa renală cronică;
- operaţii complexe multidisciplinare (ortopedie-traumatologie, plastică şi reparatorie) pentru replanturi de segmente de membre şi politraumatisme;
- operaţii pe vase, boala varicoasă a membrelor inferioare, operaţii de by-pass venos.
CAPITOLUL V: Aparatul funcţional al spitalului
Art. 55
Aparatul funcţional al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş este constituit pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin unităţii, cu privire la activitatea economico-financiară şi administrativă.
Art. 56
(1)Activitatea economico-financiară şi administrativă se asigură prin următoarele structuri:
I.Serviciul resurse umane, normare, organizare, salarizare, cu următoarea structură:
1.Biroul organizare;
2.Biroul salarizare.
II.Serviciul financiar-contabil, având în subordine:
1.Biroul financiar;
2.Biroul contabilitate;
3.Biroul analiză-financiară.
III.Serviciul aprovizionare-transport, având în subordine Biroul transport.
IV.Serviciul administrativ, având în subordine:
1.Blocul alimentar;
2.Croitoria;
3.Spălătoria.
V.Serviciul tehnic având în subordine Atelierul întreţinere şi reparare instalaţii sanitare, electrice, utilaje, clădiri şi mijloace de transport.
1.Formaţia I muncitori
2.Formaţia II muncitori
3.Formaţia III muncitori
4.Formaţia IV muncitori
5.Formaţia V muncitori
VI.Serviciul evaluare statistică medicală şi DRG, având în subordine Biroul evaluare statistică
VII.Biroul achiziţii publice şi contractare
VIII.Biroul informatică
IX.Compartimentul securitatea muncii, PSI, protecţie civilă şi situaţii de urgenţă
X.Compartimentul relaţii publice şi comunicare
XI.Compartimentul juridic
XII.Compartimentul audit
XIII.Compartimentul culte
(2)_
I.Serviciul resurse umane, normare, organizare, salarizare
Este condus de un şef serviciu resurse umane, subordonat managerului unităţii, şi are următoarea structură: Biroul organizare, condus de un şef birou, şi Biroul salarizare, condus de un şef birou.
1.În ceea ce priveşte datele de personal, are următoarele atribuţii principale:
a)asigură încadrarea personalului de execuţie, de toate categoriile, potrivit statului de funcţii şi cu respectarea nomenclatoarelor de funcţii şi salarizare, a condiţiilor de studii şi vechime;
b)întocmeşte contractele individuale de muncă pentru personalul de execuţie nou-încadrat;
c)întocmeşte şi ţine la zi dosarele profesionale ale angajaţilor;
d)întocmeşte dosarelor cerute de legislaţia în vigoare, în vederea pensionării;
e)întocmeşte formele privind modificările intervenite în contractele individuale de muncă ale salariaţilor (promovare, schimbarea funcţiei, desfacerea contractului individual de muncă);
f)întocmeşte statul de funcţii, conform normelor de structură aprobate pentru toate categoriile de personal;
g)întocmeşte după criterii obiective fişele de evaluare a posturilor;
h)încadrează medicii rezidenţi pe bază de repartiţie;
i)evaluează performanţele profesionale individuale ale fiecărui angajat în conformitate cu legislaţia în vigoare;
j)întocmeşte şi aduce la cunoştinţă fişa postului pentru personalul din subordine şi verifică existenţa fişelor postului pentru fiecare angajat;
k)eliberează adeverinţele salariaţilor în funcţie de necesităţi;
l)furnizează datele privind numărul de personal pe structură în vederea elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli;
m)participă la fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului furnizând date de specialitate;
n)întocmeşte dările de seamă statistice lunare, trimestriale, semestriale şi anuale privind personalul încadrat conform cerinţelor;
o)aplică prevederile legale privind protecţia maternităţii la locurile de muncă;
p)elaborează conform reglementărilor legale în vigoare documentaţia necesară pentru deblocarea posturilor vacante, respectiv documentaţia privind suplimentările de posturi într-un număr suficient pentru a asigura normarea necesară desfăşurării unui act medical de calitate;
q)stabileşte necesarul de produse în vederea realizării părţii corespunzătoare a planului anual de achiziţii al spitalului;
r)urmăreşte efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competenţa serviciului.
2.Biroul salarizare are, în principal, următoarele atribuţii:
a)efectuează controlul prestării muncii, atât în cadrul programului de lucru, cât şi în afara acestui timp (gărzi, muncă suplimentară etc.);
b)asigură acordarea drepturilor de salarizare: salariu de bază, spor pentru condiţii de muncă, gărzi, indemnizaţii, premii anuale etc.;
c)urmăreşte şi îndrumă împreună cu compartimentul juridic din unitate aplicarea legislaţiei în vigoare privind încadrarea, salarizarea, promovarea şi acordarea tuturor celorlalte drepturi salariale;
d)întocmeşte fişele fiscale şi se ocupă de depunerea lor la organele fiscale la termenul prevăzut conform prevederilor legale în vigoare;
e)întocmeşte declaraţia privind contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat;
f)completează certificatele de concediu medical potrivit prevederilor legale;
g)totalizează numărul de zile de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă avut în ultimele 12 luni, în vederea acordării certificatelor de concediu medical pentru angajaţii unităţii;
h)întocmeşte situaţiile statistice lunare, trimestriale, semestriale şi anuale privind fondul de salarii;
i)verifică corectitudinea întocmirii pontajelor pentru fiecare salariat;
j)participă la fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului furnizând date de specialitate;
k)urmăreşte efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competenţa serviciului.
3.Biroul organizare are, în principal, următoarele atribuţii:
a)recrutează, selectează şi evaluează personalul;
b)stabileşte nevoile de pregătire şi de perfecţionare a pregătirii profesionale;
c)elaborează programele de pregătire şi perfecţionare şi urmăreşte aplicarea lor;
d)elaborează planul de promovare;
e)organizează concursurile de promovare;
f)elaborează, pe baza datelor furnizate de secţii, servicii, birouri, planul de învăţământ anual şi de perspectivă (reciclări, perfecţionări);
g)stabileşte criteriile şi metodele de evaluare a performanţelor profesionale;
h)evaluează performanţele profesionale ale angajaţilor.
II.Serviciul financiar-contabil
1.Este condus de un şef serviciu, fiind subordonat directorului financiar-contabil, şi are în principal următoarele atribuţii:
a)organizează contabilitatea conform prevederilor legale şi răspunde de efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor contabile;
b)organizează analiza periodică a utilizării bunurilor materiale şi luarea măsurilor necesare, împreună cu celelalte sectoare din unitate, în ceea ce priveşte stocurile disponibile, supranormative, fără mişcare sau cu mişcare lentă şi pentru prevenirea oricăror alte imobilizări de fonduri;
c)analizează periodic execuţia bugetară şi conţinutul conturilor, făcând propuneri corespunzătoare;
d)răspunde de întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a dărilor de seamă contabile;
e)exercită controlul preventiv, în conformitate cu dispoziţiile legale;
f)răspunde de întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate;
g)organizează inventarierea periodică a mijloacelor materiale şi ia măsuri de regularizare a diferenţelor constatate;
h)asigură măsurile de păstrare, manipulare şi folosire a formularelor cu regim special;
i)exercită controlul operativ curent în conformitate cu dispoziţiile în vigoare;
j)organizează acţiunea de perfecţionare a pregătirii profesionale pentru salariaţii serviciului;
k)întocmeşte studiul privind îmbunătăţirea activităţii economice din unitate şi propune măsuri corespunzătoare;
l)întocmeşte lucrările privind proiectele planurilor bugetului de venituri şi cheltuieli;
m)ia măsurile necesare pentru asigurarea integrităţii bunurilor şi pentru recuperarea pagubelor;
n)răspunde de îndeplinirea condiţiilor legale privind angajarea gestionarilor, constituirea garanţiilor şi reţinerea ratelor;
o)asigură efectuarea corectă şi în conformitate cu dispoziţiile legale a operaţiunilor din încasări şi plăţi în numerar;
p)răspunde de angajarea creditelor bugetare în limita creditelor aprobate;
q)organizează întocmirea instrumentelor de plată şi documentelor de acceptare sau refuz a plăţii;
r)organizează verificarea documentelor justificative de cheltuieli sub aspectele formei, conţinutului şi legalităţii operaţiunii;
s)întocmeşte propunerile de plan casă pentru plăţi în numerar;
t)răspunde de întocmirea formelor de recuperare a sumelor care eventual au fost greşit plătite;
u)răspunde de întocmirea formelor de plată şi decontare a ajutoarelor de boală.
