LEGE nr. 193 din 7 iulie 2015 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 26, litera c) va avea următorul cuprins:
"c) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor;"
2.Articolul 28 va avea următorul cuprins:
"Art. 28
(1) Persoanele cu handicap, precum şi însoţitorii sau, după caz, asistenţii personali ai acestora, deţinători de autoturisme, beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a reţelelor de drumuri naţionale, prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Scutirea prevăzută la alin. (1) se aplică pentru un singur autoturism deţinut de fiecare din persoanele îndreptăţite potrivit prevederilor alin. (1)."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 518 din data de 13 iulie 2015