ORDIN nr. 1649 din 11 decembrie 2014 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr.
815/2010
pentru aprobarea
Normelor privind implementarea şi dezvoltarea sistemului de menţinere a competenţelor profesionale pentru personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei şi pentru alte categorii de personal care desfăşoară activităţi specifice în operaţiunile de transport pe căile ferate din România
şi pentru actualizarea Listei funcţiilor cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, care se formează-califică, perfecţionează şi verifică profesional periodic la CENAFER
În temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
24/2013
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor
emite următorul ordin:
Art. I
- Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr.
815/2010
pentru aprobarea
Normelor privind implementarea şi dezvoltarea sistemului de menţinere a competenţelor profesionale pentru personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei şi pentru alte categorii de personal care desfăşoară activităţi specifice în operaţiunile de transport pe căile ferate din România
şi pentru actualizarea Listei funcţiilor cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, care se formează-califică, perfecţionează şi verifică profesional periodic la CENAFER, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 27 octombrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.
La articolul 20, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
"(7) Data începerii programului de formare profesională continuă din domeniul feroviar reprezintă data obţinerii documentelor menţionate la art. 4 din ordin, dată de la care personalul trebuie inclus într-un sistem de menţinere a competenţelor profesionale, respectiv începerea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. a)."
2.
La articolul 21, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) În situaţia în care organismul de certificare a competenţelor profesionale foloseşte pentru realizarea activităţii de evaluare a competenţelor profesionale generale softuri specializate pentru evaluare, atribuţiile comisiei stabilite la alin. (5) lit. c), f) şi g) sunt realizate de softul de evaluare."
3.
La articolul 24, la alineatul (3), după a treia liniuţă se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:
"- fişa de evidenţă a autoinstruirii, pentru personalul în al cărui program de formare profesională continuă este prevăzută autoinstruirea profesională continuă, conform anexei nr. 1.2."
4.
La articolul 25, alineatele (2), (5), (6), (7) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Calificativul obţinut pe fiecare competenţă profesională generală în parte este cel stabilit de comun acord de către comisia de evaluare sau, în cazul folosirii softurilor specializate pentru evaluare, cel stabilit de soft pe baza baremului de corectare.
.............
(5) Pentru personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei care nu a obţinut certificarea periodică a competenţelor profesionale generale se poate solicita o nouă evaluare prin reevaluarea doar pentru competenţele deficitare. Programarea în vederea reevaluării competenţelor deficitare se face după minimum 15 zile de la data desfăşurării evaluării anterioare, însă nu mai mult de 45 de zile.
(6) Personalul cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei care nu a obţinut certificarea periodică a competenţelor profesionale generale, în urma reevaluării competenţelor deficitare, va fi programat la o nouă evaluare numai după efectuarea unui curs de instruire profesională teoretică, corespunzător funcţiei personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, la organismul de certificare a competenţelor profesionale, cu durata egală cu cea din coloana 2 a anexei nr. 1.2.
(7) Organismul de certificare a competenţelor profesionale notifică autorităţii competente, în termen de 3 zile lucrătoare de la data reevaluării competenţelor deficitare, personalul care nu a obţinut certificarea periodică a competenţelor profesionale.
(8) Documentele specifice, corespunzătoare funcţiilor personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei conform art. 4 alin. (1) lit. d), e), f), ale personalului care nu a obţinut certificarea periodică a competenţelor profesionale, în urma reevaluării competenţelor deficitare, sau care nu se prezintă pentru reevaluarea competenţelor deficitare în termenul prevăzut la alin. (5), se consideră suspendate şi îşi încetează temporar valabilitatea în conformitate cu reglementările specifice în vigoare. Pe durata suspendării este interzisă utilizarea acestui personal în activităţi cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei."
5.
La articolul 26, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) În cazul folosirii în activitatea de evaluare a softurilor specializate, catalogul de evaluare va fi generat automat de către soft."
6.
La articolul 27, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) În baza catalogului de evaluare, cu rezultatele evaluării competenţelor profesionale generale, organismul de certificare a competenţelor profesionale eliberează un certificat pentru confirmarea periodică a competenţelor profesionale generale, corespunzătoare funcţiilor personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, în conformitate cu anexa nr. 1.6, numai pentru personalul care a obţinut certificarea periodică a tuturor competenţelor profesionale generale. Certificatul pentru confirmarea competenţelor profesionale generale are înscris pe verso competenţele profesionale generale ale personalului care a susţinut şi a promovat evaluarea, respectiv reevaluarea competenţelor deficitare, după caz."
7.
Anexa nr. 1.6 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
p. Ministrul transporturilor,
Istvan Zoltan,
secretar de stat
ANEXĂ:
(- Anexa nr. 1.6 la
norme
)
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 20 din data de 12 ianuarie 2015