2.1.Biroul financiar şi Biroul contabilitate au în principal următoarele atribuţii:
a)organizează contabilitatea conform prevederilor legale şi asigură efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor;
b)iau măsurile necesare, împreună cu celelalte birouri şi servicii din unitate, în ceea ce priveşte evitarea apariţiei sau anularea stocurilor supranormative şi greu vandabile, pentru prevenirea imobilizărilor de fonduri, conform prevederilor legale;
c)asigură întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a tuturor raportărilor contabile;
d)asigură întocmirea circulaţiei şi păstrării documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor contabile;
e)urmăresc contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş în vederea decontării serviciilor medicale (spitaliceşti, ambulatoriu, paraclinice);
f)întocmesc lunar facturile pentru decontarea serviciilor medicale (spitaliceşti, ambulatoriu, paraclinice);
g)întocmesc facturile de regularizare pentru serviciile medicale prestate pentru asiguraţi şi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate Mureş;
h)întocmesc necesarul de fonduri pentru programele naţionale de sănătate finanţate de Ministerul Sănătăţii;
i)întocmesc lunar deconturile pentru Casa de Asigurări de Sănătate Mureş privind programele de sănătate, finanţate din fondurile de asigurări sociale;
j)transmit lunar facturile de la furnizori, în copie, către Casa de Asigurări de Sănătate Mureş pentru decontarea programelor de sănătate;
k)întocmesc bilanţul;
l)urmăresc efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competenţa serviciului;
m)efectuează inventarierea patrimoniului conform prevederilor legale;
n)verifică lunar, anual sau ori de câte ori este nevoie corectitudinea evidenţei contabile cu evidenţa tehnico-operativă a gestionarilor;
o)întocmesc necesarul de fonduri pentru acţiunile de sănătate finanţate de Ministerul Sănătăţii.
III.Serviciul aprovizionare-transport
Este condus de un şef serviciu, fiind subordonat directorului financiar-contabil, şi are în principal următoarele atribuţii:
a)stabileşte necesarul de produse pentru funcţionarea normală a spitalului, asigurând realizarea părţii corespunzătoare a planului anual de achiziţii;
b)verifică şi urmăreşte eficienţa aprovizionării unităţilor cu medicamente, materiale sanitare, consumabile etc., în vederea asigurării funcţionării acestora;
c)recepţionează calitativ şi cantitativ materialele primite de la furnizori şi asigură depozitarea acestora în condiţii conform normelor în vigoare;
d)întocmeşte situaţiile specifice activităţii de aprovizionare;
e)urmăreşte efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competenţa serviciului;
f)efectuează raportări săptămânale privind problemele de aprovizionare ale spitalului;
g)asigură amenajările şi condiţiile igienico-sanitare conform normativelor ale depozitelor şi magaziilor, având o preocupare specială pentru pregătirea obiectelor de conservare (butoaie, bidoane, saci, containere etc.);
h)organizează activitatea de transport, achiziţionarea autovehiculelor, înscrierea acestora la organele de poliţie, efectuarea rodajului şi răspunde de: controlul zilnic, reviziile tehnice, reparaţiile curente şi capitale ale autovehiculelor;
i)asigură executarea la timp şi în bune condiţii a transporturilor şi punerea la dispoziţia spitalului, conform graficului de lucru, a autovehiculelor necesare şi a conducătorilor auto pentru asigurarea funcţionalităţii instituţiei;
j)asigură starea tehnică corespunzătoare a mijloacelor de transport, a utilajelor şi a instalaţiilor cu care sunt dotate autovehiculele;
k)întocmeşte formele de casare a autovehiculelor conform reglementărilor în vigoare;
l)asigură controlul calitativ şi recepţia reparaţiilor şi produselor tehnologice de întreţinere efectuate;
m)îndrumă şi controlează întreaga activitate în sectorul de transporturi din cadrul spitalului;
n)urmăreşte efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competenţa serviciului.
IV.Serviciul administrativ
1.Este condus de un şef serviciu, fiind subordonat directorului financiar-contabil, şi are în principal următoarele atribuţii:
a)organizează şi răspunde de arhiva spitalului;
b)întocmeşte propunerile pentru planul de investiţii şi reparaţii capitale pentru imobilele, instalaţiile aferente şi celelalte mijloace fixe necesare activităţii de administraţie a unităţii şi urmăreşte îndeplinirea acestor planuri, raportând directorului investiţii şi logistică periodic sau ori de câte ori este nevoie despre desfăşurarea acestora;
c)participă la întocmirea proiectelor de reparaţii curente şi capitale;
d)întocmeşte împreună cu Biroul tehnic planul de întreţinere şi reparaţii curente sau construcţii al clădirilor, pe care îl supune spre aprobare managerului unităţii şi comitetului director;
e)asigură şi răspunde de montarea şi funcţionarea instalaţiilor de semnalizare şi avertizare pe căile de acces din incinta spitalului;
f)organizează, controlează şi se îngrijeşte de efectuarea curăţeniei în toate sectoarele unităţii şi ia măsuri corespunzătoare;
g)analizează, face propuneri şi ia măsuri pentru utilizarea raţională a materialelor de consum;
h)urmăreşte utilizarea raţională şi eficientă a materialelor de curăţenie şi asigură realizarea dezinfecţiei conform normelor în vigoare;
i)asigură obţinerea în timp util a tuturor autorizaţiilor necesare bunei funcţionări a unităţii, prin ţinerea unei evidenţe stricte a termenelor de valabilitate a celor existente, răspunzând direct de consecinţele absenţei lor;
j)asigură întreţinerea spaţiilor verzi şi a căilor de acces, precum şi deszăpezirea acestora.
2.1.Blocul alimentar este în subordinea Serviciului administrativ, este coordonat de un bucătar şi are următoarele atribuţii principale:
a)prepară alimentele centralizat pentru pacienţii şi însoţitorii internaţi, precum şi pentru personalul care serveşte masa la spital, bucătăria dimensionându-se în funcţie de numărul de porţii (prelucrare primară şi prelucrare finală);
b)respectă meniul zilnic diferenţiat pe afecţiuni, întocmit de asistentele dieteticiene;
c)livrează alimentele preparate în secţiile spitalului;
d)respectă normele igienico-sanitare.
3.2.Croitoria este în subordinea Serviciului administrativ şi are următoarele atribuţii principale:
a)asigură croirea şi confecţionarea echipamentului sanitar - halate, bluze, fuste, pantaloni, bonete etc. pentru sălile de operaţie, lenjeriei de pat pentru saloane şi săli de operaţie, accesoriilor pentru blocuri operatorii - măşti, tampoane, câmpuri de operaţii, huse pentru aparate medicale;
b)asigură repararea lenjeriei şi confecţiile care sunt deteriorate pentru secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
c)asigură respectarea comenzilor din partea secţiilor în termenele stabilite;
d)asigură depozitarea în bune condiţii a materialelor de croitorie - tifon, pânză, elastic, şnur;
e)asigură distribuirea către secţiile spitalului şi către sălile de operaţie a confecţiilor, conform programului stabilit;
f)asigură întreţinerea şi exploatarea în condiţii optime a maşinilor de cusut în condiţiile prescrise de producător.
4.3.Spălătoria este în subordinea Serviciului administrativ şi are următoarele atribuţii principale:
a)preia lenjeria murdară din secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, pe baza bonului de spălătorie, în camera de primire; aceasta este transportată în saci;
b)asigură depozitarea lenjeriei provenite din secţiile de copii şi spălarea acesteia în maşini de spălat separate;
c)verifică dacă la preluarea lenjeriei aceasta este inscripţionată de către secţii cu ştampila secţiei, iar dacă nu este inscripţionată, nu va fi preluată până la remedierea deficienţei;
d)asigură spălarea lenjeriei provenite din secţiile septice, în maşini de spălat separate;
e)respectă instrucţiunile de lucru privind procesul de spălare şi dezinfectare a lenjeriei;
f)asigură călcarea şi împachetarea, având în vedere ca inscripţionarea acesteia să fie vizibilă în partea exterioară, iar lenjeria ruptă să fie redirecţionată către croitorie;
g)asigură distribuirea către secţiile spitalului a lenjeriei, conform programului stabilit, ambalată în saci;
h)asigură prin personalul desemnat în acest scop întreţinerea utilajelor din cadrul spălătoriei şi remedierea tuturor defecţiunilor apărute.
