METODOLOGIE din 31 martie 2015 de nominalizare a reprezentanţilor federaţiilor studenţeşti, reprezentantului patronatului şi, respectiv, al sindicatului din învăţământul superior în Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
Art. 1
Conform art. 19
1
alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/2005
privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006
, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este condusă de un consiliu alcătuit din 21 de membri, din care 17 cadre didactice cu funcţii de predare în învăţământul superior, care reprezintă, de regulă, domeniile de studii universitare, 2 studenţi, reprezentanţi ai federaţiilor studenţeşti din România, reconfirmaţi la începutul fiecărui an universitar, un reprezentant al patronatului şi un reprezentant al sindicatului cu cei mai mulţi membri din învăţământul superior.
Art. 2
Selectarea celor 17 cadre didactice ca membri ai Consiliului ARACIS se face prin concurs, conform unei proceduri proprii, aprobată de Consiliul ARACIS şi publicată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice în Monitorul Oficial al României, Partea I, anterior declanşării selecţiei.
Art. 3
Reprezentanţii federaţiilor studenţeşti, reprezentantul patronatului şi, respectiv, al sindicatului cu cei mai mulţi membri din învăţământul superior sunt nominalizaţi pe baza prezentei metodologii, aprobată de Consiliul ARACIS şi publicată împreună cu ordinul de aprobare al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CAPITOLUL II:
Nominalizarea reprezentanţilor federaţiilor studenţeşti din România
Art. 4
La începutul fiecărui an universitar, pe baza solicitării Consiliului ARACIS, federaţiile studenţeşti din România nominalizează sau reconfirmă 2 studenţi din cadrul acestora ca membri în Consiliul ARACIS, printr-un proces de selecţie.
Art. 5
Nominalizarea studenţilor se face având în vedere criterii privind:
a)
activitatea şi vizibilitatea în cadrul asociaţiei studenţeşti, în beneficiul studenţilor pe care îi reprezintă, inclusiv în ceea ce priveşte apartenenţa la structuri de conducere din cadrul instituţiei de învăţământ superior de unde provin;
b)
rezultatele academice şi prestigiul moral;
c)
nivelul de cunoaştere a unei limbi străine de circulaţie internaţională, de preferinţă limba engleză;
d)
participarea la cursuri de formare şi experienţa în domeniul asigurării calităţii în învăţământul superior.
Art. 6
Dosarele pe baza cărora federaţiile studenţeşti realizează selecţia, în vederea nominalizării, conţin următoarele:
a)
recomandarea din partea federaţiei studenţeşti;
b)
adeverinţa de student;
c)
CV, în format EUROPASS, însoţit de copii de pe documente justificative, care să ateste aspectele prezentate în CV, acolo unde este cazul;
d)
memoriu de activitate;
e)
copie conform cu originalul de pe cartea de identitate.
Art. 7
Consiliul ARACIS validează cei 2 reprezentanţi ai federaţiilor studenţeşti, pe baza dosarelor primite şi ţinând cont de criteriile menţionate la art. 5.
CAPITOLUL III:
Nominalizarea reprezentantului patronatului
Art. 8
Consiliul ARACIS transmite confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional o solicitare de a nominaliza un reprezentant al acestora în Consiliul ARACIS.
Art. 9
Persoana nominalizată trebuie să fie absolventă de studii universitare, cel puţin cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
Art. 10
Nominalizarea reprezentantului propus de confederaţiile patronale se va face cu respectarea următoarelor criterii:
a)
reprezentativitate şi recunoaştere pentru diferite domenii/sectoare ale pieţei muncii;
b)
experienţă în colaborarea cu sistemul de educaţie şi de formare permanentă a adulţilor;
c)
nivelul de cunoaştere a unei limbi străine de circulaţie internaţională, de preferinţă limba engleză;
d)
activitate şi experienţă în managementul resurselor umane;
e)
prestigiu profesional şi moral
Art. 11
Confederaţiile patronale transmit către Consiliul ARACIS, pentru persoana nominalizată, un dosar care va cuprinde:
a)
recomandare din partea patronatului;
b)
CV, în format EUROPASS, însoţit de copii de pe documente justificative, care să ateste aspectele prezentate în CV, acolo unde este cazul;
c)
declaraţie pe propria răspundere că nu a încălcat în decursul activităţii sale normele de etică şi de deontologie profesională, nu este învinuit penal şi/sau nu a fost condamnat;
d)
copie conform cu originalul a actului de identitate şi a actelor de studii (diplome de studii universitare de licenţă, master şi/sau doctorat absolvite).
Art. 12
Consiliul ARACIS analizează dosarele primite şi selectează o persoană ca membru în Consiliul ARACIS.
CAPITOLUL IV:
Nominalizarea reprezentantului sindicatului cu cei mai mulţi membri din învăţământul superior
Art. 13
În vederea nominalizării reprezentantului sindicatului cu cei mai mulţi membri din învăţământul superior, Consiliul ARACIS se adresează federaţiei sindicale cu cei mai mulţi membri din învăţământul superior.
Art. 14
Nominalizarea reprezentantului sindicatului se va face cu respectarea următoarelor criterii:
a)
activitatea şi vizibilitatea în cadrul federaţiei sindicale;
b)
persoana desemnată îndeplineşte condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr.
75/2005
, aprobată cu modificări prin Legea nr.
87/2006
, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv este profesor universitar sau conferenţiar universitar, titular, sau care îşi continuă activitatea didactică cu aprobarea senatului universitar, cu experienţă în asigurarea calităţii educaţiei;
c)
nivelul de cunoaştere a unei limbi străine de circulaţie internaţională, de preferinţă limba engleză;
d)
participarea la cursuri de formare şi experienţă dovedită în domeniul asigurării calităţii în învăţământul superior;
e)
activitate şi experienţă dovedite în managementul universitar;
f)
experienţă în coordonarea unor programe naţionale/internaţionale în domeniul educaţiei şi asigurării calităţii academice;
g)
activitate profesională de prestigiu.
Art. 15
Federaţia sindicală va transmite către Consiliul ARACIS, pentru persoana nominalizată, un dosar care va cuprinde următoarele documente:
a)
recomandare din partea federaţiei sindicale;
b)
CV, în format EUROPASS;
c)
memoriu de activitate;
d)
documente doveditoare privind experienţa în evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul superior, activitatea profesională, managerială şi ştiinţifică a candidatului;
e)
confirmarea din partea instituţiei de învăţământ superior unde persoana desemnată îşi desfăşoară activitatea didactică şi de cercetare că este titular sau are aprobarea senatului universitar pentru continuarea activităţii, conform legislaţiei în vigoare;
f)
copie conform cu originalul a actului de identitate şi a actelor de studii (diplome de studii universitare de licenţă, master şi/sau doctorat absolvite);
g)
declaraţie pe propria răspundere că nu a încălcat, în decursul activităţii sale, normele de etică şi de deontologie profesională, nu este învinuit penal şi/sau nu a fost condamnat.
Art. 16
Consiliul ARACIS validează persoana nominalizată, pe baza documentelor depuse la dosar.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 283 din data de 27 aprilie 2015