V.Serviciul tehnic
1.Este condus de un şef serviciu, fiind subordonat directorului financiar-contabil, şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a)urmăreşte asigurarea întocmirii documentaţiilor tehnice pentru investiţii şi reparaţii capitale şi întocmirea acestora;
b)efectuează lucrări de reparaţii curente cu terţii;
c)impune şi urmăreşte graficul de lucrări cu terţii;
d)urmăreşte efectuarea de reparaţii capitale şi de investiţii conform graficului, verificând cantitativ şi calitativ lucrările executate de constructor, semnează situaţiile de lucrări şi le predă Serviciului financiar-contabil;
e)controlează activitatea desfăşurată de grupul de diriginţi din subordine, verifică şi aprobă planurile lor de muncă, controlează şi coordonează activitatea tehnică desfăşurată de aceştia, analizează rezultatele şi ia măsuri pentru bunul mers al lucrărilor, acordând o atenţie deosebită respectării documentaţiei aprobate;
f)răspunde de convocarea comisiei de recepţie în conformitate cu normativele în vigoare, pentru lucrările de investiţii, reparaţii capitale, reparaţii curente, construcţii-instalaţii;
g)analizează şi face propuneri conducerii spitalului cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru buna exploatare a mijloacelor de bază existente, întocmind în colaborare cu celelalte compartimente ale spitalului justificările tehnico-economice necesare;
h)este responsabil cu cărţile tehnice ale construcţiilor din dotare;
i)asigură toate condiţiile necesare pentru executarea lucrărilor de investiţii nominalizate, investiţii nenominalizate de construcţii-montaj, reparaţii capitale, reparaţii curente, precum şi a altor lucrări de aceeaşi natură;
j)asigură întocmirea justificărilor tehnico-economice pentru lucrări de investiţii, reparaţii capitale, reparaţii curente, precum şi obţinerea avizelor locale prealabile pentru executarea acestor lucrări;
k)asigură şi urmăreşte avizarea internă a documentaţiei întocmite;
l)asigură întocmirea documentaţiilor tehnice (expertizări, evaluări, studii de fezabilitate, proiecte tehnice) pentru lucrări de investiţii şi reparaţii capitale prevăzute în planul instituţiei;
m)întocmeşte caiete de sarcini pentru lucrările cu terţi (reparaţii curente, construcţii montaj);
n)urmăreşte şi răspunde de executarea în bune condiţii a lucrărilor de construcţii-montaj prevăzute în plan;
o)verifică situaţiile de lucrări întocmite de executant şi semnează confruntând cantităţile înscrise şi calitatea cu cele rezultate din măsurători pe teren şi prezintă compartimentului financiar-contabil un exemplar din situaţia de plată acceptată pentru a se efectua decontarea lor;
p)urmăreşte împreună cu compartimentul financiar-contabil decontarea la timp şi integrală a lucrărilor de construcţii-montaj executate, precum şi a utilajelor şi diverselor dotări necesare acestor lucrări;
q)face propuneri conducerii spitalului pentru măsurile ce trebuie luate în vederea realizării la timp a lucrărilor de construcţii-montaj;
r)asigură întocmirea şi ţinerea la zi pentru lucrările noi a cărţii tehnice a construcţiei (proiectare, execuţie, recepţie, exploatare, jurnalul evenimentelor);
s)urmăreşte ca materialele şi resursele financiare alocate pentru lucrările de construcţii-montaj executate cu terţi să fie cât mai judicios folosite în scopul reducerii preţului de cost al lucrării şi al urmăririi eficientizării investiţiei;
t)întocmeşte şi ţine la zi evidenţa suprafeţelor şi cubajelor pentru toate construcţiile deţinute, asigurând pentru fiecare obiectiv un dosar tehnic cuprinzând planurile la scara 1:200 ale construcţiilor şi instalaţiilor existente, cu caracteristicile tehnice sanitare.
2.1.Atelierul întreţinere şi reparare instalaţii sanitare, electrice, utilaje, clădiri şi mijloace de transport face parte din cadrul Serviciul tehnic şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a)efectuează operaţiile de întreţinere şi reparare a instalaţiilor şi utilajelor din cadrul spitalului în conformitate cu metodologia stabilită;
b)asigură asistenţa tehnică la recepţionarea instalaţiilor şi utilajelor din unităţile sanitare;
c)efectuează montarea instalaţiilor, utilajelor şi aparatelor medicale din spitale, în conformitate cu metodologia şi competenţele stabilite;
d)repară şi verifică, conform instrucţiunilor metrologice, aparatele şi instrumentele de măsură şi control din dotarea spitalelor, aplicând marca de stat;
e)îndrumă şi controlează activitatea tehnică a atelierelor de întreţinere (formaţiilor de lucru) în domeniul construcţii, instalaţii, utilaje;
f)avizează din punct de vedere tehnic propunerile privind casarea aparatelor, instalaţiilor şi utilajelor din dotarea spitalelor, în conformitate cu legile în vigoare;
g)efectuează lucrări de reparaţii curente;
h)coordonează echipa de colectare a deşeurilor, verifică modul de colectare şi depozitare temporară a deşeurilor periculoase;
i)conduce şi urmăreşte întreaga activitate de investigaţie privind colectarea şi evidenţa deşeurilor desfăşurată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
j)ţine la zi evidenţa corespondenţelor cu problemele de mediu şi gospodărire a apelor;
k)face raportări săptămânale la inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă privind cantităţile de deşeuri transportate pentru incinerare;
l)urmăreşte ca analizele de apă evacuată în reţeaua de canalizare a oraşului să se facă trimestrial;
m)întocmeşte documentaţia privind obţinerea autorizaţiilor de mediu;
n)îndrumă şi urmăreşte ridicarea permanentă a calificării personalului din subordine;
o)asigură introducerea în Planul anual de achiziţii a tuturor necesităţilor de service şi autorizare pentru toată aparatura existentă în patrimoniul spitalului; stabileşte necesarul de materiale de întreţinere, asigurând realizarea la timp a părţii corespunzătoare a Planului anual de achiziţii;
p)stabileşte cauzele degradării sau distrugerii construcţiilor, instalaţiilor sau utilajelor şi propune măsuri corespunzătoare;
q)realizează analiza dotării unităţilor, a stării clădirilor şi elaborarea proiectului de plan de investiţii şi de reparaţii capitale şi curente.
3.2.Formaţia I muncitori din cadrul Atelierului întreţinere răspunde de exploatarea corectă şi de reparaţiile instalaţiilor termice şi sub presiune din cadrul centralelor termice, staţiilor de oxigen, grupurilor electrogene şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a)execută lucrări de întreţinere a instalaţiilor, cazanelor şi instalaţiilor anexe;
b)asigură întreţinerea şi funcţionarea optimă a staţiei de oxigen;
c)urmăreşte efectuarea de reparaţii şi de investiţii conform graficului, verificând calitativ şi cantitativ lucrările executate de salariaţii din serviciu sau de terţi;
d)asigură buna întreţinere a aparatelor, instalaţiilor şi utilajelor;
e)efectuează montarea instalaţiilor şi utilajelor din unitate în conformitate cu metodologia şi competenţele stabilite;
f)întocmeşte planul de aprovizionare cu piese de schimb din Nomenclatorul pentru aparatele, utilajele şi instalaţiile necesare spitalului;
g)efectuează reparaţii periodic la instalaţiile termice, pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime;
h)urmăreşte existenţa autorizaţiei de funcţionare pentru centralele termice din cadrul unităţii;
i)organizează şi răspunde de realizarea graficelor de întreţinere şi revizie tehnică a reparaţiilor, montajelor şi tuturor lucrărilor care asigură buna funcţionare a instalaţiilor şi aparaturii etc.
4.3.Formaţia II muncitori din cadrul Atelierului întreţinere răspunde de lifturi, depanarea acestora, electricieni şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a)efectuează lucrări de reparaţii curente, în baza referatelor de necesitate aprobate de către şeful de secţie, compartiment sau serviciu şi vizate de directorul tehnic-administrativ;
b)urmăreşte efectuarea de reparaţii şi de investiţii conform graficului, verificând calitativ şi cantitativ lucrările executate de salariaţii din serviciu sau de terţi;
c)asigură buna întreţinere a instalaţiilor şi utilajelor din punct de vedere electromecanic;
d)efectuează montarea instalaţiilor şi utilajelor din unitate în conformitate cu metodologia şi competenţele stabilite;
e)întocmeşte planul de aprovizionare cu piese de schimb şi materiale din Nomenclatorul pentru instalaţiile necesare spitalului;
f)organizează şi răspunde de realizarea graficelor de întreţinere şi revizie tehnică a reparaţiilor, montajelor şi tuturor lucrărilor care asigură buna funcţionare a instalaţiilor şi aparaturii etc.
g)anunţă orice defecţiune primită de pe secţii către atelierele de specialitate, în funcţie de natura defecţiunii;
h)supraveghează aparatura de măsură şi control aflată în dotare şi asigurarea funcţionării acesteia în parametrii normali;
i)preia orice avarie sau defecţiune pe care o transmite echipelor care efectuează serviciul de tură, pentru remedierea acesteia;
j)urmăreşte ducerea la bun sfârşit a lucrărilor sesizate, iar în cazul în care nu pot fi remediate anunţă şefii ierarhici.
5.4.Formaţia III muncitori din cadrul Atelierului întreţinere răspunde de zidari, zugravi, tâmplari, geamgii, tapiţeri, dulgheri şi are următoarele atribuţii principale:
a)întocmeşte necesarul de materiale pentru lucrările care se execută pentru clinici (lucrări de zugrăvit, tencuieli, zidărie, faianţare, gresie, pardoseli din mozaic, betonare, tâmplărie, tapiţerie);
b)execută lucrări zugrăveli-vopsit interioare şi exterioare la clădirile aparţinând Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
c)efectuează lucrări de reparaţii curente, zugrăveli, întreţinere mobilier, întreţinerea tâmplăriei în baza referatelor de necesitate aprobate de către şeful de secţie, compartiment sau serviciu şi vizate de către directorul tehnic-administrativ;
d)urmăreşte efectuarea de reparaţii şi de investiţii conform graficului, verificând calitativ şi cantitativ lucrările executate de salariaţii din serviciu sau de terţi;
e)asigură buna întreţinere a clădirilor;
f)stabileşte cauzele degradării sau distrugerii construcţiilor şi propune măsuri corespunzătoare;
g)întocmeşte planul de aprovizionare cu materiale de construcţii din Nomenclatorul pentru construcţii necesare spitalului;
h)stabileşte necesarul de materiale pentru întreţinere, reparaţii curente.
6.5.Formaţia IV muncitori din cadrul Atelierului întreţinere răspunde de subsolurile tehnice ale spitalului (boilere, pompele de vid profund, de punctele termice cu pompele de recirculare şi cu traseele conductelor şi armăturilor de vehiculare a aerului, apei reci şi calde) şi are următoarele atribuţii principale:
a)execută lucrări de reparaţii curente, reparaţii capitale şi accidentale la instalaţiile de apă-canal (spălătorie, pompe, conducte, boilere, cazane, pentru apă caldă şi rece, instalaţii de încălzire);
b)execută întreţinerea zilnică şi periodică a instalaţiilor de apă vid, execută lucrări de sudură oxiacetilenică;
c)execută unele instalaţii noi de apă, abur după normele în vigoare;
d)efectuează lucrări de reparaţii curente, în baza referatelor de necesitate aprobate de către şeful de secţie, compartiment sau serviciu şi vizate de către directorul tehnic-administrativ;
e)urmăreşte efectuarea de reparaţii şi de investiţii conform graficului, verificând calitativ şi cantitativ lucrările executate de salariaţii din serviciu sau de terţi;
f)asigură buna întreţinere a aparatelor, instalaţiilor şi utilajelor;
g)stabileşte cauzele degradării sau distrugerii utilajelor şi propune măsuri corespunzătoare;
h)efectuează montarea instalaţiilor şi utilajelor din unitate în conformitate cu metodologia şi competenţele stabilite;
i)întocmeşte planul de aprovizionare cu piese de schimb din Nomenclatorul pentru aparatele, utilajele necesare spitalului;
j)întocmeşte documentaţia necesară în vederea obţinerii autorizaţiilor necesare conform legii în vigoare, stabileşte necesarul de materiale pentru întreţinere, reparaţii curente;
k)execută diferite lucrări de confecţii metalice.
5.1.Staţia de neutralizare deşeuri periculoase este în subordinea Formaţiei IV muncitori şi are următoarele atribuţii principale:
a)răspunde de buna funcţionare a instalaţiei de neutralizare a deşeurilor;
b)răspunde de preluarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală a secţiilor spitalului;
c)efectuează procesul de neutralizare, tocare şi mărunţire a deşeurilor periculoase şi evacuarea lor la container;
d)răspunde de preluarea deşeurilor periculoase ce nu pot fi neutralizate şi de predarea la firma specializată.
7.6.Formaţia V muncitori din cadrul Atelierului întreţinere răspunde de instalatori, lăcătuşi, frigotehnişti, tinichigii, reparaţii de instalaţii termice, de apă-canal, fluide medicinale, aer comprimat şi instalaţii de vid profund şi are următoarele atribuţii principale:
a)efectuează lucrări de reparaţii curente, în baza referatelor de necesitate aprobate de către şeful de secţie, compartiment sau serviciu şi vizate de către directorul tehnic-administrativ;
b)asigură buna întreţinere a aparatelor, instalaţiilor şi utilajelor;
c)stabileşte necesarul de materiale pentru întreţinere, reparaţii curente;
d)execută lucrări de reparaţii curente, reparaţii capitale şi accidentale la instalaţiile de apă-canal (robinete, obiecte sanitare, conducte, instalaţii);
e)execută întreţinerea din proprie iniţiativă zilnică şi periodică a instalaţiilor de apă-canalizare, oxigen, aer, vid, execută lucrări de sudură oxiacetilenică;
f)urmăreşte efectuarea de reparaţii şi de investiţii conform graficului, verificând calitativ şi cantitativ lucrările executate de salariaţii din serviciu sau de terţi;
g)execută diferite lucrări de confecţii metalice şi tinichigerie;
h)întocmeşte planul de aprovizionare cu piese de schimb şi materiale din Nomenclatorul pentru instalaţiile necesare spitalului;
i)stabileşte cauzele degradării sau distrugerii utilajelor şi propune măsuri corespunzătoare;
j)efectuează montarea instalaţiilor şi utilajelor din unitate în conformitate cu metodologia şi competenţele stabilite.
6.1.Centrala telefonică din cadrul Formaţiei V are următoarele atribuţii principale:
a)deserveşte tot personalul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş privind comunicarea telefonică;
b)înfiinţează, întreţine şi repară liniile telefonice, aparatele terminale de telefonie fixă, aparatele de telefonie mobilă, faxuri, potrivit competenţei legale;
c)întreţine repartitoarele interne, întreţine şi repară programele mesei operatoare potrivit competenţei legale;
d)operează modificările din centralele digitale;
e)operează în softul de taxare calculul costului convorbirilor;
f)întocmeşte lunar documentaţia privind costurile abonaţilor interni şi prezintă documentaţia respectivă la Serviciul financiar-contabilitate.
VI.Serviciul evaluare statistică medicală şi DRG
1.Este condus de un şef serviciu şi este direct subordonat managerului instituţiei; are în subordine Biroul evaluare statistică şi are următoarele atribuţii principale:
a)sprijină procesul de generare sub formă electronică a setului minim de date la nivel de pacient şi de transmitere a acestuia către instituţiile abilitate, conform reglementărilor în vigoare;
b)organizează codificarea şi documentarea foii de observaţie clinică generală (FOCG) în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c)asigură participarea personalului responsabil cu codificarea şi documentarea FOCG, colectarea, trimiterea şi gestionarea datelor la instruirea asigurată de Direcţia de Sănătate Publică Mureş;
d)organizează colectarea Setului minim de date la nivel de pacient de la toţi pacienţii externaţi, plecând de la informaţiile existente în FOCG introduse în sistemul informaţional al spitalului, prin utilizarea aplicaţiei de colectare a datelor "DRG Naţional" sau a altor aplicaţii dezvoltate în acest scop;
e)transmite lunar datele colectate la nivel de pacient, exclusiv în formatul impus de aplicaţia "DRG Naţional", însoţite de un fişier centralizator privind numărul total al cazurilor transmise pentru fiecare secţie, la Şcoala Naţională de Sănătate Publică Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti şi la Direcţia Sănătate Publică Mureş;
f)asigură corectitudinea datelor colectate şi transmise;
g)păstrează confidenţialitatea datelor colectate şi transmise în conformitate cu legile în vigoare;
h)asigură înregistrarea statistică în formularul "Fişa pentru spitalizare de zi" în conformitate cu prevederile legale în vigoare:
i)are obligativitatea răspunderii la chestionarele statistice incluse în sistemul electronic;
j)gestionează colectarea datelor statistice din secţii şi ambulatoriul spitalului;
k)întocmeşte centralizatoarele şi dările de seamă statistice, conform reglementărilor în vigoare;
l)colectează datele, le prelucrează, întocmeşte rapoarte statistice şi le înaintează la termen;
m)colectează indicatorii de eficienţă şi de calitate la termenele cerute;
n)gestionează şi arhivează toate datele statistice medicale colectate pe spital;
o)urmăreşte în dinamică corelarea diferiţilor indicatori de activitate, comparativ cu alte unităţi sau pe ţară, şi informează conducerea unităţii în caz de abateri.
2.În ceea ce priveşte studiile clinice are în principal următoarele atribuţii:
a)înregistrează solicitările pentru obţinerea acordului managerului unităţii pentru desfăşurarea de studii clinice;
b)ţine evidenţa contractelor de studii clinice încheiate între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi organizaţii de cercetare clinică;
c)solicită documentele necesare încheierii contractelor de studii clinice;
d)urmăreşte încasarea sumelor cuvenite Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în urma derulării contractelor de studii clinice.
3.În ceea ce priveşte activitatea de evidenţă a pacienţilor are în principal următoarele atribuţii:
a)operează transferul şi externarea pacienţilor în programul informatic;
b)înregistrează din calculator bolnavii internaţi la toate secţiile instituţiei în registrul de internări-externări;
c)eliberează certificatele constatatoare de deces şi de naştere, foile de observaţii la cererea şefului de secţie sau a medicului curant, la cererea compartimentului juridic al instituţiei, pentru cauzele în care spitalul este parte, ţinând evidenţa foilor eliberate din arhivă sub semnătură;
d)pune la dispoziţie prompt foile de observaţie la solicitarea organelor de control ale Casei de Asigurări de Sănătate Mureş;
e)aranjează în ordine cronologică şi pe secţii foile de observaţii, le inventariază şi le predă la arhiva spitalului;
f)afişează numele medicilor de gardă pe panoul de gardă;
g)anunţă telefonic sau telegrafic aparţinătorii în caz de deces al bolnavului;
h)înregistrează decesele anunţate de şefii de secţie;
i)păstrează cheia de la prosectură, în schimbul de după-amiază şi de noapte, şi eliberează cheia, sub semnătură, brancardierilor secţiilor, pentru depunerea cadavrelor.
4.Biroul evaluare statistică are următoarele atribuţii principale:
a)colectează şi centralizează raportările serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate şi spital şi le transmit Casei de Asigurări de Sănătate Mureş spre decontare;
b)elaborează anexele la Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în asistenţa medicală de specialitate de recuperare-reabilitare a sănătăţii şi dosarul de contractare;
c)elaborează dosarul de contractare pentru Contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile clinice;
d)elaborează dosarul de contractare pentru Contractul de furnizare de servicii de medicină dentară în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatea medicină dentară;
e)urmăreşte derularea contractelor de servicii medicale spitaliceşti şi ambulatorii şi realizarea indicatorilor cuprinşi în contracte;
f)colectează, centralizează şi trimite spre decontare Casei de Asigurări de Sănătate Mureş raportările specifice conform prevederilor legale;
g)colectează, centralizează şi raportează Casei de Asigurări de Sănătate Mureş centralizatoarele certificatelor de concediu medical eliberate la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi pacienţii internaţi care nu pot dovedi calitatea de asigurat;
h)actualizează permanent listele personalului medical cu studii superioare şi medii (certificate de membru în Colegiul Medicilor din România şi în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, asigurări de răspundere civilă), în vederea încheierii contractelor de furnizări de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş;
i)colectează date în softurile de raportare ale Casei de Asigurări de Sănătate Mureş (provizoriu, până la dotarea cu tehnică de calcul a respectivelor locaţii);
j)răspunde la orice altă categorie de solicitări din partea Casei de Asigurări de Sănătate Mureş;
k)transmite Casei de Asigurări de Sănătate Mureş documentele de asigurare de răspundere civilă a certificatelor de membru al Colegiului Medicilor din România pentru medici şi pentru cadrele medii în vederea încheierii contractului de furnizări de servicii medicale.
VII.Biroul achiziţii publice şi contractare
Este condus de un şef birou şi este direct subordonat managerului instituţiei. Are următoarele atribuţii principale:
a)cunoaşte şi respectă legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice, prin colaborarea cu compartimentul legislaţie contencios din unitate, asigurând instruirea directă sau indirectă a personalului din subordine;
b)întocmeşte conform prevederilor legale documentaţia aferentă fiecărei proceduri de achiziţie;
c)întocmeşte listele cu membrii comisiilor de evaluare a ofertelor;
d)cunoaşte şi aplică legislaţia privind încheierea contractelor de achiziţie publică pentru totalitatea produselor necesare unităţii sanitare;
e)stabileşte necesarul de produse pentru funcţionarea normală a spitalului şi prezentarea de propuneri privind partea corespunzătoare a Planului anual de achiziţii;
f)organizează şi finalizează procedurile de achiziţii publice.
VIII.Biroul informatică
Este condus de un şef birou şi este direct subordonat managerului instituţiei. Are următoarele atribuţii principale:
a)răspunde de funcţionarea echipamentelor informatice care aparţin Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
b)asigură utilizarea în bune condiţii a echipamentelor informatice;
c)verifică lucrările de întreţinere periodică a echipamentelor informatice;
d)asigură montajul cablajelor care asigură buna funcţionare a echipamentelor în colaborare cu formaţiile de muncitori;
e)gestionează biblioteca de software şi documentaţii IT din dotarea spitalului;
f)centralizează necesarul de tehnică de calcul de la nivelul spitalului şi face propuneri pentru achiziţionarea acestuia;
g)participă la recepţionarea echipamentelor de calcul nou-intrate în inventarul spitalului, urmărind ca acestea să se încadreze în parametrii tehnici, şi întocmeşte procesele-verbale de predare-primire;
h)întocmeşte şi are în evidenţă toate echipamentele IT;
i)propune necesarul consumabilelor necesare echipamentelor IT, în colaborare cu secţiile, compartimentele şi laboratoarele unităţii sanitare;
j)identifică şi propune pentru casare echipamentele de calcul uzate.
IX.Compartimentul securitatea muncii, PSI, protecţie civilă şi situaţii de urgenţă
1.Este în subordinea directă a managerului.
2.În ceea ce priveşte activitatea de securitate şi sănătate în muncă are, în principal, următoarele atribuţii:
a)efectuează instructajul de protecţia muncii pentru personalul nou-angajat în unitate, conform legislaţiei în vigoare;
b)efectuează măsurători şi determinări pentru clarificarea unor situaţii de pericol;
c)dispune sistarea unei activităţi sau oprirea din funcţiune a echipamentelor tehnice când constată o stare de pericol iminent de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
d)controlează toate locurile de muncă în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;
e)verifică ori de câte ori este nevoie dacă noxele se încadrează în limitele de nocivitate admise pentru mediul de muncă pe baza măsurătorilor efectuate de către organismele abilitate sau laboratoare proprii abilitate să propună măsuri tehnice şi organizatorice de reducere a acestora când este cazul;
f)asigură instruirea şi informarea personalului în probleme de securitate şi sănătate în muncă;
g)elaborează lista pentru dotarea personalului cu echipamente individuale de protecţie şi de lucru, participă la recepţia mijloacelor de protecţie colectivă şi a echipamentelor tehnice înainte de punerea lor în funcţiune;
h)participă la cercetarea accidentelor de muncă şi ţine evidenţa acestora;
i)asigură evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locurile de muncă prin identificarea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, în vederea eliminării sau diminuării riscurilor sau, după caz, a prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
j)urmăreşte efectuarea controlului preventiv asupra actelor ce intră în competenţa serviciului;
k)urmăreşte realizarea măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;
l)colaborează cu medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie, precum şi la completarea fişei de expunere la risc;
m)ţine evidenţa meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;
n)ţine evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare, ţine evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;
o)monitorizează funcţionarea sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de muncă.
3.În ceea ce priveşte activitatea de protecţie civilă şi situaţii de urgenţă are, în principal, următoarele atribuţii:
a)elaborează şi supune aprobării conducerii instituţiei normele interne privind protecţia informaţiilor clasificate, potrivit prevederilor legale;
b)coordonează şi monitorizează activitatea de protecţie a informaţiilor clasificate şi modul de respectare a acestora, în toate compartimentele;
c)organizează activităţi de pregătire specifică a persoanelor care au acces la informaţii clasificate;
d)asigură păstrarea şi organizarea evidenţei certificatelor de securitate şi autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate;
e)întocmeşte listele informaţiilor elaborate sau păstrate de instituţie, pe clase şi niveluri de secretizare;
f)efectuează, cu aprobarea conducerii instituţiei, controale privind modul de aplicare a măsurilor legale de protecţie a informaţiilor clasificate;
g)participă la organizarea şi coordonarea asistenţei medicale în caz de calamităţi, catastrofe şi alte situaţii deosebite;
h)răspunde de evidenţa şi documentaţia privind Stocul de produse medicale din Rezerva pentru situaţii speciale (RSS);
i)participă la coordonarea acordării primului ajutor calificat împreună cu inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă şi alte structuri ale Ministerului Sănătăţii;
j)elaborează şi supune aprobării Planul de intervenţie în caz de dezastre sau alte situaţii deosebite;
k)participă la elaborarea Planului de intervenţie în caz de calamităţi, dezastre, epidemii şi alte situaţii speciale de urgenţă stabilite de către Ministerul Sănătăţii;
l)participă la instruirile periodice sau planificate pe linie de protecţie civilă, organizate de către inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă, instituţia prefectului şi Ministerul Sănătăţii;
m)participă la aplicaţiile tehnico-tactice organizate de către forurile ierarhice superioare, în scopul preîntâmpinării, reducerii sau eliminării riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţiei populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor de patrimoniu;
n)elaborează şi supune aprobării măsuri specifice obligatorii pentru instituţiile publice, privind gestionarea situaţiilor de urgenţă;
o)elaborează situaţiile şi informaţiile cerute de către Oficiul pentru Mobilizarea Economiei şi Pregătirea Teritoriului pentru Apărare;
p)participă la activităţile de pregătire în vederea aplicării sarcinilor din Planul de mobilizare a economiei naţionale organizate de către instituţia prefectului sau Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale;
q)răspunde şi actualizează periodic evidenţa militară şi mobilizarea la locul de muncă, în conformitate cu prevederile legale pentru buna desfăşurare a activităţii de pregătire a persoanelor cu funcţii de conducere;
r)execută alte atribuţii în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, potrivit legii.
4.În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de formaţia pompieri, activitatea de pază şi stingerea incendiilor, sunt stabilite în principal următoarele atribuţii:
a)stabileşte reguli unitare de acces în incinta spitalului şi în anumite spaţii cu grad ridicat de securitate, pentru prevenirea şi limitarea furturilor de orice natură, a distrugerilor, incendiilor şi a altor acţiuni producătoare de pagube materiale, precum şi pentru protejarea persoanelor internate, a persoanelor care se află în incinta spitalului şi a personalului angajat al spitalului;
b)respectă planul de pază;
c)verifică dacă accesul în spital al salariaţilor spitalului, al bolnavilor şi al vizitatorilor, al salariaţilor unor firme prestatoare de servicii în spital, al reprezentanţilor mass-mediei, al echipelor de control din cadrul Ministerului Sănătăţii sau din cadrul instituţiilor aflate în subordinea sa, al medicilor în schimb de experienţă, al medicilor rezidenţi, al studenţilor etc. se face conform prevederilor legale şi/sau procedurilor;
d)verifică şi interzice accesul în spital al persoanelor care au asupra lor armament, muniţii, substanţe toxice, stupefiante, explozive ori alte instrumente care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea personalului propriu şi a pacienţilor ori patrimoniul unităţii; fac excepţie persoanele care se află în timpul executării misiunilor de intervenţie, de protecţie a demnitarilor români sau străini ori a personalităţilor sau care asigură paza persoanelor internate, private de libertate;
e)verifică accesul autovehiculelor, urmărindu-se asigurarea evidenţei intrărilor şi ieşirilor în Registrul de evidenţă a accesului autovehiculelor, întocmit în conformitate cu prevederile legale;
f)verifică accesul la morga spitalului;
g)are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă şi să ia măsuri, după posibilităţi, pentru limitarea şi stingerea incendiului;
h)asigură identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitate şi corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor;
i)solicită şi obţine avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi se asigură de respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora;
j)permite, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de prevenire a incendiilor, prezintă documentele şi informaţiile solicitate;
k)întocmeşte, actualizează permanent şi transmite inspectoratului lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitate sub orice formă;
l)elaborează instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi stabileşte atribuţiile ce le revin salariaţilor la locurile de muncă;
m)verifică dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor şi verifică respectarea acestor măsuri semnalate corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces în unitatea respectivă;
n)asigură întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru aplicarea acestora în orice moment;
o)asigură utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;
p)stabileşte şi transmite către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor proprii regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor respective;
q)informează de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu şi trimite acestuia raportul de intervenţie, conform legii;
r)elaborează programele de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor în domeniul de activitate al autorităţii respective;
s)face propuneri de reglementări tehnice şi organizatorice ale activităţii de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific;
t)controlează modul de aplicare a prevederilor legale pentru apărarea împotriva incendiilor, în cadrul instituţiei;
u)eliberează permise de lucru cu foc pentru formaţiile de lucru, la solicitarea acestora;
v)elaborează şi supune spre analiza conducătorului instituţiei raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor din domeniul de activitate;
w)elaborează şi înaintează spre aprobare programe de informare şi educaţie specifică.
X.Compartimentul relaţii publice şi comunicare
1.Este în subordinea directă a managerului spitalului şi are în principal următoarele atribuţii:
a)publică buletinul informativ al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, care cuprinde informaţii de interes public, comunicate din oficiu, potrivit prevederilor legale;
b)asigură accederea la informaţiile de interes public, care se comunică din oficiu potrivit prevederilor legale, în format scris (la avizierul unităţii) sau în format electronic (pe pagina de internet);
c)organizează în cadrul punctului de informare documentară al instituţiei accesul publicului la informaţiile furnizate din oficiu;
d)întocmeşte anual un raport privind accesul la informaţiile de interes public;
e)furnizează reprezentanţilor mass-mediei, prompt şi complet, orice informaţie de interes public care priveşte activitatea spitalului;
f)acordă, fără discriminare, în termen de cel mult două zile de la înregistrare, acreditarea ziariştilor şi a reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă;
g)informează în timp util şi asigură accesul ziariştilor la activităţile şi acţiunile de interes public organizate de instituţie;
h)asigură difuzarea de comunicate, informări de presă, organizarea de conferinţe de presă, interviuri care primesc avizul managerului sau al unei persoane delegate de acesta;
i)furnizează ziariştilor dosare de presă legate de evenimente sau de activităţi ale instituţiei, cu avizul managerului;
j)culege date şi informaţii utile pentru o mai eficientă comunicare interumană, intrainstituţională şi interinstituţională;
k)formează o bază de date completă pentru o mai bună comunicare cu structurile ce fac parte integrantă din organigrama Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, cu instituţiile similare şi alte instituţii şi societăţi economice colaboratoare;
l)sprijină organizarea de evenimente precum: lansări de carte, primirea oaspeţilor de onoare, conferinţe regionale, naţionale, internaţionale.
XI.Compartimentul juridic
1.Este subordonat direct managerului spitalului şi, în conformitate cu prevederile legale privind organizarea şi exercitarea funcţiei de consilier juridic, are în principal următoarele atribuţii:
a)apără interesele instituţiei în faţa instanţelor de judecată, autorităţilor de control şi în relaţiile cu terţi persoane fizice sau juridice;
b)verifică şi avizează din punctul de vedere al legalităţii dispoziţiile cu caracter normativ şi semnalează conducerii sarcinile ce revin unităţii;
c)asigură legalitatea măsurilor şi actelor ce urmează să se încheie de către conducerea unităţii;
d)asigură consultanţă de specialitate conducătorului instituţiei şi şefilor de structuri privind modul de aplicare a actelor normative specifice;
e)răspunde de primirea citaţiilor, a titlurilor executorii;
f)consiliază la cerere comitetul director al spitalului, avizând legalitatea actelor supuse spre soluţionare;
g)avizează din punct de vedere juridic legalitatea contractelor;
h)face parte din comisiile de licitaţie la solicitarea conducerii;
i)urmăreşte apariţia actelor normative şi semnalează organelor de conducere şi serviciilor interesate atribuţiile ce le revin conform acestora;
j)verifică, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare;
k)colaborează cu serviciile tehnic, aprovizionare transport şi administrativ la întocmirea proiectelor de contracte iniţiate de aceste servicii cu terţe persoane fizice şi juridice, la negocierea conţinutului clauzelor şi la executarea contractelor încheiate;
l)se ocupă cu învestirea cu formulă executorie şi punerea în executare a sentinţelor definitive obţinute în urma acţiunilor în justiţie depuse;
m)se ocupă de recuperarea cheltuielilor de spitalizare rezultate din vătămări corporale, accidente rutiere sesizate de organele de cercetare penală;
n)întocmeşte documentaţia necesară constituirii de parte civilă în cauzele penale în care spitalul este citat ca instituţie;
o)analizează şi soluţionează împreună cu celelalte compartimente sesizările şi reclamaţiile adresate Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
p)soluţionează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, scrisorile primite de la salariaţi, cetăţeni, unităţi, organizaţii patronale şi sindicale, precum şi cele transmise de Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Mureş şi acordă consultaţii de specialitate publicului, în domeniul aplicării legislaţiei specifice;
q)asigură primirea la unitate, în termen util, a copiilor după hotărârile judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi orice alte titluri, pe care le va comunica conducerii şi departamentelor, în termen legal, în vederea înregistrării în evidenţele contabile ale unităţii;
r)participă cu factorii interesaţi la acţiuni pentru cunoaşterea şi însuşirea dispoziţiilor legale din domeniul legislaţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă;
s)colaborează în vederea recuperării cheltuielilor de spitalizare acordate cetăţenilor străini cu ambasade şi consulate ale ţărilor cu care nu există tratate de colaborare încheiate pe linie de asistenţă medicală între state;
t)vizează Regulamentul de organizare şi funcţionare şi Regulamentul intern în care se stabilesc atribuţiile structurilor medico-administrative;
u)răspunde de stabilirea necesarului de materiale consumabile şi de birotică în vederea realizării părţii corespunzătoare a Planului anual de achiziţii al spitalului;
v)semnalează în scris conducerii unităţii şi departamentelor interesate şi face propuneri cu privire la deficienţele constatate ca urmare a hotărârilor instanţelor judecătoreşti pronunţate în litigiile în care unitatea este parte, în vederea luării măsurilor corespunzătoare, pentru evitarea repetării unor asemenea deficienţe.
XII.Compartimentul audit intern
1.Este subordonat direct managerului spitalului şi are în principal următoarele atribuţii:
a)examinează legalitatea, regularitatea şi conformitatea operaţiunilor, identifică erorile apărute, gestiunea defectuoasă, fraudele şi propune măsuri şi soluţii pentru recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor vinovaţi, după caz;
b)supraveghează regularitatea sistemelor de fundamentare a deciziei de planificare, programare, organizare, coordonare, urmărire şi control al îndeplinirii deciziilor;
c)evaluează economicitatea, eficacitatea şi eficienţa cu care sistemele de conducere şi de execuţie existente în cadrul unităţii utilizează resursele financiare, umane şi materiale necesare îndeplinirii obiectivelor şi obţinerii rezultatelor stabilite;
d)identifică slăbiciunile sistemelor de conducere şi de control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme şi propune măsuri pentru corectarea acestora sau pentru diminuarea riscurilor, după caz;
e)întocmeşte raport de constatare cu concluziile şi recomandările auditorilor interni împreună cu întreaga documentaţie care susţine respectivele constatări, concluzii şi recomandări, cu punctele de vedere ale persoanelor implicate în activităţile audiate;
f)întreţine relaţii de colaborare cu celelalte servicii şi compartimente ale spitalului şi execută şi alte sarcini de control din partea conducerii, în cadrul atribuţiilor şi competenţelor prevăzute de lege;
g)examinează operaţiunile care fac obiectul auditului intern pe tot parcursul acestora, din momentul iniţierii până în momentul finalizării executării lor efective.
XIII.Compartimentul culte
Este subordonat direct managerului spitalului şi are, în principal, ca atribuţii acordarea de asistenţă spirituală bolnavilor şi aparţinătorilor, precum şi bolnavilor care nu pot să se deplaseze.
CAPITOLUL VI: Consiliile, comitetele şi comisiile care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
Art. 57
Pentru analiza unor probleme complexe care interesează activitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi subunităţile sale, se instituie consilii, comitete şi comisii, componenţa lor nominală fiind realizată prin decizie a managerului spitalului.
SECŢIUNEA 1: A. Consiliul medical
Art. 58
Consiliul medical este compus din şefii de secţii, de laboratoare, farmacistul-şef şi directorul de îngrijiri. Preşedintele consiliului medical este directorul medical.
Art. 59
Principalele atribuţii ale consiliului medical sunt:
a)îmbunătăţeşte standardele clinice şi modelele de practică în scopul acordării de servicii medicale de calitate pentru creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor;
b)monitorizează şi evaluează activităţile medicale desfăşurate în spital în scopul creşterii performanţelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate;
c)elaborează proiectul de plan de achiziţii al spitalului, în limita bugetului estimat;
d)întăreşte disciplina economico-financiară;
e)desfăşoară activitatea de evaluare şi monitorizare a calităţii şi eficienţei activităţilor medicale desfăşurate în spital, inclusiv: evaluarea satisfacţiei pacienţilor care beneficiază de servicii în cadrul spitalului sau în ambulatoriul acestuia, monitorizarea principalilor indicatori de performanţă în activitatea medicală, prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale.
Art. 60
Aceste activităţi sunt desfăşurate în colaborare cu nucleul de calitate, comisia de clasificare a pacienţilor în funcţie de diagnostic (DRG) şi cu serviciul de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale de la nivelul spitalului.
Art. 61
Alte atribuţii principale ale consiliului medical sunt:
a)stabileşte reguli privind activitatea profesională, protocoalele de practică medicală la nivelul spitalului şi răspunde de aplicarea şi respectarea acestora;
b)elaborează planul anual de îmbunătăţire a calităţii serviciilor medicale furnizate de spital, pe care îl supune spre aprobare managerului;
c)înaintează managerului propuneri cu caracter organizatoric pentru îmbunătăţirea activităţilor medicale desfăşurate la nivelul spitalului;
d)evaluează necesarul de personal medical al fiecărei secţii/laborator/compartiment şi face propuneri comitetului director pentru elaborarea strategiei de personal a spitalului;
e)evaluează necesarul liniilor de gardă şi face propuneri managerului cu privire la structura şi numărul acestora la nivelul spitalului, după caz;
f)participă la stabilirea fişelor posturilor personalului medical angajat;
g)înaintează managerului propuneri pentru elaborarea planului de formare şi perfecţionare continuă a personalului medico-sanitar;
h)face propuneri şi monitorizează desfăşurarea activităţilor de educaţie şi cercetare medicală desfăşurate la nivelul spitalului, în colaborare cu instituţiile acreditate;
i)reprezintă spitalul în relaţiile cu organizaţiile profesionale din ţară şi din străinătate şi facilitează accesul personalului medical la informaţii medicale de ultimă oră;
j)asigură respectarea normelor de etică profesională şi deontologie medicală la nivelul spitalului, colaborând cu Colegiul Medicilor din România;
k)răspunde de acreditarea personalului medical al spitalului şi de acreditarea activităţilor medicale desfăşurate în spital, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
l)analizează şi ia decizii în situaţia existenţei unor cazuri medicale deosebite (de exemplu, cazuri foarte complicate care necesită o durată de spitalizare mult prelungită, morţi subite etc.);
m)participă, alături de manager, la organizarea asistenţei medicale în caz de dezastre, epidemii şi în alte situaţii speciale;
n)stabileşte coordonatele principale privind consumul medicamentelor la nivelul spitalului, în vederea unei utilizări judicioase a fondurilor spitalului, prevenirii polipragmaziei şi a rezistenţei la medicamente;
o)supervizează respectarea prevederilor în vigoare, referitoare la documentaţia medicală necesară pacienţilor trataţi, asigurarea confidenţialităţii datelor medicale, constituirea arhivei spitalului;
p)avizează utilizarea bazei de date medicale a spitalului pentru activităţi de cercetare medicală, în condiţiile legii;
q)analizează şi soluţionează sugestiile, sesizările şi reclamaţiile pacienţilor trataţi în spital, referitoare la activitatea medicală a spitalului;
r)elaborează raportul anual de activitate medicală a spitalului, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
SECŢIUNEA 2: B. Consiliul etic
Art. 62
Consiliul etic se constituie cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 63
Desemnarea nominală a membrilor consiliului etic se face de către comitetul director al spitalului, iar numirea membrilor consiliului etic se face prin act administrativ al managerului.
Art. 64
Consiliul etic este condus de medicul cu cel mai mare grad didactic sau, după caz, de decanul de vârstă al medicilor.
Art. 65
Consiliul etic se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la sesizarea unui pacient/aparţinător al acestuia, a unui cadru medical sau a oricărei persoane căreia i-au fost
încălcate drepturile recunoscute de lege în domeniul acordării asistenţei medicale.
Art. 66
Atribuţiile principale ale consiliului etic sunt următoarele:
a)analizează cazurile de încălcare a normelor de conduită în relaţia pacient-medic-asistentă, a normelor de comportament, a disciplinei în unitatea sanitară;
b)verifică dacă, prin conduita lui, personalul medico-sanitar şi auxiliar încalcă drepturile pacienţilor, prevăzute de legislaţia în vigoare;
c)sesizează organele abilitate ale statului în situaţiile în care constată încălcări ale codului de deontologie medicală, ale drepturilor pacienţilor, precum şi ale normelor de conduită profesională aprobate potrivit legii;
d)analizează sesizările ce privesc plăţi informale ale pacienţilor către personalul medico-sanitar ori auxiliar sau condiţionarea exercitării actului medical de obţinerea unor foloase; propune, în funcţie de caz, măsuri de intrare în legalitate;
e)veghează pentru respectarea, în cazurile terminale, a demnităţii umane şi propune măsuri cu caracter profesional pentru acordarea tuturor îngrijirilor medicale.
Art. 67
Analizarea cazurilor se face conform prevederilor legale şi procedurilor de lucru interne.
SECŢIUNEA 3: C. Comisia pentru medicamente-antibioterapie
Art. 68
Comisia pentru medicamente-antibioterapie are în principal ca atribuţii:
a)stabilirea politicii de antibioterapie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;
b)măsurarea şi urmărirea consumului de antibiotice;
c)urmărirea fenotipurilor de rezistenţă antibacteriană;
d)stabilirea protocoalelor de profilaxie şi terapie antibiotică;
e)organizarea de audit privind consumul de antibiotice;
f)stabilirea unei liste de medicamente de bază, obligatorii, care să fie în permanenţă accesibile în farmacia spitalului;
g)stabilirea unei liste de medicamente care se achiziţionează doar în mod facultativ, la cazuri bine selecţionate şi documentate medical, pe bază de referat; acesta din urmă trebuie să prezinte criteriile pe baza cărora se face recomandarea, susţinute cu buletine de analiză şi recomandări de experţi;
h)analiza referatelor de necesitate trimise direcţiunii în vederea aprobării şi avizarea lor de către medicii specialişti corespunzători profilului de acţiune al medicamentului solicitat;
i)verificarea continuă a stocului de medicamente de bază, pentru a preveni disfuncţiile în asistenţa medicală;
j)verificarea ritmică a cheltuielilor pentru medicamente şi analiza lor cu raportarea lunară a situaţiei financiare;
k)elaborarea de ghiduri terapeutice pe profiluri de specialitate medicală bazate pe bibliografie naţională şi internaţională şi pe condiţiile locale;
l)solicitarea unor rapoarte periodice de la şefii de secţie privind administrarea de medicamente în funcţie de incidenţa diferitelor afecţiuni;
m)poate dispune întreruperea administrării de medicamente cu regim special în cazul când un anumit tratament se consideră inutil.
SECŢIUNEA 4: D. Comisia de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale
Art. 69
Comisia de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale are, în principal, următoarele atribuţii:
a)se întruneşte periodic (lunar sau în funcţie de situaţii);
b)analizează factorii de risc ce duc la apariţia infecţiilor nosocomiale;
c)validează protocoale interdisciplinare de prevenţie a infecţiilor nosocomiale;
d)validează protocoale de proceduri, precauţii de izolare, metode şi manopere specifice;
e)analizează periodic indicatorii de frecvenţă a infecţiilor nosocomiale.
SECŢIUNEA 5: E. Comisia de evaluare a nivelului cantităţilor efectiv constatate ca pierderi naturale cu ocazia inventarierii sau predării de gestiune
Art. 70
Comisia de evaluare a nivelului cantităţilor efectiv constatate ca pierderi naturale cu ocazia inventarierii sau predării de gestiune monitorizează îndeplinirea prevederilor legale privind limitele admisibile de perisabilitate pentru produsele din unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii.
SECŢIUNEA 6: F. Comisia de etică medicală pentru studiul clinic al medicamentului
Art. 71
Comisia de etică medicală pentru studiul clinic al medicamentului îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu procedurile de lucru scrise, păstrează înregistrări scrise privind activitatea ei şi procesele-verbale ale întâlnirilor, acţionează în conformitate cu regulile de bună practică în studiul clinic şi reglementările legale în vigoare. Comisia de etică trebuie să stabilească, să documenteze în scris şi să respecte procedurile sale de lucru. Atribuţiile comisiei sunt în principal următoarele:
a)se ocupă de verificarea iniţială şi de verificările de supraveghere a desfăşurării studiului;
b)precizează frecvenţa controalelor pentru supraveghere în cursul studiului în funcţie de problematica acestuia;
c)emite, în conformitate cu reglementările în vigoare, raportul de verificare rapidă şi aprobarea scrisă/opinia favorabilă pentru supraveghere în cursul studiului, în funcţie de problematica acestuia şi pentru modificări minore în studiul aflat în desfăşurare care are deja aprobarea consiliului etic;
d)informează prompt, în scris, investigatorul/instituţia cu privire la: decizia/opinia sa privind studiul, motivele pentru decizia sa, procedurile folosite pentru revenirea asupra acestor decizii.
SECŢIUNEA 7: G. Comisia de alimentaţie şi dietetică
Art. 72
Comisia de alimentaţie şi dietetică se poate întruni lunar şi ori de câte ori există solicitări şi va urmări în principal următoarele obiective:
a)existenţa regimurilor alimentare diversificate pe afecţiuni;
b)modul de întocmire a regimurilor alimentare;
c)calcularea valorilor calorice şi nutritive;
d)pregătirea şi distribuirea alimentelor;
e)modul de primire, recepţionare, depozitare a alimentelor;
f)respectarea circuitelor funcţionale în întreg blocul alimentar;
g)asigurarea condiţiilor igienico-sanitare în toatele etapele parcurse de alimente de la recepţie până eliberarea către secţii;
h)controlul stării de sănătate a personalului blocului alimentar.
SECŢIUNEA 8: H. Comisia nucleului de calitate
Art. 73
Comisia nucleului de calitate are sarcina de a asigura monitorizarea internă a calităţii serviciilor medicale furnizate, prin urmărirea respectării criteriilor de calitate, referitoare la:
a)oportunitatea continuării spitalizării la 24 de ore;
b)înregistrarea datelor despre evoluţia stării de sănătate a pacientului, confirmarea diagnosticului la 24/72 de ore în foile de observaţie;
c)indicarea medicaţiei în foaia de observaţie, concordanţa medicaţiei prescrise în foaia de observaţie cu cea efectiv eliberată prin condica de medicamente;
d)întocmirea punctajului aferent criteriilor de calitate şi urmărirea lunară pentru reactualizarea acestuia, calcularea punctajului aferent criteriilor de calitate referindu-se la: decizia de internare a bolnavilor, internarea pacienţilor pe secţie în funcţie de concordanţă cu diagnosticul principal la internare, igienizarea pacienţilor, transportarea/însoţirea pacientului internat pe secţie, externarea pacientului (înmânarea scrisorii medicale şi, după caz, a reţetei gratuite/compensate);
e)prezentarea propunerilor de îmbunătăţire a calităţii serviciilor medicale furnizate asiguraţilor, pe fiecare secţie în parte şi global pe spital, conducerii spitalului şi medicilor şefi de secţie;
f)elaborarea unor materiale cu informaţii utile pacientului şi aparţinătorilor (date generale despre spital, programul de vizită pentru aparţinători, medicul curant, modalitatea de contact a acestuia etc.) ce vor fi puse la dispoziţia acestora în momentul internării pe secţie.
SECŢIUNEA 9: I. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă
Art. 74
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă are ca scop asigurarea implicării salariaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, având în principal următoarele atribuţii:
a)aprobă programul anual de securitate şi sănătate în muncă;
b)urmăreşte aplicarea acestui program, inclusiv alocarea mijloacelor necesare prevederilor lui şi eficienţa acestora din punctul de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;
c)urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în muncă;
d)analizează factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională existenţi la locurile de muncă;
e)analizează propunerile salariaţilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
f)efectuează cercetări proprii asupra accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;
g)efectuează inspecţii proprii privind aplicarea şi respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă;
h)informează inspectoratele teritoriale de muncă despre starea securităţii muncii în propria unitate;
i)realizează cadrul de participare a salariaţilor la luarea unor hotărâri care vizează schimbări ale procesului de producţie (organizatorice, tehnologice, privind materiile prime utilizate etc.), cu implicaţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
j)dezbate raportul scris prezentat comitetului de securitate şi sănătate în muncă de către conducătorul unităţii cel puţin o dată pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi programul de securitate şi sănătate în muncă pentru anul următor; un exemplar din acest raport trebuie prezentat Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş;
k)verifică aplicarea normativului-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie, ţinând seama de factorii de risc identificaţi;
l)verifică reintegrarea sau menţinerea în muncă a salariaţilor care au suferit accidente de muncă ce au avut ca efect diminuarea capacităţii de muncă.
SECŢIUNEA 10: J. Comisia de farmacovigilenţă
Art. 75
Comisia de farmacovigilenţă are, în principal, următoarele atribuţii:
a)verifică corespondenţa baremului aparatului de urgenţă cu cel aprobat de conducerea unităţii şi conform legislaţiei în vigoare;
b)analizează toate cazurile de reacţii adverse, urmăreşte întocmirea fişelor de reacţii adverse şi propune metode mai bune de diagnostic al reacţiilor adverse;
c)prezintă periodic informări cu privire la această activitate şi propuneri de îmbunătăţire a acestei activităţi.
SECŢIUNEA 11: K. Comisia de clasificare a pacienţilor în funcţie de diagnostic (DRG)
Art. 76
Comisia de clasificare a pacienţilor în funcţie de diagnostic (DRG) are următoarele atribuţii principale:
a)realizează lunar analiza foilor de observaţii nevalidate de Şcoala Naţională de Sănătate Publică Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, face propuneri la Casa de Asigurări de Sănătate Mureş pentru revalidare şi prezintă soluţii pentru reducerea numărului de cazuri nevalidate;
b)prezintă periodic informări spitalului privind concluziile analizelor făcute şi propuneri de îmbunătăţire a activităţii.
SECŢIUNEA 12: L. Comisia de transfuzie şi hemovigilenţă
Art. 77
Comisia de transfuzie şi hemovigilenţă are următoarele atribuţii principale:
a)monitorizează nivelul de asigurare a securităţii transfuzionale la nivelul spitalului;
b)elaborează şi implementează documentaţia necesară aplicării în practica din spital a ghidurilor de utilizare clinică a sângelui total şi a componentelor sanguine;
c)evaluează nivelul de pregătire profesională în domeniul transfuziei sanguine a tuturor categoriilor de personal implicate în activitatea de transfuzie sanguină din spital;
d)monitorizează utilizarea corectă a terapiei transfuzionale în secţiile spitalului;
e)organizează şi monitorizează funcţionarea sistemului de hemovigilenţă la nivelul spitalului şi colaborează cu centrul de transfuzie teritorial în analiza reacţiilor şi incidentelor adverse severe;
f)elaborează şi implementează, în colaborare cu responsabilul cu asigurarea calităţii din spital, sistemul de calitate în unitatea de transfuzie sanguină din spital şi la nivelul secţiilor, privind activitatea de transfuzie sanguină.
CAPITOLUL VII: Finanţarea spitalului
Art. 78
Spitalul este instituţie publică finanţată integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii.
Art. 79
(1)Contractul de furnizare de servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureş reprezintă sursa principală a veniturilor şi se negociază de către manager cu conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Mureş, în funcţie de indicatorii stabiliţi în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.
(2)Spitalul poate încheia contracte de furnizare de servicii medicale şi cu casele de asigurări private.
Art. 80
Spitalul primeşte, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au fost alocate, după cum urmează:
a)de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii;
b)de la bugetul propriu al judeţului;:)de la bugetele locale.
Art. 81
De la bugetul de stat se asigură:
a)desfăşurarea activităţii cuprinse în programele naţionale de sănătate;
b)dotarea cu echipamente medicale, în condiţiile legii;
c)investiţii legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuţie;
d)expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forţă majoră;
e)modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale;
f)activităţi specifice unităţii;
g)activităţi didactice şi de cercetare;
h)alte cheltuieli curente şi de capital.
Art. 82
Bugetele locale participă la finanţarea unor cheltuieli de întreţinere, gospodărire, reparaţii, consolidare, extindere şi modernizare a unităţii în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie cu bugetele locale.
Art. 83
Spitalul poate realiza venituri suplimentare din:
a)donaţii şi sponsorizări;
b)legate;
c)asocieri investiţionale în domenii medicale ori de cercetare medicală şi farmaceutică;
d)închirierea unor spaţii medicale, echipamente sau aparatură medicală către alţi furnizori de servicii medicale, în condiţiile legii;
e)contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate private sau cu operatorii economici;
f)editarea şi difuzarea unor publicaţii cu caracter medical;
g)servicii medicale, hoteliere sau de altă natură, furnizate la cererea unor terţi;
h)servicii de asistenţă medicală la domiciliu, furnizate la cererea pacienţilor;
i)contracte de cercetare şi alte surse;
j)alte surse, conform legii.
CAPITOLUL VIII: Dispoziţii finale
Art. 84
(1)Toate categoriile de personal din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au obligaţia respectării regulamentului de organizare şi funcţionare.
(2)Toate secţiile/laboratoarele/serviciile/compartimentele au obligaţia elaborării şi respectării procedurilor operaţionale specifice activităţilor desfăşurate în cadrul spitalului.
(3)Prezentul regulament de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, precum şi orice modificare vor fi aduse la cunoştinţa tuturor salariaţilor pe bază de semnătură, după aprobarea acestora prin ordin de ministru.
Art. 85
Modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare se face cu avizul consiliului de administraţie şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 807 din data de 3 decembrie 2012